Arta de a trăi: Vei fi eroul propriei tale vieţi?

Teme: Spiritualitate.
.
Publicat la 24 octombrie 2012.
Partea 16 din 22 din seria Arta de a trăi.
Print Friendly

Autor: Edward P. Sri
Traducere: Mariana Cristina
Sursa: Lay Witness Magazine, sep/oct 2011

„Dacă voi fi eroul propriei mele vieţi… aceste file o vor arăta.” Romanul lui Charles Dickens, David Copperfield, se deschide cu această frază, care exprimă un important punct al unei trăsături a viziunii catolice morale asupra lumii: Viaţa este o naraţiune. Civilizaţia occidentală a privit viaţa umană ca luând o formă narativă. Noi toţi avem un fir central în viaţa noastră şi interacţionăm asemenea unor personaje care se zbat împreună pentru a atinge un scop. Fiecare persoană îşi are rolul ei şi, în adâncul inimii, toţi vrem să îl jucăm cât mai bine. Dorim să fim eroii propriilor noastre vieţi.

Eroul propriei vieţi

Eroul propriei vieţi

Pe drum, trecem peste diferite pericole, obstacole, şi încercări, şi avem succese şi eşecuri, în diferite grade. În povestea vieţii noastre, avem nevoie de virtuţi pentru a depăşi aceste obstacole şi pentru a naviga cu succes prin încercări. Fără virtuţi, suntem înrobiţi de slăbiciunile noastre şi incapabili să facem faţă cu bine provocărilor vieţii.

De vreme ce, după cum am văzut în articolul anterior, fiecare persoană este făcută pentru prietenie, firul roşu al vieţii se găseşte în provocarea de a trăi relaţiile noastre fundamentale cât mai bine. Oamenii virtuoşi sunt capabili să înfrunte aceste provocări şi să îşi construiască vieţile la un nivel eroic deoarece au aptitudinile necesare pentru a trăi relaţiile profunde cu Dumnezeu, cu ţara, cu familia, cu munca şi cu prietenii. În schimb persoanelor cărora le lipsesc virtuţile eşuează în aceste relaţii. Neavând aptitudinile necesare pentru a trăi profund aceste relaţii, nu vor fi soţi sau soţii bune, taţi sau mame bune, prieteni şi creştini buni.

Trăind ca Frodo

Pentru a înţelege mai bine forma narativă a vieţii, să ne referim la personajul principal din Stăpânul inelelor, de J.R.R. Tolkien. În această poveste, hobitului Frodo îi este încredinţată periculoasa misiune de a distruge inelul puterii care ameninţă omenirea dacă va intra în mâinile demonicului Sauron. Modul în care Frodo îşi trăieşte viaţa contează. La fiecare pas, el ia decizii care uneori îl duc mai aproape de scopul său de a distruge inelul, alteori îl îndepărtează, ducându-l spre un eşec tragic. Când acţionează cu răbdare, cu curaj sau cu prudenţă, devine tot mai mult cu un erou care înaintează spre ţelul misiunii sale, de salva Pământul Mijlociu (lumea din Stăpânul inelelor). Când însă acţionează din teamă, ia decizii în pripă sau încearcă să folosească nesăbuit inelul puterii, o face mai mult din slăbiciune, punând întreaga misiune în pericol.

Observăm că mulţi alţii din Pământul Mijlociu depind de Frodo. Viaţa lui contează. Alegerile lui contează. Ceea ce decide să facă cu viaţa sa nu este doar „o alegere personală”, un mod de a se exprima pe sine. Felul în care îşi trăieşte viaţa pas cu pas îi va afecta pe ceilalţi.

În mod similar, trebuie să vedem propriile vieţi într-un cadru narativ. Asemenea lui Frodo, în fiecare zi luăm decizii care influenţează povestea vieţii noastre – decizii care ne apropie de ţelul nostru sau care ne îndepărtează. Amintiţi-vă: scopul vieţii noastre este să ne trăim în mod profund relaţii fundamentale, cu Dumnezeu şi cu persoanele pe care El ni le-a aşezat alături. Astfel, în fiecare zi iau decizii care mă pot transforma fie într-un erou fie într-un ratat în casa mea. În fiecare zi iau decizii care mă fac un soţ mai iubitor faţă de soţia mea sau unul mai puţin atent cu ea, un tată mai bun sau mai rău pentru copiii mei, un profesor mai mult sau mai puţin eficient în faţa elevilor mei, un fiu mai devotat sau mai şovăielnic al lui Dumnezeu.

Asemenea lui Frodo, modul în care îmi trăiesc viaţa va avea un impact puternic asupra celorlalţi – în bine sau în rău. Şi alte persoane vor fi afectate de alegerile pe care le fac în fiecare zi. Aşadar, viaţa mea contează. Alegerile mele contează. Voi fi eu eroul vieţii mele? Pentru a răspunde la această întrebare trebuie să iau în considerare dacă iau hotărâri bune, morale clipă de clipă, care să mă ajute să trăiesc relaţiile mele la nivel de excelenţă.

Povestea în ansamblu

Un alt mod de a înţelege acest cadru narativ al vieţii este să vedem fiecare viaţă de om în contextul unei poveşti mult mai ample despre întreaga umanitate – drama epică ce datează de la începutul timpurilor. Este istoria unei lupte între bine şi rău, între Dumnezeu şi diavol, între femeie şi şarpe. Sf. Augustin o descrie ca pe câmpul de luptă dintre Cetatea lui Dumnezeu şi Cetatea Omului. Papa Ioan Paul al II-lea a definit-o ca un conflict între cultura iubirii şi cultura morţii.

Fiecare persoană are un rol de jucat în această luptă. Într-adevăr, fiecare viaţă fie va sluji împărăţia lui Dumnezeu şi va ajuta la învingerea răului, fie va colabora cu diavolul la răspândirea influenţei sale dăunătoare în lume. De-a lungul secolelor, mulţi au intrat în şi au ieşit din această mare istorie jucându-şi rolul bine sau rău: Adam şi Eva, Cain şi Abel, David şi Saul în Vechiul Testament, şi Petru şi Paul sau Iuda şi Pilat în Noul Testament. Au fost mulţi martiri, cu persecutorii lor, precum Papa Sixtus al II-lea şi împăratul Valerian; sau Sf. Thomas Morus şi regele Henric al VIII-lea. Iar în timpuri de criză au fost aceia care au stat cu curaj ca martori ai adevărului, ca Papa Ioan Paul al II-lea, dar şi alţii care fie şi-au compromis credinţa pentru că au vrut cu încăpăţânare să se conformeze acestei lumi, fie le-a fost prea frică, au fost prea leneşi sau prea indiferenţi ca să se opună răului.

Astăzi noi ne aflăm pe drumul pe care mari sfinţi şi martiri, dar şi laşi şi ticăloşi l-au parcurs înaintea noastră. Este rândul nostru să păşim în istorie. Cât de bine ne vom juca rolul? Vor ajuta vieţile noastre neînsemnate să construim împărăţia lui Dumnezeu şi civilizaţia iubirii? Sau vom urma modul modern de a trăi, egoist şi individualist, şi vom contribui la cultura morţii? Cu alte cuvinte, vei fi tu eroul vieţii tale? Alegerile pe care le faci în fiecare zi vor arăta aceasta.

Relativism: Viaţa ta nu are sens

Lumea modernă relativistă ne-a luat dimensiunea narativă. În loc să atribuie o identitate şi o misiune fiecărei noi generaţii, arătându-i rolul crucial în istoria lumii, relativismul neagă faptul că ar exista un fir narativ global al familiei umane, în care fiecare persoană îşi găseşte scopul şi semnificaţia vieţii proprii. Mai degrabă, în viziunea relativistă, fiecare individ îşi face propria istorie acţionând după bunul plac. Nu ar trebui să fie preocupat să joace un anumit rol în nu ştiu ce istorie creştină imaginară despre bine şi rău. Pentru relativişti, nu există bine şi rău. Astfel, nu există alegeri bune sau greşite, deciziile cuiva nu au în cele din urmă nici o importanţă. Nu contează ce alegi; tot ce contează este să alegi. Aceasta este o perspectivă superficială a vieţii. În cele din urmă relativismul insinuează că viaţa ta nu are nici o însemnătate. Viaţa ta nu are nici o valoare şi nici un scop. Ceea ce alegi să faci cu viaţa ta pur şi simplu nu contează.

Imaginează-ţi că universul din Stăpânul inelelor ar fi fost un univers relativist, o lume în care nu exista bine sau rău, alegeri bune sau greşite. Într-o astfel de lume, nu ar fi contat ce face Frodo cu viaţa lui. Dacă distruge inelul sau îl pune pe deget pentru a-i servi lui însuşi, sau îl dă lordului întunericului Sauron, nu contează. Tot ce contează este faptul că Frodo alege – să îşi exercite libertatea, să „fie propriul stăpân” şi să se exprime făcând orice doreşte cu inelul. Ar fi aceasta o carte interesantă sau un film captivant? Chiar deloc! Dacă nu ar avea nici o însemnătate alegerile lui Frodo, Stăpânul inelelor ar deveni o poveste plictisitoare. O poveste bună are nevoie de un subiect – şi acest lucru lipseşte când relativismul domneşte şi alegerile nu contează.

În acelaşi mod, noi, fiinţele umane, avem nevoie de un fir roşu în viaţa noastră. Trebuie să simţim că vieţile noastre au un scop, că se îndreaptă spre ceva şi că alegerile noastre contează. Tocmai acest fapt este exclus din perspectiva relativistă. Nu este de mirare că sunt atâtea persoane care se tem că vieţile lor nu se îndreptă spre ceva. Lumea noastră, individualistă şi relativistă, scoate oamenii din relaţiile în care găsesc împlinire şi nu le dă nici un rol pe care să îl joace. Astfel, oamenilor li se spune să facă ce vor cu viaţa lor. Şi ca rezultat, mulţi încep să creadă că nu există un sens adevărat în viaţă.

Pierderea firului narativ al vieţii are efecte distructive. Gândiţi-vă ce se întâmplă într-o poveste plictisitoare. Dacă ne uităm la un film care nu are nici o noimă, îl oprim. Când citim o carte care nu are un subiect interesant, o lăsăm deoparte. Tot aşa, când oamenii simt că vieţilor lor le lipseşte scopul, însemnătatea, se ajunge la încheieri în moduri tragice. Unii cad în depresie. Alţii devin dependenţi de muncă, ocupându-şi constant timpul deoarece este mai uşor să ai o activitate decât să înfrunţi deşertăciunea vieţii. Sunt alţii care îşi umplu sufletul cu distracţii ca televizorul, internetul, Facebook şi YouTube pentru că le este teamă să rămână singuri cu gândurile lor. Dependenţa de alcool, de droguri, pornografie şi sex sunt căi prin care persoanele încearcă să scape de lipsa de însemnătate a vieţii lor.

Unele persoane îşi pun capăt vieţii chiar prin suicid. După cum a observat William Kilpatrick, problema cheie în potenţialele cazuri de suicid nu este doar că oamenilor le lipseşte stima de sine, ci că „au pierdut firul narativ al vieţii lor.” Kilpatrick explică: „Viaţa însăşi a devenit fără sens, fără un fir roşu, o direcţie. Suntem dispuşi să îndurăm suferinţă când suferinţa are sens, însă sensul este principalul absent în cazurile potenţiale de suicid. Când suferinţa poate fi încadrată într-o schemă narativă, reuşim să continuăm; dar dacă viaţa însăşi este fără valoare, de ce să suportăm batjocurile şi cruzimile ei?” (Kilpatrick, Why Johnny Can’t Tell Right from Wrong).

Aici, abia începem să vedem efectele devastatoare ale unei culturi relativiste morale. În următoarele reflecţii, vom explora mai în amănunt cum relativismul nu e doar o idee rea, ci distruge vieţile oamenilor.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *