Ghid pentru părinţi: formarea la castitate

Teme: Morală.
.
Publicat la 24 februarie 2012.
Print Friendly

Autor: CUF
Traducere: Mariana Cristina
Sursa: Lay Witness Magazine, sep/oct 2011

De datoria parintilor

De datoria părinţilor

„Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut” (Geneză 1,27). Sexualitatea, darul de a fi imagini ale lui Dumnezeu ca bărbaţi ca femei, este scrisă în istoria creaţiei omului. Dintre toate darurile cu care Dumnezeu a înzestrat persoana umană, acesta este, într-un anume sens, cel mai important. Reprezintă ceea ce suntem: bărbat sau femeie. Ne formează modul de a trăi şi de a iubi. Mai presus de toate, ne revelează motivul pentru care am fost creaţi – că suntem creaturi create pentru uniune, pentru comuniune, în această viaţă cu alte persoane, iar în eternitate cu însuşi Dumnezeu.

Din păcate, semnificaţia acestui dar a fost deformată dezgustător de cultura în care trăim, adică tinerii sunt expuşi prea des şi prea devreme unor minciuni despre iubire şi sexualitate. O asemenea expunere poate denatura modul în care ei vor percepe acest dar fundamental. De asemenea îi poate face mai susceptibili să aibă comportamente care le vor răni atât trupul cât şi sufletul.

Din aceste motive, atât părinţii cât şi educatorii catolici au responsabilitatea de a forma în mod activ înţelegerea de către tineri a ceea ce sunt ei ca bărbaţi şi femei, şi ce înseamnă să iubeşti conform planului lui Dumnezeu. Rolurile părinţilor şi ale educatorilor, totuşi, nu sunt aceleaşi, şi nici atribuţiile lor nu sunt aceleaşi. Cum trebuie să înţeleagă părinţii rolul lor unic în acest important proces de formare la castitate? Cum se pot asigura ei că educatorii îşi îndeplinesc propriul lor rol unic în modul cel mai bun şi mai corect?

Formarea la castitate: datoria părinţilor

Biserica învaţă că părinţii sunt primii educatori ai copiilor lor (Catehismul Bisericii Catolice, nr. 1653). Acesta nu se limitează însă la citit şi la scris. Se aplică şi la formarea la castitate. Oricât de dificil ar putea părea a vorbi cu copiii despre darul sexualităţii, este imperativ ca părinţii să nu neglijeze această responsabilitate. În primul rând, pentru că părinţii înţeleg dezvoltarea emoţională şi spirituală a copilului lor mult mai bine decât orice educator al acestuia.

Mai important, chiar şi atunci când tinerii acţionează altfel, le pasă foarte mult de ceea ce cred părinţii lor. Ei sunt de asemenea observatori atenţi ai acţiunilor părinţilor. Atât ca martori cât şi ca profesori, părinţii sunt decisivi în procesul de formare la castitate. Nimeni altcineva nu poate să îi înveţe pe tineri despre darul sexualităţii atât de eficient sau să îi ajute să trăiască planul lui Dumnezeu pentru iubirea umană atât de rodnic. Pentru ca părinţii să îşi ducă la îndeplinire misiunea eficient, totuşi, formarea la castitate trebuie să fie mai mult decât o explicare a dimensiunii biologice a masculinităţii, a feminităţii şi a intimităţii maritale. Mai important, trebuie să fie o introducere în ceea ce este persoana umană – un dar creat şi destinat pentru iubire – şi o educaţie la virtuţile care fac posibile castitatea şi adevărata dragoste maritală.

Dincolo de păsări şi albine

Cea mai importantă introducere pe care părinţii o pot face copiilor despre darul sexualităţii este modul în care îşi trăiesc ei înşişi propria vocaţie şi stare de viaţă, oglindind învăţăturile Bisericii despre iubire, jertfa de sine, fidelitate, castitate şi deschidere către o nouă viaţă. De asemenea, începând cu primii ani de viaţă, ei pot începe să aşeze fundamentul pentru o clară instruire morală cu privire la planul lui Dumnezeu pentru iubirea umană.

Formarea la castitate pentru vârsta de 2-9 ani

  • Feriţi-i de informaţia sexuală prematură, observând îndeaproape şi limitând în mod strict ceea ce văd şi aud prin mass-media;
  • Vorbiţi pozitiv despre bebeluşi şi despre viaţa nouă, referindu-vă la ele ca fiind „daruri”;
  • Vorbiţi mereu despre copiii înşişi ca fiind „daruri”;
  • Învăţaţi-i cum să facă alegeri corecte, să îşi dezvolte controlul impulsurilor, să dobândească stăpânirea de sine şi să facă sacrificii.

Formarea la castitate pentru vârsta de 9-12 ani

  • Vorbiţi-le copiilor despre faptul că schimbările din trupurile lor îi pregătesc pentru maternitate şi paternitate, şi încurajaţi-i să preţuiască masculinitatea şi feminitatea lor;
  • Prezentaţi-le conceptul de castitate într-un mod pozitiv – ca fiind ceva ce îi ajută pe oameni să vadă cât de frumoşi sunt ei cu adevărat şi ca o expresie a demnităţii lor ca bărbaţi şi femei;
  • Răspundeţi sincer la orice întrebare a lor, însă fără a folosi limbaj sau imagini nepotrivite vârstei lor;
  • Vorbiţi pozitiv despre diferitele vocaţii creştine de bază (căsătorie, preoţie, viaţă consacrată);
  • Educaţia morală să fie clară şi fermă.

Formarea la castitate pentru vârsta de 13-18 ani

  • Introduceţi-i în teologia trupului a Fericitului Papă Ioan Paul al II-lea folosind resurse potrivite vârstei;
  • Uitaţi-vă la televizor împreună cu ei şi discutaţi împreună despre comportamentele şi relaţiile personajelor din emisiunile şi filmele lor preferate, întrebându-i dacă consideră că un anumit comportament este corect sau greşit, punându-i să explice de ce, şi vorbind apoi despre poziţia Bisericii asupra acelui subiect;
  • Vorbiţi-le despre castitate în mod pozitiv, ca un mod de a spune „da” lui Dumnezeu, propriei lor demnităţi şi viitorului soţ/viitoarei soţii, nu ca un simplu „nu” la anumite tipuri de comportament;
  • Explicaţi-le planul lui Dumnezeu pentru iubirea maritală, sacralitatea trupului şi marea responsabilitate ce vine din faptul că suntem împreună-creatori cu Dumnezeu ai noii vieţi umane;
  • Concentraţi-vă pe felul în care, ca bărbaţi şi femei, suntem imagini ale lui Dumnezeu, şi pe faptul că viziunea Bisericii asupra masculinităţii şi feminităţii diferă de cea a culturii din societate;
  • Continuaţi să îi ajutaţi să crească în virtute, în rugăciune şi în participarea lor la viaţa sacramentală a Bisericii;
  • Dacă sunteţi îngrijoraţi cu privire la ceea ce ar putea face, întrebaţi-i ce cred prietenii săi despre anumite comportamente şi dacă le observă la aceştia. Acesta este adesea cel mai bun indicator pentru ceea ce fac ei sau pentru ceea ce gândesc despre aceasta.

Delegarea din partea părinţilor: formarea la castitate în şcoli

În procesul de formare la castitate, şcolile au potenţialul de a fi cel mai mare aliat al părinţilor, ajutându-i pe părinţi să îşi înţeleagă mai bine propriul lor rol, consolidând ceea ce se învaţă acasă, şi conducându-i pe copii spre o înţelegere mai profundă şi mai deplină a masculinităţii şi feminităţii lor. Biserica recunoaşte aceasta şi a subliniat mereu că educaţia privind etica sexuală şi vocaţiile creştine este o parte importantă a formării morale şi teologice a elevilor, fiind potrivită în programa şcolară pentru adolescenţi şi tineri.

Astăzi, poate mai mult ca niciodată, această educaţie este decisivă pentru tinerii care nu primesc o formarea la castitate acasă. Din păcate, în multe şcoli, acei elevi reprezintă majoritatea. Prea mulţi părinţi s-au arătat fie inconştienţi de obligaţia lor de a fi primii educatori ai copiilor lor, fie neinteresaţi de împlinirea acestei obligaţii. Absenţa lor lasă un gol pe care colegii şi cultura sunt mai mult decât dornici să îl umple în modurile cele mai rele. Mulţi educatori recunosc acest lucru şi, din datorie faţă de caritatea şi adevărul creştin, fac tot ce pot mai bine pentru a le asigura tinerilor o înţelegere autentică a planului lui Dumnezeu pentru iubirea umană. Alţii, însă, au o înţelegere foarte greşită cu privire la sexualitate şi nu fac decât să agraveze problema pe care ei susţin că încearcă să o rezolve.

A separa sămânţa de neghină

Cum pot părinţii să facă diferenţa dintre programele corecte de formare la castitate şi programele problematice de educaţie sexuală?

Programele corecte de formare la castitate…

  • Caută să îi implice pe părinţi în procesul formare la castitate, informându-i cu privire la programă, îndrumându-i spre resurse pentru acasă şi oferindu-le orice altă asistenţă de care au nevoie pentru a aborda problemele legate de iubire şi sexualitate cu copiii lor;
  • Îi încurajează pe elevi să discute cu părinţii despre problemele legate de iubire şi sexualitate;
  • Sunt adaptate pentru vârsta elevilor;
  • Prezintă abstinenţa înainte de căsătorie ca fiind comportamentul aşteptat;
  • Vorbesc despre rolul păcatului originar în crearea dorinţelor sexuale dezordonate şi a relaţiilor dezordonate dintre bărbaţi şi femei;
  • Explică de ce relaţiile intime în afara căsătoriei sunt periculoase şi distructive, atât din punct de vedere spiritual şi emoţional cât şi fizic;
  • Se concentrează pe auto-disciplină, caritate, rugăciune şi Sacramente ca modalităţi de bază pentru a dobândi virtutea castităţii;
  • Îi ajută pe elevi să înţeleagă că masculinitatea şi feminitatea sunt daruri care îi orientează spre paternitate şi maternitate;
  • Îi recunosc pe copii ca fiind daruri de la Dumnezeu, iar pe părinţi ca împreună-creatori în procesul de a aduce pe lume o nouă viaţă;
  • Separă, dacă este posibil, băieţii de fete pentru discuţiile despre castitate.

Programele problematice de educaţie sexuală…

  • Violează inocenţa copiilor în timpul perioadei pre-pubertate, propunând subiecte ca relaţiile sexuale, masturbarea, contracepţia, sterilizarea, homosexualitatea;
  • Folosesc imagini sau limbaj explicit pentru a discuta despre sexualitate şi despre iubirea maritală;
  • Se bazează pe ideea că abstinenţa până la căsătorie nu este o opţiune realistă şi că activitatea sexuală în afara căsătoriei este acceptabilă;
  • Aprobă sau promovează conceptul de „sex sigur”;
  • Aprobă sau promovează contracepţia sau sterilizarea;
  • Aprobă sau promovează actele sexuale între persoane de acelaşi sex ca o alegere acceptabilă;
  • Expun copiilor materiale erotice sau îi invită pe copii să participe la jocuri de rol nepotrivite;
  • Definesc abstinenţa ca simplă evitare a relaţiilor sexuale;
  • Tratează sexul ca o funcţie pur biologică şi sexualitatea ca un element social, fără nici o referire la moralitate sau la Dumnezeu;
  • Învaţă detaliile intime ale actului sexual sau ale altor comportamente sexuale;
  • Nu respectă rolul părinţilor ca primi educatori ai copiilor lor, nu caută să îi implice pe părinţi, nu respectă dreptul părinţilor de a determina la ce pot sau nu să fie expuşi copiii lor.

Întrebări pe care trebuie să le pună părinţii

Când evaluează un program de formare la castitate, părinţii ar putea găsi folositoare aceste întrebări:

  • Programul cere implicarea puternică a părinţilor?
  • Programul este făcut pentru a fi folosit într-un cadru pentru ambele sexe? Dacă da, sunt valide motivaţiile lui şi educatorii sunt sensibili în purtarea unor astfel de discuţii având de faţă atât băieţi cât şi fete?
  • Programul respectă diferitele etape de dezvoltare?
  • Programul recunoaşte că principalul obstacol în calea castităţii nu este ignoranţa, ci păcatul? Programul doreşte să formeze sfinţi sau să informeze păcătoşii?
  • Programul include ilustraţii explicite sau prezintă alte aspecte care ofensează morala şi castitatea?
  • Educatorul crede şi predă învăţăturile morale ale Bisericii?

Părinţii care sunt îngrijoraţi cu privire la formarea la castitate pe care o primeşte copiii lor trebuie să ţină cont de următoarele sfaturi:

  • Să cunoască ce învaţă Biserica. În particular, să citească „Sexualitatea umană, adevăr şi semnificaţie” şi Catehismul Bisericii Catolice, nn. 2221-2233, 2331-2359. Să cunoască drepturile şi responsabilităţile părinţilor catolici.
  • Să revizuiască materialele educaţionale despre castitate care sunt folosite la şcoală sau în parohie. Numai atunci părinţii pot emite judecăţi înţelepte, informate despre programa copiilor lor, şi nu din auzite sau speculaţii;
  • Să fie implicaţi. Comunicarea eficientă părinte-copil va facilita filtrarea şi analizarea mesajelor îndoielnice transmise copiilor;
  • Să fie de bună-credinţă. Şcoala şi parohia încearcă de multe ori să vină în întâmpinarea nevoilor copiilor care au părinţi neglijenţi sau prost informaţi. Aceştia trebuie să fie abordaţi cu sensibilitate faţă de situaţia lor, indicându-se disponibilitatea de a colabora cu ei. Catehismul spune: „Pentru a evita judecata temerară, fiecare trebuie să aibă grijă să interpreteze pe cât posibil în sens favorabil gândurile, cuvintele şi faptele aproapelui său” (nr. 2478).
  • Să acţioneze, dar să nu reacţioneze. O regulă bună spune că ar trebui să aştepţi cel puţin 24 de ore pentru a te linişti înainte de a răspunde unei situaţii deranjante. Acest lucru va permite şi un discernământ în rugăciune şi apelarea la sfatul altora (vezi Tobit 4,18).
  • Să ţină un dosar. O „evidenţă” a corespondenţei şi a conversaţiilor poate fi folositoare mai târziu. Chiar mai important, o documentare riguroasă va asigura un „raport” obiectiv, astfel încât o înşiruire cronologică a evenimentelor să fie redată în mod corect.
  • Urmaţi calea potrivită. Principiul subsidiarităţii se aplică şi în dezbaterea unei hotărâri în Biserică (vezi Matei 18,15-17). A implica persoane – poate chiar opinia publică – ce nu sunt parte a soluţiei poate crea un scandal (vezi CBC, nr. 2284) sau poate duce la păcatul vorbirii de rău (vezi CBC, nr. 2477).
  • Să menţină caritatea în toate lucrurile. Biserica avertizează că nu se vor mântui nici catolicii care cred fiecare învăţătură a Bisericii dacă nu perseverează în caritate (vezi CBC, nr. 837). Creştinii trebuie să se împotrivească tentaţiei de a recurge la tactici facile de a distruge tocmai instituţiile pe care trebuie să le susţină şi să le construiască. Acest angajament de a fi „fideli adevărului în iubire” (Efeseni 4,15) este ceea ce în final îi va distinge părinţii ca fii credincioşi ai Bisericii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *