Ce ne-a adus 2009? Ce ne va aduce 2010?

Teme: Analize, Biserică.
.
Publicat la 24 ianuarie 2010.
Print Friendly

Autor: Phil Lawler
Traducere: Radu Capan
Sursa: CWNews

În cele ce urmează, reunim trei materiale distincte, un fel de serial semnat de Phil Lawler, directorul agenţiei catolice de ştiri CWNews (Catholic World News), din ultimele zile ale lunii decembrie 2009. Renumitul analist a ales din ultimul an ştirile rele şi ştirile bune, aventurându-se să facă şi unele predicţii pentru 2010. În mod evident, o parte din articol este mai relevant pentru publicul american. Dar şi aşa, am considerat aceste sinteze prea interesante ca să nu vi le oferim, cu foarte mici adaptări. Dacă aţi urmărit Catholica.ro în 2009, cunoaşteţi deja multe dintre cele prezentate mai jos. Dacă unele au scăpat, nu a fost pentru a „muşamaliza” ceva negativ, ci pentru că relevanţa acelor evenimente pentru publicul român era scăzută.

Acum că anul 2009 a trecut, m-am uitat peste ştirile pe care le-am avut şi am ales câte cinci ştiri în trei categorii: cele mai triste (dezamăgitoare) ştiri din 2009, cele mai bune (încurajatoare) ştiri din 2009 şi cele care trebuie urmărite în 2010. Voi începe cu ştirile neplăcute.

Cele mai triste ştiri din 2009

5. Decăderea Episcopului Raymond Lahey

Episcopul Raymond Lahey

Episcopul Raymond Lahey

De-a lungul a câtorva săptămâni chinuitoare din toamna trecută, credincioşii Diecezei canadiene Antigonish au aflat de datoria de 13 milioane de dolari către victimele abuzurilor sexuale comise de clerici, iar apoi despre surprinzătoarea retragere a Episcopului Raymond Lahey. Au aflat apoi că a fost vorba despre o demisie forţată; după un control pe aeroport, pe calculatorul Episcopului a fost descoperite materiale pornografice cu minori. Inevitabil apare o întrebare: Cum de reprezentanţii legii ştiau despre reprobabilul interes al Episcopului (căci laptopul său a fost studiat aparte, mai mult decât într-un control de rutină făcut de regulă pe aeroport), în timp ce colegii săi Episcopi nu ştiau? Şi dacă ştiau, de ce nu au acţionat din timp pentru a evita această ruşine asupra prelatului şi a Bisericii?

4. Decăderea pr. Marcial Maciel

Încă din primele zile ale Legiunii lui Cristos, membrii au privit spre fondatorul lor, pr. Maciel, ca la un sfânt printre noi, a cărui viaţă trebuie urmată. Chiar şi după ce Vaticanul i-a cerut lui Maciel, ajuns în etate, să trăiască restul vieţii izolat, după ce se găsiseră dovezi ale unui comportament sexual necorespunzător, legionarii şi-au apărat fondatorul. Aşa se face că în februarie, când liderii Legiunii au recunoscut în sfârşit oficial greşelile lui Maciel, impactul asupra membrilor a fost devastator. Scandalul a scos la iveală în 2009 că, pe lângă folosirea incorectă a finanţelor Legiunii, a avut o amantă şi cu ea un copil, şi a plagiat o carte. Poate o mişcare religioasă fondată de un om cu astfel de minusuri să supravieţuiască? Pot legionarii de astăzi să creadă în conducerea care l-a protejat pe pr. Maciel atâţia ani? Papa Benedict al XVI-lea a cerut să se facă o vizitaţiune apostolică, iar cinci prelaţi au început din vară să investigheze situaţia şi să caute un posibil răspuns.

3. Extremismul distructiv al Episcopului Richard Williamson

Una dintre ştirile cele mai bune din 2009 a fost extraordinarul gest făcut de Papa către Societatea tradiţionalistă Sf. Pius al X-lea (SSPX), din păcate umbrit de acţiunea unuia dintre liderii SSPX, Episcopul Richard Williamson. În chiar săptămâna în care Sfântul Părinte a anunţat ridicarea excomunicării celor patru Episcopi lefebvrişti, un post de televiziune suedez a transmis un interviu (vechi de câteva luni) în care Episcopul Williamson îşi explica scepticismul privind dimensiunea Holocaustului. Viziunea sa asupra acestei teme – binecunoscută în cercul său, dar se pare că nu şi oficialilor Vaticanului implicaţi în dialogul cu SSPX – a şocat lumea şi a provocat mânia liderilor evrei din toată lumea. Acest incident a complicat mult procesul de reconciliere cu SSPX. Iar problema nu e încheiată. La sfârşitul anului 2009, Episcopul Williamson era judecat încă într-un tribunal din Germania pe tema Holocaustului, prelatul lefebvrist cerând să i se dea ocazia să îşi explice încă o dată viziunea personală.

2. Rebeliunea clerului austriac

Când Papa Benedict al XVI-lea a numit un preot conservator, Mons. Gerhard Wagner, ca Episcop auxiliar de Linz, preoţii din respectiva Dieceză austriacă au provocat o veritabilă rebeliune, condamnând opţiunea Papei. Mai tulburător, Episcopii austrieci, în loc să sprijine opţiunea Papei, au criticat Vaticanul pentru că nu s-a consultat cu liderii Bisericii din Austria înainte să anunţe numirea. În faţa acestei opoziţii ferme, Mons. Wagner i-a cerut Papei să îi anuleze numirea, iar după o pauză stânjenitoare cererea i-a fost acceptată. Mai târziu în 2009, Papa i-a chemat pe Episcopii austrieci la Roma pentru o întâlnire specială, pe fondul la ceea ce vaticaniştii descriau ca „supărarea Papei pe toleranţa Episcopilor faţă de dizidenţii făţişi şi abuzurile liturgice”.

Întrebarea cheie vizavi de Austria a fost dacă Vaticanul poate să impună disciplina în Biserică şi dacă o va face. Aceeaşi problemă a mai apărut şi în alte părţi ale lumii. De exemplu, în Brazilia, Arhiepiscopul Jose Cardoso Sobrinho a obiectat cu forţă atunci când puternica sa poziţie pro-life a fost criticată de un lider de la Vatican în paginile cotidianului L’Osservatore Romano. Prelatul brazilian s-a plâns că acuzele sunt false, dar nu a primit dreptul să răspundă în publicaţia semi-oficială a Vaticanului. În cele din urmă, Congregaţia pentru Doctrina Credinţei a dat un document în apărarea sa, dar doar după ce fusese anunţată demisia lui. În fine, în SUA, Episcopul Joseph Martino a demisionat brusc după ce a fost criticat tot pentru poziţia sa pro-life. Motivul demisiei sale nu a fost niciodată explicat clar. Se poate să existe un motiv plauzibil, dar el nu a fost făcut public. Efectul clar al demisiei lui a fost însă acela de a confirma convingerea că Biserica nu tolerează un efort agresiv de a-i disciplina pe susţinătorii avortului.

1. „Lungul Post” al Bisericii din Irlanda

Pr. Richard Neuhaus (a cărui moarte a fost o altă ştire tristă a anului 2009) se referea la scandalul din 2002 în legătură cu abuzurile sexuale ca la un „Post lung” pentru Biserica Catolică din SUA, avalanşa de veşti proaste punând la încercare până şi la cele mai puternice spirite. Anul trecut, Biserica Catolică din Irlanda a avut parte de o experienţă similară. A început cu un raport firav despre abuzuri împotriva copiilor din instituţiile ecleziale, de-a lungul secolului XX; a prins amploare cu raportul care denunţa modul ierarhiei din Dublin de a răspunde la abuzurile sexuale.

În final, nu mai puţin de patru Episcopi şi-au dat demisia după dezvăluiri succesive. Există presiuni mari asupra unui al cincelea Episcop şi desigur investigaţiile vor aprofunda modul celorlalte Dieceze de a răspunde la aceeaşi situaţie. Rapoartele au zguduit deja credinţa a numeroşi catolici irlandezi, şi din păcate nu sunt semne că aceste dezvăluiri neplăcute se vor încheia curând.

Cele mai bune ştiri din 2009

5. Ancheta deschisă de Vatican privind comunităţile religioase feminine din SUA

Cardinalul Franc Rode

Cardinalul Franc Rode

„De mulţi ani”, declara Cardinalul Franc Rode în noiembrie 2008, „acest dicaster (pentru Viaţa Consacrată şi Institutele de Viaţă Apostolică) a ascultat rapoartele îngrijorătoare ale catolicilor americani – persoane consacrate, laici, clerici şi Episcopi – despre situaţia călugăriţelor şi a vieţii consacrate în general.” În sfârşit, în 2009 Vaticanul a trecut la acţiune. În luna februarie, Sfântul Scaun a anunţat o vizitaţiune apostolică în America pentru ordinele religioase feminine. Această anchetă are loc sub auspiciile Congregaţiei pentru Viaţa Consacrată, fiind condusă de maica Clare Millea, ASCJ, care a spus de la început că va face un studiu serios şi riguros. În timp ce unele superioare ale ordinelor religioase feminine au protestat împotriva „implicării Vaticanului”, a venit a doua „bombă”: Congregaţia pentru Doctrina Credinţei a început o „investigaţie doctrinală” separată privitoare la conducerea Conferinţei Persoanelor Consacrate Feminine, grupul umbrelă care reprezintă ordinele călugăreşti active.

După Conciliul Vatican II, călugăriţele au devenit în SUA o „specie” pe cale de dispariţie. Numărul călugăriţelor care activează astăzi în SUA este mai puţin de jumătate din numărul lor în 1965. Media de vârstă a surorilor scade de asemenea. Şi totuşi, în anumite ordine – în special în comunităţile contemplative şi în cele angajate ferm în respectarea modelelor tradiţionale de viaţă călugărească – vocaţiile rămân numeroase. Problema este cu ordinele active – care, spre deosebire de cele contemplative, sunt implicate în şcoli, spitale şi parohii – care slăbesc tot mai mult. Şi devine tot mai evident faptul că rănile lor nu vin din exterior; ele nu mai reuşesc să atragă tinere deoarece nu mai au un simţ clar al scopului lor religios. Aşa după cum spunea Cardinalul Rode, unele călugăriţe „au acceptat pur şi simplu dispariţia vieţii călugăreşti sau cel puţin a comunităţii lor”.

Dacă portretul statistic al vieţii consacrate americane nu e de ajuns ca să demonstreze nevoia serioasă pentru o anchetă, atunci reacţiile nervoase ale unor călugăriţe din SUA confirmă natura problemei. O influentă călugăriţă a cerut o „rezistenţă non-violentă” în faţa interogatoriului Vaticanului. Iar National Catholic Report informa în noiembrie 2009 că ordinele călugăreşti active au organizat „o rezistenţă aproape completă” la vizitaţiunea apostolică, doar 1% răspunzând chestionarelor în termenul limită anunţat. Liderele celor mai mari ordine feminine din SUA par a vedea în Sfântul Scaun un adversar. Aceasta subliniază nevoia ca Roma să îşi recâştige autoritatea, chiar peste călugăriţele dizidente.

4. Episcopii irlandezi au înţeles lecţia

Revelaţiile atât de dăunătoare despre abuzurile sexuale din Biserica Catolică din Irlanda au reprezentat cea mai tristă ştire din 2009. Dar agonia Bisericii irlandeze a produs deja un rezultat pozitiv. Spre deosebire de fraţii lor Episcopi din SUA, Episcopii din Irlanda şi-au recunoscut propria vină. La doar o lună de la publicarea raportului Comisiei Murphy, patru Episcopi irlandezi au demisionat. Ei s-au retras sub presiunea opiniei publice, dar şi după ce Arhiepiscopul Diarmuid Martin de Dublin a declarat că orice Episcop care a acoperit abuzuri sexuale trebuie să îşi reconsidere serios poziţia (nu a fost o invitaţie directă la demisie, dar mesajul a fost suficient de clar). Unul dintre prelaţii care a demisionat a fost Episcopul James Moriarty, care a negat că a ignorat plângerile privind abuzurile sexuale dar a admis: „ar fi trebuit să înfrunt cultura predominantă”. Într-adevăr. Orice Episcop care poate tolera abuzul sexual – sau care stă deoparte în timp ce alţii cu autoritate tolerează – se dovedeşte a fi incapabil de o judecată pastorală sănătoasă. Un Episcop care răspunde la un scandal acoperind dovezile trebuie fie că este complet indiferent faţă de sufletele încredinţate spre păstorire, fie are o viziune foarte deformată cu privire la ce înseamnă binele Bisericii. În oricare caz, el a dezamăgit şi nu mai poate fi un păstor de încredere. Demisia rămâne cea mai bună opţiune pentru el.

În SUA, unde efectiv zeci de Dieceze au fost zguduite de scandalurile privind abuzurile sexuale timp de aproape un deceniu, doar un Episcop a demisionat deoarece nu a administrat bine criza. În Irlanda, patru au făcut acest pas în mai puţin de o lună, după ce problemele unei singure Dieceze au fost făcute publice. Episcopii irlandezi au arătat o sensibilitate pastorală ce nu pare a se regăsi la cei din SUA. Şi mai există un aspect pozitiv în toată această poveste nefericită. Papa Benedict al XVI-lea a promis o scrisoare pastorală ca răspuns la criza din Irlanda. Modul abil al Sfântului Părinte de a acţiona în cazul scandalului sexual din SUA, în timpul călătoriei apostolice făcute acolo în aprilie 2008, dă motive de speranţă că Pontiful va trage învăţăminte importante din problema irlandeză, pe care le va împărtăşi colegilor întru episcopat.

3. Eforturile de reconciliere cu Societatea Sf. Pius al X-lea

Şi această ştire are o replică între cele mai triste ştiri din 2009. Dar dacă în cazul Irlandei erau câteva aspecte pozitive într-o poveste foarte tristă, în acest caz partea bună a fost aproape în totalitate întunecată de un singur aspect nefericit. În ianuarie trecut, Papa Benedict al XVI-lea a făcut un gest foarte curajos, ridicând decretele de excomunicare date celor patru Episcopi consacraţi ilicit în iulie 1988 de defunctul Arhiepiscop Marcel Lefebvre. Sfântul Părinte, care deja dăduse acces liber la Liturghia tradiţională în limba latină, a mai ridicat încă un obstacol din calea reconcilierii SSPX cu Sfântul Scaun. Dar foarte rapid gestul de mărinimie a fost umbrit de publicitatea negativă născută în jurul Episcopului Williamson. Atât Vaticanul cât şi SSPX au intrat în defensivă. Vaticanistul Sandro Magister remarca faptul că acest episod ilustra „izolarea Papei Benedict al XVI-lea, incapacitatea Curiei şi greşelile Secretariatului de Stat”. Perfect adevărat.

Arătând o remarcabilă umilinţă şi răbdare, Papa Benedict al XVI-lea a dat mai apoi o scrisoare în care clarifica motivaţia gestului său şi le cerea Episcopilor din lumea întreagă să fie alături de el în aceste planuri de reconciliere. Această a doua declaraţie papală sublinia hotărârea Pontifului. El explica faptul că a văzut personal cum reconcilierea cu un grup catolic îndărătnic poate să slujească Bisericii Universale, „că întoarcerea la Biserica mare, largă şi comună a dus la depăşirea tensiunilor, astfel încât ele au devenit acum forţe pozitive pentru întreg”. Papa Benedict al XVI-lea vede un astfel de rol pentru SSPX. Şi în ciuda ostilităţii care a apărut ca reacţie la acest prim gest, se continuă paşii pe calea reconcilierii. În octombrie, reprezentanţi ai grupului tradiţionalist s-au întâlnit cu oficiali ai Vaticanului pentru prima dintr-o serie mai amplă de discuţii. Pe termen lung, stabilirea limitelor la ceea ce trebuie acceptat şi ce poate fi deschis spre discuţie poate să ajute ca mii de catolici tradiţionalişti să revină pe deplin în Biserică.

2. Mâna întinsă anglicanilor

În octombrie, Papa Benedict al XVI-lea a lansat o altă „bombă”, când a anunţat că va da în curând o constituţie apostolică ce va stabili condiţiile în care anglicanii pot reveni în Biserica Catolică cu posibilitatea de a-şi conserva comunităţile şi tradiţiile liturgice. Din nou Pontiful a explicat că iniţiativa urmăreşte îmbogăţirea Bisericii Universale prin reconcilierea cu cei care s-au separat de ea. Dar în acest caz separarea ţine de secole (cu lefebvriştii vorbim doar de decenii). Şi la lumina problemelor interne cu care se confruntă Comuniunea Anglicană, invitaţia Papei este la timpul potrivit, bucurându-se de un răspuns favorabil.

Planul Papei e simplu, iar acţiunea sa hotărâtă. De mulţi ani, anglicanii care ţin mult la tradiţie (şi deci nu sunt de acord cu gesturi precum hirotonirea femeilor sau a homosexualilor practicanţi) au întrebat Sfântul Scaun cum pot să intre nu doar individual, ci în comunităţi întregi în sânul Bisericii Catolice. Apelurile lor au fost mereu puse în coada de aşteptare din motive ecumenice – teama de o supărare din partea Scaunului de Canterbury – şi pentru că nici Episcopii catolici englezi nu erau prea încântaţi de perspectiva primirii în Diecezele lor a sute de catolici de orientare teologică conservatoare. Cu o singură semnătură, Papa a trecut peste aceste temeri, dând un document la care nu au colaborat nici ecumeniştii Vaticanului şi nici Conferinţa Episcopală Engleză. Cu toate acestea, când Constituţia Apostolică a devenit publică, ea a arătat o remarcabilă sensibilitate faţă de audienţa anglicană, chiar respect faţă de tradiţiile ei. Aceste atitudini îi vor impresiona desigur şi pe alţi creştini – în special ortodocşi – care se întreabă despre posibilitatea unei uniri cu Roma. Ca şi cu SSPX, invitaţiei Papei adresate anglicanilor i se va răspunde încet, în timp. Sunt multe detalii de lămurit. Dar după 400 de ani, procesul de reconciliere a început.

1. Episcopii americani şi-au regăsit vocea publică

Decizia celei mai faimoase universităţi catolice din America de a-i da un titlu onorific preşedintelui Barack Obama a fost scandaloasă. Din fericire, zeci de Episcopi americani au recunoscut-o astfel. Ierarhul locului, Episcopul John D’Arcy, a fost primul care a criticat invitaţia formulată de Universitatea Notre Dame. Când preşedintele instituţiei de învăţământ a anunţat că refuză să reconsidere invitaţia făcută lui Obama, Episcopul D’Arcy a anunţat că va boicota ceremonia. Acest fapt în sine este remarcabil: până acum nu s-a mai văzut un Episcop catolic american care să critice atât de vehement o universitate catolică de primă importanţă. Dar Episcopul D’Arcy nu a dus singur lupta: peste 70 de Episcopi americani au criticat Universitatea Notre Dame. Apoi Conferinţa Episcopilor Americani a dat o rezoluţie în sprijinul poziţiei Episcopului D’Arcy.

Încă o ştire din 2009 merită o menţiune specială. Când Episcopul Thomas Tobin de Providence, Rhode Island, l-a chemat pe congresmanul Patrick Kennedy la „convertire şi pocăinţă” – punând întrebarea dacă tânărul legislator din cea mai proeminentă dinastie politică americană îndeplineşte cerinţele de bază pentru a fi catolic – declaraţiile sale hotărâte au dat curaj tuturor catolicilor care aşteptau de decenii să vadă o luare de poziţie fermă, care să îi inspire. Nu Episcopul Tobin a început lupta cu Kennedy; congresmanul de Rhode Island a început-o cu un atac anticipativ la adresa Ierarhiei catolice, urmat de „dezvăluirea” că Episcopul i-a cerut să se abţină de la primirea Euharistiei. Episcopul Tobin nu a dat în spate în faţa confruntării. Mărturia sa curajoasă, în public, a dat un nou semn că Episcopii americani sunt pregătiţi să îşi asume prima linie în conflictul cu politicienii catolici care sprijină „cultura morţii”.

Cinci ştiri de aşteptat în 2010

După lista cu ştiri triste şi ştiri bune, am ajuns acum la predicţii. În timpul pontificatului Papei Benedict al XVI-lea, în profund contrast faţă de cel al Papei Ioan Paul al II-lea, multe anunţuri majore au venit fără un avertisment din timp. Palatul apostolic ţine bine secretele. Chiar şi când despre o anumită temă s-a vorbit luni de zile, Papa a reuşit să surprindă presa „cu garda jos” în ceea ce priveşte momentul anunţurilor sale. În 2009, de exemplu, ridicarea excomunicării Episcopilor SSPX şi invitaţia adresată anglicanilor au fost surprize reale, chiar dacă zvonuri circulau de luni de zile. Similar, deşi se ştia că Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor a pregătit decretul de recunoaştere a virtuţilor eroice ale Papei Pius al XII-lea, nici un jurnalist nu s-a aşteptat ca Papa să aprobe decretul în decembrie. În mod clar, Papa Benedict al XVI-lea alege timpii atunci când crede el de cuviinţă, nu când presupun jurnaliştii. Indicând cinci ştiri majore pentru 2010, încerc de fapt să citesc mintea Papei. E un lucru riscant, evident. Peste un an vom vedea câte s-au realizat.

5. Papa Benedict al XVI-lea va dezvălui noi propuneri legate de Liturghia latină

Papa Benedict

Papa Benedict

Timp de mulţi ani, Cardinalul Joseph Ratzinger a fost unul dintre avocaţii de frunte din Vatican ai „reformei la reformă”. A scris adesea despre liturgie, subliniind nevoia recâştigării dimensiunii sacre. Când a fost ales pe Scaunul lui Petru, aliaţii săi în domeniul liturgic au aşteptat schimbări importante. Până acum însă au fost puţine şi relativ mici. Dar nu există motive să credem că Pontiful şi-ar fi pierdut interesul pentru reforma liturgică. Dimpotrivă, când a dat Summorum Pontificum, susţinând folosirea largă a liturgiei latine tradiţionale, Sfântul Părinte a subliniat că o mai amplă practicare a formei extraordinare a liturgiei ar putea să ajute la reforma necesară pentru Novus Ordo.

În vara anului 2009 au circulat tot mai multe zvonuri în Roma despre un pretins studiu al Congregaţiei pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor asupra unui set de propuneri liturgice. Zvonurile au avut o aşa intensitate încât Vaticanul a dat un comunicat de presă în care nega existenţa unui astfel de studiu. Ulterior Andrea Tornielli, unul dintre jurnaliştii cei mai credibili când vine vorba de Vatican, insista în Il Giornale că într-adevăr nişte propuneri pentru „reforma la reformă” ar exista totuşi în studiu. După câteva săptămâni, afirmaţiile jurnalistului au fost confirmate de sursa cea mai în măsură să o facă: Cardinalul Antonio Canizares Llovera, prefectul Congregaţiei pentru Cultul Divin. Ceva deci se întâmplă. Nu ştim ce propuneri analizează Vaticanul şi nici nu ştim când se va anunţa ceva concret. Dar un anunţ în acest sens ar putea să vină în 2010.

4. Papa Ioan Paul al II-lea şi Cardinalul John Henry Newman vor fi beatificaţi

Aici lucrurile stau destul de clar. Papa Ioan Paul al II-lea a fost deja declarat Venerabil la sfârşitul anului trecut, şi este în curs de aprobare un miracol, ceea ce va permite beatificarea sa. Cu mai multe miracole atribuite Pontifului polonez, şi deja investigate, şi cu milioane de catolici care insistă în continuare să se acţioneze rapid, beatificarea sa în toamna lui 2010 este un pariu destul de sigur. Fără îndoială, despre aceasta se va şti cu mult timp înainte. Beatificarea Cardinalului Newman este doar o chestiune de timp. Vaticanul a confirmat autenticitatea unui miracol atribuit mijlocirii sale – nu mai rămâne decât stabilirea exactă a datei ceremoniei de beatificare. Dat fiind faptul că miracolul a fost recunoscut în iulie 2009, beatificarea ar fi putut avea loc deja, de mult timp. Sau măcar să fi fost anunţată data. Şi atunci de ce întârzierea? Unii catolici englezi cred că Papa doreşte să încalce regulile actuale (nu prezidează beatificări ci doar canonizări), pentru a participa personal la înălţarea la cinstea altarelor a acestui catolic fost anglican. Unele relatări sugerează deja că beatificarea va avea loc în septembrie 2010, când Papa ar vizita Marea Britanie.

3. Vaticanul va avea un conflict politic important cu Uniunea Europeană

Anul acesta, când Tratatul de la Lisabona a intrat în vigoare, Uniunea Europeană a devenit un organism suveran, asumându-şi noi puteri asupra statelor membre. În timp ce Vaticanul a sprijinit cu tărie cauza unităţii europene, conducerea UE s-a opus în mod constant Bisericii pe teme precum avortul, căsătoria între persoane de acelaşi sex, educaţia religioasă, chiar şi tratarea religiei în documentele ce stau la baza Uniunii. De un deceniu Sfântul Scaun luptă cu secularismul liderilor politici europeni pe anumite teme, în timp ce continuă totuşi să susţină scopul general al unităţii europene. Acum că UE s-a transformat într-un organism cel puţin potenţial cu mare putere, o confruntare directă este foarte probabilă.

Această confruntare va fi generată de condamnarea de către un tribunal european a legii Irlandei împotriva avortului? O astfel de condamnare ar fi mai mult decât ironică, dat fiind că Episcopii catolici irlandezi au sprijinit făţiş Tratatul de la Lisabona în singurul vot popular asupra noii constituţii a Uniunii Europene. Sau conflictul va porni de la o decizie deja luată de Curtea Europeană pentru Drepturile Omului: aceea că afişarea crucifixelor în şcolile italiene este o violare a drepturilor omului? Sau poate va apărea o dispută cu totul nouă. Oricum, un conflict direct este inevitabil.

2. Papa Benedict al XVI-lea va face gesturi ecumenice importante faţă de Bisericile Răsăritene

Ştim că Papa are un puternic interes în reconcilierea cu catolicii tradiţionalişti, iar în luna ianuarie 2009 a făcut un gest concret, ridicând excomunicarea pentru cei patru Episcopi lefebvrişti. Ştim că e foarte interesat de primirea anglicanilor care ţin la tradiţie înapoi în Biserica Catolică, iar în octombrie 2009 a făcut un pas important şi pe acest front. Şi totodată ştim că Sfântul Părinte este foarte interesat de strângerea legăturilor cu Bisericile Ortodoxe şi tocmai de aceea… aşteptăm.

Odată cu alegerea Patriarhului Kirill în fruntea Bisericii Ortodoxe Ruse, Papa are acum la Moscova un interlocutor la fel de interesat de ecumenism ca şi el. Deşi Patriarhia Moscovei continuă în comunicate să critice la infinit „prozelitismul” catolic, declaraţiile nu mai au în ton vechea ranchiună, iar semnele unei disponibilităţi faţă de dialog sunt mai frecvente şi mai clare. (Dacă va apare un conflict major între Uniunea Europeană şi Biserica Catolică, Biserica Rusă va intra fără îndoială în bătălie. Liderii ortodocşi au afirmat frecvent nevoia ca cele două tabere, catolică şi ortodoxă, să formeze un front comun împotriva secularismului european.) Defunctul Papă Ioan Paul al II-lea nu a făcut un secret din dorinţa sa de a vizita Moscova. Dar fiecare iniţiativă de întâlnire cu Patriarhul Alexei al II-lea a fost în final subminată. Papa Benedict al XVI-lea nu a spus niciodată deschis că doreşte să ajungă în Rusia, dar Patriarhia Moscovei a dat de înţeles că o întâlnire la nivel înalt devine tot mai realistă. Oare pentru 2010?

1. Papa Benedict al XVI-lea va numi noi Cardinali

O altă predicţie uşor de făcut. Ultimul consistoriu pentru numirea de noi Cardinali a avut loc în noiembrie 2007. Îmbătrânirea şi decesele au subţiat considerabil numărul Cardinalilor electori. În plus, mai multe funcţii – fie din Vatican, fie în fruntea unor Arhidieceze foarte importante – sunt de regulă deţinute de Cardinali (deci cei care le ocupă acum, ca Arhiepiscopi, vor primi aproape sigur însemnele purpurii). Actualmente sunt 112 Cardinali cu vârsta sub 80 de ani, care pot deci participa la un eventual Conclav. Până la sfârşitul lunii martie, excluzând decesele, numărul se va reduce la 108, dat fiind că alţi patru Cardinali vor împlini 80 de ani. Până în septembrie numărul ar scădea la 103 – chiar dacă nu ar avea loc decese în rândul electorilor. Papa Benedict al XVI-lea va numi deci, foarte probabil, noi prelaţi în Colegiul Cardinalilor, cel mai probabil chiar în acest an.

Arhiepiscopul Raymond Burke, capul Signaturii Apostolice, este printre cei mai siguri candidaţi pentru viitorul consistoriu. Ar fi însă surprinzător dacă vreun alt prelat american s-ar regăsi în lista noilor Cardinali. Dar până la consistoriu, Papa va mai opera schimbări în Curia Romană. Printre cele mai probabile se află înlocuirea Cardinalului Giovanni Battista Re, prefectul Congregaţiei pentru Episcopi, zvonuri în acest sens circulând de peste un an de zile. Unii vaticanişti cred că acest venerabil prelat, care activează în Curia Romană de peste 20 de ani, va fi înlocuit înainte să împlinească 76 de ani în 30 ianuarie a.c.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *