Provocarea apărării vieţii şi familiei: cu Cardinalul Trujillo, postum

Print Friendly, PDF & Email

Autor: Juan Manuel Estrella
Traducere: Radu Capan
Sursa: Zenit, 20 aprilie 2010

Cardinalul Alfonso Lopez Trujillo

Cardinalul Alfonso Lopez Trujillo

Biserica a promovat mereu cauza vieţii şi familiei, iar unii catolici şi-au petrecut întreaga viaţă luptând pentru aceste valori fundamentale. Cardinalul Alfonso Lopez Trujillo a fost unul dintre campionii acestei bătălii, ca preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Familie, funcţie deţinută din 1990 până la moartea sa, în 19 aprilie 2008. Înainte să moară, Cardinalul a acordat un interviu lui Juan Manuel Estrella, iar acum, la doi ani de când prelatul a adormit în Domnul, acest interviu a ajuns la public prin intermediul agenţiei Zenit. Vi-l oferim în traducere în cele ce urmează.

– Cum şi de ce servul lui Dumnezeu Papa Ioan Paul al II-lea a instituit Consiliul Pontifical pentru Familie, la câţiva ani de la alegerea ca Succesor al lui Petru?

– În dimineaţa zilei tentativei de asasinat asupra sa, din Piaţa San Pietro, Papa Ioan Paul al II-lea înfiinţase Consiliul Pontifical pentru Familie. De aceea am spus în repetate rânduri că dicasterul nostru a avut un botez al sângelui. Crearea sa a fost, fără îndoială, un rod clar al Sinodului dedicat Familiei şi, în mod special, al Exortaţiei apostolice „Familiaris Consortio”, care a fost prima exortaţie scrisă în baza propunerilor sinodalilor. Acea exortaţie reprezintă încă un fel de Magna Carta nu doar pentru familie, ci şi pentru Consiliul nostru.

Să nu uităm că la acel Sinod, Cardinalul Joseph Ratzinger a fost relator general. Am putea spune deci că a fost prima „lucrare în echipă” între Papa Ioan Paul al II-lea şi actualul Papă Benedict al XVI-lea. Am avut onoarea să fiu ales ca relator la unul dintre grupurile de lucru, mai exact la grupul hispanico-portughez, având ocazia să lucrez îndeaproape cu el.

Dicasterul pentru familie s-a născut din Consiliul Pontifical pentru Laici, în care exista o comisie care îl avea ca membru, printre alţii, pe Cardinalul Karol Wojtyla; avea o mare experienţă în acest sens ca Arhiepiscop de Cracovia, atât din punct de vedere teologic cât şi pastoral. Exista un institut pentru familie ce funcţiona chiar în palatul său arhiepiscopal, ce oferea cursuri de la începutul lunii aprilie, pentru că începea primăvara, şi până vara. Consiliul nostru era deci de pe atunci într-un fel de stadiu de „gestaţie”.

Ariile lui de interes, ca să ne întoarcem la „Familiaris Consortio”, sunt familia şi viaţa. Consiliul nostru a apărut dintr-o intuiţie a Papei, după cum a fost şi institutul ce îi poartă numele, dar şi, mult mai apoi, Academia Pontificală pentru Viaţă, care nu este un dicaster al Curiei Romane, fiind în slujba Consiliului Pontifical pentru Pastoraţia Serviciilor de Sănătate şi respectiv a Consiliului Pontifical pentru Familie. Experienţa anilor ce au urmat arată că intuiţia Pontifului de origine poloneză a marcat un extraordinar progres.

– În ce an aţi fost chemat să preluaţi conducerea dicasterului? De ce credeţi că Papa Ioan Paul al II-lea s-a gândit la Dvs?

– Mi-am început slujirea în noiembrie 1990. Sfântul Părinte mi-a cerut să vin la Roma să discut despre această problemă şi m-am întors în Arhidieceza mea deja convins, înţelegând că nu pot să refuz o astfel de invitaţie la colaborare, deşi reprezenta o schimbare şi o provocare pentru mine; iar Papa nu mi-a ascuns cât de dificilă avea să fie sarcina acestui dicaster. În momentul acceptării numirii nu îmi imaginam mărimea provocărilor sau dificultăţile şi oportunităţile din faţa mea. Dar Cardinalul Edouard Gagnon a aşezat bine temeliile dicasterului.

Chemarea la conducerea Consiliului Pontifical pentru Familie a fost o surpriză pentru mine şi o provocare interesantă. A colabora cu Papa este mereu un privilegiu şi o provocare. Am venit la Roma dintr-o Dieceză mare (Medelin, Columbia), cu o curie episcopală cu aproximativ 400 de persoane, ajungând să conduc un mic dicaster – am receptat aceasta ca un puternic contrast. Dar în afară am avut mulţi colaboratori, pentru care îi mulţumim lui Dumnezeu.

Nu ştiu să spun de ce m-a ales pe mine Sfântul Părinte. Nu am cerut niciodată nimic. Îl cunoşteam pe Papa mai întâi de când fusesem secretar general, iar apoi preşedinte al CELAM (Consiliul Conferinţelor Episcopale din America Latină), şi am avut multe ocazii în care l-am vizitat. Ne întâlneam des şi pentru că eram membru în mai multe dicastere. În plus, poate a contat şi faptul că avusesem iniţiative pentru familie. De exemplu, am înfiinţat în Dieceza mea Vicariatul episcopal pentru familie, iar în Universitatea Pontificală din Medelin am deschis un Institut pentru Familie. În CELAM am creat primul secretariat pentru familie, devenit apoi comisie. Îi mulţumesc Papei pentru că şi-a pus încrederea într-un sărman Cardinal creat de el, ştiind preţuirea acordată cauzei familiei şi vieţii, ce a impregnat în mod special formidabilul său pontificat. A dedicat mult efort, timp şi entuziasm acestei cauze, fapt care a fost cu adevărat contagios.

– Enciclica „Evangelium Vitae” a fost publicată în anul 1995. Care a fost participarea Dvs la acest document? V-a cerut Papa Ioan Paul al II-lea să colaboraţi direct la text?

– După cum se ştie, „Evangelium Vitae” a pornit de la o cerere a Consistoriului extraordinar al Colegiului Cardinalilor ca Sfântul Părinte să abordeze – printr-un document papal de nivel înalt, cum este enciclica – problematica darului vieţii umane, dar de la Dumnezeu, o veste bună ce trebuie proclamată, apărată şi pe deplin asumată într-o cultură a vieţii. Cererea a venit în urma examinării situaţiei lumii, constatându-se viziunea negativă, îngrijorătoare şi ameninţătoare promovată de societate, ce reflecta o cultură a morţii promovată în mod agresiv, avându-i ca principale victime pe cei lipsiţi de apărare şi pe cei săraci. Astfel a apărut „Evangelium Vitae”.

Papa a luat această problemă în mâini şi i-a consultat pe Episcopii din lumea întreagă. Răspunsurile primite în urma acestei istorice consultări, după ştiinţa mea fără precedent în ultimele pontificate în pregătirea unei enciclice, au fost studiate cu seriozitate. Consiliul nostru a avut onoarea de a se bucura de încrederea Succesorului lui Petru, care ne-a cerut să îl ajutăm în evaluarea răspunsurilor primite, noi oferindu-i apoi, să spunem aşa, materia primă pentru „Evangelium Vitae”. Apoi Papa Ioan Paul al II-lea a preluat textul şi l-a trecut prin alte etape, ce au inclus consultări cu alţi colaboratori de-ai săi, până la faza finală de publicare. Consiliul Pontifical pentru Familie a colaborat strâns cu substitutul secretariatului de stat de-a lungul întregului proces. Împreună cu Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, am colaborat de altfel de-a lungul timpului cu Sfântul Părinte în pregătirea multor subiecte care îl interesau. Împreună cu Cardinalul Ratzinger, am avut sarcina de a prezenta presei Enciclica „Evangelium Vitae”.

În momentele de pregătire a textului, date fiind dubiile unora ce credeau că „Scrisoarea către Familii” ar fi suficientă, fără să mai trebuiască un nou document, l-am sprijinit pe Papa în decizia sa că enciclica era necesară, fiind dorită în primul rând de Colegiul Cardinalilor, iar apoi bucurându-se de colaborarea Episcopilor din lumea întreagă. Ne-am ocupat de primele comentarii asupra textului în cadrul Consiliului Pontifical pentru Familie, chiar dacă ele au ieşit ca publicate de Academia pentru Viaţă, tocmai înfiinţată atunci. „Evangelium Vitae” este în mod clar parte a teologiei familiei, altfel misiunea şi înţelegerea căsătoriei şi familiei ar fi drastic redusă. Mare ne-a fost bucuria când enciclica a fost în sfârşit publicată. Astăzi avem la dispoziţie acest preţios instrument, pe care Papa Ioan Paul al II-lea l-a promovat personal de-a lungul pontificatului său.

– Ca preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Familie, ce mesaj pentru familii consideraţi că oferă bogata moştenire a servului lui Dumnezeu Papa Ioan Paul al II-lea? Poate fi numit el un „Papă al vieţii?”

– Învăţătura şi viaţa sa, între care există o admirabilă consecvenţă, sunt un dar pentru Biserică şi pentru omenire. Fidelitatea faţă de misiunea sa a fost un mesaj pentru întreaga lume. Anumiţi „experţi”, nu mereu lucizi şi obiectivi, au încercat să introducă o opoziţie între deschiderea Papei Ioan Paul al II-lea faţă de drepturile omului, faţă de cauza libertăţii popoarelor, faţă de spaţiul social, şi „obtuzitatea” şi „intoleranţa” manifestată după el în probleme legate de familie, viaţă, sexualitate, refuzând total avortul şi contracepţia, precum şi divorţul, respectiv recăsătorirea persoanelor divorţate, ş.a. Dovedind o superficială înţelegere a exigenţelor credinţei şi ascultării de Biserică, aceşti „experţi” au creat impresia că în problemele tocmai amintite ar exista spaţiu de opţiune. Dar nu este nimic de ales, totul e obligatoriu. Papa nu s-a temut de a fi greşit înţeles, ori chiar acuzat, de unele grupuri sau de teologi exaltaţi prea puţin conectaţi la Biserică.

Mulţimile au văzut în el un om îndrăgostit de adevărul integral şi un slujitor al lui Cristos. Viaţa, precum şi moartea sa, au fost şi sunt o evanghelizare vie. La Întâlnirea Mondială a Familiilor din Anul Familiilor, l-am salutat ca „Papă al familiei şi al vieţii”. Cred că această expresie a rămas adânc întipărită în mulţi. Este adevărat că acest Pontif, venit din Polonia, a strălucit în atâtea domenii, dar contribuţia sa la Evanghelia familiei şi vieţii a fost emblematică. Niciodată până la el un Pontif nu a mai proclamat cu atâta vigoare şi consecvenţă această Evanghelie, ce a rezonat în lumea întreagă.

Trebuie să primim cu recunoştinţă învăţătura pentru care Papa s-a consumat pe sine, fără să precupeţească vreun efort sau să îşi permită limitări confortabile. Consiliul Pontifical pentru Familie a dorit să fie fidel acestei învăţături, cu orice preţ. Mi-a spus de mai multe ori că trebuie să mergem împotriva curentului. În acest sens, dicasterul pe care mi l-a încredinţat este unul dificil, mereu în prima linie, aproape pe orice temă, dat fiind că mulţi nu înţeleg că în spatele aparentei rigori se află respectul pentru demnitatea omului, iubirea adevărată, care izvorăsc ca dar din inima lui Dumnezeu care ne iubeşte şi ne mântuieşte în adevăr.

Şi adevărul prinde viaţă în Cuvântul Întrupat. Credem că acest mesaj este chemat să îi schimbe pe aceia care fac loc pentru Evanghelie în viaţa lor. Şi acest lucru este posibil în ciuda confuziei atât de multor guverne şi parlamente, care vor fi atrase de splendoarea adevărului.

Posted in Bioetică, Biserică, Interviu, Personalităţi.

One Comment

  1. Este un interviu foarte reusit, care surprinde lucruri mai putin cunoscute, dar extrem de interesante. Cardinalul Trujillo a facut mult pentru familii si consider ca s-ar putea scrie mai mult despre munca lui in acest sens. Dar apreciez ca foarte bun acest interviu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *