Abecedarul apologeticii

Teme: Apologetică.
.
Publicat la 24 martie 2011.
Print Friendly, PDF & Email

Autor: John S. Martignoni
Traducere: Nora Livadaru
Sursa: This Rock, martie 2004

Ne stim apara credinta?

Ne ştim (apăra) credinţa?

Cuvântul apologetică provine din grecescul apologia. O apologie reprezenta cazul pe care un avocat îl instrumenta în numele unui client. Apologetica înseamnă aşadar a clădi un caz pentru credinţa noastră – a învăţa cum să ne explicăm şi să ne apărăm credinţa. Există trei tipuri de apologetică: cea naturală, apologetica creştină şi apologetica catolică. Episcopul meu local, într-unul dintre articolele scrise de el în mod regulat din ziarul Diecezei, a spus odată: „Vine un timp în care noi, ca şi catolici, trebuie să fim capabili să apărăm şi să explicăm anumite învăţături ale credinţei noastre catolice… Credinţa noastră este bazată pe raţiune şi logică. Explicarea a ceea ce credem şi a motivului pentru care credem se numeşte apologetică.”

Majoritatea oamenilor ar putea spune că aceste chestiuni de apologetică sunt pentru preoţi şi teologi sau pentru foştii pastori protestanţi, şi că nu au legătură cu ei. În declaraţia menţionată mai sus, Episcopul nu se adresa preoţilor, teologilor sau păstorilor foşti protestanţi, ci tuturor catolicilor. Spunea că noi, ca şi catolici, trebuie să fim capabili să apărăm şi să explicăm credinţa noastră catolică. Întrebarea pe care o adresez eu catolicilor este: „Dacă este nevoie, puteţi să vă apăraţi credinţa?” Dacă un baptist v-ar întreba care sunt fundamentele biblice pentru credinţa în existenţa purgatoriului, aţi putea să îi daţi un răspuns? Aţi putea să răspundeţi unui evanghelist care întreabă unde în Scriptură se spune ceva despre credinţa catolică în prezenţa reală a lui Isus în Euharistie? Îi puteţi explica unei persoane din Biserica lui Dumnezeu că a ne ruga Rozariul nu înseamnă că o adorăm pe Maria?

Şi trecând dincolo de ceea ce a spus Episcopul, să ascultăm ce ne spune Scriptura: în 1Petru 3,15 autorul ne spune să fim „gata oricând să daţi răspuns oricui vă cere cont de speranţa voastră”. Să fim gata oricând! În articolul său, Episcopul a reluat pur şi simplu ceea ce ne spune Dumnezeu prin intermediul autorului sacru al Scripturii: trebuie să fim pregătiţi să ne apărăm credinţa. Dumnezeu nu ne-ar spune să facem ceva ce am fi incapabili să facem.

De ce este atât de important ca noi să ne putem apăra credinţa? Pentru că aceasta conţine plenitudinea adevărului revelat al lui Dumnezeu – credinţa noastră şi numai a noastră. Putem găsi adevăr şi la alte confesiuni, dar nu în plenitudinea adevărului care se găseşte în credinţa catolică. Aşadar, trebuie să fim pregătiţi pentru a o explica şi a o apăra, pentru ca ceilalţi să poată ajunge să creadă în adevăr – în adevărul deplin. Citim în 1Timotei 2,4: „[Dumnezeu] vrea ca toţi oamenii să se mântuiască şi să ajungă la cunoaşterea adevărului”. Şi în Ioan 8,32: „Veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va elibera”. Dumnezeu doreşte ca toţi oamenii să cunoască adevărul şi omul are nevoie să cunoască adevărul pentru a fi liber. Dumnezeu doreşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi doreşte ca tu şi cu mine să participăm la acest proces. Care va fi răspunsul tău?

Există oameni care raţional nu doresc să înveţe mai mult despre credinţă, şi care trec peste oportunităţi de a o apăra spunând lucruri de genul: „Eu nu sunt prea preocupat de doctrină; nu doresc decât să le arăt oamenilor iubirea lui Isus Cristos”. Ei bine, iubirea lui Isus Cristos reprezintă adevărul lui Isus Cristos! În Ioan 18,37, Isus spune: „Eu pentru aceasta m-am născut şi pentru aceasta am venit în lume, ca să dau mărturie despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă glasul Meu”. Doctrinele şi dogmele nu sunt altceva decât adevărul dat nouă de către Isus Cristos. Ele sunt lămpaşe care luminează calea ce duce către Cristos. Când ne gândim la toată pasajele din Biblie care vorbesc despre adevăr, devine clar că, dacă doreşti să le împărtăşeşti celorlalţi iubirea lui Cristos, trebuie să le împărtăşeşti adevărul lui Isus Cristos.

Trebuie să înţelegem că adevărul nu este un concept pe care orice individ poate să îl plieze în funcţie de propriul capriciu, Adevărul este o persoană. Isus Cristos este Adevărul. Şi Isus Cristos este acelaşi ieri, azi şi întotdeauna. Plinătatea adevărului revelat prin Isus Cristos se află în credinţa catolică. Dacă îi iubim cu adevărat pe fraţii noştri necatolici, nu ne dorim ca ei să deţină adevărul – întregul adevăr – care să îi elibereze? Şi cum ar putea cunoaşte acest adevăr dacă noi nu suntem dispuşi să împărtăşim credinţa noastră cu ei sau nu suntem dispuşi să le-o explicăm? Vă veţi ridica şi veţi apăra credinţa sau vă veţi ascunde tăcuţi într-un colţ atunci când aceasta este pusă la îndoială? Vă veţi comporta ca membri ai Bisericii Luptătoare sau ca membri ai Bisericii Laşilor?

Mărturisirea publică a credinţei înseamnă să îi batem pe oameni la cap cu catolicismul pentru a-i converti? În niciun caz. Să ne întoarcem la 1Petru 3,15: „sfinţiţi-l pe Domnul Cristos în inimile voastre, gata oricând să daţi răspuns oricui vă cere cont de speranţa voastră”. Nu ni se spune să stăm la colţul străzii predicând vestea bună (chiar dacă nu este nimic rău nici în aceasta). Nu ni se spune nici să ne îndepărtăm toţi prietenii şi colegii de serviciu băgându-le pe gât catolicismul; ni se spune, pur şi simplu, să fim pregătiţi când vine cineva la noi. Nu trebuie să mergem să căutăm oameni pentru a-i converti la catolicism. Tot ceea ce trebuie este să facem cunoscut faptul că suntem catolici şi vor veni şi vor încerca ei să ne convertească. Cu cât ne vom trăi şi ne vom practica mai mult credinţa, cu atât Dumnezeu ne va da mai multe ocazii să o apărăm.

Aşadar, ce trebuie să faceţi pentru a fi pregătiţi să vă apăraţi credinţa astfel încât să deveniţi apologeţi catolici? Singurul lucru pe care trebuie să îl faceţi este să învăţaţi puţin mai mult despre credinţa noastră în fiecare zi. Atât. Câştigaţi zilnic o mai mare înţelegere a credinţei noastre. Observaţi că nu am spus că trebuie să aveţi o înţelegere completă a credinţei noastre. Credinţa catolică este mai adâncă decât oceanele şi nimeni, de-a lungul vieţii sale, nu va reuşi să ajungă până în străfundurile ei. De asemenea, nu am spus că trebuie să aveţi un masterat în teologie, un doctorat sau orice titlu de această natură. Nu aveţi nevoie decât de dorinţa de a învăţa mai multe despre credinţă şi apoi să acţionaţi în conformitate cu această dorinţă.

Rugaţi-vă. Citiţi Scriptura. Citiţi cărţi despre sau scrise de către sfinţi. Citiţi Catehismul, chiar dacă puţin câte o dată – în special dacă puţin câte o dată, pentru că se va lipi de voi dacă îl luaţi în doze mici şi dacă meditaţi la ceea ce citiţi. Faceţi rost de cărţi de apologetică. Abonaţi-vă la reviste catolice care sunt loiale Papei şi Magisteriului. Pentru a deveni apologeţi catolici trebuie pur şi simplu să aveţi dorinţa de a învăţa mai multe despre credinţa noastră şi să aveţi voinţa de a acţiona conform acestei dorinţe. Şi în timp ce faceţi acest lucru, Dumnezeu vă va pune în situaţii în care veţi avea ocazia să împărtăşiţi credinţa, să o explicaţi şi să o apăraţi.

7 reguli ale implicării

Iată câteva puncte importante pe care trebuie să vi le amintiţi când vă angajaţi în explicarea sau apărarea credinţei noastre:

1. Rugaţi-vă. Rugaţi-vă înainte, în timpul şi după ce vă angajaţi cu cineva într-o conversaţie despre credinţa catolică. Nici eu şi nici tu nu putem converti pe cineva; Duhul Sfânt este cel care schimbă inimile şi minţile oamenilor.

2. Amintiţi-vă de Luca 5,10: „Nu te teme, de acum înainte vei fi pescar de oameni”. Isus i-a spus aceasta lui Simon Petru, dar mesajul ni se adresează şi nouă. Veţi face greşeli? Veţi întâmpina dificultăţi? Bineînţeles. Şi cu Petru s-a întâmplat la fel. Totuşi, Isus i-a spus lui Petru să nu se teamă. De ce? Pentru că dacă suntem sinceri în dorinţa noastră de a împărtăşi adevărul cu alţii, de a-l împărtăşi pe Isus cu alţii, El va găsi o cale de a scoate ceva bun chiar şi din greşelile noastre şi ne va binecuvânta eforturile. Dar trebuie să fiţi sinceri în dorinţa voastră. Nu deveniţi apologeţi ai credinţei doar cu scopul de a câştiga o dezbatere despre Scriptură în faţa unui prieten protestant sau a cumnatului fundamentalist. Apologetica nu înseamnă a câştiga dezbateri. Ea înseamnă a împărtăşi adevărul şi a planta seminţe.

3. Când aveţi ocazia să vă apăraţi credinţa, să nu vă fie frică să spuneţi: „Nu ştiu”. Dar întotdeauna adăugaţi după acest „Nu ştiu”: „dar mă voi interesa şi voi reveni la tine”. Atunci când cineva atacă sau pune la îndoială credinţa catolică în faţa voastră, se deschide uşa. Nu lăsaţi această uşă să se închidă! Reveniţi la acea persoană cu continuarea dialogului, cu cărţi, reviste, cu orice – dar nu lăsaţi ca acea uşă să se închidă!

4. Priviţi întotdeauna un atac la adresa credinţei sau o întrebare despre credinţa noastră ca pe o oportunitate. Majoritatea creştinilor care spun ceva despre catolicism o fac cu bună credinţă. Uneori sunt pur şi simplu curioşi şi doresc să înveţe mai multe. Alteori ei cred că veţi ajunge în iad pentru că sunteţi catolici şi doresc doar să vă salveze sufletele de la osânda veşnică. Acesta este un lucru minunat! Ei practică dragostea lui Cristos pentru voi! Deci priviţi orice întrebare sau atac asupra Bisericii ca deschiderea unei uşi de către Dumnezeu, pentru voi.

5. Nu deveniţi niciodată frustraţi. Se poate să fiţi geniali în explicaţiile despre o anume doctrină sau practică a credinţei catolice, dar persoana cu care vorbiţi să refuze pur şi simplu să vă asculte. Şi ar putea să spună cele mai iraţionale şi ilogice lucruri în răspunsul său. Este în regulă. Aşa cum am spus mai devreme, gândiţi-vă că sunteţi semănători. Noi nu suntem capabili să convertim pe nimeni. Faceţi ce puteţi şi lăsaţi restul lui Dumnezeu.

6. Rămâneţi concentraţi. Dacă aţi avut vreodată o conversaţie serioasă cu un necatolic despre credinţă sunteţi probabil familiarizaţi cu ceea ce eu numesc „dansul doctrinei”. Celălalt va pune o întrebare despre purgatoriu şi, chiar în mijlocul răspunsului vostru va spune ceva de genul „De ce vă rugaţi la Maria?” În timp ce veţi răspunde la aceasta el va spune: „De ce credeţi că Papa nu poate păcătui?” În timp ce veţi explica infailibilitatea papală, va adăuga: „De ce vă mărturisiţi păcatele în faţa unui om şi nu în faţa lui Dumnezeu?” Dansul doctrinei. Unii necatolici schimba subiectul imediat când aveţi un răspuns la întrebările lor. Nu îi lăsaţi să facă aceasta. Păstraţi făgaşul iniţial al conversaţiei, într-un mod binevoitor, dar ferm, la un singur subiect principal, până când îl veţi epuiza. Apoi puteţi să treceţi mai departe.

7. Cunoaşteţi-vă interlocutorul. Pentru scopul nostru, sunt două tipuri principale de apologeţi: apologeţi catolici pentru necatolici şi apologeţi catolici pentru catolici. Persoanele cu care am întâmpinat cele mai multe dificultăţi în a le convinge despre vreun adevăr al credinţei catolice nu sunt protestanţii, ci catolicii – oamenii care merg la Liturghie în fiecare duminică şi care aleg ce doresc ei să creadă din învăţăturile Bisericii, la fel cum ai alege sau ai refuza anumite mâncăruri la cantină. Termenul des utilizat pentru a descrie genul acesta de persoane este „catolici de cantină”.

Când vă adresaţi protestanţilor, trebuie să vă bazaţi cel mai mult pe Scriptură. Puteţi să folosiţi de asemenea logica şi bunul simţ, dar aproape întotdeauna veţi reveni la Scriptură. Aşadar, nu lăsaţi Scriptura să vă sperie! Şi nu vă lăsaţi intimidaţi de cunoştinţele în Scriptură aparent superioare ale niciunui protestant. Protestantul de rând a memorat poate vreo douăzeci de versete din Scriptură pentru a discuta cu catolicii. Majoritatea versetelor, dacă nu toate, au fost scoase din context. Protestantul de rând este departe de a fi un erudit în ale Scripturii. O iubeşte şi probabil că o citeşte mai mult decât catolicul de rând (un obicei pe care ar trebui să ne străduim să îl întrecem), dar nu este aşa o teribilă forţă scripturală încât să ne fie teamă să ne angajăm cu el într-o discuţie despre Scriptură. Ce faceţi însă dacă întâmpinaţi o dificultate scripturală? Amintiţi-vă întotdeauna de punctul 3:” Nu ştiu, dar mă voi interesa şi voi reveni la tine”. Biblia este o carte catolică. Biserica Catolică a oferit-o lumii. Credinţa catolică poate fi apărată pe temeiuri pur biblice mult mai uşor decât oricare altă credinţă necatolică. Prin urmare, să nu vă fie teamă să atrageţi necatolici într-o discuţie despre Scriptură.

Când vorbiţi cu catolicii de cantină, puteţi să utilizaţi Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie (pe care nu o puteţi folosi cu protestanţii) împreună cu logica şi bunul simţ – şi niciuna să nu vă folosească. Unii dintre catolicii cu care am stat de vorbă sunt mai iraţionali şi mai ilogici chiar şi decât unii atei cu care am stat de vorbă. Când mă întâlnesc cu un catolic din acesta, îl întreb pur şi simplu dacă recită Crezul în fiecare duminică la Liturghie. „Bineînţeles că da”, îmi răspunde el, inevitabil. Apoi îi spun că atunci când îl recită trebuie să sară partea care spune: „Cred într-una sfântă, catolică şi apostolică Biserică”. Pentru că nu crede.

Totul sau nimic

Ajungem astfel la un punct important: Nu încercaţi să apăraţi credinţa catolică dacă nu credeţi ceea ce Biserica Catolică învaţă în totalitatea ei şi dacă nu puteţi să spuneţi că credeţi într-una sfântă, catolică şi apostolică Biserică. Pentru că dacă nu credeţi ceea ce învaţă Biserica Catolică în totalitatea ei, mai devreme sau mai târziu partea pe care nu o credeţi vă va fi aruncată în faţă. Lipsa de credinţă în privinţa unei anumite doctrine sau a mai multor doctrine va duce la prăbuşirea tuturor argumentelor voastre pentru credinţa în celelalte doctrine catolice. În spatele doctrinelor pe care alegeţi să le credeţi se află aceeaşi autoritate ca şi în spatele celor pe care alegeţi să nu le credeţi.

Cum ştim ce crede Biserica? Un bun început este Catehismul. După cum scrie Papa în introducere, „Catehismul Bisericii Catolice este oferit oricărui om care ne cere socoteală de speranţa care este în noi (cf. 1Petru 3,15) şi care ar vrea să cunoască ce crede Biserica Catolică”. Papa şi fiecare Episcop din lume ne spune că acest Catehism conţine credinţa Bisericii Catolice. Aşadar, aceasta este ceea ce noi, ca şi catolici, credem. Episcopul Anthony Pilla, un fost preşedinte al Conferinţei Episcopilor Catolici din Statele Unite, a afirmat la una dintre întâlnirile naţionale ale grupului: „Esenţial pentru adevărata reconciliere în cadrul Bisericii este principiul că a fi catolic nu este o chestiune pur personală şi subiectivă, ci una care implică şi acceptarea învăţăturilor şi practicilor Bisericii”.

Catehismul ne oferă învăţătura şi practica Bisericii. Trebuie să acceptăm aceste învăţături şi să aderăm la ele cu consimţământ religios. Dacă nu facem aceasta, ce se întâmplă? Dacă te numeşti „catolic”, dar vrei să alegi care dintre învăţăturile Bisericii să le accepţi şi care să le respingi, vei acorda oricărui om care se numeşte pe sine „catolic” dreptul de a face la fel. De exemplu, să spunem că tu crezi că ar trebui să li se permită femeilor să devină preoţi. Să mergem la Catehism, numărul 1577, care afirmă: „Numai un bărbat botezat poate primi în mod valid hirotonirea sacră… De aceea hirotonirea femeilor nu este posibilă”. Respingi această învăţătură? Este în regulă. Te rog să rupi această pagină din Catehismul tău. Aşa. Tocmai l-ai transformat în Catehismul Bisericii tale Catolice, dar nu şi al mele.

Aminteşte-ţi că dacă dai la o parte aceste doctrine, aşa poate să facă oricine se numeşte pe sine catolic. Aceasta îi conferă dreptul lui Joe, enoriaş la Biserică Catolică a Sfintei Îndoieli, dreptul să arunce învăţămintele Bisericii despre dreptatea socială. El nu are chef să îi hrănească pe cei flămânzi, să aibă grijă de săraci şi toate celelalte lucruri care ţin de suflet, aşa că rupe paragrafele 2401-2463. Tocmai l-a transformat în Catehismul Bisericii sale Catolice, dar nu al meu sau al tău. Consideri că este în regulă să apelezi la contracepţie? Rupe paragraful 2370 care spune că aceasta este „intrinsec rea”. Lui Joe enoriaşul nu îi plac învăţămintele Bisericii despre Euharistie? Paragrafele 1322-1419? Rupe paginile! Altcuiva nu îi plac învăţămintele din paragrafele 200-205? Le rupe! Sau cea din paragrafele 1560-1580? La gunoi cu ele!

Nu vezi ceea ce se întâmplă? Nu vezi unde duce asta? Am auzit spunându-se că există o lipsă de vocaţii de preoţi, dar nu e lipsa de vocaţii pentru papalitate. Dacă nu credem în toate acestea, dacă fiecare se numeşte pe sine însuşi Papa şi aruncă o doctrină de aici, una de acolo, atunci credinţa noastră nu mai este cea catolică. Odată ce acceptăm că principiul aderării la învăţămintele Bisericii este o chestiune de preferinţă personală, odată ce acceptăm că principiul catolicismului de cantină este legitim – oricine poate să aleagă ce adevăruri de credinţă să accepte şi ce adevăruri să respingă – atunci nu mai credem în una, catolică şi apostolică Biserică.

3 Comments

  1. Ma unge pe suflet acest articol, mai ales despre catolicii de cantina… Cat de mult am suferit in eu in Spania incercand sa ma fac preot din cauza ca de la cel mai mic pana la prior toti erau de cantina… Doamne ai mila de noi toti si daruieste ne Duhul cel Sfant care „ne invatat tot adevarul”. Amin.

  2. Copilul meu de 20 de ani m-a intrebat unde in Biblie este invatatura despre purgatoriu. Nu stiu sa raspund. Acum ma interesez la Dv.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *