A afla voinţa lui Dumnezeu pentru tine

Teme: Spiritualitate.
.
Publicat la 24 ianuarie 2012.
Print Friendly

Autor: pr. C. J. McCloskey
Traducere: Mariana Cristina
Sursa: Crisis Magazine, 2 ianuarie 2012

Ce trebuie sa fac?

Ce trebuie să fac?

Într-unul dintre pasajele din Scriptură cel mai des citate de Fericitul Papă Ioan Paul al II-lea în timpul pontificatului său, un „tânăr bogat” îi pune Domnului ceea ce consider a fi întrebarea care merită cu adevărat să fie pusă de cineva odată ajuns la vârsta priceperii şi la înţelegerea realităţii morţii: „Ce trebuie să fac ca să câştig viaţa veşnică?” După cum ştim, Domnul dă două răspunsuri apropiate. Unul este „păstrează poruncile”. După ce tânărul spune că a făcut aceasta de când era copil, Domnul îl provoacă cu un alt răspuns mai exigent: „Vinde tot ce ai, dă săracilor şi urmează-mă”.

Fără îndoială, aceste răspunsuri au arătat voinţa lui Dumnezeu pentru acel tânăr. La urma urmei, însuşi Dumnezeu îi vorbea. După cum ne amintim, el „a plecat îngândurat căci avea multe bogăţii”. Nu vom şti niciodată, poate doar în ceruri, ce planuri măreţe ar fi avut Dumnezeu pentru el dacă ar fi acceptat. Poate că l-ar fi înlocuit pe Sf. Petru ca Principe al Apostolilor. În definitiv, părea să fie mai capabil decât simplul pescar, atât de plin de defecte pe lângă virtuţile sale. Tânărul nu a spus însă da. Era liber, dar în mod clar ataşat de lucrurile acestei lumi, lipsindu-i generozitatea necesară pentru a-l urma pe Învăţător oriunde mergea.

Un răspuns simplu la întrebarea tânărului bogat ar fi: „Fă voinţa lui Dumnezeu, oricare ar fi ea, oricare ar fi costul”. Am scris acest articol pentru a vă ajuta să descoperiţi voinţa lui Dumnezeu şi apoi să o urmaţi cu ajutorul harului Său. În cele din urmă, nimic altceva – nimic mai puţin – nu vă va face relativ fericiţi în această viaţă şi etern şi extaziat de fericiţi în cea viitoare. Ar trebui să subliniez de la început că există câteva căi generale de a afla voinţa lui Dumnezeu, care se aplică tuturor. Pe de altă parte, Dumnezeu are un plan special pentru fiecare dintre noi, iar acesta are nevoie de mai mult sau mai puţin timp pentru a fi descoperit.

Să începem cu un fapt fără de care viaţa ar fi doar o farsă: fiinţele umane au liberul arbitru ca dar din partea lui Dumnezeu. Putem alege binele sau răul. Putem acţiona în mod corect sau în mod greşit. Putem primi răsplată sau pedeapsă în viaţa viitoare. Da, există circumstanţe atenuante pentru acţiunile noastre. Toţi suntem condiţionaţi în sute de moduri diferite. Suntem limitaţi prin faptul că suntem creaţi. Suntem împovăraţi de efectele păcatului originar. Cu toate acestea, nimic din ceea ce am enumerat nu anulează capacitatea noastră de a accepta sau a respinge voinţa lui Dumnezeu pentru noi. El ne-a creat liberi, după chipul şi asemănarea Sa. Nu suntem marionete; din contră, suntem chemaţi să îmbrăţişăm voinţa lui Dumnezeu pentru noi ca o eliberare ce ne duce spre bucuria cerului. Iar în această călătorie, Dumnezeu promite să ne dăruiască tot ajutorul de care avem nevoie pentru a ajunge la destinaţia finală.

Catehismul Biserici Catolice ne învaţă: „Prin credinţă, omul îşi supune în întregime lui Dumnezeu mintea şi voinţa. Cu toată fiinţa, omul îşi dă asentimentul lui Dumnezeu care se revelează. Sfânta Scriptură numeşte acest răspuns al omului dat lui Dumnezeu care revelează ‘ascultarea credinţei'” (nr. 143). Dat fiind faptul că virtutea credinţei este necesară pentru mântuire, ceea ce este important pentru noi creştinii este imitarea lui Isus Cristos. El este modelul exemplar care ne arată cum să urmăm voinţa lui Dumnezeu Tatăl în mod perfect, chiar sub cele mai extreme presiuni cunoscute de om, Pătimirea şi Răstignirea. Din nou, Catehismul ne învaţă că Fiul lui Dumnezeu, care a coborât „din cer, nu ca că facă voia Lui, ci voia Celui care L-a trimis”, a spus, „Am venit să fac voia Ta, Dumnezeule”. Din primul moment al Întrupării Sale, Fiul îmbrăţişează planul Tatălui de mântuire divină în misiunea Sa răscumpărătoare: „Hrana mea este să fac voia Tatălui Meu care m-a trimis şi să împlinesc lucrarea Sa”.

Aşadar, avem liberul arbitru şi virtutea credinţei, şi dorim să îl imităm pe Isus Cristos. Unde ne îndreptăm de aici pentru a afla voinţa lui Dumnezeu? Ei bine, cel mai evident răspuns este să facem ceea ce Domnul i-a spus tânărului bogat: „Păstrează poruncile”. Ele constituie harta drumului nostru spre cer. Catehismul ne spune că „Decalogul conţine o expresie privilegiată a ‘legii naturale’. Noi cunoaştem poruncile lui Dumnezeu prin revelaţia divină care ne este propusă de Biserică şi prin glasul conştiinţei morale” (nr. 2071). Altfel spus, prin raţiune şi acceptarea fidelă a revelaţiei divine, orice fiinţă umană poate cunoaşte principiile de bază ale comportamentului faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele său. Ştim de asemenea că Dumnezeu ne dă harul să trăim poruncile, care sunt adevărul ce ne eliberează, permiţându-ne să creştem în iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. Aceasta este esenţa celor două mari porunci: „Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta. Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”.

Am notat aşadar principiile de bază. Avem însă nevoie de mai mult, şi Dumnezeu ne oferă aceasta prin Biserica Catolică pe care a fondat-o ca să ne susţină până la a doua Sa venire. Cele mai importante ajutoare pe care ni le oferă Biserica sunt desigur Sacramentele. Fiecare dintre ele ne dă harul lui Dumnezeu (ajutorul şi prietenia Sa) de care avem nevoie în drumul nostru prin viaţa cu coborâşurile şi suişurile sale, tragediile şi triumfurile sale. Dorim totuşi să aflăm voinţa lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi. Sacramentele ne întăresc pentru a urma acea voinţă, dar călăuza pentru trăirea virtuoasă a vieţii în timpul călătoriei noastre spre Tatăl este Isus Cristos.

Cunoaştem viaţa Sa din Sfânta Scriptură, în mod particular din Noul Testament, care este biografia autorizată a Domnului scrisă de Duhul Sfânt. Deoarece voinţa lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi este imitarea lui Cristos, vom dori să citim şi să medităm Noul Testament zilnic şi să ne examinăm conştiinţa conform standardelor vieţii lui Isus. De asemenea recomand lectură spirituală regulată sub îndrumare. Faceţi-vă notiţe pe care le puteţi folosi în momentele de rugăciune sau în întâlnirile cu confesorul sau părintele spiritual.

Catolicii au şi exemple de bărbaţi şi femei care l-au imitat foarte bine pe Isus de-a lungul secolelor – sfinţii care sunt modelele şi mijlocitorii noştri. Iar printre sfinţi sunt cu siguranţă câţiva care ne „vorbesc” într-un mod special. (Dezvăluire: După Preasfânta Fecioară Maria, Mama mea, mijlocitorii mei „preferaţi” sunt Fericitul John Henry Newman, Fericitul Papă Ioan Paul al II-lea, Sf. Ioan Maria Vianney de Ars şi Sf. Josemaria Escriva.)

Un alt mijloc indispensabil pentru a cunoaşte voinţa lui Dumnezeu este acela de a vorbi cu El despre aceasta. Îl numim rugăciune, fără de care nu ne putem mântui. Problema multora dintre noi este că vorbim mult, însă ascultăm puţin. Isus însuşi a stat deseori de vorbă cu Tatăl Său ceresc, după cum ne spun Evangheliile. S-a pregătit pentru misiunea Sa publică printr-o perioadă îndelungată de rugăciune şi post, iar în timpul activităţilor Sale a găsit timp în mod repetat pentru acestea. Noi toţi îl putem imita în această privinţă găsind timp să vorbim cu Domnul cel puţin 15 minute pe zi, ideal ar fi în faţa Preasfântului Sacrament. Acolo ne putem deschide inima şi sufletul pentru a vedea voinţa Sa pentru noi în situaţiile pe termen scurt sau pe termen lung. În plus, sunt recomandate zile de reculegere lunare şi exerciţii spirituale anuale. Şi de ce să nu luaţi câţiva prieteni cu dumneavoastră, pentru a-i putea ajuta în crească în prietenie cu Prietenul care v-a ajutat să trăiţi o viaţă plină de bucurie în timp ce vă pregătiţi pentru următoarea? Cu siguranţă aceasta este o parte a voinţei lui Dumnezeu pentru dumneavoastră pe pământ.

Un ajutor crucial în aflarea voinţei lui Dumnezeu este şi un părinte spiritual care îţi poate servi ca antrenor al vieţii tale spirituale. Am mai scris despre acest subiect, aşa că nu îl voi mai elabora aici. Este de ajuns să spun că toţi avem nevoie de sfaturi experte şi iubitoare de la o persoană evlavioasă şi experimentată: bărbat sau femeie, laic, preot sau persoană consacrată, care poate fi asemenea unei călăuze spre voinţa lui Dumnezeu pentru noi în deciziile majore pe care trebuie să le luăm atât în situaţii critice cât şi în probleme mai puţin importante. Sunt puţini sfinţi canonizaţi cărora le-a lipsit un îndrumător spiritual şi/sau un confesor regulat. Se întâmplă rareori ca Dumnezeu să le vorbească oamenilor direct în moduri clare, supranaturale, incluzând viziuni, inspiraţii, apariţii etc. Cu toate acestea, avem nevoie în mod normal de un „interpret” uman pentru a ne traduce ceea ce doreşte să ne spună Dumnezeu.

Şi aceasta ne conduce la cel mai comun şi poate cel mai dureros şi provocator mod de a afla voinţa lui Dumnezeu, adică la viaţa noastră obişnuită ca membri credincioşi ai Bisericii Sale! Catehismul Bisericii Catolice ne învaţă: „Laicii, fiind dăruiţi lui Cristos şi unşi de Duhul Sfânt, sunt chemaţi şi înzestraţi în mod minunat, pentru ca roadele Duhului să crească în ei tot mai bogate. Într-adevăr, toate lucrările, rugăciunile şi iniţiativele lor apostolic, viaţa conjugală şi de familie, munca zilnică, destinderea trupului şi a sufletului, dacă sunt trăite în Duhul lui Dumnezeu, ba chiar şi încercările vieţii, dacă sunt suportate cu răbdare, devin ‘jertfe spirituale plăcute lui Dumnezeu prin Isus Cristos’, care, în celebrarea Euharistiei, sunt oferite cu adâncă evlavie Tatălui împreună cu ofranda Trupului Domnului. Astfel şi laicii, acţionând peste tot cu sfinţenie ca adoratori îi consacră lui Dumnezeu lumea însăşi” (nr. 901).

Poate fi mai clar de atât? Da, tu cu ADN-ul tău unic, cu soţia/soţul şi copiii tăi, cu ocupaţia, cu educaţia ta, din oraşul tău, cu virtuţi şi defecte, cu sănătatea bună sau rea, cu inteligenţa sau lipsa ei, cu plăcerile şi neplăcerile tale, eşti chemat să îmbrăţişezi toate acestea ca fiind voinţa lui Dumnezeu pentru tine. El te iubeşte necondiţionat ca fiu sau fiică a Sa. Singurul lucru care nu îi place la tine este neascultarea. Dar chiar şi atunci te iubeşte atât de mult încât te iartă imediat dacă faci un act de căinţă şi o Spovadă sinceră. Este voinţa Sa (dacă vrei) ca tu să îţi petreci veşnicia cu El în acea bucurie de nedescris, bucurie pe care „nici ochiul nu a văzut-o, nici urechea nu a auzit-o”. Toate acestea ar trebui să ne facă cele mai fericite persoane de pe pământ, chiar şi atunci când ne cere să completăm prin suferinţa proprie ceea ce lipseşte în mod misterios suferinţelor lui Cristos.

Dacă toate acestea nu v-au ajutat suficient în aflarea voinţei lui Dumnezeu, rugaţi-vă zilnic cu Fericitul John Henry Newman: „Dumnezeu m-a creat pentru a-i face un anumit serviciu; mi-a încredinţat o lucrare pe care nu a dat-o nimănui. Am misiunea mea – se poate să nu o aflu în viaţa aceasta, dar mi se va spune în viaţa viitoare. Într-un anumit mod sunt necesar pentru scopurile Sale, aşa cum un Arhanghel este necesar în locul în care este – dacă, într-adevăr, voi eşua, El poate ridica pe altul, aşa cum ar fi putut să facă din pietre fii pentru Avraam. Şi totuşi am o parte în această mare lucrare; sunt o verigă în lanţ, o legătură între persoane Nu m-a creat în van. Voi face binele, voi împlini lucrarea Sa; voi fi un înger al păcii, un predicator al adevărului în locul în care mă aflu, dacă voi păzi poruncile Sale şi îl voi sluji în chemarea mea.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *