De ce vin de struguri?

Teme: Liturgie.
.
Publicat la 24 aprilie 2012.
Print Friendly, PDF & Email

Autor: David P. Lang
Traducere: Cristina Violeta Bulmaga
Sursa: This Rock, februarie 2009

De ce vin?

De ce vin?

În doctrina definitivă a Bisericii Catolice, numai vinul natural şi curat din struguri poate fi folosit ca materie validă pentru transformarea în Sângele lui Cristos. În Codul de Drept Canonic din 1983 se declară că: „Preasfântul Sacrament al Euharistiei trebuie să fie celebrat… cu vin în care se adaugă o cantitate mică de apă… Vinul trebuie să fie natural, din struguri, şi curat, neamestecat” (CIC 924). Mai mult, Catehismul Bisericii Catolice afirmă că „unul dintre semnele esenţiale ale Sacramentului euharistic” îl constituie „vinul de struguri” (CBC 1412).

De ce oare? Nu se pot face excepţii? Ce se întâmplă cu preoţii care suferă de alcoolism: nu ar putea folosi suc de struguri? De asemenea, dacă preotul este alergic la struguri, poate Biserica permite folosirea unui vin obţinut dintr-un alt tip de fruct – mure sau cireşe, de exemplu? Dacă preotul nu poate tolera vinul (din nici un fel de fructe), deloc, nu ar putea să folosească o băutură fermentată obţinută din cereale (cum ar fi grâu, secară, orz sau orez) sau legume (cum ar fi porumbul sau cartoful)? Ce importanţă are acest lucru?

În primul rând, pentru ca o Liturghie să fie validă, trebuie să aibă loc prefacerea vinului în Sângele lui Cristos. Aceasta deoarece pe Calvar (pe care Liturghia îl reînnoieşte în mod mistic, într-un mod nesângeros), Sângele Lui a fost separat de Trup, după cum scrie în Ioan 19,31-37, în special în versetul 34 (a se vedea de asemenea 1Ioan 5,6). Aşadar, dacă trebuie să aibă loc transformarea în Sângele lui Cristos pentru o Liturghie validă, poate fi făcută o excepţie pentru tipul de lichid folosit? Nu. Poziţia categorică atât a Codului Canonic cât şi a Catehismului Bisericii Catolice interzice folosirea unei alte băuturi la altar în afara vinului din struguri, la consacrarea din Liturghie. (Mai încolo vom vedea că este permisă o adaptare privitor la gradul de fermentare, aşa că problema alcoolismului este ameliorată foarte mult.)

De ce atât de categorică?

De ce trebuie să fie Biserica atât de intransigentă? Pe scurt, pentru a păstra integritatea funcţiei simbolice a Sacramentului. Pentru că Sacramentele sunt semnele fizice ale efectelor spirituale ale celebrării lor, trebuie să folosească materiale cu o valoare simbolică adecvată – atât la nivel natural cât şi în contextul Scripturii. De exemplu, numai apa simplă poate fi folosită pentru Botez, deoarece Botezul aduce spălarea spirituală de păcatul originar şi renaşterea la viaţa nouă a harului sfinţitor – două efecte care sunt cel mai bine reprezentate de proprietăţile de spălare şi de refacere (sau dătătoare de viaţă) ale apei. După cum am văzut, de asemenea, (în articolul anterior, „De ce pâinea din grâu”), numai făina de grâu nealterată poate fi folosită pentru pâinea de la altar.

Se poate însă obiecta că sucurile mai multor fructe, pe lângă struguri, pot servi la reprezentarea sângelui uman. Într-adevăr, anumite vinuri (de cireşe, de exemplu) au o nuanţă de un roşu mai puternic decât cel din struguri. Ca să răspundem la această obiecţie rezonabilă, trebuie să ne bazăm pe sursele scripturale. Examinarea textelor nu poate fi însă superficială. De exemplu, versetele izolate despre vinul de rodie sau de mure (Cântarea Cântărilor 8,2, respectiv 1Macabei 6,33), nu dovedesc nimic. Trebuie să întreprindem o incursiune mai adâncă în Biblie.

Rodul viţei de vie

Să începem cu Cina cea de Taina din Joia Sfântă, când Isus a celebrat prima Liturghie. Ştim din cele trei Evanghelii sinoptice (Matei 26,27-29; Marcu 14,23-25; Luca 22,17-18,20), că Domnul nostru a luat „potirul” conţinând „rodul viţei”, şi l-a dat apostolilor Săi să bea. Nicăieri nu este menţionat cuvântul pentru „vin” (oinos în greacă). Cu toate acestea, era o celebrare a Paştelui evreiesc (vezi Levitic 23,5-13), şi noi ştim că Cristos a băut vin la mese, pentru că El însuşi a afirmat acest lucru (vezi Luca 7,33-34). Mai mult, a schimbat apa în vin la o nuntă, ca prim miracol public al Său (vezi în Ioan 2,1-11) Dacă acest eveniment impresionant a fost cu adevărat – aşa cum pare să fie – o prefigurare a transformării băuturii din potir în Sângele Lui, atunci când El a spus „acesta este Sângele Meu”, atunci acea băutură era, evident, vin. Oricum, din motive practice, nu ar fi putut fi un simplu suc de fructe, din cauza lipsei metodelor moderne de refrigerare. Conservarea ar fi necesitat fermentarea, şi s-ar fi obţinut în final vin.

Unii ar putea însă nega faptul că vinul din potir, produs din „rodul viţei”, ar fi neapărat derivat din struguri. La urma urmelor, cuvântul grecesc pentru „struguri” (staphulei), ca şi cuvântul pentru „vin”, nu apar în acest context. În plus, şi alte fructe, nu numai strugurii, cresc pe viţe: de exemplu, murele, zmeura şi roşiile. Nici unul dintre aceste fructe din urmă nu este însă menţionat undeva în Biblie. Într-adevăr, fructele des întâlnite în Biblie sunt smochinele, rodiile, merele şi dudele – care toate cresc în copaci, nu în „viţe de vie” (vezi de exemplu Agheu 2,19).

Argumentul decisiv este, însă, un fapt surprinzător: cuvântul grecesc pentru „vin” (ampelos) este exact acelaşi cu termenul pentru „viţă de vie”. Acest cuvânt este rădăcina pentru termenul „podgorie” (ampelonos). De aceea, atunci când Cristos a vorbit despre „rodul viţei” la Cina cea de Taină, s-a referit la „rodul viţei de vie”. Deoarece „fiecare pom se cunoaşte după roadele lui” (Luca 6,44), şi deoarece „viţa de vie” nu poate „să facă smochine” (vezi Iacob 3,12), nici vinul din potirul de la Cina cea de Taină nu poate fi din nici un alt fruct decât din struguri.

Fără Viţă, mlădiţele se ofilesc

Prin urmare, Isus a dorit ca vinul de struguri să simbolizeze preţiosul Său Sânge în jertfa euharistică. Deoarece Euharistia este Sacramentul preeminent al unităţii, simbolismul acesta explică de asemenea metafora lui Isus referitoare la viţa de vie şi mlădiţele ei, relatată în Ioan 15,1-8, în contextul discursului de la Cina cea de Taină. Să observăm că strugurii sunt grupaţi împreună pe viţa de vie. Spre deosebire de mure sau roşii, care au o existenţă mai discretă pe viţele lor specifice, strugurii fie atârnă împreună, fie, separaţi de vie, se descompun şi mor. Acesta este cazul din parabola lui Cristos despre El şi discipolii Lui. Dacă ei (mlădiţele care ies din tulpina viţei de vie) nu rămân ataşaţi de El (Viţa de Vie), vor pierde seva harului sfinţitor, care vine din împărtăşirea cu vrednicie din Sângele Său preţios (vezi Ioan 6,53-56).

Deoarece este respingător să se bea sângele în forma lui obişnuită, este potrivit ca participarea la viaţa Viţei de Vie Divine să fie susţinută de împărtăşirea sacramentală sub forma vinului din struguri. Aceasta comparaţie cu Isus în Ioan 15 pare să indice o împlinire în El a profeţiei psalmistului din Psalmul 79,9: „Via din Egipt ai mutat-o” (cf. Matei 2,15), precum şi a versetelor mai puternic mesianice din Psalmul 79,15-16,18: „Dumnezeul puterilor, întoarce-Te dar, caută din cer şi vezi şi cercetează via aceasta, şi o desăvârşeşte pe ea, pe care a sădit-o dreapta Ta… Să fie mâna Ta peste bărbatul dreptei Tale şi peste Fiul Omului pe care l-ai întărit ţie”.

Totuşi cineva poate în continuare să aibă probleme cu concluziile de mai sus pe baza faptului că cuvântul grecesc pentru vie, deşi coincide cu cuvântul pentru viţa de vie, poate fi extins mai mult pentru a include şi alte fructe în afară de struguri. Haideţi aşadar să ne pătrundem mai adânc în Vechiul Testament, pentru a dovedi că numai strugurii posedă mandatul scriptural de a semnifica Sângele lui Cristos în Sfânta Jertfă a Liturghiei.

Strugurii mâniei, Sângele Vieţii

O expresie izbitoare care apare de câteva ori în Vechiul Testament, este „sângele strugurelui”. Deşi există numeroase referinţe la sângele fiinţelor umane şi animale, nici un alt suc de fructe nu este folosit pentru a simboliza sângele. De exemplu, nu apare deloc expresii precum „sângele rodiei”. (Deşi unele traduceri ale versetului de la 1Macabei 6,33 vorbesc despre „sânge de strugure şi de mure”, nu este foarte clar dacă nu cumva ar trebui să fie „sânge de strugure şi mure”, sângele referindu-se aşadar doar la struguri, nu şi la mure). Să examinăm contextul acestor vechi metafore despre sânge.

Mai întâi Iacob îi profeţeşte pe patul de moarte fiului lui, Iuda (Geneză 49,11): „Acela îşi va lega de viţă asinul Său, de coardă mânzul asinei Sale. Spăla-va în vin haina Sa şi în sânge de strugure veşmântul Său!” Întrucât Isus Cristos descinde din seminţia lui Iuda (Matei 1,1-3; Luca 3,33) şi s-a născut în „Betleem, pământul lui Iuda” (Matei 2,1,4-6; cf. Miheia 5,1), profeţia lui Iacob pare să însemne că adevăraţii descendenţi spirituali ai lui Israel (prin fiul lui, Iuda), sunt cei care aderă la Viţa de Vie divină şi „şi-au spălat hainele în Sângele Mielului” (Apocalips 7,14).

În al doilea rând, Moise a rostit o declaraţie remarcabilă care poate fi interpretată ca o prefigurare sacramentală aplicabilă Noului Israel (Deuteronom 32,13): „a băut vin, sângele bobiţelor de strugure”. Faptul că această clauză este euharistică poate fi dedus din cuvintele imediat precedente: „l-a hrănit… cu grâu gras” (legătura cuvintelor atât din Psalmul 80,15 cât şi din Psalmul 147,3 cu trupul euharistic al lui Cristos a fost explicată în articolul anterior, „De ce pâinea din grâu?”). În al treilea rând, într-un rezumat al „începutului a toată trebuinţa vieţii omului”, Ecclesiasticul 39,31 enumeră substanţele „apa”, „făina de grâu” şi „sângele strugurelui”, dar nici un alt fel de cereale sau fructe. Prin urmare, bazându-ne pe Scriptură, aceste materiale sunt cele mai potrivite pentru viaţa noastră spiritual-sacramentală.

În al patrulea rând, într-o odă lungă a lui Simon, marele preot, Ecclesiasticul 50,14 descrie felul în care acesta „slujea la altar, ca să împodobească jertfa Celui Preaînalt Atotţiitorului”. Povestirea continuă cu ceea ce seamănă cu o prefigurare a Liturghiei, când preotul oferă Tatălui reînnoirea mistică a jertfei Sângelui Fiului Său pe cruce: „Întindea spre cupă mâna sa şi luând din sângele strugurelui, vărsa la temeliile jertfelnicului miros de bună mireasmă Celui Preaînalt, Împăratului tuturor” (vezi Maleahi 1,11, Efeseni 5,2). Acest verset întăreşte încă odată concluzia noastră despre faptul că la Cina cea de Taină, „potirul” conţinea „rodul viţei de vie”: băutura pe care Cristos a declarat-o ca fiind sângele Lui, „vărsat pentru voi” (Luca 22,17.20), a fost rezultatul unei transformări a vinului de struguri.

În al cincilea rând, în câteva pasaje biblice, trio-ul alcătuit din struguri, vin şi sânge joacă un rol în tema răzbunării divine pentru rău. În acest sens, Isaia 49,26 vorbeşte despre vrăjmaşii Domnului ca fiind îmbătaţi „de sângele lor ca de vin”, în timp ce Isaia 63,1-6 conţine o metaforă extinsă privind mânia şi răzbunarea divină asupra unui teasc din care curge sângele oamenilor nedrepţi. Această temă continuă şi în Noul Testament, în Apocalips 14,17-20, unde un înger este trimis să ia o seceră, şi să culeagă „ciorchinii viei pământului, căci strugurii ei s-au copt”. Îngerul apoi „a cules via pământului şi a turnat totul în teascul cel mare al mâniei lui Dumnezeu”, astfel încât „a ieşit sânge din teasc” peste o regiune largă. Dreptatea divină cere atât pedeapsă cât şi răscumpărare de păcat: „fără vărsare de sânge nu există iertare” (Evrei 9,22; cf. 13,11-12). Lucrul interesant aici este însă asemănarea sângelui cu vinul de struguri. Această asociere aruncă o lumină asupra cuvintelor Domnului nostru din timpul Cinei celei de Taină privind potirul cu vin şi vărsarea Sângelui Său pentru iertarea păcatelor ca fiind instaurarea Noului Legământ (Matei 26,27-28; Marcu 14,23-24; Luca 22,20; 1Corinteni 11,25-26).

Prefigurarea Liturghiei

Întorcându-ne la prefigurarea Liturghiei, citim în Isaia 62,9: „Cei care vor fi făcut culesul vor bea vinul în curţile templului Meu cel sfânt”. Acest verset pare a fi o profeţie simbolică privitoare la slujitorii loiali ai lui Dumnezeu (membrii Bisericii, conform cu 1Petru 2,9; Apocalips 1,6;5,10), adunaţi înaintea „sanctuarului” la Liturghie, care „beau vinul” produs anterior din „struguri”, transformat acum în Sângele lui Cristos (mulţumită puterii preoţilor hirotoniţi).

La fel de profund este pasajul din Amos 9,13-14: „Munţii vor picura must şi toate colinele se vor topi… Vor sădi vii şi vor bea din vinul lor”. Această profeţie poate fi de asemenea interpretată ca referindu-se la consacrarea şi Împărtăşania de la Liturghie, unde Sângele preţios al lui Cristos curge din abundenţă. (Sângele Lui a curs iniţial pe Muntele Calvar, de acolo luându-şi calea de la Ierusalim spre „colinele” Romei). Astfel, pentru ca să bem sângele lui Cristos („vinul”) este nevoie de struguri, din moment ce fructul trebuie cules din „vii”. Isaia 5,1-4 şi Mica 6,15 asociază de asemenea explicit vinul cu strugurii (şi viţa de vie), în timp ce Geneza 40,9-11 leagă termenii „viţă de vie”, „struguri” şi „potir”, acesta din urmă fiind umplut cu must din struguri presaţi (vezi de asemenea Ieremia 6,9;8,13).

Un pasaj final crucial se găseşte în Judecători 6, care relatează o apariţie angelică înaintea lui Ghedeon, care „treiera grâul în teasc”, pentru ca să îl ascundă de madianiţi (v. 11). Acest om viteaz, trimis de Dumnezeu să salveze Israelul de un duşman teribil, îl prefigurează pe Isus, trimis de Tatăl să salveze omenirea din sclavia păcatului şi legăturile morţii. Ghedeon a făcut turte nedospite din făină (evident, de grâu), pe care îngerul le-a ars pe o stâncă. Acest episod prefigurează în mod mistic patimile lui Cristos, al cărui trup (simbolizat de pâinea provenită din grâul treierat), a fost bătut până când a fost acoperit de sânge (semnificat de teasc), şi apoi jertfit pe Muntele Calvar (reprezentat de jertfa de ardere de pe stâncă). Elementele euharistice ale făinii din grâu şi ale vinului din struguri sunt acum strâns legate. Din acestea şi din toate argumentele scripturale anterioare deducem că Biserica nu are nici un fel de autoritate biblică pentru ca să le înlocuiască cu alte materii spre a fi oferite în Sfânta Jertfă a Liturghiei.

Consecinţa materiei

Cum tratează aşadar Biserica posibila problemă a alcoolismului? Poate sucul de struguri de pe rafturile supermarketurilor să fie adecvat sacramental? Nu: un proces de maturare, elementul timp apare ca fiind necesar din Scriptură. La urma-urmelor, Cristos a venit pe pământ şi a suferit patima Sa „la împlinirea timpului”, sau „la timpul potrivit” – vezi Ecclesiastul 3,1;8,6; Proverbe 18,14-15; Romani 5,6; Galateni 4,4; 1Timotei 2,6; Evrei 1,1-2.

În plus, Ieremia 31,29-30 şi Ezechiel 18,2, vorbesc despre consumul de struguri insuficient copţi într-un mod negativ, dăunător (vezi, de asemenea, Iacob 15,33). Să explorăm acest subiect delicat în continuare. Potrivit Teologiei Morale a lui Herbert Jone: „Vinul este acceptat dacă este nealterat, fermentat şi curat” (359). Dacă este adăugat vreun alt tip de alcool „pentru ca să se păstreze mai bine vinul”, atunci „se impune… ca alcoolul să fie derivat din struguri”. Strugurii trebuie să fie „copţi” (357).

Există însă o băutură practic nealcoolică, derivată din struguri, denumită must. Acesta este definit în documentul Norme pentru folosirea pâinii sărace în gluten şi a mustului, promulgat de Congregaţia pentru Doctrine ale Credinţei în 22 august 1994: „Prin must se înţelege sucul proaspăt de struguri, sau suc conservat prin suspendarea fermentaţiei, (prin mijloace de răcire sau alte metode care nu îi alterează natura) (par. II: C). Prefectul de la acea vreme, Cardinalul Joseph Ratzinger, a dat o clarificare mai precisă a mustului într-o scrisoare circulară (19 iunie 1995), adresată preşedinţilor Conferinţelor Episcopale. El a explicat că pentru ca sucul de struguri să fie must, trebuie să nu existe nici o interferenţă cu tendinţa lui inerentă de fermentare, chiar dacă procesul de fermentare este „oprit în stadiul incipient”. Această restricţie ar putea, de exemplu, exclude pasteurizarea, care presupune distrugerea enzimatică. (Gata cu sucul de struguri de la supermarket.) Ceea ce contează este ca băutura să reţină pe cât posibil caracteristicile intrinseci ale vinului din struguri.

Sfântul Toma de Aquino oferă o explicaţie mai detaliată. În Summa Theologiae, Doctorul Angelic face o distincţie esenţială: sucul din struguri necopţi este la stadiul unei formări incomplete, şi prin urmare nu are încă caracteristicile vinului; de aceea, nu poate fi folosit pentru acest Sacrament. Mustul, însă, are deja caracteristicile vinului, deoarece dulceaţa lui indică fermentaţia care este rezultatul căldurii lui naturale; în consecinţă, acest Sacrament poate fi celebrat cu must (III:74:5). El atrage însă atenţia că turnarea directă a sucului presat din struguri în potir este interzisă, exceptând cazul în care este cu adevărat necesar.

În acord cu motivaţia lui Aquino, Noul Comentariu la Codul de Drept Canonic afirmă: „Canoniştii şi teologii au susţinut în comun că mustul, sau sucul nefermentat din struguri copţi, este materie validă pentru Euharistie, dar este grav ilicită folosirea lui, exceptând cazurile de necesitate”. Când este aşadar necesară şi prin urmare licită (permisă) folosirea lui? Documentul Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, Norme pentru folosirea pâinii sărace în gluten şi a mustului, stipulează că „permisiunea de a folosi mustul poate fi dată de Episcopi preoţilor care suferă de alcoolism sau alte probleme care interzic ingestia chiar şi a celei mai mici cantităţi de alcool, după prezentarea unui certificat medical” (II: B). Fără această dispensă, folosirea acestei materii nu este legală, deoarece materia licită caracteristică este sucul de struguri complet fermentat – ceea ce se înţelege în mod obişnuit prin vin. Fermentaţia completă afectează însă numai liceitatea (legalitatea) materiei, nu şi validitatea ei, pentru prefacerea în Sângele lui Cristos, deoarece a doua parte a consacrării la Liturghie poate să fie cu adevărat realizată folosind must [1]. În orice caz, valoarea normativă a vinului de struguri complet maturat, purtând semnificaţia elementului timp matur, prevalează încă, în ciuda unor relativ rare excepţii.

În cele din urmă, în acord cu Normele pentru folosirea pâinii sărace în gluten şi a mustului: „Dată fiind centralitatea celebrării Euharistiei în viaţa preotului, candidaţii la preoţie care suferă de boala celiacă, de alcoolism sau de alte boli similare, ar putea să nu fie admişi în ordinele sfinte” (III:D). Astfel, dispensa de mai sus se aplică numai celor care au fost deja hirotoniţi şi prezintă ulterior simptome de alergii sau alcoolism. Această cerinţă stringentă arată cât de în serios ia învăţătura catolică materialele specifice cerute pentru folosirea lor atât validă cât şi licită în Sacramente. Cu alte cuvinte, în ochii Bisericii, materia chiar contează.

Notă explicativă

[1] Valid versus invalid în ceea ce priveşte Sacramentul Euharistiei se referă la faptul dacă Isus este cu adevărat prezent sau nu în speciile consacrate. Celebrarea cu vin de struguri este validă, adică la consacrare are loc transformarea acestuia în Sângele lui Isus; în timp ce celebrarea cu suc de mure este invalidă – adică nu are loc transformarea.

Licit versus ilicit în cazul aceluiaşi Sacrament nu se referă la prezenţa lui Isus în speciile consacrate, ci la faptul dacă această consacrare se face sau nu după normele date de Biserică. Astfel, în cazul unei celebrări ilicite cu must – adică preotul nu are aprobare de la Episcop să celebreze cu must – transformarea acestuia în Sângele lui Cristos la consacrare are loc. Celebrarea este aşadar validă, Isus este prezent în specia consacrată, dar preotul comite un act ilicit, ilegal conform normelor Bisericii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *