Botezul pruncilor şi păcatul originar

Teme: Apologetică.
Etichete: , .
Publicat la 24 ianuarie 2011.
Print Friendly

Autor: John S. Martignoni
Traducere: Adela Maria
Sursa: This Rock, februarie 2005

Adam si Eva

Adam şi Eva

„Puteţi să îmi arătaţi un verset din Biblie despre Botezul pruncilor?” este întrebarea pe care o aud adesea de la catolicii care vor să explice necatolicilor învăţătura Bisericii despre Botez. Ei bine, şi da şi nu. Nu, pentru că nu există niciun verset care să spună „Botezaţi pruncii” (la fel cum nu există nici un verset care să spună „Nu botezaţi pruncii”). Dar da, vă pot da un verset în Biblie despre Botezului pruncilor dacă înţelegeţi că învăţătura Bisericii asupra Botezului se trage din învăţătura despre păcatul originar şi Sacramentul Botezului.

În cuprinsul acestui articol, voi explica, în conformitate cu Biblia, învăţătura Bisericii asupra păcatului originar, pentru a înţelege învăţătura despre Botez. Pe cei mai mulţi necatolici nu îi interesează ce spune Papa, ce spune Catehismul sau Conciliul Vatican II; ei doresc să ştie „Unde scrie aşa ceva în Biblie?” Doctrina despre păcatul originar este aceea că „în” Adam cu toţii am păcătuit. Aceasta merge în paralel cu doctrina despre justificare, şi anume că „în” Isus toţi suntem îndreptăţiţi. Mulţi catolici nu înţeleg sau nu apreciază pe deplin importanţa acestei paralele şi cum se împleteşte ea cu multe dintre învăţăturile catolice.

Putem începe să înţelegem această paralelă – şi anume că prin primul Adam cu toţii am murit, iar prin al doilea Adam (Cristos) cu toţii avem viaţă – uitându-ne la Romani 5. Versetul 12 spune că „printr-un singur om a intrat păcatul în lume şi, prin păcat, moartea”. Şi iată ce spun versetele 15-19: „prin greşeala unuia singur au murit cei mulţi… judecata de la acel unul a dus la condamnare… moartea prin greşeala unuia singur a domnit din cauza unuia singur… prin greşeala unuia singur condamnarea [a ajuns] la toţi oamenii… prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi”.

Să ne uităm la versetul 16: „judecata de la acel unul a dus la condamnare”. Pentru cine a adus condamnare? Pentru Adam singur? Nu – versetul 18 accentuează: „prin greşeala unuia singur condamnarea [a ajuns] la toţi oamenii”. Toate pasajele de mai sus ţin de doctrina Bisericii despre păcatul originar. Din cauza păcatului lui Adam, toţi oamenii au fost supuşi păcatului şi morţii. Aceasta este învăţătura Scripturii despre doctrina păcatului originar.

Acest păcat al lui Adam nu a fost ca un păcat obişnuit al nostru, ci un păcat care a afectat omenirea pentru totdeauna. Acest păcat a schimbat cursul istoriei umane. Nu l-a afectat doar pe Adam personal, ci a afectat şi natura lui umană – ceea ce înseamnă că a afectat natura noastră, de vreme ce am moştenit-o de la el. Adam şi Eva au fost creaţi cu trupuri nemuritoare. Ei nu cunoşteau suferinţa, nu cunoşteau boala, nu cunoşteau moartea. Înainte de căderea în păcat, trupurile lor nu puteau să sufere din cauza cancerului, a bolii Alzheimer, a atacurilor de cord, a distrofiei musculare sau a oricărei alte boli. Trupurile noastre însă da.

Adam a fost pus la încercare de către Dumnezeu nu numai ca Adam, ci ca reprezentant al întregii rase umane, din moment ce toţi ne tragem din sămânţa lui Adam. Aşa cum David şi Goliat s-au întâlnit pe câmpul de bătălie ca luptători fiecare în numele armatei lui, tot astfel Adam a „luptat” în numele nostru. Atunci când luptătorul nostru pierde bătălia în faţa luptătorului celeilalte armate, şi noi pierdem bătălia – chiar dacă nu ne-am scos niciodată săbiile din teacă şi nici nu ne-am vărsat sângele în luptă. David l-a omorât pe luptătorul filistenilor şi filistenii au luat-o la fugă (cf. 1Samuel 17,51). În lupta împotriva celui rău, Adam a pierdut. Ca urmare, şi noi am pierdut.

Unii oameni au o problemă cu conceptul că noi, urmaşii lui Adam, trebuie să plătim un preţ pentru un păcat pe care nu l-am comis. Ei nu înţeleg cum foloseşte Biserica termenul de păcat originar. După cum spune Catehismul, „păcatul strămoşesc este numit ‘păcat’ în mod analogic: este un păcat ‘contractat’, nu ‘săvârşit’; o stare, nu un act” (CBC 404). Păcatul lui Adam a schimbat totul – pentru el şi pentru noi. S-a produs o schimbare fundamentală în relaţia omului cu Dumnezeu. Dumnezeu nu a mai umblat pe pământ cu omul. Mai mult, Satana a devenit acum conducătorul lumii. S-a produs o schimbare fundamentală în relaţia omului cu natura şi o schimbare fundamentală în natura însăşi (cf. Romani 8,19-22). O schimbare fundamentală în relaţia dintre bărbat şi femeie. O schimbare fundamentală în relaţiile dintre toţi oamenii, de vreme ce păcatul şi moartea au intrat în lume. O schimbare fundamentală în natura omului însuşi. Totul este scris în Biblie. Şi este învăţătura Bisericii despre păcatul originar.

Dar pentru toate acele versete din Romani 5 despre cum neascultarea lui Adam ne-a afectat pe noi toţi, găsim un verset paralel descriind cum şi ascultarea lui Isus ne-a afectat. Această paralelă este supremă. Nesupunerea unui singur om a dus la moartea tuturor; supunerea unui singur om a dat viaţă tuturor. Găsim această analogie în 1Corinteni 15,21-22: „Căci de vreme ce printr-un om [a venit] moartea, tot printr-un om [vine] şi învierea din morţi. Şi după cum toţi mor în Adam, tot la fel, în Cristos, toţi vor fi readuşi la viaţă”.

Să dezvoltăm puţin acest concept de a fi „în” Adam. Scriitorul Scrisorii către Evrei spune ceva interesant referindu-se la momentul în care Avraam şi Melchisedec s-au întâlnit, din Geneză 14: „Şi ca să spunem aşa, prin Avraam, chiar şi Levi, care primeşte zeciuială, este supus la zeciuială, căci era încă în trupul tatălui, când Melchisedec i-a ieşit în întâmpinare” (Evrei 7,9-10). Levi nu se va naşte decât aproximativ şaptezeci de ani mai târziu după întâmplarea în care Avraam i-a plătit zeciuială lui Melchisedec, totuşi Biblia spune că Levi a plătit zeciuială lui Melchisedec. Cum este posibil? Pentru că Levi a fost în Avraam – în trupul lui, conform Bibliei.

Este acelaşi concept despre care vorbim când ne referim la păcatul originar, la a fi în Adam, şi la mântuire şi la a fi în Cristos. Ne-am născut cu o natură căzută, o natură separată de Dumnezeu ca rezultat al păcatului lui Adam. Trebuie să ne naştem din nou ca să ne unim cu Dumnezeu, ca să fim în Cristos, ca să devenim un membru al Trupului lui Cristos, ca să fim salvaţi. Ne-am născut din trupul lui Adam pentru osândă. Ne naştem în Trupul lui Cristos pentru mântuire.

În sfârşit, ajungem la partea în care aceasta se leagă de Botezul pruncilor. În Evanghelia după Ioan, Isus spune: „Dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3,3). Iar în versetul 5, El repetă: „Dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu”. Cu alte cuvinte, a fi născut din nou este acelaşi lucru cu a fi născut din apă şi Duh, şi este o condiţie necesară pentru a intra în împărăţia lui Dumnezeu. Isus spune că omul trebuie să se nască din apă şi Duh – cu alte cuvinte, el trebuie să fie botezat. Biblia ne spune că nu putem intra în împărăţia lui Dumnezeu dacă nu suntem botezaţi.

„Ce este născut din trup, trup este, iar ce este născut din Duh, duh este” (Ioan 3,6). Amintiţi-vă aceasta: Biblia spune că ce este născut din carne, este carne. Nu numai aceasta, dar „Duhul este acela care dă viaţa, trupul nu foloseşte la nimic.
Duhul este acela care dă viaţă, carnea nu foloseşte la nimic” (Ioan 6,63). Acum, când un copil se naşte, el se naşte în carne. Dar Biblia ne spune că ea nu foloseşte la nimic din cauza consecinţelor păcatului originar. De aceea, Isus spune că trebuie să ne naştem din nou. Prima naştere este naşterea din carne, dar avem nevoie de ceva mai mult pentru a putea avea viaţă.

Ce este acel ceva mai mult? Biblia ne spune: toată lumea trebuie să se nască din Duh pentru a avea viaţă veşnică; Duhul este acela care ne dă viaţă, nu carnea. Şi cum primim Duhul? Biblia spune că îl primim atunci când ne naştem din nou – prin naşterea din apă şi din Duh – prin Botez. Găsim aceasta în Ezechiel 36,25-27, Ioan 3,3-5, Fapte 2,38 şi în alte locuri din Biblie. Când suntem botezaţi ne îmbrăcăm în Cristos (cf. Galateni 3,27). Suntem îngropaţi cu El prin Botez (Romani 6,4). Devenim mădulare ale Trupului lui Cristos (1Corinteni 12,13). Primim Sfântul Duh (Fapte 2,38). Devenim o făptură nouă în Cristos (2 Corinteni 5,17).

Ca să rezumăm aceste ultime paragrafe: Adam reprezintă carnea. Cristos reprezintă Duhul. Când suntem născuţi fizic, născuţi în carne, suntem în Adam. Când suntem botezaţi – când ne naştem din nou, când ne naştem din Duh – suntem în Cristos. Pruncii au nevoie să fie botezaţi, ca oricine altcineva, ca să poată fi „în Cristos”, ca să poată să se îmbrace în Cristos, ca să poată deveni copii ai lui Dumnezeu, ca să poată deveni mădulare ale Trupului lui Cristos, ca să poată primi viaţa veşnică.

Un alt pasaj din Scriptură pe care îmi place să îl folosesc în discuţia despre păcatul originar se găseşte în Efeseni 2,3: „Printre aceştia am trăit şi noi toţi odinioară în poftele trupului nostru, împlinind dorinţele trupului şi ale simţurilor şi eram şi noi din fire fii ai mâniei, ca şi ceilalţi”. Aici vedem o altă reflectare foarte clară a învăţăturii catolice în Biblie. Efeseni 2:3 este, pe scurt, învăţătura catolică despre păcatul originar: am fost de la natură copii ai mâniei. Aceasta ne învaţă Biserica Catolică.

Aşadar, pot să vă dau un verset din Biblie despre Botezul pruncilor? Da, dacă ţineţi minte două lucruri:

1. Suntem de la natură copii ai mâniei. Păcatul originar este real. Nu este ceva inventat de Biserica Catolică. Ne naştem din carne, nu din Duh. Nu ne naştem într-o stare de sfinţenie. Ne naştem în starea păcatului originar.

2. Prin Botez ne „naştem din nou” şi devenim făpturi noi în Cristos; prin Botez ne sunt iertate păcatele. Prin Botez devenim mădulare ale Trupului lui Cristos, care este Biserica. Prin Botez îl primim pe Sfântul Duh; prin Botez suntem mântuiţi. Botezul este necesar pentru mântuire.

Spălarea păcatului originar este un lucru bun şi necesar. Unirea pruncului cu Trupul lui Cristos – Biserica – este un lucru bun şi necesar. Primirea de către prunc a sălăşluirii Duhului Sfânt este un lucru bun şi necesar. Primirea de către prunc a darului gratuit al mântuirii lui Dumnezeu este un lucru bun şi necesar.

Este simplu. Ca şi catolici, dorim toate aceste lucruri pentru copiii noştri, nu numai pentru adulţi. De ce ar dori cineva să refuze pruncilor şi copiilor darurile incredibile primite prin Botez? Aşa cum ne spune Biblia, făgăduinţa este pentru voi şi pentru copiii voştri (cf. Faptele 2,39). Când explicaţi Botezul pruncilor în contextul păcatului originar şi al Botezului sacramental – contextul de a fi născut în starea păcatului originar şi de a fi născut din nou în stare de har – aduceţi un argument foarte puternic în numele învăţăturilor Bisericii asupra acestui subiect. Şi o faceţi direct din Biblie.

2 Comments

  1. Orice articol despre botez este foarte bun, spun asta fara a fi metaforic, deoarece omul „are fata de Dumnezeu obligatii imprescriptibile” – Instructiune cu privire la botezul copiilor.

  2. „In iudaism, fiecare om se naste fara pacate, cu sufletul pur, care poate fi ‘intinat’ numai in urma unui comportament neadecvat pe durata vietii.” Apostolii, fiind evrei, aveau si ei aceasta convingere, ca si Cristos de altfel – cf. Mc. 10:14-15, Mt. 18:2-3. Eu sunt de acord cu acei ingrijitori de suflete care considera ca succesiunea „predica-credinta-sacrament” ar trebui sa fie stabilita ca norma. De ce? Pentru ca aceasta ar fi in concordanta cu porunca lui Cristos, cf. Mc.16:15-16 Botezul este bun, aducator de haruri, introduce persoana in Trupul Mistic al lui Cristos, dar trebuie sa fie dupa porunca, asa cum Filip l-a botezat pe famen, dupa marturisirea cu gura proprie a credintei, altfel sub aparenta ascultarii se face de fapt o neascultare a poruncii. Si Eva a socotit ca „rodul pomului este bun de mancare si placut la vedere si vrednic de dorit, pentru ca da stiinta” Fac. 3-6, dar a nesocotit porunca si astfel a stins lumina lui Adam. (Dar a venit a doua Eva, Maria si a aprins Lumina lui Adam, Rascumparatorul, Impaciuitorul.) Deci porunca lui Cristos trebuie indeplinita intocmai, nu dupa socotinta mintii noastre. Noi suntem datori sa ascultam mai intai de Dumnezeu. Intai a fost practica, Traditia Bisericii, apoi s-au scris Evangheliile si scrisorile, ori, daca Traditia ar fi fost sa se boteze copiii, Evangheliile ar fi confirmat-o.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *