Arta de a trăi: Sclavia libertăţii şi libertatea iubirii

Teme: Spiritualitate.
.
Publicat la 24 septembrie 2012.
Partea 15 din 22 din seria Arta de a trăi.
Print Friendly

Autor: Edward P. Sri
Traducere: Maria Lungu
Sursa: Lay Witness Magazine, iul/aug 2011

Dilema adevăratei libertăţi

Dilema adevăratei libertăţi

Două viziuni asupra libertăţii încearcă să ne atragă atenţia. Este foarte important să avem o perspectivă corectă asupra libertăţii, pentru că modul în care înţelegem libertatea are un impact colosal asupra vieţilor noastre. Poate însemna succesul sau eşecul unei căsătorii, poate face diferenţa între a fi un părinte excepţional sau a da greş în rolurile noastre de mame şi taţi. Dacă este înţeleasă aşa cum trebuie, o concepţie autentică asupra libertăţii ne poate inspira să trăim relaţiile noastre în mod corect şi să descoperim adevărata fericire. Dacă înţelegem însă greşit semnificaţia libertăţii, aşa cum mulţi din lumea modernă o fac, ne poate determina să ne gândim doar la noi şi la problemele noastre şi să uităm de ceilalţi oameni şi de problemele lor, şi să pornim pe calea egoismului şi a izolării.

Liberi de…

Lumea modernă are o noţiune foarte superficială despre libertate. Pentru mulţi, libertatea este pur şi simplu capacitatea de a alege între două opţiuni. Acest tip de libertate poate fi numit „liberi de…”. În cadrul acestei viziuni, omul deţine libertate atunci când este liber de orice lege din afară sau de orice forţă care îl constrânge. Dicţionarul Webster’s Dictionary reflectă de exemplu această concepţie modernă când defineşte libertatea ca fiind pur şi simplu „absenţa imperativului, a coerciţiei sau a constrângerii în alegere sau acţiune”. Omul modern consideră că a atins libertatea absolută când este liber de societate, instituţii sau de alţi oameni care să îi spună ce trebuie să facă. Fără aceste constrângeri externe care să se amestece în alegerile noastre de viaţă, suntem liberi să facem ceea ce dorim cu propriile noaste vieţi.

Această perspectivă asupra libertăţii îi face pe oameni să perceapă legile morale ale Bisericii ca fiind ceva negativ, ceva restrictiv, ca o obligaţie din afară care limitează libertatea persoanei. „Nu îmi impune mie moralitatea ta! Ar trebui să fiu liber să fac ceea ce vreau cu viaţa mea”. În cadrul acestei viziuni, cel mai important lucru este protejarea „alegerii libere”. Nu trebuie să evaluăm cât de bună sau corectă este o alegere. Persoane diferite sunt libere să facă alegeri etice diferite şi să aleagă diferite moduri de a trăi. Nu contează ce aleg ceilalţi să facă cu viaţa lor. Tot ceea ce contează este ca ei să aleagă pentru ei înşişi. Libertatea de a alege este binele suprem.

Totuşi, miza este mai mare decât învăţătura morală a Bisericii. Această viziune limitată asupra libertăţii are la bază individualismul, care ne împiedică să trăim în mod deplin relaţiile cu ceilalţi. Într-o cultură în care libertatea de a alege este etalată ca idealul absolut, suntem învăţaţi de la vârste foarte fragede să urmărim în viaţă orice ne dorim („Poţi să faci orice îţi doreşti!”, „Fă ceea ce te face fericit!”, „Fă ceea ce te face să te simţi bine!”). Problema cu acest accent pe libertatea de a alege este că pune sinele în centru. Avem tendinţa de a considera propriile planuri, dorinţe, preferinţe ca fiind mai importante decât nevoile celorlalţi. Dorim să fim „liberi”, dar dacă nu suntem atenţi, ceilalţi oameni şi responsabilităţile noastre faţă de ei pot fi văzute ca limitări ale libertăţii noastre.

În numele libertăţii

Acest lucru este valabil mai ales cu oamenii pe care Dumnezeu i-a pus cel mai aproape de noi în vieţile noastre, fie că este vorba părinţii noştri, familiile noastre, prietenii noştri, familia noastră parohială sau angajatorul nostru. În loc să le privim ca fiind comunităţi în cadrul cărora putem creşte în iubire şi slujire, îi vedem pe cei apropiaţi nouă ca pe nişte poveri, ca pe nişte obstacole în calea libertăţii, care ne împiedică să facem ceea ce vrem.

Dacă de exemplu părinţii mei, la bătrâneţe, au mai multă nevoie de atenţie şi ajutor în viaţă, tot timpul suplimentar care ar putea fi necesar să îl petrec cu ei îl pot percepe ca fiind în principal o povară negativă, care mă împiedică să îmi folosesc timpul şi banii pe alte lucruri pe care într-adevăr mi le doresc. Aş putea face sacrificii ocazionale pentru mama şi tata, dar prefer ca astfel de acte de slujire să fie în condiţiile stabilite de mine – când şi cum vreau eu – în aşa fel încât să îmi pot proteja libertatea şi să îmi urmăresc propriile proiecte în viaţă.

Alte exemple: o mamă care tocmai a rămas însărcinată ar putea să îşi considere copilul ca reprezentând în principal mai multă muncă, mai multă durere, mai multe cheltuieli, mai multe nopţi nedormite şi ceva ce o va împiedica să facă alte lucruri. În loc să vadă copilul ca pe o binecuvântare şi o oportunitate de a creşte în generozitate, ea, în lăuntrul ei, detestă modul în care acest copil îi va limita libertatea de a urmări alte obiective în viaţă. Un om îşi poate socoti soţia şi copiii ca fiind o responsabilitate prea mare de suportat, care constituie o piedică în carieră, în calea pasiunilor sale sau a altor vise. El poate chiar să aleagă să îi părăsească pentru o viaţă mai liberă, cu mai puţine angajamente şi cu mai puţine restricţionări ale independenţei sale. „Dorim să fim ‘liberi’, dar dacă nu suntem atenţi, ceilalţi oameni şi responsabilităţile noastre faţă de ei pot fi consideraţi ca limitări ale libertăţii noastre”.

Fericitul Ioan Paul al II-lea descria această înţelegere modernă a libertăţii drept „o concepţie egoistă despre libertate”, care „exaltă individul izolat” (Evangelium Vitae, 13, 19). Această atenţie deosebită acordată sinelui ne extrage din cadrul relaţiilor noastre fundamentale din viaţă. Cardinalul Joseph Ratzinger exprima acest lucru astfel: „Dacă subiectul autonom are ultimul cuvânt, atunci dorinţele sale sunt pur şi simplu nelimitate. Doreşte, mai apoi, să profite cât poate de mult de viaţă. Cred că acest lucru este cu adevărat o problemă majoră a vieţii de astăzi. Oamenii spun: Viaţa este în esenţă complicată şi scurtă; vreau să profit de ea cât de mult posibil şi nimeni nu are dreptul să stea în calea mea. Mai presus de toate trebuie să pot să mă bucur de partea ce mi se cuvine din ea, să mă împlinesc, şi nimeni nu are dreptul să se amestece. Oricine îmi stă în cale este un duşman al meu” [1].

Libertate pentru excelenţă

Viziunea catolică privind libertatea este mult, mult mai înaltă şi nu priveşte relaţiile noastre cu ceilalţi ca un obstacol în calea libertăţii, ci tocmai ca arena în care descoperim adevărata libertate. În primul rând, în concepţia tradiţională, libertatea presupune nu numai abilitatea de a face alegeri, ci este capacitatea de a acţiona cu excelenţă, iar acest lucru necesită anumite abilităţi. Să luăm, de exemplu, arta de a cânta la pian. Nu toată lumea are libertatea de a cânta la pian. Un copil care a luat lecţii de pian timp de mai mulţi ani şi a dobândit abilitatea de a cânta piese frumoase de Bach şi Mozart, are libertatea de a cânta bine la pian. În schimb, copilul meu, care abia începe să umble şi care nu a dobândit această abilitate, este liber să cânte la pian? Ar putea fi în stare să lovească clapele şi să facă acest lucru cu putere, dar nu are priceperea necesară pentru a cânta la acest instrument cu excelenţă. Aşadar, el nu este liber să cânte bine la pian indiferent de cât de mult şi-ar dori acest lucru.

În acelaşi fel, în Statele Unite ale Americii, este fiecare persoană liberă să vorbească limba germană? În sensul deplin al libertăţii, nu. Cei care au dobândit abilitatea de a vorbi această limbă sunt liberi să o vorbească. Dar persoana care nu are această deprindere nu este liberă să vorbească limba germană, indiferent de cât de mult se străduieşte şi indiferent de cât de mult îşi doreşte acest lucru. Adevărata libertate necesită anumite abilităţi, care îi conferă persoanei capacitatea de a acţiona cu excelenţă.

Acelaşi lucru este valabil şi în ceea ce priveşte viaţa ca întreg. Nu oricine este liber să fie un fiu bun, un soţ bun, o mamă bună, un prieten bun. Pentru a trăi aceste relaţii cu excelenţă este nevoie de anumite deprinderi cum ar fi generozitatea, umilinţa, perseverenţa şi răbdarea, deprinderi cunoscute sub numele de virtuţi. Aşa cum am văzut în reflecţiile precedente, omul care posedă virtutea este liber să fie un soţ bun, un tată bun, un prieten bun. El poate face fapte generoase, umile, cu răbdare şi cu altruism pentru a-i sluji pe cei din viaţa sa. El este liber să îi iubească pentru că nu este sclavul propriilor sale dorinţe egoiste. Adevărata libertate se găseşte aşadar în a muri pentru sine, în a renunţa la libertatea proprie de a face ceea ce doreşti pentru a sluji binele celuilalt. Fericitul Ioan Paul al II-lea explica cândva astfel: „Iubirea constă într-un angajament care restrânge propria libertate, este o dăruire de sine, şi a se dărui pe sine înseamnă tocmai aceasta: să limitezi libertatea proprie în folosul altuia. Limitarea propriei libertăţi poate părea ceva negativ şi neplăcut, dar iubirea face ca acest lucru să fie pozitiv, plin de bucurie şi creativ. Libertatea există de dragul iubirii” [2].

Deşi mulţi în lumea noastră modernă ar putea vedea asemenea limitări ale propriei libertăţi ca fiind ceva negativ şi restrictiv, creştinul le vede ca eliberatoare. Vreau să fiu liber să îmi iubesc părinţii, soţia, copiii, prietenii şi, mai presus de toate, pe Dumnezeul meu, dar dacă îmi lipsesc virtuţile şi dacă îmi urmăresc mereu capriciile de moment, nu sunt liber să iubesc în cadrul acestor relaţii, deoarece sunt sclavul propriilor mele dorinţe egoiste. Dacă îmi lipsesc virtuţile nu îmi va fi uşor să fiu generos cu soţia mea, să fiu răbdător cu copiii mei şi să fac sacrificii pentru familia mea. Doar atunci când mor faţă de mine însumi şi cresc în virtute sunt capabil să îi iubesc pe cei pe care Dumnezeu i-a pus în viaţa mea. În renunţarea la libertatea de a face ceea ce am chef pot descoperi o libertate mai mare: libertatea de a iubi.

Note:
[1] Cardinalul Joseph Ratzinger, Sarea pământului.
[2] Karol Wotyla, Iubire şi responsabilitate.



One Comment

  1. Nici nu bagam de seama cat pierdem limitandu-ne libertatea la satisfacerea poftelor de moment, ignorand orice altceva. Domnul Iisus sa ne lumineze si sa ne deschida ochii! Amin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *