Un contact care revelează o realitate superioară

Print Friendly, PDF & Email

Autor: Roberto Fontolan
Traducere: pr. Mihai Pătraşcu
Sursa: L'Osservatore Romano, 4 august 2012

Cardinalul Julien Ries

Cardinalul Julien Ries

Julien Ries s-a născut în 1920 la Arlon, în Belgia. Preot catolic din Dieceza de Namur, este istoric al religiilor şi cunoscut cercetător de antropologie religioasă. Timp de peste douăzeci de ani a predat istoria religiilor la Universitatea Catolică Louvain-la-Neuve, unde este acum profesor emerit. A fost creat Cardinal de Papa Benedict al XVI-lea în Consistoriul din 18 februarie 2012. Editura italiană Jaka Book are în desfăşurare publicarea Opera Omnia, al cărui plan prevede unsprezece volume în optsprezece tomuri. În 2009 a donat Universităţii Catolice din Milano biblioteca sa, manuscrisele sale şi corespondenţa pe care a avut-o în decursul anilor cu cercetători din toată lumea: un patrimoniu care constituie la ateneul milanez „Arhiva Julien Ries pentru antropologia simbolică”. Începând din 1982 a participat la numeroase ediţii ale Întâlnirii pentru Prietenia dintre Popoare, care se desfăşoară în fiecare lună august la Rimini. În cadrul manifestării care se desfăşoară între 19-25 august 2012, este în program o intervenţie a sa intitulată „Homo religiosus”, la 20 august. Interviul s-a desfăşurat în locuinţa sa din Belgia, o casă arhiplină de cărţi, de amintiri şi de proiecte. Şi astăzi profesorul Cardinal dedică studiului mare parte din timpul său.

– Eminenţă, cum s-a născut această pasiune a dumneavoastră pentru studiile cu privire la omul religios?

– În 1968 am fost numit profesor de istorie a religiilor la Universitatea Catolică din Louvain. Făcusem studii de teologie şi de orientalism. Teza mea examina anumite texte copte şi influenţa Noului Testament asupra acestor texte. Mă dedicasem aşadar studiului comparat al textelor religioase egiptene. Odată devenit profesor, a trebuit să înfrunt mari probleme: hinduismul, budismul, islamul, religiile din zona mediteraneană, religiile din Orientul Apropiat, religia egipteană antică. Observam cu studenţii mei erau pasionaţi de aceste teme, studiam întrebările pe care mi le adresau, foarte multe întrebări. O dinamică ce m-a condus tot mai în profunzime.

Pot adăuga însă că dacă am studiat tema morţii şi nemuririi în religii este pentru că pe vremea aceea Cardinalul Ratzinger mi-a trimis cartea sa despre viaţa de dincolo în credinţa creştină, „Escatologia. Moarte şi viaţă veşnică”. M-am gândit că ar fi important un asemenea studiu despre alte mari religii. Astfel, prin unele circumstanţe şi munca la universitate, am continuat cercetările mele şi am ajuns la o sinteză cu privire la problema omului religios şi a antropologiei religioase. Ce înseamnă sacrul, ce înseamnă omul religios, ce înseamnă antropologia religioasă? Existau studii foarte ample de antropologie socială şi culturală şi de antropologie structurală, dar antropologia lui homo religiosus nu exista.

– Pe acest drum lung pe cine aţi întâlnit ca maeştri şi colegi?

– În afară de câţiva profesori ai mei universitari, citez mereu două mari personalităţi din secolul al XX-lea: românul Mircea Eliade şi francezul Georges Dumezil. Sunt cu adevărat cei mai mari, lucrările lor sunt cu adevărat fundamentale. Apoi, în decursul vieţii mele de cercetător am avut nenumărate ocazii de întâlnire şi de schimb. Sunt deosebit de legat de Italia, unde am participat la foarte multe congrese şi am devenit prieten al regretatului profesor Bianchi. Aici am întâlnit şi editura mea italiană, Jaka Book condusă de Sante Bagnoli: a contribuit foarte mult la răspândirea antropologiei religioase. În momentul în care am ieşit la pensie, Bagnoli mi-a propus publicarea Opera Omnia. Spunea că avea să fie un stimulent pentru o nouă generaţie de cercetători ai marilor religii, şi şi pentru aceasta am creat Arhiva din Milano la Universitatea Catolică Sacro Cuore. Am ezitat puţin, dar acum, seria fiind începută, trebuie să recunosc că aici la voi are un mare impact. În afară de aceasta, începe ediţia franceză şi peste puţin timp cea spaniolă.

– În Italia l-aţi cunoscut pe pr. Giussani şi Întâlnirea de la Rimini. Ce amintiri aveţi despre preotul fondator al mişcării Comunione e Liberazione?

– Am auzit vorbindu-se despre pr. Giussani chiar la Întâlnirea din 1982, prima la care participam (cu următoarea vor fi optsprezece). Nu cunoşteam mişcarea, însă în săptămâna aceea la Rimini am început să devenim mari prieteni. Pr. Giussani mi-a cerut să trec pe la el la Gudo Gambaredo, puţin în afara oraşului Milano, unde locuia. Aşa am făcut apoi în mod obişnuit, de fiecare dată când veneam în Italia. Am putut să vorbim timp de multe ore. O personalitate excepţională, complet simplă şi accesibilă, dar excepţională. Era astfel prin credinţa sa, prin comunicarea credinţei, prin influenţa sa asupra tinerilor.

– Despre ce vorbeaţi atât de mult?

– Despre marile probleme ale Bisericii şi în special despre propunerea mişcării: mă interesa mult pentru că era prima mea întâlnire cu o mişcare bine organizată care înfrunta criza din Biserică. Acest lucru m-a impresionat în 1982, şi anume faptul că mişcarea Comunione e Liberazione era răspunsul la revoluţia din 1968. Acest lucru l-am simţit imediat şi apoi am citit că era chiar aşa. Iată pentru ce eram atât de entuziasmat.

– Cum aţi urmărit istoria Întâlnirii în toţi aceşti ani? Cum aţi trăit-o?

– Prima mea amintire este despre o adunare de tineri entuziaşti, care arătau credinţa lor şi care dădeau mărturia credinţei lor şi erau o forţă nouă pentru Biserică. În acea vreme am putut să duc câţiva studenţi din mişcare în Belgia şi astfel astăzi avem şi aici Comunione e Liberazione; în următoarele zile chiar voi avea din nou plăcerea să întâlnesc un grup din Bruxelles.

– Care este originalitatea Întâlnirii, care este contribuţia cea mai interesantă pe care manifestarea de la Rimini a adus-o în aceşti peste treizeci de ani de istorie?

– Cred că formula, care rămâne mereu aceeaşi dar se schimbă în fiecare an, are ceva original: este o formulă care face alianţă între credinţă şi cultură şi demonstrează că credinţa creştină şi cultura creştină împreună sunt forma unei lumi mai bune.

– În lucrarea dumneavoastră monumentală, unul dintre conceptele fundamentale este cel al hierofaniei: cum îl definiţi?

– Trebuie să începem de la a încerca să înţelegem sacrul. Sacrul este transcendenţa, o realitate care depăşeşte lumea aceasta dar care se face prezentă în această lume. Cuvântul hierofanie derivă din greacă: sacrul, hieros, se manifestă. Sacrul este perceput de om pentru că se manifestă. Atunci când se află în faţa crucii lui Cristos, a unei statui a lui Buddha sau în faţa unui eveniment religios, omul simte că acolo există ceva ce trece dincolo de ceea ce se întâmplă în lume în mod obişnuit.

– Hierofania este aşadar un eveniment care depăşeşte normalitatea vieţii?

– Da, aceasta este hierofania.

– Trebuie să o înţelegem ca adevărată manifestare a divinului?

– A transcendenţei. A divinului în religiile care au concepţia despre o divinitate. În budism, unde nu există concepţia despre o divinitate, sacrul este în însăşi inima budismului, în Nirvana.

– Antropologia religioasă, căreia i-aţi dedicat viaţa contribuind la crearea unei discipline de studii, explorează identitatea lui homo religiosus. Omul este însă conştient de această dimensiune a sa?

– Omul devine religios prin contact cu un eveniment care îi arată transcendenţa. De exemplu, omul primitiv din urmă cu două milioane de ani care îşi ridică privirea spre bolta cerului consideră că există ceva ce se întâmplă acolo sus. Bolta cerului devine pentru el un simbol care îi arată că există ceva dincolo de realităţile din lumea aceasta. Aşadar, datorită faptului că este interpelat de soare, de lună, de astre, acel om devine un homo religiosus.

– Omul se naşte religiosus? Sau este aşa numai când descoperă aceasta?

– Fiecare om este destinat să devină religios, însă mulţi nu au găsit drumul.

– Cu monoteismele se schimbă ceva în omul religios?

– Se schimbă mult pentru că monoteismul este o revelaţie, nu este numai un contact cu ceva superior, cu o hierofanie. Monoteismul este un contact care revelează o realitate superioară. Un contact între Avraam şi Dumnezeul său; un contact între apostoli şi Isus Cristos. Noi suntem într-o altă lume.

– Poate exista o credinţă fără religie? Cu alte cuvinte, putem fi creştini, musulmani sau budişti fără a fi „oameni religioşi”?

– Nu. Însuşi faptul că un om este budist, musulman, evreu, creştin, este bazat pe faptul că este un om religios. Prin urmare, trebuie să se descopere, să se definească drept religiosus. De aici importanţa acestei antropologii fundamentale, pe care se altoiesc celelalte antropologii. De exemplu, antropologia hinduistă este complet diferită de antropologia greacă, dar în ambele este prezentă antropologia religioasă.

– Credeţi că în cultura contemporană noţiunea de homo religiosus este acceptată în mod liniştit?

– Există o problemă cu actuala cultură. Pentru aceasta este foarte important să se facă antropologia sacrului: trebuie furnizată omului modern o referinţă sigură ca aceea de homo religiosus. Acesta descoperă sacrul în timp ce homo religiosus pierde sensul existenţei. Este marea diferenţă.

– În timp ce pentru oricine este clară acceptarea noţiunii de homo faber, pentru ce este atât de dificil de acceptat aceea de homo religiosus?

– Cu homo faber, sau cum se obişnuieşte să se spună astăzi homo ergaster, din grecescul pentru omul muncitor, ne aflăm în faţa unui om care are o activitate materială, care are un rezultat vizibil în obiectul pe care l-a lucrat. Este uşor de recunoscut. Homo habilis, descoperit de puţin timp, a lucrat în Africa în urmă cu două milioane de ani şi a lăsat obiecte şi ustensile: acestea sunt dovezi. Pentru homo religiosus, hierofania nu este o dovadă atât de clară. Hierofania cere din partea omului o reflecţie şi o analiză pentru a descoperi că sacrul există. Este aşadar o descoperire care trebuie făcută şi care nu este imediată, aşa ca descoperirea materială a omului muncitor. Este mai dificil de descoperit realitatea sacrului, există un joc care conştiinţei care trebuie să se realizeze pentru ca omul să facă descoperirea.

– În fond, lucrurile de care dumneavoastră v-aţi ocupat sunt cele mai importante lucruri ale vieţii: lumea de dincolo, sensul lucrurilor… Revin însă la ceea ce vă întrebam: astăzi este evident să se vorbească despre homo faber, dar nu despre homo religiosus.

– Exact, dar pentru aceasta trebuie vorbit despre el, tocmai pentru că este mai dificil. Vă asigur că atunci când se întâmplă aceasta, persoanele se aprind de interes. În urmă cu câteva săptămâni, mi s-a cerut să ţin o conferinţă în satul meu natal, aici în Belgia. M-am întrebat înainte de toate despre ce anume aş fi putut ţine conferinţa: aveam să vorbesc unor oameni simpli şi câtorva culţi. Am dat acest titlu: „Creşterea conştiinţei religioase de la homo habilis la omul din neolitic”. Toţi au rămas cu gura căscată şi cu ochii larg deschişi îmi spuneau: aceste lucruri sunt noi!

– De ce pentru omul de astăzi este atât de dificil să îşi recunoască propria natură religioasă? Lipseşte ceva în inima sa sau nu se manifestă divinul?

– Omul este astăzi este un om rătăcit. Înainte de toate există o lipsă de reflecţie, este prea angajat în foarte multe lucruri de cu totul alt gen. Este necesar să fie luat omul de la distragere, să fie readus la punctul central, la ideile fundamentale. Sacrul, lumea de dincolo, crearea lumii. Toate acestea constituie noua evanghelizare şi astăzi trebuie formată o generaţie de tineri, aşa cum am văzut în mişcarea Comunione e Liberazione, care să meargă prin lume cu acest mesaj referitor la fundamentul uman. Este primul pas în noua evanghelizare: a trezi în om omul religios, transcendenţa, noţiunea sacrului. Desigur, pentru creştin este vorba de a trezi creştinul, de a trezi în el sensul Botezului, sensul lui Isus Cristos şi prezenţa lui Cristos în mijlocul nostru.

– Adesea religia este apropiată de fenomenul violenţei. Homo religiosus este paşnic sau violent? Descoperirea unei realităţi atât de decisive în viaţa sa îl împinge la agresivitate sau la deschidere, la impunere sau la întâlnire?

Homo religiosus este de obicei un om paşnic, un om care trăieşte în pace. În preistorie avem de-a face cu evidenţa dimensiunii religioase a omului şi trebuie să recunoaştem că aparent nu există acea violenţă pe care o vedem astăzi. Încă nu avem suficiente date pentru a şti aceasta cu certitudine, dar preistoria nu arată urme de violenţă religioasă. Referitor la mediul înconjurător, omul religios caută contactul cu alţii, fie cu aceia care nutresc aceeaşi credinţă cu a sa fie cu aceia care au o credinţă diferită de a sa. Pentru noi, creştinii, doresc să citez în această privinţă unul dintre multele exemple care s-ar putea aminti, evenimentul extraordinar care cu Nostra aetate a creat dialogul între religii. Acel text îl conduce pe creştin spre omul religios necreştin, pentru a dialoga cu el şi mai ales pentru a stabili pacea în lume. Importanţa acestui eveniment se vede în întâlnirile de la Assisi.

Ce este moartea pentru homo religiosus?

– Urmează să termin o carte în care examinez concepţia despre moarte şi despre lumea de dincolo în douăzeci de religii constituite. Pentru egipteni, de exemplu, lumea de dincolo este minunată. În timpul vieţii construiesc mormintele şi se pregătesc pentru trecere. Pentru ei există două moduri de a trăi viaţa: unul este a învia în fiecare zi şi a urmări soarele sau a fi în ogorul lui Osiris şi a sta în faţa sa. Ceva asemănător este la etrusci. Explorând monumentele lor vedem că aveau convingerea în lumea cealaltă viaţa se va „replica” într-un fel mai fericită şi încetinită. În schimb, în Mesopotamia prevalează o idee pesimistă, rod al condiţiilor de viaţă din lumea de dincolo: textele din secolul al cincilea şi al patrulea înainte de Cristos ne arată oameni care se consideră condamnaţi de zei să sape canale şi să muncească mereu pentru ca în canale să fie apă… Este interesant de notat că în toate cele douăzeci de religii există un gând despre moarte şi despre lumea de dincolo. Şi că acest lucru depinde de concepţia lor despre viaţa de pe pământ.

(Text apărut iniţial pe InfoSapientia.ro)

Posted in Interviu, Teologie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *