Sfânta Casă din Loreto

Teme: Istorie.
.
Publicat la 24 mai 2010.
Print Friendly, PDF & Email

Autor: sr. Katherine Maria
Traducere: Adela Maria
Sursa: Catholicsm.org

Sfanta Casa

Sfânta Casă purtată de îngeri

Ţara Sfântă a cunoscut ultima şi cea mai nereuşită Cruciadă în 1291. Soldaţii creştini s-au retras din Nazaret în acelaşi an, lăsând în urmă cea mai sfântă dintre case. Neprotejată, ea a trebuit să reziste jafurilor şi distrugerilor făcute de musulmani. Pare greu de înţeles de ce o casă mică din lut, venerată de o mână de creştini, a avut parte de o asemenea furie răzbunătoare. Dar aceasta era o casă unică. Ceea ce la suprafaţă era doar o construcţie din lut şi paie, păstra în interior amintirea vie a Familiei Regale – Isus, Maria şi Iosif. Primul asalt a fost dat de turcii selgiucizi în 1090. Aceştia s-au dezlănţuit cu sălbăticie în Ţara Sfântă, jefuind comorile lăsate în biserici de pelerinii credincioşi. Au transformat bazilicile şi bisericile în moschei şi au distrus ceea ce au considerat inutil scopurilor lor nesfinte. La sfârşit a venit şi rândul Sfintei Case, locuinţa Sfintei Familii. Din fericire, atunci când Constantin a construit prima bazilică pe locul sfânt în 312, casa, împreună cu grota de care era lipită, a fost îngropată într-o criptă subterană. Şi astfel a supravieţuit profanării.

În anii ce au urmat, câţiva pelerini creştini au păstrat vie evlavia şi veneraţia pentru Sfânta Casă, locul în care Cuvântul a devenit trup. Apoi când primii cruciaţi au sosit victorioşi în anul 1100 sub conducerea lui Tancred, au construit o nouă bazilică. În timpul climatului de pace relativă ce a urmat, pelerinii au putut să viziteze liberi pământul sfinţit. Dar datorită motivelor necreştine ce i-au atras pe unii cruciaţi în Ţara Sfântă, Domnul nu a binecuvântat toate încercările acestora de a asigura o pace de durată, ceea ce a dus la obţinerea unor victorii mici, umbrite de înfrângeri puternice. În total au avut loc opt cruciade. În 1219, Sfântul Francisc de Assisi, ai cărui fii spirituali erau acum responsabili de Sfânta Casă, a vizitat „locul cel mai sfânt de pe pământ”, în Nazaret. În timpul ultimei cruciade, Sfântul Ludovic al IX-lea al Franţei a îngenuncheat pe pământul ce fusese odată bătut la pas de Domnul nostru şi l-a primit în inima sa prin Sfânta Euharistie.

Anul 1263 a adus cu sine a doua distrugere a bazilicii, dar din nou Casa Sfântă a rezistat victorioasă asalturilor musulmane. Creştinii înfrânţi s-au retras în cele din urmă în anul 1291. Asupra fostului cămin al Familiei Sfinte, odată cu instalarea musulmanilor, plutea ameninţarea distrugerii totale. Înţelepciunea Divină avea însă alte planuri! În noaptea de 10 mai a anului 1291, păstorii din Tersatto, astăzi în Croaţia, porneau la drum alături de turmele lor. Ţinuturile singuratice ale Dalmaţiei nu mai aveau secrete pentru păstorii care treceau zilnic prin acele locuri, deci apariţia bruscă a unei case ce nu fusese acolo cu o noapte în urmă nu putea decât să îi neliniştească. De unde să ştie că aceea era casa în care apăruse odată „Steaua dimineţii”! Sărmanii păstori uimiţi, nebănuind aventura divină a micii colibe, au purces curioşi la inspectarea ei. Zidurile nu atingeau în mod egal solul – jumătate rămăseseră suspendate deasupra drumului, pe când celelalte fuseseră aşezate pe pământ. Mica structură semăna mai mult cu o biserică decât cu o locuinţă construită în scopuri domestice. Atunci când au pus piciorul înăuntru, aerul părea plin de un miros din rai. Aşa şi era. Pentru că în această casă, din rădăcina lui Ieseu, a înflorit „Trandafirul mistic”.

Păstorii au descoperit că această „capelă” includea un vechi altar, o frumoasă statuie a Maicii Sfinte a Domnului şi o cruce cu Fiul răstignit. Înţelegând că nu aveau de a face cu o întâmplare obişnuită, ei au alergat la biserica Sfântul Gheorghe pentru a-l trezi pe părintele Alexander Georgevich. Uimit, părintele a analizat „biserica” din lut dar nu a putut să ofere mai multe explicaţii mulţimii umile ce se adunase. În acea noapte, bătrânul preot, deşi grav afectat de artrită, a petrecut ore lungi în rugăciune implorând-o pe Fecioara Maria să îl lumineze. Maica bunului sfat i-a răsplătit smerenia şi a răspuns rugăciunii sale printr-un vis. „Află că această casă este aceeaşi cu cea în care m-am născut şi am crescut. Aici, de Buna Vestire […] l-am conceput pe Creatorul tuturor lucrurilor. Aici, Cuvântul Tatălui Veşnic a devenit trup. Altarul care a venit odată cu casa a fost consacrat de Petru, Principele Apostolilor. Această casă a ajuns acum pe ţărmurile voastre prin voia Domnului […]. Iar acum, pentru a duce mai departe mărturia a toate acestea, fii vindecat. Însănătoşirea ta neaşteptată şi bruscă va confirma adevărul celor ce ţi-am declarat.” În ziua următoare dispariţia bruscă a bolii pr. Gerogevich a fost evidentă. Acesta a anunţat că a fost vindecat de cea numită „Tămăduitoarea bolnavilor” şi le-a relatat oamenilor viziunea avută cu o noapte în urmă. Ţăranii din Tersatto ştiau acum, fără urmă de îndoială, că aceasta era Casa Sfântă a Mântuitorului lor şi au început să o venereze aşa cum se cuvine.

Trei ani mai târziu, pe 10 decembrie 1294, micuţa casă dispărea la fel de brusc şi misterios precum apăruse. De data aceasta însă îngerii nu au mai reuşit să o facă nevăzută fără a atrage atenţia! Vigilenţii păstori din Tersatto au anunţat dispariţia ei. Unii care hoinăreau prin noapte de-a lungul Mării Adriatice, victime ale insomniei, au fost martorii unei misterioase treceri pe deasupra capetelor lor a unei case purtate pe sus de îngeri. Extraordinarul spectacol a reprezentat o dovadă că aceasta era lucrarea Fiului Reginei îngerilor. Până în ziua de azi oamenii din Tersatto, Dalmaţia – fosta Iugoslavie, astăzi în Croaţia -, precum şi italienii din regiunea Marche, în noaptea dinspre 9 spre 10 decembrie se scoală la sunetul clopotelor şi aprind focuri în aer liber în timp ce cântă litanii pentru glorificarea aceleia care este „Pricina bucuriei noastre”.

De partea cealaltă a mării, în Italia, câmpia Banderuolo, aflată la patru mile de oraşul Lecanati, a primit cu bucurie Sfânta Casă atunci când îngerii au coborât zidurile neregulate pe o suprafaţă de lemn. Nu a trecut mult, aproape cât ai bate din palme, că oamenii din împrejurimi au şi aflat de sosirea straniei case purtate pe aer. Mii de oameni au început să facă pelerinaje, iar casa a devenit un loc al vindecărilor. Din nefericire însă, pe măsură ce numărul pelerinilor a crescut, la fel a crescut şi numărul bandiţilor care se ascundeau în pădurea din apropiere. Încetul cu încetul casa a fost înconjurată de un cuib de hoţi. Simţind aceeaşi furie justificată ce odată l-a făcut să alunge negustorii din Templul Tatălui Său, Domnul a ridicat casa cu totul!

Încă o dată fâlfâitul uşor al aripilor îngerilor a tulburat noaptea pentru a muta locuinţa „Casei de aur”. De data aceasta, zidurile rămase fără fundaţie au fost aşezate pe proprietatea Antici în Lecanati. Tradiţia ne spune că, nu mult după aceea, cei doi fraţi care stăpâneau proprietatea s-au încăierat. Această dispută a fost probabil cauzată chiar de Sfânta Casă, fiecare pretinzându-se proprietarul lotului ocupat de casă sau poate considerând că alegerea acelui loc s-ar datora sfinţeniei personale! Tradiţia ne vorbeşte despre o ceartă, dar trebuie să fi fost destul de brutală pentru a o face pe cea care este „Scăparea păcătoşilor” să abandoneze locul. În orice caz, de îndată ce Sfânta Casă a fost mutată, fraţii s-au împăcat.

În sfârşit, Sfânta Casă a ajuns la ultima destinaţie – cel puţin până în prezent – pe dealul Loreto, la câteva mile distanţă de locaţia anterioară. Deşi nu erau prea siguri de povestea care o însoţea, oamenii au început să vină în grupuri din ce în ce mai mari pentru a o venera. În 1295 un zid solid a fost construit de jur împrejur atât pentru a o proteja, cât şi pentru a scăpa de umilii ei însoţitori care ar fi putut-o duce într-o altă excursie nocturnă! Adevărul despre dulcea ei casă a fost dezvăluit chiar de Fecioara fecioarelor unui pustnic sfânt ce locuia în apropiere. Imediat autorităţile din Lecanati au şi trimis în Palestina şaisprezece personalităţi de marcă pentru a investiga situaţia. După câteva luni de absenţă suita oamenilor de ştiinţă din partea locului s-a întors cu dovezi evidente. Tot ce găsiseră în Nazaret era locul, încă venerat, în care se aflase casa odinioară. Fundaţia măsura exact cât cea a casei din Loreto: 4 metri pe 9,4. Cărămizile locuinţei din Nazaret erau fabricate din acelaşi material ca al Casei Sfinte, pe când celelalte case din Lecanati erau complet diferite. Reprezentanţii din Lecanati erau convinşi: aceasta era casa Sfintei Familii, adusă miraculos pe ţărmurile Italiei prin Voinţa Domnului şi pentru Gloria Sa.

De atunci a devenit cel mai important sanctuar închinat Doamnei noastre, mai popular chiar şi decât Bazilica Santa Maria Maggiore din Roma. Peste două mii de venerabili, fericiţi şi sfinţi ai Bisericii au adus omagiu „Vasului vestit de cucernicie” prin vizitarea casei în care s-a născut şi în care l-a crescut pe Fiul lui Dumnezeu. Printre aceştia s-au numărat: Sf. Ignaţiu de Loyola, Sf. Francisc Xavier, Sf. Ioan Berchmans, Sf. Filip Neri, Sf. Francisc de Sale, Sf. Ioan de Capistrano, Sf. Clement Hofbauer, Sf. Alfons de Liguori, Sf. Ludovic de Montfort, Sf. Benedict Iosif Labre, Sf. John Neumann, Sf. Ioan Bosco, Sf. Tereza, Sf. Maximilian Kolbe, Sf. Cabrini – pentru a menţiona doar câţiva. Mai mult de cincizeci de Papi au emis bule şi scrisori atestând autenticitatea casei. Sute de documente papale i-au acordat privilegii, scutiri şi autorizaţii. În 1669 i-a fost acordată o Liturghie proprie în Misal. Una din cele cinci litanii aprobate pentru recitare publică este numită după ea, Litania de la Loreto.

Este un loc unde se petrec numeroase miracole. Cei care au vizitat casa de-a lungul anilor, implorând ajutorul Mângâietoarei mâhniţilor, s-au întors acasă ajutaţi spiritual sau vindecaţi fizic. Trei succesori ai Scaunului lui Petru au cunoscut bunăvoinţa Fecioarei miloase care le-a redat sănătatea. Aceştia au fost Papa Pius al II-lea, Papa Paul al II-lea şi Papa Pius al IX-lea. Vindecările continuă până în ziua de astăzi, deoarece Doamna noastră continuă să îşi exercite puterea mijlocind în favoarea supuşilor care îi cer ajutorul sub numele de Fecioara din Loreto.

Dulci au fost zilele petrecute în casa natală alături de Sf. Iosif şi Fiul Sfânt. Viaţa lor în coliba de lut era plină de sărăcie, faimoasă prin smerenie şi rezonând de linişte. „Viaţa ei, atât la Nazaret cât şi mai târziu, trebuie să fi fost una foarte obişnuită”, spunea Sfânta Tereza, Mica Floare a lui Isus, care a vizitat Sfânta Casă. „Ea ar trebui să ne fie înfăţişată ca o făptură ce poate fi imitată, care a trăit o viaţă de virtute ascunsă şi care a trăit prin credinţă, ca noi…” Fecioară din Loreto, roagă-te pentru noi!

One Comment

  1. Minunata intamplare care ma duce cu gandul la miliardele de minuni savarsite de Domnul in fiecare clipa pe acest pamant… Caci nimic din ceea ce ni se intampla nu este hazard… Totul apartine Tatalui care nu doreste ai SAI.
    Cu cata nostalgie visez cu ochii deschisi la aceasta minunata si curata casuta din care a rasarit LUMINA noastra!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *