Faţa lui Cristos şi un Giulgiu misterios

Teme: Istorie.
.
Publicat la 24 noiembrie 2009.
Print Friendly, PDF & Email

Autor: Robert Moynihan
Traducere: Bianca Cigher
Sursa: Inside the Vatican (flash)

Fata de pe Giulgiu

Faţa de pe Giulgiu

Unul dintre cele mai misterioase veşminte din lume, purtând imaginea unui om torturat, crucificat, este conservat în Capela Regală a Sf. Ioan Botezătorul din Catedrala din Torino, Italia. Este numit Giulgiul din Torino. Tradiţia creştină susţine că este veşmântul de înmormântare al lui Isus, folosit pentru a fi înfăşurat şi depus în mormânt după răstignirea lui din anul 33 dC, cu aproape 2000 de ani în urmă, şi că figura de pe veşmânt este efectiv „imaginea” lui Isus însuşi aşezat în mormânt.

Papa Benedict al XVI-lea va merge la Torino anul viitor, în 2 mai, pentru a vedea personal Sfântul Giulgiu. În anunţul privind vizita, făcut de Vatican şi de Arhidieceza din Torino, se spunea: „Ca prim act al vizitei sale, Sfântul Părinte se va reculege în rugăciune personală în faţa Sfântului Giulgiu”. Papa va vizita Sfântul Giulgiu împreună cu milioane de credincioşi, deoarece atunci va fi expus public timp de 54 de zile, din 10 aprilie până în 23 mai 2010. (Arhidieceza de Torino are un sit web – www.sindone.org – unde se pot face rezervări pentru a vedea Giulgiul în timpul perioadei de expunere).

Prin vizitarea Giulgiului, şi prin rugăciunea înaintea lui, Papa îşi arată respectul şi veneraţia pentru această misterioasă pânză. Dar este Giulgiul cu adevărat autentic? Să aruncăm o privire asupra dovezilor. Cu peste un secol în urmă, în 1898, imaginea de pe Giulgiu a fost fotografiată pentru prima dată. Fotograful era un amator, italianul Secondo Pia, căruia i s-a permis să îl fotografieze în timp ce era expus în Catedrala din Torino.

În seara zilei de 28 mai 1898, uitându-se la planşa fotografică, a văzut imaginea mult mai clar decât poate fi văzută în realitate, deoarece ea este o imagine negativă. Acest lucru nu a fost remarcat anterior începuturilor fotografiei. Înseamnă că doar în ultimii 110 ani am început să realizăm cât de misterioasă este cu adevărat această imagine. De-a lungul secolului XX, au fost tot mai multe cereri adresate Bisericii pentru a se „testa” vârsta Giulgiului folosindu-se datarea cu carbon-14, şi pentru a se stabili odată pentru totdeauna dacă este o pânză străveche, sau din timpuri mai recente.

Ştiinţa vorbeşte

Eu însumi am jucat un rol în aceasta – unul aproape nesemnificativ, dar totuşi un rol – fiind reporter la revista Time, în 1987 şi 1988, când a fost efectuată datarea Giulgiului cu carbon-14. Am fost prezent la conferinţa de presă din 13 octombrie 1988, când Cardinalul Anastasio Ballestrero, pe atunci Arhiepiscop de Torino, şi alţii, au prezentat descoperirile laboratoarelor – cum că Giulgiul data din perioada 1260-1390. Cu alte cuvinte era originar din perioada medievală, şi astfel nu era cu putinţă să fie autentic.

Am relatat atunci acele rezultate, şi pot confirma şocul multora dintre cei prezenţi, care credeau că Giulgiul este autentic, şi erau încrezători că rezultatele aveau să indice perioada „50 îC – 50 dC”. Dar dovezile ştiinţifice păreau clare: veşmântul avea o vechime de doar 650 de ani, nu de 2000 de ani. „Verdictul ştiinţei” fusese dat. Şi de aceea mulţi credeau, şi încă mai cred, că povestea Giulgiului a fost rezolvată. Cum că este o misterioasă pictură medievală, sau arsură, dar nu veşmântul de înmormântare a lui Cristos. Este însă cazul cu adevărat rezolvat? Ei bine, nu.

Au apărut serioase semne de întrebare privind procesul de datare din 1988 – nu despre însăşi calitatea datării cu radiocarbon, ci despre identitatea şi posibila contaminare a bucăţii de material testat. Tehnicile de datare cu carbon au fost continuu îmbunătăţite de-a lungul mai multor decenii. La început, cu 50 de ani în urmă, solicitau mari cantităţi de material. Dar în timpul anilor 1980, procesul de datare a început să necesite cantităţi mult mai mici din materialul sursă.

Proiectul de cercetare a Giulgiului din Torino (S.Tu.R.P.) a fost înfiinţat în 1978 pentru a studia Giulgiul. A fost alcătuit din aproximativ 30 de oameni de ştiinţă de diferite convingeri religioase, incluzând şi atei. Grupul S.Tu.R.P. a planificat diferite studii asupra pânzei, incluzând datarea cu radiocarbon. O comisie condusă de chimiştii Robert H. Dinegar şi Harry E. Gove au consultat numeroase laboratoare capabile deja în 1982 să dateze cu carbon mostre mici de material. Şase laboratoare s-au arătat interesate să realizeze procedura: Brookhaven National Laboratory, Upton, New York, USA; Atomic Energy Research Establishment, Harwell, Oxfordshire, UK; Rochester laboratory, New York, USA; Universitatea din Oxford, UK; Universitatea din Arizona, Tucson, Arizona, USA; ETH Zurich, Elveţia.

Dar, conştiente de marea publicitate pe care ar aduce-o experimentele, laboratoarele au rivalizat puternic. Mai apoi, s-a produs o ruptură între grupul S.Tu.R.P. şi laboratoarele candidate. În timpul unei conferinţe despre datarea cu radiocarbon din Trondheim, în 1985, reprezentanţi ai tuturor laboratoarelor candidate au anunţat în comun sfârşitul colaborării cu grupul S.Tu.R.P., propunând ca British Museum să conducă proiectul. Carlos Chagas Filho, preşedintele Academiei Pontificale de Ştiinţe, a aprobat refractar această propunere. În 1986 a avut loc o întâlnire cu autorităţile eclesiale, pentru a stabili cum să se procedeze.

Noul plan

În 10 octombrie 1987, Cardinalul Ballestrero a anunţat cele şapte laboratoare că doar trei dintre ele, şi anume Oxford, Tucson şi Zurich, vor participa la testări. Unica instituţie care va superviza va fi British Museum, condus de Michael Tite. Mostrele au fost luate în 21 aprilie 1988, în catedrală. Au fost prezenţi Cardinalul Ballestrero, patru preoţi, purtătorul de cuvânt al Arhidiecezei, Luigi Gonella, fotografi, un cameraman, Michael Tite şi reprezentanţii laboratoarelor.

Originalele şi bucăţile de control au fost aşezate în 12 cilindri metalici identici. Datarea bucăţilor de control, deşi iniţial s-a stabilit să rămână necunoscută, a fost publicată de Vatican în cotidianul L’Osservatore Romano din 23 aprilie. Această „scurgere de informaţii”, împreună cu încălcările de protocol, au redus din credibilitatea acestei faze pocedurilor şi au alimentat suspiciuni de falsificare.

Laboratoarele nu au lucrat separat şi simultan. Tucson a realizat testele în mai, Zurich în iunie şi Oxford în august, schimbând informaţii între timp. Ziarul Avvenire a publicat în 14 octombrie o relatare potrivit căreia directorii celor trei laboratoare s-au întâlnit în secret în Elveţia, afirmaţie confirmată mai târziu de către directori. În 28 sept. 1988, directorul British Museum şi coordonatorul studiului, Michael Tite, a comunicat rezultatele oficiale Arhidiecezei de Torino şi Sfântului Scaun. În 13 octombrie, Cardinalul Ballestrero a anunţat rezultatele oficiale, cele prezentate mai sus.

Filmul documentar italian din 2008, „Sindone, Prove a Confronto” (Giulgiul, compararea dovezilor), realizat de David Rolf, sugerează că proba aleasă pentru testări s-ar putea să nu fi dat un rezultat corect. Filmul sugerează că clima, metodele de conservare folosite de-a lungul secolelor, şi carbonul generat de focul ce a deteriorat Giulgiul ar fi putut afecta semnificativ cantitatea de carbon-14 găsită în mostră. Cardinalul Ballestrero, cu puţin timp înainte de moartea sa din 1998, a spus într-un interviu publicat în 5 septembrie 1997, în ziarul german Die Welt: „După părerea mea, Giulgiul din Torino este autentic. Măsurătorile cu radiocarbon, care plasau Giulgiul în Evul Mediu, par a fi fost executate fără atenţia cuvenită”.

Tradiţia Bisericii, deşi ne-„ştiinţifică”, susţine că Toma şi Iuda Tadeul (Tadeul dintre cei 70, Tadeul din Edessa) au mers la Edessa în anul 33 dC. Există o legendă potrivit căreia duceau cu ei o pânză care purta imaginea lui Isus. În anul 544 dC, o pânză cu o imagine care se credea a fi a lui Isus, a fost găsită deasupra uneia dintre porţile Edessei, în zidurile oraşului, pânză pe care Gregory Referendarius din Constantinopol o va descrie mai târziu ca având o imagine pe toată lungimea, cu pete de sânge.

Marama Veronicăi

Problema este simplă: dacă testele din 1988 au fost făcute pe o probă care fie nu a fost din Giulgiul original, fie a fost contaminată de-a lungul secolelor, atunci datarea este fără sens. Între timp, o imagine aproape la fel de misterioasă, mult mai puţin cunoscută, există în orăşelul Manoppello. Este o mică bucată de material despre care multă lume crede că este adevărata „Năframă a Veronicăi”. Am fost la Manoppello pentru a o vedea. Dacă te uiţi direct la ea, pare transparentă. Dar dacă stai la o anumită distanţă, poţi vedea faţa unui bărbat tânăr, cu ochii deschişi.

Unii cred că acest material este chiar mai impresionant decât Giulgiul din Torino. Ei cred că acesta a fost materialul care a acoperit faţa lui Isus în mormânt, şi că ceea ce vedem în imagine este faţa lui Cristos în momentul Învierii, când şi-a deschis ochii. Papa Benedict al XVI-lea a vizitat Manoppello în septembrie 2006. Pontiful a intrat în sanctuar şi s-a rugat înaintea altarului timp de aproximativ cinci minute, apoi a mers în spatele lui şi s-a rugat înaintea relicvei, care este cunoscută ca „Sfânta Faţă” şi „Năframa Veronicăi”.

Papa Benedict al XVI-lea nu a vorbit despre originile vălului. „Aceasta este semnificaţia vizitei mele. Ca împreună să încercăm să cunoaştem mai bine faţa Domnului nostru, pentru ca din ea să putem găsi putere în iubire şi pace care să ne arate calea”, a spus Sfântul Părinte. Oricare ar fi adevărul despre aceste imagini, faptul fundamental este că ele ne duc înapoi la faţa lui Isus. Isus însuşi ne-a spus să îl căutăm pe chipurile celor de lângă noi, în cel mai neînsemnat dintre fraţii săi. Aceasta este faţa pe care trebuie să o căutăm.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *