Transformarea în Cristos prin Atenţia Iubitoare pentru Dumnezeu

Print Friendly, PDF & Email

Autor: Mary Gannon Kaufmann
Traducere: Ecaterina Hanganu
Sursa: Homiletic & Pastoral Review

Ven. pr. Felix Rougier

Ven. pr. Felix Rougier

Adeseori, în timpul celor mai dificile perioade ale istoriei, Domnul îşi manifestă mai mult mărinimia faţă de noi. El ne inspiră modele noi de integrare în viaţa spirituală, care fac mai uşoară apropierea de El şi cresc capacitatea noastră de a iubi cu aceeaşi generozitate. Fiindcă, aşa cum sugerează documentul Gaudium et spes al Conciliului Vatican II, o parte din „răspunderea pe care o poartă membrii Bisericii este să citească semnele timpului şi să le interpreteze în lumina Evangheliei”. Avem nevoie de o nouă conştientizare a modului în care să ne trăim credinţa, în raport de necesităţile epocii noastre [1]. Atenţia Iubitoare reprezintă o integrare nouă a practicii spirituale tradiţionale şi a rugăciunii, utilă pentru Biserică şi mai ales o „perlă de mare preţ” pentru preoţii ocupaţi, suprasolicitaţi ai zilelor noastre. Trăim vremuri zguduite de criza abuzurilor sexuale, de criza vocaţiilor, cu previziuni negre legate de numărul insuficient de preoţi activi care slujesc o populaţie catolică în creştere şi ne confruntăm cu realitatea închiderii sau grupării mai multor parohii. Întrucât este accesibilă oricui, practica Atenţiei Iubitoare este atitudine specială, plină de forţă, a „rugăciunii vii”, care ajută la revigorarea credinţei şi le oferă preoţilor instrumentul adecvat de aprofundare a ministeriului lor în condiţiile actuale.

De fapt, practica Atenţiei Iubitoare a fost instituită în creuzetul acelor timpuri foarte dificile ale revoluţiei mexicane şi s-a dovedit eficientă în formarea preoţilor „uniţi în Cristos şi conduşi de Spiritul Sfânt să meargă hotărât mai departe spre Împărăţie” [2]. Ei celebrau acasă Sfânta Liturghie, ascunzându-se de autorităţi şi erau adesea supuşi martiriului. Atenţia Iubitoare a fost introdusă de Venerabilul preot Felix Rougier, M.SP.S., (1859-1938), co-fondatorul Misionarilor Spiritului Sfânt. Această congregaţie religioasă de preoţi a fost întemeiată în 1914 în Mexic, în momentul de maximă opresiune a Bisericii de către guvernul mexican. Carisma Misionarilor Sfântului Spirit este îndrumarea spirituală a sufletelor (în special a preoţilor), îndrumarea spirituală şi Sacramentul Penitenţei. Când Papa Pius al X-lea a auzit care este scopul principal al congregaţiei, se spune că ar fi exclamat: „Binecuvântat fie Dumnezeu! Este exact ce îi trebuie acum Bisericii: să aibă buni îndrumători spirituali!” [3] Şi noi am putea spune acelaşi lucru pentru vremurile noastre!

Ce înţelegea Venerabilul Felix Rougier, M.SP.S., prin termenul: Atenţia Iubitoare pentru Dumnezeu? El a introdus această expresie, ce exprimă practica de „a merge în prezenţa Lui Dumnezeu, de a raporta absolut orice eveniment şi orice lucru la Dumnezeu şi în orice circumstanţă să vezi mâna Domnului” [5]. El spunea că tot ce trebuie ca să trăieşti în felul acesta este să îţi îndrepţi privirea sau să îţi focalizezi inima mereu spre Domnul şi spre cei pe care îi întâlneşti. În aceste cuvinte el a sintetizat ceea ce l-a atras în întreaga sa viaţă spre iubirea de Dumnezeu: crucile din viaţă, misiunea noii congregaţii, şi bucuria întregii vieţi, aflată toată, în unitate, în mâinile pline de iubire ale Lui Dumnezeu.

El a îndrumat preoţii „să trăiască viaţa de rugăciune” [5], încurajându-i „să îşi unească întreaga lor viaţă cu Dumnezeu, fiindcă această forţă îi va ajuta să împlinească toate faptele – mari şi mici – ale lui Dumnezeu, pentru Dumnezeu şi în acord cu voinţa lui Dumnezeu” [6]. I-a sfătuit să se implice cu regularitate în rugăciune şi în Adoraţia Euharistică, precum şi în dezvoltarea spiritului sau a atitudinii de rugăciune care pătrunde întreaga viaţă. Pentru el, acest caracter omniprezent al rugăciunii sau Atenţia Iubitoare pentru Dumnezeu, a fost modul de a-şi organiza şi integra întreaga sa viaţă şi slujire în Dumnezeu, făcând din propria sa viaţă o ispăşire şi dăruind har celorlalţi.

Îndreptându-ne în mod firesc atenţia inimii spre Dumnezeu în rugăciune de-a lungul întregii zile, aşa cum sugera Ven. Rougier, te transformi încetul cu încetul în Cristos. Devii în stare să te uneşti cu iubirea şi intenţiile Domnului pentru ceilalţi. Înclinaţiile naturale ale inimii şi percepţiile minţii sunt amplificate şi iradiate cu însăşi lumina Domnului şi cu nestinsa Sa iubire. Această simplă privire a omului spre interior şi spre Dumnezeu pentru nevoile celorlalţi devine un drum atât pentru propria sfinţire, cât şi o cale de rugăciune pentru a-i ajuta pe ceilalţi. Într-o noapte, părintele Felix a povestit unui grup de fraţi, surori şi preoţi, impactul pe care îl poate avea această practică simplă asupra fiecăruia, relatându-le propria sa transformare în lumina lui Cristos. Pe atunci era capelan militar în Columbia. Într-o noapte, în timpul unui conflict armat, a mers el însuşi pe câmpul de luptă. Îşi spusese că îi va ajuta pe răniţii din ambele tabere, fiindcă „vedea în cei care suferă faţa lui Cristos în pătimirea Sa, în special în duşmanii răniţi!” [7] Prin această practicare simplă a Atenţiei Iubitoare, îndreptându-şi privirea spre Isus în mijlocul tuturor evenimentelor, pr. Felix ne arată cum se poate lua parte la „bucuria, speranţa, durerea şi frica oamenilor din timpul nostru […] urmându-L pe Cristos.” [8]

Astăzi, în epoca media, multe persoane, inclusiv preoţii, se prăbuşesc sub presiunea unor „forme noi de sclavie în modul de viaţă şi de gândire”,” [9] cu pornografia pe internet, cu ritmul de viaţă alert şi neobosita goană după prestigiu şi câştig material. Intuiţia Părintelui Felix ne ajută să ne îndreptăm mintea şi inima spre Cristos, ca să ne transformăm în Cristos şi „să ducem mai departe lucrarea Lui sub îndrumarea Spiritului Sfânt.” [10]

În plus, practica Atenţiei Iubitoare ne ajută să creştem în sensibilitate spirituală şi în libertate a inimii, astfel încât să fim în stare să răspundem harurilor Sale, oferindu-ne viaţa ca ispăşire şi răspândind harul iubirii asupra celorlalţi. Învăţând să trăim cu Isus privindu-ne unul pe altul, intrăm într-o comuniune foarte personală, într-un canal viu de har care ne mişcă şi ne orientează toate acţiunile şi pasiunile noastre în fiecare moment al vieţii. Acest canal viu de har aminteşte de râul dătător de viaţă care curge din sanctuarul viu al Domnului, „râul care împrospătează totul, care aduce sănătate şi vindecare tuturor fiinţelor vii care se scufundă în el” (Iez. 47,9). Sau, cum spune Ven. Rougier, „Stând în prezenţa Ta, Preaiubite Tată, am văzut râul etern. Oare l-am văzut? Sau a fost doar în imaginaţia mea? Tu erai oare, fântână a divinităţii? Aş vrea să fiu cu totul al Tău şi să te iubesc cu patimă de-a lungul timpului, în eternitate; fiindcă sunt o picătură din acel râu… Fiindcă sunt cu adevărat copilul Tău; nu-i aşa, Tată?” [11] Pentru preoţi, Atenţia Iubitoare oferă ritmul firesc prin care se poate trăi preoţia într-un mod spiritual şi dătător de putere, atât pentru ei înşişi, cât şi pentru cei pe care sunt chemaţi să îi slujească.

La o primă vedere, practica Atenţiei Iubitoare pentru Dumnezeu pare asemănătoare cu ideile deja sugerate de un iezuit, pr. Jean-Pierre de Caussade (1675-1751), în cartea sa intitulată Abandonarea în Providenţa Divină. El afirma că: „Sfinţenia se produce în noi prin voinţa lui Dumnezeu, acceptată de noi. Aceasta implică schimbarea atitudinii, adică atunci când spui ‘eu vreau’, prin ascultare voinţa ta devine una cu voinţa lui Dumnezeu”. [12] Deşi pr. J.-P. de Caussade, SJ, menţionează inima omului, modul principal de creştere în asemănarea şi unirea cu Dumnezeu începe mai curând cu o supunere seacă a propriei fiinţe la voinţa lui Dumnezeu pe care o întâlnim în cererile momentului prezent. La fel, fratele Laurenţiu (aprox. 1614-1691) se apropie de paradigma pr. Felix în lucrarea spirituală devenită clasică, Practica Prezenţei Lui Dumnezeu. Fratele Laurenţiu menţionează că a ajuns la „sentimentul prezenţei permanente a lui Dumnezeu […] alungând din minte orice ar fi fost în stare să îmi întrerupă gândul la Dumnezeu” [13] ceea ce i-a permis să aibă pur şi simplu „atenţia şi privirea pline de înflăcărare îndreptate spre Dumnezeu şi aceasta i-a oferit o dulceaţă şi o desfătare mai mare chiar decât aceea pe care o are un copil la sânul mamei sale” [14]. Deşi fratele Laurenţiu se focalizează asupra intelectului, el face să se înţeleagă că simpla atenţie îndreptată spre Dumnezeu implică mai mult decât intelectul.

Pentru alţii, Atenţia Iubitoare, ca atitudine de rugăciune vie, se aseamănă mult cu exerciţiul Sfântului Ignaţiu de Loyola din examinarea zilnică a conştiinţei. Acest exerciţiu ignaţian conferă capacitatea de a recunoaşte invitaţia spirituală pe care Domnul ne-o adresează în fiecare clipă, în mijlocul tuturor ocupaţiilor vieţii noastre, să îl găsim şi să îl recunoaştem în totul. Există într-adevăr numeroase asemănări între aceste două practici, pe care de altfel pr. George Aschenbrenner, SJ, le expune în articolul său, devenit clasic, intitulat „Examenul de conştiinţă”. El descrie propunerea Sf. Ignaţiu de examinare zilnică a conştiinţei ca o structurare în două părţi a rugăciunii, de două ori pe zi, pentru a putea trece în revistă mişcările spirituale cu înălţările şi căderile implicite, care să facă posibilă o mai mare sensibilitate spirituală şi ordonare a vieţii [15]. Întrucât atât Ven. pr. Felix cât şi Ven. Concepcion, s-au format la şcoala spiritualităţii ignaţiene, au avut ocazia să îşi însuşească practica atenţiei spirituale faţă de Dumnezeu şi să o folosească drept mijloc de ispăşire şi de obţinere a harurilor, pe care să le folosească apoi spre binele celorlalţi. Iată de ce pr. Felix le atrăgea atenţia novicilor: „Faceţi-vă un examen de conştiinţă privind Atenţia voastră Iubitoare pentru Dumnezeu pentru că aceasta este, poate, cea mai bună examinare pe care o putem face şi cea mai practică” [16]. Focalizarea nu este pe simpla ordonare a mişcărilor interioare, ci pe realizarea acesteia printr-o iubire profundă pentru Dumnezeu şi pentru ceilalţi, printr-o iubire pastorală.

Pentru Ven. pr. Felix Rougier, Atenţia Iubitoare pentru Dumnezeu este cea „mai rapidă, mai directă şi mai sigură cale spre sfinţenie” [17]. Este calea spre a-l iubi pe Dumnezeu şi a dezvolta o relaţie profundă de iubire cu fiecare dintre persoanele Sfintei Treimi. Prin practica Atenţiei Iubitoare pentru Dumnezeu, el a făcut ca propria-i viaţă să fie un dar de iubire pentru salvarea celorlalţi. Scriind cuiva care nu înţelesese modul lui de a privi lucrurile, Ven. pr. Felix menţionează că Atenţia Iubitoare pentru Dumnezeu înseamnă „să te îndrăgosteşti de Dumnezeu. E o iubire plină de pasiune. Aceasta nu înseamnă să uiţi vreo clipă de Isus. Atenţia Iubitoare pentru Dumnezeu este pasiunea puternică, înflăcărată, covârşitoare pentru Isus, pentru Tatăl şi pentru Spiritul Sfânt” [18]. Reculegerea în Dumnezeu, pentru pr. Felix Rougier, implică toate energiile persoanei, devenind în mare măsură ca unirea de inimă dintre un bărbat şi o femeie care se iubesc. Iată de exemplu dialogul cu un novice care fusese logodit înainte de a intra în comunitate. Pr.Felix i-a spus: „Ai avut vreodată o prietenă?” „Da, părinte”, îi răspunse novicele. „Ai iubit-o mult?” „Da, părinte.” „Te gândeai adeseori la ea?” „Da, părinte.” „Ei bine, atunci pune-l pe Dumnezeu în locul ei. Aceasta e Atenţia Iubitoare pentru Dumnezeu.” [19]

Ven. Felix îşi exprima convingerea că experienţa unirii cu Dumnezeu în rugăciune în fiecare moment (Atenţia Iubitoare pentru Dumnezeu) conduce în întregime corpul, mintea şi sufletul omului în lumina transformatoare a inimii lui Isus, astfel încât slujirea pe care omul o oferă celorlalţi se transformă într-o cale directă care îl uneşte pe Dumnezeu cu ceilalţi. Aceasta permite ca energiile persoanei care slujeşte (de exemplu preotul) să devină aproape „un canal sacramental” pentru Dumnezeu, prin care El ajunge la poporul Său. Mai mult, Ven. Felix afirma că nimic din slăbiciunile omeneşti nu stă în calea practicării Atenţiei Iubitoare pentru Dumnezeu. El spunea adeseori preoţilor: „Atenţia Iubitoare pentru Dumnezeu poate fi practicată mereu, chiar în mijlocul unei vieţi atât de ocupate ca a noastră. Iubirea este singurul lucru care face posibilă o viaţă de rugăciune. Iubirea nu uită niciodată. Iubirea uneşte.” [20] Iubind în acest fel, în sincronicitate cu iubirea Lui Dumnezeu, preotul creşte în maturitate, ca soţ al Bisericii.

Viziunea pr. Felix se apropie până la identitate de o serie de idei recente privind iubirea şi slujirea; de exemplu cele exprimate de Papa Benedict al XVI-lea în Deus Caritas Est: „Nici spiritul, nici trupul nu iubeşte singur, ci omul în întregime, persoana, creatura unică, alcătuită din trup şi suflet. Numai când ambele dimensiuni sunt cu adevărat unite, omul atinge adevărata sa măreţie” [21]. Pentru Ven. Felix (şi la fel, pentru Papa Benedict) mintea atentă şi slujirea sunt răspunsul persoanei în întregime, care îl iubeşte pe Dumnezeu şi care devine în acest fel în stare să îi iubească pe ceilalţi, indiferent de obstacole şi de cruci. Iubirea este lumina şi puterea care îl întăreşte şi îl înflăcărează pe om, făcându-l să înainteze plin de curaj chiar şi atunci când totul în jur pare întunecat şi imprevizibil.

Iar viaţa pr. Felix. Rougier o demonstrează. În 1914, când aproape toate bisericile fuseseră confiscate şi închise de guvernul mexican şi mulţi preoţi, fraţi şi surori fuseseră martirizaţi pentru credinţă, pr. Rougier s-a întors în Mexic. După un exil în Franţa care durase zece ani, s-a întors să îşi îndeplinească misiunea: să întemeieze o nouă congregaţie de preoţi, Misionarii Spiritului Sfânt, împreună cu prietena sa spirituală, Ven. Concepcion Cabrera de Armeda (1862-1937) [22]. Şi în prima sa după-amiază în Mexic, Arhiepiscopul de Guadalajara, Francisco Orozco Y Jimenez, l-a felicitat dar i-a spus: „Părinte, nu suntem în situaţia de a întemeia nimic, nici măcar de a lucra; aproape toţi Episcopii se ascund sau au plecat din Republică. Vino cu mine la Havana cu primul vapor; acolo am să te pot ajuta. În acest moment, naţiunea noastră e pe moarte.” Iar pr. Felix a considerat acesta drept un semn de la Dumnezeu şi i-a făcut cunoscut Arhiepiscopului o revelaţie pe care o avusese cu zece ani înainte în Mexic. Domnul i-a spus că „noua temelie se va pune exact în momentul în care naţiunea se va afla în chinurile morţii” [23].

Ne-am putea întreba, în mod firesc, de unde oare pr. Rougier şi-a luat forţa să se confrunte cu asemenea adversităţi? Cum a reuşit să formeze preoţi, când erau hăituiţi şi martirizaţi la fiecare colţ de stradă? El îl găsise pe Dumnezeu care îl însoţea în fiecare clipă, ca un prieten credincios, iubindu-l fără preget şi dăruindu-i tot de ce avea nevoie. Conştientizarea personală a lui Dumnezeu este cea care, mişcându-le inima şi mintea, umplându-le de iubirea glorioasă a lui Isus, i-a transformat pe pr. Felix şi pe preoţii lui. Aceasta i-a împins spre cruce în vremurile sângeroase ale revoluţiei mexicane. Într-o zi, pe stradă, unul dintre membrii noii congregaţii a alergat la pr. Rougier, spunându-i îngrozit că armata tocmai a venit, a sechestrat cele patru case ale comunităţii şi i-a alungat pe preoţi. Pr. Felix a răspuns: „Patru case? Păi, mulţumim lui Dumnezeu că nu am avut decât patru case şi nu zece” [24]. Răspunsul apare surprinzător, dar ni-l arată pe Ven. Felix gata să îl vadă pe Dumnezeu în orice clipă, în orice acţiune, chiar şi atunci când se înalţă umbra crucii.

Probabil că pr. Rougier ar avea multe de spus preoţilor de astăzi, cum să se confrunte cu provocarea ridicolului, a descurajării, a rutinei, a suprasolicitării şi cum să sufere respingerea din partea celorlalţi sau suspiciunile lor: să lăsăm gloria vie a iubirii lui Isus să ne îmbrăţişeze şi să ne întărească prin practicarea Atenţiei Iubitoare pentru Dumnezeu. Şi prin aceasta, să înotăm în „Apele Vii care curg din sanctuar” [25].

În viziunea Ven. Rougier, practica Atenţiei Iubitoare pentru Dumnezeu reprezintă un proces gradual de învăţare a concentrării asupra ta, care îl iubeşti pe Dumnezeu în fiecare clipă şi în felul acesta devii sfânt. El recomanda ca practica să înceapă prin focalizarea privirii interioare asupra Lui Dumnezeu pe parcursul întregii zile, prin intermediul actelor de voinţă care să fie motivate de iubirea pentru Dumnezeu. El spunea „primul lucru la care să te gândeşti când te dai jos din pat dimineaţa să fie intenţia de a te afla mereu sub privirea Preasfintei Treimi şi să creezi pentru tine atmosfera care să îţi permită să rămâi acolo întreaga zi.” [26] Iar această capacitate creşte pe măsură ce înveţi să îţi linişteşti trăirile, astfel încât tot ce faci şi ce simţi să corespundă mişcărilor Spiritului Sfânt în orice clipă. Perfecţiunea actelor noastre se judecă în raport cu gradul unirii cu Dumnezeu care le-a motivat. De aceea este necesar să încetinim ritmul, să facem lucrurile în mod conştient, în prezenţa lui Dumnezeu şi nu automat, ca să fim demni de Cel care ne iubeşte. El repeta adeseori că „Lucrurile obişnuite făcute bine (sau cu iubire) sunt acelea care-l fac sfânt pe om” [27].

La fel, Ven. Concepcion Cabrera de Armida, prietena sa spirituală şi co-fondatoare a Congregaţiei Misionarii Spiritului Sfânt urmărea să trăiască într-o permanentă şi iubitoare atenţie pentru Dumnezeu în fiecare dintre experienţele vieţii de zi cu zi, ca soţie şi mamă. Ca să îşi impregneze întreaga viaţă de prezenţa dinamică a Lui Dumnezeu, ea obişnuia să mute mereu un scaun prin casă, un scaun care era pus acolo pentru Isus, amintindu-şi astfel în fiecare clipă, în orice lucru pe care îl făcea, că El se află acolo, o priveşte şi veghează asupra ei. Iată un mijloc simplu, prin care Ven. Concepcion, a fost în stare să răspundă Iubitului Său dumnezeiesc.

Pentru pr. Felix, a trăi în unire intimă şi mereu mai profundă cu Isus implica exercitarea virtuţilor în timpul rugăciunii sau în timp ce „lucra, mergea şi vorbea” [28]. El insista ca novicii să folosească orice ocazie ca să îşi purifice inima şi să îşi dezvolte ascultarea faţă de superiori. Prin exemplul său demonstra că practicarea liniştii, a tăcerii şi concentrării, făceau să apară şi întreţineau vii toate deprinderile bune şi acţiunile întregii zile.

Prin urmare, co-fondatorii Misionarilor Spiritului Sfânt insistau asupra comuniunii cu Isus pe durata întregii zile, inclusiv prin rugăciuni scurte, aşa cum era cea favorită a pr. Felix: „Dumnezeu, Dumnezeu, Dumnezeu în tot şi pentru tot” [29]. Mai mult, Ven. Felix şi Ven. Cabrera recomandau să se folosească provocările vieţii de zi cu zi ca mici sacrificii pentru Isus, pentru sfinţirea proprie şi a celorlalţi. Pentru ei, rugăciunea, sacrificiul, blândeţea şi supunerea inimii erau combustibilul spiritual care „aprinde focul viu al iubirii de Dumnezeu” [30] şi care face vie imaginea Lui Isus.

Iar toate duc la conştientizarea faptului că această urmărire activă a divinului prin Atenţia Iubitoare pentru Dumnezeu reprezintă etapa pregătitoare „prin care se ajunge la Atenţia Iubitoare pasivă, un har special pe care Dumnezeu îl oferă sufletelor generoase” [31]. Într-o scrisoare către unul dintre primii Misionari ai Spiritului Sfânt, căruia pr. Felix îi dăruia deplina sa încredere, Venerabilul îi descrie astfel experienţa Atenţiei Iubitoare pasive: „În sufletul meu nu sunt decât dorinţe şi doruri bune şi această prezenţă a lui Dumnezeu, care, prin graţia Sa divină şi fără nici un merit din partea mea – ba aş zice chiar dimpotrivă – nu mă părăseşte niciodată” [32]. La fel, jurnalul spiritual al Ven. Concepcion descrie această Atenţie Iubitoare infuză ca pe un mare dar, ceva care îi este dat de Dumnezeu. Chiar şi atunci când merge să spele rufe şi să aibă grijă de copii sau în orice face, Dumnezeu o urmează şi o veghează, conducând voinţa, intelectul şi sentimentele ei omeneşti la unirea cu El. Ea spune: „Nu mai muncesc acum să îmi liniştesc simţurile şi facultăţile mentale, ci mai curând ele însele se aşează în ordine. Dumnezeu are grijă de aceasta. Îmi trăiesc viaţa ca şi când nu aş trăi-o, fiindcă viaţa mea e El. Nu ştiu cum să explic aceasta, dar prezenţa Sa nu mă părăseşte şi mă îndeamnă mereu să fac fapte supranaturale” [33].

Este ca şi cum, odată ce o persoană îşi manifestă fidelitatea faţă de Dumnezeu, căutându-l mereu, atât în rugăciune cât şi în viaţa obişnuită, Dumnezeu începe să primească acea persoană în lumina Sa vie sau în prezenţa Sa prin propria Sa iniţiativă. În plus, Dumnezeu răspunde în mod special celor care practică Atenţia Iubitoare. Într-o după-amiază, în timp ce lucra acasă, Ven. Concepcion (Concha) Cabrera de Armeda a primit în mod clar cuvintele lui Dumnezeu în inimă: „Uite, Concha, a fi uitat mă răneşte mai mult decât toate păcatele lumii, fiindcă a fi uitat vine chiar de ai mei mă loveşte în inimă. Nu mă uita şi nu-i lăsa nici pe ai tăi să mă uite, fiindcă uitarea arată nerecunoştinţă, care îmi străpunge cu spini inima. Fă această ofrandă reparatorie pentru neglijenţa vinovată care îmi sfâşie inima iubitoare” [34].

Aceste cuvinte pline de iubire pe care Concepcion le-a simţit venind de la Domnul, ne ajută să înţelegem cât de impresionat e Dumnezeu de eforturile noastre simple, omeneşti, atunci când îi slujim pe ceilalţi. Atenţia noastră Iubitoare faţă de El determină un puternic răspuns, generând revărsare de haruri asupra celorlalţi şi punând amprenta Sa asupra noastră, asupra a ceea ce gândim şi simţim.

Alături de încercarea de a trăi întreaga viaţă ca rugăciune, pr. Felix recomanda două metode de rugăciune care ajută la dezvoltarea conştiinţei iubitoare infuze pentru Dumnezeu: citirea meditativă şi rugăciunea afectivă. El recomanda ca atunci când se citeşte din Sfânta Scriptură sau din texte religioase, „să fie citite lent şi să gustaţi ceea ce citiţi. Întrerupeţi-vă lectura din când în când ca să faceţi acte de iubire pentru Dumnezeu” [35]. Reflectarea şi meditarea la lucruri legate de Dumnezeu, cu angajarea inimii, duce la ceea ce pr. Felix numeşte rugăciunea afectivă. Pentru el, rugăciunea nu activează numai voinţa şi intelectul şi exprimă reflectarea îndelungă asupra Domnului, ci în primul rând angajează inima şi pe Dumnezeu cel plin de iubire, în timp ce învăţăm despre El. Prin aceasta, Ven. Felix vrea să spună: „Lăsaţi-vă inima să vorbească! Vorbiţi cu Isus, cu toată încrederea!” [36]

După ce au vorbit deschis cu Isus, cu toată încrederea, preoţii pot să aibă mai uşor încredere în El, să se odihnească în prezenţa Sa vie, să îl afle prezent când se grăbesc de la o întrunire la alta, sau când ascultă necazurile sau reproşurile cuiva, sau când deschid ziarul şi citesc o ştire impresionantă. Totuşi, ar putea spune unii, dacă te odihneşti în Domnul, nu este acesta timp pierdut sau pur şi simplu, lene? Ven. Rougier răspunde: „Sufletele care îl iradiază pe Dumnezeu sau care îl iubesc cu pasiune nu sunt niciodată leneşe. A te focaliza asupra Lui Dumnezeu, chiar şi fără a spune nimic, este un mare act de iubire. Iar scopul final al oricărei rugăciuni e unirea” [37]. Unirea cu Dumnezeu, pe care această Atenţie Iubitoare te ajută să o cultivi, îl motivează pe preot să îşi iubească turma „aşa cum Cristos a iubit Biserica şi s-a dat pe Sine pentru ea, pentru a o sfinţi” (Efeseni 5,26). Iubind în felul acesta, preotul trăieşte o viaţă „care este plină şi demnă de laudă prin natura sa, şi angajează pentru binele său şi al Bisericii imensele resurse ale lumii moderne” [38].

În rezumat, Ven. Felix i-ar sfătui pe preoţii de astăzi să se întoarcă în mod constant spre Isus, ca „floarea soarelui care se întoarce mereu spre soare, până la asfinţit” [39]. El i-ar încuraja să practice Atenţia Iubitoare pentru Dumnezeu, ca mijloc eficient de a-L iubi cu adevărat pe Isus şi astfel să aibă întreaga lor fiinţă cufundată în gloria vie a lui Dumnezeu, vie în ei şi în jurul lor. Apoi, ei vor putea să surprindă o licărire a Sa, pe măsură ce fac faţă provocărilor vieţii, oferindu-şi vieţile ca sacrificiu viu pentru ei înşişi şi pentru turma pe care o păstoresc. Iar pe măsură ce înaintează în credinţă, Isus păşeşte în întâmpinarea fiecăruia, aducându-i în Sine Însuşi, fără efort din partea lor. Iubirea orientează toate facultăţile şi energiile omeneşti spre Dumnezeu, prin practica Atenţiei Iubitoare pentru Dumnezeu.

Din această perspectivă, Atenţia Iubitoare pentru Dumnezeu ne oferă tuturor şi în special preoţilor, răspunsul la „întrebarea neobosită pe care o pun oamenii privind viaţa actuală şi viaţa ce va veni şi cum se corelează una cu cealaltă” [40].

Note
1. Gaudium et Spes, par. 4.
2. Gaudium et Spes, par. 1.
3. Felix de Jesus Roguier, Autobiography (Mexic, 2009) 28.
4. Jesus Maria Padilla, The Spirituality of Fr Felix Rougier, M.Sp.S., Loving Attention to God, trans., Thomas Shafer (Mexico, 2011) 10; pe scurt Spirituality.
5. Jesus Maria Padilla, Spirituality, 17.
6. Felix de Jesus, Collection of the Letters to the Missionaries of the Holy Spirit (scrisoare datată pe 17 decembrie 1925); pe scurt Letters.
7. Conversaţie privată cu pr. Domenico Di Raimondo, provincialul Misionarilor Spiritului Sfânt din SUA, 1 aprilie 2011.
8. Gaudium et Spes, par. 1.
9. Gaudium et Spes, par. 4.
10. Gaudium et Spes, par. 3.
11. Felix Rougier, M.Sp.S. Letters (nedatată).
12. Jean-Pierre De Caussade, S.J., Abandonment to Divine Providence (New York: Doubleday Books, 1975) 27 şi 35.
13. Brother Lawrence, The Practice of the Presence of God (Old Tappen, NJ, Spire Books, 1958) 31.
14. Brother Lawrence, The Practice of the Presence of God, 37.
15. În eseul său, „Consciousness Examen,” pr. George Aschenbrenner, SJ, afirmă că „prezenţa Spiritului lui Isus Înviat în inima credinciosului face posibilă simţirea şi ascultarea acestei invitaţii şi, de aceea, să ne pregătim pe noi înşine pentru această revelaţie”, Review for Religious, vol. 31 (1972) 14-21.
16. Pr. Felix de Jesus, Letters scrisoare către A. Perez (26 iunie 1927) şi către novici (30 martie 1926).
17. Jesus Maria Padilla, Spirituality, 19.
18. Pr. Felix de Jesus, Letters, scrisoare către Fiicele Spiritului Sfânt (23 iunie 1924).
19. Pr. Felix de Jesus, Platicas Espirituales (Private Edition {1929}, 1966) 166.
20. Pr. Felix de Jesus, Letters, scrisoare către pr. M.Lira (18 mai 1927).
21. Papa Benedict XVI, Deus Caritas Est, par. 5.
22. Ven. Concepcion a fost soţie, mamă a nouă copii, mistică şi fondatoare a „Operelor Crucii”, precum şi o deosebită scriitoare de spiritualitate, unii pretinzând că de nivelul teologiei Sf. Toma de Aquino.
23. Felix de Jesus Roguier, Autobiography, 38.
24. Conversaţie privată cu pr. Domenico Di Raimondo, provincialul Misionarilor Spiritului Sfânt din SUA, 1 aprilie 2011.
25. Iezechiel 47,12
26. Jesus Maria Padilla, Spirituality, 28.
27. Jesus Maria Padilla, Spirituality, 32.
28. Jesus Maria Padilla, Spirituality, 10.
29. Pr. Felix de Jesus, Platicas Espirituales, 83.
30. Jesus Maria Padilla, Spirituality, 33.
31. Jesus Maria Padilla, Spirituality, 35.
32. Pr. Felix de Jesus, Letters, scrisoare către pr. F. M. Alvarez (15 iulie 1925).
33. CCA AC Vol 22, p 342.
34. CCA 46,87 Oct. 20, 1925.
35. Pr. Felix de Jesus, Letters, scrisoare către Gauadalupe Zavala.
36. Pr. Felix de Jesus, Letters, scrisoare către J Castro (martie 1917).
37. Pr. Felix de Jesus, LaCruz, Mexico,1927, p229-230 răspuns la cineva care dorea un sfat despre rugăciune.
38. Gaudium et Spes, cap. 9.
39. Felix de Jesus Roguier, Platicas Espirituales (Aug 7, 1932) 43.
40. Gaudium et Spes, par. 4.

Posted in Personalităţi, Spiritualitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *