Rolul mass-media în noua evanghelizare

Print Friendly, PDF & Email

Autor: pr. Zenon Hanas
Traducere: pr. Mihai Pătraşcu
Sursa: Zenit, 5, 6 şi 7 octombrie 2012

Publicăm în continuare conferinţa ţinută la 27 septembrie 2012 de pr. Zenon Hanas, SAC, viceprovincial al Provinciei „Cristos Rege”, Polonia, în timpul întâlnirii organizate la Roma de Societatea Apostolatului Catolic (SAC, cunoscută ca Pallottini), sub titlul „A reînsufleţi credinţa şi a reaprinde caritatea: Apostoli ai lui Isus în lumea care se schimbă. Răspunsul Pallottinilor la provocările noii evanghelizări”. Textul a apărut iniţial în traducere pe Ercis.ro.

pr. Zenon Hanas

pr. Zenon Hanas

Cu toţii ştim ce sunt mijloacele de comunicare. Putem prezenta diferite tipuri, de la telefon la Facebook. Cu toţii ştim ce înseamnă conceptul de nouă evanghelizare. Este un răspuns la criza credinţei şi a vieţii creştine în ţările a căror istorie este legată de Evanghelie, în „ţările cu veche evanghelizare”. Răspunsul la întrebarea: „Care este rolul mijloacelor de comunicare în noua evanghelizare?” pare simplu.

Putem folosi mijloacele de comunicare: pentru a răspândi credinţa sau informaţiile despre Biserică şi despre viaţa creştinilor; pentru a crea, a menţine şi a dezvolta comunităţile noastre. Pe de altă parte, ştim că mijloacele de comunicare sunt folosite şi cu scopul de a răspândi idei şi stiluri de viaţă care nu corespund celei creştine. Rolul mass-media în noua evanghelizare poate să fie văzut ca un instrument util, ca o provocare sau un obstacol în calea transmiterii credinţei creştine (al mediatizării credinţei). Acest mod simplu de a vedea rolul mass-media constituie punctul de plecare pentru a dezvolta perspective mai diferenţiate şi aprofundate.

În timpul intervenţiei mele aş dori să răspund la trei întrebări. Sunt răspunsurile mele modeste la întrebările de mare însemnătate cu privire la rolul mass-media în noua evanghelizare. Prima întrebare este de ce trebuie să realizăm noua evanghelizare? La ce foloseşte? Care sunt motivele? Care sunt scopurile evanghelizării? Aici este pertinentă problema caracterului misionar al Bisericii şi a creştinismului. Este vorba de necesitatea de a oferi un răspuns deosebit într-un moment de criză a vieţii creştine, care are loc în multe ţări, mai ales în cele cu veche tradiţie creştină. A doua întrebare este cum putem folosi mijloacele de comunicare pentru a realiza evanghelizarea? Doresc să descriu câteva condiţii esenţiale pentru a folosi mass-media cu eficienţă. În sfârşit, a treia întrebare se referă la soluţiile concrete ale comunicării în lumea Bisericii de astăzi şi în special în lumea pallottină.

1. Motivele şi scopul evanghelizării

„Noua evanghelizare” se referă la acea situaţie intermediară în care grupuri de botezaţi au pierdut simţul viu al credinţei sau nu se recunosc membri ai Bisericii. Această situaţie evidenţiază urgenţa de a reface ţesutul creştin al comunităţilor ecleziale, de a refonda experienţa creştină la nivelul fiecărei persoane şi al comunităţilor. Consider util să evidenţiez o prăpastie între comunicarea noastră şi lumea modernă (sau postmodernă). Trebuie să explicăm şi să traducem conţinutul Evangheliei, dar înainte de toate să explicăm motivele noastre, de ce considerăm importantă vestirea Evangheliei pentru viitorul omenirii.

1.1. A conduce persoanele la întâlnirea personală cu Cristos Răstignit şi Înviat

Adevăratul scop al evanghelizării este de a conduce oamenii la întâlnirea personală cu Domnul şi astfel cu Dumnezeul cel viu. Prin contactul cu iubirea lui Cristos, iubirea reciprocă dintre fraţii Săi trebuie să crească şi să se maturizeze. Scopul evanghelizării este de a conduce la mărturisirea de credinţă: „Tu eşti Cristos”. În Instrumentum laboris (nr. 18) se citeşte: „Credinţa creştină nu este numai o doctrină, o înţelepciune, un ansamblu de reguli morale, o tradiţie. Credinţa creştină este o întâlnire reală, o relaţie cu Isus Cristos. A transmite credinţa înseamnă a crea în orice loc şi în orice timp condiţiile pentru ca această întâlnire dintre oameni şi Isus Cristos să aibă loc”. În alt text, Papa Benedict al XVI-lea vorbeşte despre „frumuseţea credinţei creştine” şi despre „bucuria întâlnirii personale cu Domnul Isus”, în comunitatea credincioşilor. De aceea, frumuseţea şi bucuria sunt două aspecte importante ale experienţei creştine.

1.2. Promovarea integrală a omului

Un alt motiv al evanghelizării este promovarea integrală a omului. Această promovare apare necesară în faţa distrugerii îngrijorătoare a conceptului şi a valorii unice a omului pe care o putem întâlni în lumea de astăzi. Papa Benedict al XVI-lea scrie: „A avut loc o îngrijorătoare pierdere a simţului sacrului, ajungând chiar să se pună la îndoială acele fundamente care apăreau indiscutabile, cum ar fi credinţa într-un Dumnezeu Creator şi purtător de grijă, revelaţia lui Isus Cristos unic Mântuitor şi înţelegerea comună a experienţelor fundamentale ale omului cum ar fi naşterea, moartea, viaţa într-o familie, referinţa la o lege morală naturală” (Motu proprio Ubicumque et semper). Propunerea Evangheliei este mereu legată de demnitatea persoanei umane. Creştinii vestesc Evanghelia nu cu scopul de a mări numărul credincioşilor, ci pentru a apăra şi a justifica valoarea şi demnitatea oricărei persoane umane în toate situaţiile vieţii.

1.3. A propune modelul unei societăţi drepte şi bazate pe demnitatea omului

Un al treilea motiv pentru care creştinii caută să evanghelizeze lumea este un motiv social, pentru a crea o societate mai dreaptă şi mai umană. Criza lumii de astăzi are rădăcini profunde. Simplificând, ar putea fi descrisă ca un proces lung. Pe planul cultural şi istoric, s-ar putea găsi originea ei în acel proces de autonomie a ceea ce este lumesc? Acest proces începe cu „secolul luminilor” şi se dezvoltă în diferitele forme ale ideologiei moderne a autonomiei omului. Se afirmă că omul, în special în domeniul etic, este un absolut. Rezultă o etică a singurătăţii: celălalt devine un „străin moral”; Transcendentul este negat; eul este singur.

În viziunea Evangheliei, omul nu este o monadă solitară ci este o entitate care se îndreaptă spre celălalt. Numele acestei relaţii este iubirea. De aceea, fundamentul credinţei creştine este descris ca „a crede în iubire prin chipul şi glasul acestei iubiri, adică prin Isus Cristos” (Instrumentum laboris, 23). Punctul central al evanghelizării nu este acela de a preda doctrina, ci de a vindeca, de a dărui viaţa deplină şi . prin angajarea noastră spirituală – a crea spaţii de comuniune. Sora Angela Zukowski (de la Institutul pentru Iniţiative Pastorale, Universitatea Dayton) dă o definiţie foarte pertinentă care relevă un aspect al procesului evanghelizării: „Evanghelizarea: o conversaţie în spaţiul pieţei mondiale pentru a împărtăşi bunurile noastre spirituale”.

2. Condiţiile eficienţei

Activitatea creştinilor în domeniul mass-media trebuie să recunoască schimbările şi perspectivele lumii moderne. Aici ne putem gândi la progresele uriaşe ale ştiinţei şi tehnicii, la lărgirea posibilităţilor în viaţă şi a spaţiilor de libertate individuală, la schimbările profunde în domeniul economic, la procesul amestecării diferitelor etnii şi culturi care îşi are originea în fenomenele migratoare masive, în interdependenţa crescândă dintre popoare. Toate acestea nu au avut loc fără consecinţe şi pentru dimensiunea religioasă a vieţii omului. Condiţia eficienţei pentru evanghelizare în acest context este o profundă cunoaştere a mentalităţii moderne şi postmoderne, a motivelor pentru care mesajul lui Cristos a fost respins de foştii creştini şi a limbajului potrivit pentru comunicare.

2.1. Cunoaşterea mentalităţii moderne şi postmoderne

Cum se poate cunoaşte mentalitatea omului modern şi postmodern? Desigur, s-ar putea demara o cercetare ştiinţifică, folosind metode sociologice sau psihologice. Însă se pare că metoda cea mai potrivită este aceea a dialogului şi a cunoaşterii directe a persoanelor. Punctul de plecare al dialogului nu poate să fie învăţământul, ci dialogul pe mai multe voci şi împărtăşirea bunurilor spirituale.

Papa Benedict al XVI-lea, în Mesajul pentru a XLIII-a Zi Mondială a Comunicaţiilor Sociale (2009) scrie: „În primele timpuri ale Bisericii, apostolii şi discipolii lor au dus vestea bună a lui Isus în lumea greco-romană: evanghelizarea, pentru a fi rodnică, a cerut înţelegerea atentă a culturii şi a obiceiurilor acelor popoare păgâne cu intenţia de a le atinge minţile şi inimile, tot aşa acum vestirea lui Cristos în lumea noilor tehnologii presupune o cunoaştere aprofundată a lor pentru o respectivă folosire adecvată”.

2.2. Cunoaşterea motivelor pentru care mesajul lui Cristos a fost respins de foştii creştini

Pentru înţelegerea situaţiei Bisericii şi a credinţei în societate trebuie să cunoaştem motivele pentru care mesajul lui Cristos a fost respins de foştii creştini. Putem să ne imaginăm diferite situaţii care au favorizat dezlipirea persoanelor de comunităţile creştine. O analiză aprofundată şi realizată cu grijă ar putea oferi un tablou al situaţiei spirituale a persoanelor şi a comunităţilor noastre.

2.3. Învăţarea limbajului potrivit

Pentru comunicare în lumea de astăzi este nevoie de o cunoaştere profundă a limbajului electronic. Dacă dorim să vestim Evanghelia, trebuie să învăţăm limbajul oamenilor, care sunt înrădăcinaţi în culturile lor. În Constituţia pastorală despre Biserica în lumea contemporană Gaudium et spes (nr. 44) citim: Biserica, „încă de la începuturile istoriei sale, a învăţat să exprime mesajul lui Cristos cu ajutorul conceptelor şi limbilor diferitelor popoare; mai mult, s-a străduit să îl ilustreze cu înţelepciunea filozofilor, şi aceasta pentru a adapta Evanghelia, în limitele cuvenite, atât la înţelegerea tuturor cât şi la exigenţele înţelepţilor. Această propovăduire adaptată a Cuvântului revelat trebuie să rămână legea oricărei evanghelizări”.

Citim apoi: „Întregul popor al lui Dumnezeu, şi mai ales păstorii şi teologii, au datoria, cu ajutorul Duhului Sfânt, să asculte cu atenţie diferitele limbaje ale timpului nostru, să le discearnă, să le interpreteze şi să le aprecieze în lumina Cuvântului divin, pentru ca Adevărul revelat să poată fi perceput şi înţeles tot mai profund şi să poată fi prezentat într-o formă mai adecvată”. Trebuie făcut un efort pentru a învăţa limba, cultura, procesele şi metodele limbajului electronic. Nu este vorba de a suprima limbajul cărţii (limbajul lui Guttenberg), ci de a da spaţiu limbajului şi metodelor din mass-media. Scopul nu este atât o ucenicie faţă de instrumente, cât mai ales o integrare a culturii.

3. Propuneri concrete

Instrumentum laboris redactat de Secretariatul General al Sinodului Episcopilor în vederea lucrărilor Adunării Generale Ordinare dedică 4 paragrafe (59-62) temei mass-media în contextul noii evanghelizări, cu un titlu foarte semnificativ: „Noile frontiere ale scenariului comunicării”. Iese aşadar în evidenţă conştiinţa că ne aflăm în faţa unei culturi pe care o putem numi o „cultură digitală”. Ea este produsă de noile tehnologii de comunicare şi este o mare provocare pentru comunitatea eclezială.

Ceea ce se schimbă nu este Evanghelia, ci destinatarul căruia trebuie vestită. Trebuie să ne deschidem la noile provocări, să învăţăm noile limbaje, să încercăm noi forme de abordare. Internetul şi toate instrumentele de comunicare (Facebook, Twitter, bloguri, podcasturi etc.) sunt la dispoziţia noastră. Trăim în cadrul unui fel de „piaţă virtuală” care a înlocuit sau s-a adăugat la piaţa socială. Este o nouă cultură indusă de comunicarea socială. Papa Benedict al XVI-lea a definit mijloacele de comunicare socială o nouă agora. El i-a şi încurajat pe preoţi să folosească acest spaţiu cu o inimă sacerdotală.

3.1. A defini cu cine dorim să comunicăm?

Nu se poate folosi acelaşi limbaj cu toţi oamenii. Această conştiinţă este importantă pentru construirea mesajului. Limbile constituie o piedică. Trebuie să folosim talentele noastre şi resursele pentru comunicare. Fericitul Ioan Paul al II-lea, în Scrisoarea apostolică Dezvoltarea rapidă (2005), afirma cu claritate că: „Mijloacele de comunicare socială au dobândit o atare importanţă încât sunt pentru mulţi principalul instrument de călăuzire şi de inspiraţie pentru comportamentele individuale, familiale, sociale. Este vorba de o problemă complexă, pentru că această cultură, mai înainte decât din conţinuturi, se naşte din însuşi faptul că există noi moduri de comunicare, cu tehnici şi limbaje inedite” (nr. 3).

3.2. A reînsufleţi exemplele din trecut

Instrumentum laboris ne arată, la nr. 32, una dintre provocările evanghelizării. Biserica are multe exemple bune de sfinţenie în trecut. Se vede însă dificultatea în a face încă actuale şi comunicabile aceste experienţe. „Uneori există impresia că aceste opere din istoria noastră nu numai că aparţin trecutului, ci sunt aproape prizonierele lui, nu mai reuşesc să comunice calitatea evanghelică a mărturiei lor în prezentul nostru”. În acest context s-ar putea indica unul dintre drumuri pentru folosirea mass-media pentru evanghelizare. Conţinuturile din mass-media ar putea arăta credibilitatea acţiunilor şi a mărturiei persoanelor din trecut. A relata istoriile de sfinţenie şi de dăruire pentru binele celorlalţi poate să fie un mod pentru a reînsufleţi interesul şi motivaţiile oamenilor de astăzi.

3.3. Propunerea de a crea un centru de comunicare, o agenţie de informaţii

Care sunt scopurile concrete la care trebuie să ajungem în lumea pallottină? Folosind spaţiul sitului putem răspândi informaţii în cadrul Societăţii şi al Uniunii. Putem face disponibile conţinuturile formative pentru membrii noştri. Nu trebuie uitat să se publice conţinuturile adresate celor care nu cred, tinerilor sau comunităţilor noastre parohiale. Toate acestea cer o colaborare internaţională a unui grup de „redactori” care să reuşească să comunice în diferitele limbi. Aici se observă necesitatea unei însuşiri a limbilor. Este clar că în cadrul „satului global” există o comunitate la formarea căreia trebuie să căutăm să participăm în toate modurile. Acest lucru cere în mod natural colaborare; o singură persoană nu este suficientă în acest nou şi complex proces de evanghelizare. De aceea trebuie adoptată o abordare de echipă pentru a putea lucra în manieră eficace.

4. Concluzie

La sfârşit ne punem din nou întrebarea: cum să ajungem la toată lumea şi să proclamăm Vestea Bună, aşa cum ne este cerut de Sfintele Scripturi? Ştim că în noua cultură mediatică avem la dispoziţie diferite tipuri de mass-media care au evoluat în decursul anilor. Ele ne ajută să înţelegem şi să comunicăm. În această privinţă, putem spune că nu este necesar să se renunţe la ceea ce s-a făcut în trecut, dar este sigur că ne mişcăm înainte şi că trebuie să căutăm noi moduri pentru a face să conveargă toate aceste noi mijloace de comunicare din cyberspaţiu în scopul evanghelizării. Ne dăm seama că această nouă cultură este foarte dinamică, interactivă, complexă şi întemeiată pe multimedialitate.

Pentru a încheia, doresc să citez un text luat din Instrumentum laboris (nr. 164): „Noua evanghelizare înseamnă răspunsul adecvat la semnele timpurilor, la necesităţile oamenilor şi popoarelor de astăzi, la noile scenarii care arată cultura prin care exprimăm identitatea noastră şi căutăm sensul existenţelor noastre. De aceea, noua evanghelizare înseamnă promovare a unei culturi mai profund înrădăcinate în Evanghelie”. Suntem pe deplin conştienţi de limitele noilor tehnologii şi de anumite influenţe negative exercitate de ele în special asupra lumii tinerilor, dar ne simţim invitaţi „să exercităm o ‘diaconie a culturii, în continentul digital de astăzi'”.

Posted in Biserică, Media.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *