Sfinţii, prietenii noştri (luna octombrie)

Print Friendly, PDF & Email

Autor: Manastur1Vest.cnet.ro

În actualul an bisericesc, început la 1 septembrie, în parohia greco-catolică cu hramul „Coborârea Spiritului Sfânt”, din Cluj (cartierul Mănăştur), a început un nou proiect intitulat „Sfinţii, prietenii noştri”. În fiecare duminică, Liturghia copiilor începe după o scurtă prezentare a unui sfânt – făcută chiar de copii şi tineri. Sfinţii sunt aleşi din tradiţia răsăriteană dar şi din cea apuseană. În timp ce pe un ecran este proiectată o prezentare PowerPoint, cu imagini ale sfântului ales pentru acea duminică, se citeşte un scurt text constând de regulă dintr-o parte biografică, un citat şi o rugăciune. În continuare aveţi textele folosite în parohia clujeană în luna octombrie 2009.

 

Sf. Tereza de Lisieux
1 octombrie (calendarul latin)

Biografie

Tereza s-a născut la 2 ianuarie 1873; părinţii ei, Zelie şi Ludovic, au dorit să intre în mănăstire, dar, dându-şi seama că nu acesta era drumul lor, au cerut de la Dumnezeu o familie numeroasă. Au avut cinci fete, pe care le-au crescut în spiritul valorilor creştine, încurajându-le pe fiecare în vocaţiile lor. Cea mai mică fată a lor a fost Tereza, care la doar 15 ani a intrat într-o mănăstire carmelitană. Deşi şi-a trăit tot restul vieţii între zidurile unei mănăstiri, în inimă a purtat mereu lumea întreagă, dorind să fie martiră, apostol, misionar, doctor pentru Cristos. Citind capitolul 12 din prima Scrisoare către Corinteni, în care Sf. Pavel arată o cale care le întrece pe toate, calea iubirii, ea a găsit răspunsul la aspiraţiile ei, exclamând: „Vocaţia mea este iubirea!” Şi-a pus vocaţia în practică semănând pretutindeni acte de iubire, deoarece înţelegea că, slujindu-i pe cei care erau în mănăstire, îi slujea şi iubea, de fapt, pe toţi oamenii de pretutindeni.

În noaptea din Vinerea Sfântă a anului 1896, au început să îi apară primele semne ale tuberculozei, boală incurabilă pe timpul acela. A intrat în fericirea veşnică la 30 septembrie 1897, după o lungă perioadă de suferinţă, înconjurată fiind de surorile sale din Carmelul din Lisieux. A murit spunând: „Dumnezeul meu, te iubesc!” Manuscrisele Terezei au apărut sub forma unei cărţi intitulată „Istoria unui suflet”, publicată în milioane de exemplare, în peste 60 de limbi. În această carte Tereza descrie calea care a condus-o la sfinţenie în doar 24 de ani: „Calea cea Mică”, a încrederii depline şi a abandonării totale în braţele Bunului Dumnezeu. A fost canonizată de Papa Pius al XI-lea în 1925. Mai apoi a fost declarat Patroană a misiunilor şi Învăţătoare a Bisericii. Părinţii Terezei au fost beatificaţi împreună în 2008. Visul Sfintei Tereza de a merge în lumea întreagă s-a împlinit după moarte: relicvele ei sunt purtate în pelerinaj în lumea întreagă, în 2002 venind şi în România.

Citat

Isus a aşezat înaintea ochilor mei cartea naturii şi am înţeles că toate florile pe care le-a creat sunt frumoase… Am înţeles că dacă toate florile mici ar voi să fie trandafiri, natura şi-ar pierde podoaba ei de primăvară, câmpiile n-ar mai fi smălţuite cu floricele… La fel este şi în lumea sufletelor, care este grădina lui Isus. El a voit să creeze marii sfinţi care pot fi asemuiţi cu crinul sau cu trandafirul, dar i-a creat şi pe cei mici care trebuie să se mulţumească să fie păpădii sau violete, menite să înveselească privirile Bunului Dumnezeu atunci când şi le coboară pe pământ; perfecţiunea constă în a-i împlini voia, în a fi ceea ce vrea El să fim…

Învăţătură

Sfânta Tereza de Lisieux ne-a arătat că putem fi sfinţi şi fără fapte extraordinare, doar făcând voia lui Dumnezeu oriunde am fi, oricât de mici am fi. Viaţa ei ne provoacă să înţelegem că fiecare acţiune a noastră trebuie să fie un act de iubire. Urmându-i exemplul, să ne abandonăm cu încredere în Domnul, aşa cum un copil se aruncă cu încredere în braţele părinţilor săi.

Sfântă Tereza a Pruncului Isus, roagă-te pentru noi!

 

Sfântul Apostol Toma
3 iulie (calendarul latin)
6 octombrie (calendarul bizantin)

Biografie

Apostolul Toma, căruia pe nedrept îi adăugăm aproape întotdeauna supranumele de „necredinciosul”, este celebru pentru scurta şi luminoasa lui mărturisire de credinţă: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” Până atunci nici unul dintre Apostoli nu îi spuseseră lui Isus „Dumnezeu”. Noul Testament ne mai oferă câteva informaţii despre Toma, puţine dar interesante. Când, spre sfârşitul vieţii sale publice, Isus a dorit să urce la Ierusalim, deşi ştia că acolo îl aşteaptă moartea, Apostolii nu înţelegeau această decizie a Învăţătorului lor. Toma a luat iniţiativa, spunând: „Să mergem şi noi să murim împreună cu el”. El răspundea astfel la chemarea lui Isus: „Cine vrea să vină după mine, să îşi ia crucea şi să mă urmeze”. Tot Toma a fost cel care, întrerupându-l pe Isus cu întrebarea „Doamne, nu ştim unde te duci şi cum putem şti calea?”, a obţinut de la Acesta binecunoscutele cuvinte: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine. Dacă mă cunoaşteţi pe Mine, îl cunoaşteţi şi pe Tatăl”.

Potrivit unei tradiţii din primele veacuri creştine, Toma a predicat învăţătura şi taina lui Cristos în ţinutul îndepărtat al Indiei, pe coasta Malabar, şi a fost martirizat aproape de oraşul care astăzi se cheamă Madras. În India există o comunitate creştină străveche, „Creştinii Sfântului Toma”, comunitate ce foloseşte ritualul liturgic numit „siro-malabar”. Astăzi există aproape 4 milioane de catolici siro-malabarezi, majoritatea în statul Kerala. Moaştele lui Toma sunt însă păstrate în oraşul Edessa (Turcia). În virtutea meseriei care i-a fost atribuită, aceea de constructor, Toma este reprezentat uneori în artă cu o riglă şi un echer în mână. În evul mediu, el a fost considerat patronul arhitecţilor, al zidarilor şi al pietrarilor.

Povestioară

În timp ce predica în India, Toma a fost adus într-o zi în faţa maharajahului Gundafor, căruia i-a spus că îi poate construi un palat mai frumos decât cel pe care îl are în prezent. Maharajahul i-a dat bani în acest scop, bani pe care însă Toma i-a împărţit săracilor. Interesându-se într-o zi despre mersul lucrărilor la palat, maharajahul a aflat că nu i se construieşte nici un palat. A dispus atunci închiderea lui Toma. Într-o noapte, maharajahul a avut însă un vis: un înger l-a condus în cer, arătându-i acolo un palat foarte frumos şi spunându-i că este al lui. Maharajul a înţeles atunci cine este de fapt Toma şi s-a convertit la credinţa în Isus Cristos, propovăduită de el, şi l-a eliberat din închisoare.

Rugăciune

Toma a crezut când a văzut rănile lui Isus. Pentru el, rănile au fost cea mai mare dovadă a faptului că acesta era cu adevărat Isus, Isus care a suferit şi a murit, Isus care a înviat din mormânt. Cristos cel Înviat ne arată şi nouă urmele rănilor din palmele Sale şi din coasta Sa. Acestea ne vorbesc cel mai elocvent despre iubirea Lui pentru noi! Prea mult timp am fost duri cu Toma. El este de fapt purtătorul nostru de cuvânt. Văzând urmele rănilor, nu putem decât să spunem împreună cu Toma: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”

Sfinte Toma, roagă-te pentru noi!

 

Sfântul Ignaţiu de Antiohia, episcop martir
17 octombrie (calendarul latin)
20 decembrie (calendarul bizantin)

Biografie

Despre viaţa lui Ignaţiu, numit şi Teoforul, adică purtător de Dumnezeu, ştim puţine lucruri, dar felul în care a întâmpinat moartea ne descoperă un suflet plin de credinţă şi dragoste faţă de Cristos. S-a născut în jurul anului 50 în Siria. A avut legături cu unii dintre apostolii lui Isus şi a fost al treilea Episcop al Bisericii din Antiohia. S-a remarcat prin lupta împotriva numeroaselor erezii ale acelor vremuri, care negau divinitatea lui Cristos sau Taina Euharistiei. Ignaţiu a luptat şi pentru deosebirea mai clară a creştinismului de iudaism, susţinând printre altele înlocuirea sabatului evreilor cu ziua de duminică, Ziua Domnului.

A compus mai multe scrisori către diferite comunităţi creştine, în care de regulă sublinia două idei: necesitatea unităţii în jurul Episcopului şi tăria în credinţă în faţa ideilor eretice. Se pare că în aceste scrisori Sf. Ignaţiu a folosit pentru prima oară expresia de Biserică Catolică, pentru a sublinia ideea de universalitate a Bisericii fondate de Cristos. Şi tot prin scrisori şi-a îmbărbătat credincioşii să fie soldaţi ai lui Cristos în contextul persecuţiilor vremii, desfăşurate la cererea împăraţilor romani Domiţian şi mai apoi Traian. Acesta din urmă, învingându-i pe sciţi şi pe daci, a dorit să uniformizeze cultul religios în Imperiul Roman, cerând tuturor să se închine la aceiaşi zei. Oricine nu respecta porunca urma să fie ucis. Evident, Ignaţiu a sfidat ordinul şi a continuat să se închine lui Dumnezeu şi să ceară acest lucru şi credincioşilor săi. Astfel, nu după mult timp a fost arestat şi trimis la Roma.

În drumul său spre capitala imperiului roman, Ignaţiu a fost întâmpinat la fiecare oprire de creştinii de acolo, pe care i-a îmbărbătat şi care l-au îmbărbătat. „Vă aduc la cunoştinţă că voi muri cu bucurie pentru Dumnezeu”, spunea el. „Pentru mine cereţi doar tăria interioară şi exterioară, să fiu creştin nu numai cu gura, ci şi cu inima; nu numai cu numele, ci şi cu fapta. Pentru că numai atunci voi putea fi numit creştin şi voi fi găsit fidel când voi dispărea din această lume.” În jurul anului 110 a ajuns la Roma, unde Traian îşi sărbătorea victoriile în Coloseum prin aşa-zisele spectacole ce constau în luptele dintre gladiatori şi fiare sălbatice. La finalul lor, creştinii arestaţi din diversele părţi ale imperiului roman erau aruncaţi în scenă pentru a fi devoraţi de animale. Aceasta a fost şi soarta lui Ignaţiu. Rămăşiţele sale pământeşti au fost însă salvate şi mai apoi date Bisericii din Antiohia.

Rugăciune

„Dacă bobul de grâu căzut în pământ nu moare, rămâne singur; dacă însă moare, aduce roade multe”, citim în Evanghelie. Sfântul Ignaţiu a arătat aceasta cu propria sa viaţă, ştiind că cine şi-o pierde pentru Cristos o câştigă cu adevărat. El ne oferă nu doar un exemplu de curaj, ci şi de speranţă creştină. Să ne rugăm să ne mijlocească tăria în credinţă în faţa smintelilor vremii şi atitudinea creştinească în faţa suferinţelor şi a morţii.

Sfinte Ignaţiu din Antiohia, roagă-te pentru noi!

 

Sfântul Papă Calist
14 octombrie (calendarul latin)

Biografie

Un sclav norocos, un bancher ghinionist şi un Papă bun – toate acestea trei se regăsesc în Calist. S-a născut se pare în anul 155, într-o familie de sclavi. Stăpânul său, Carpoforo, era creştin şi averile şi influenţa sa pe lângă împăratul de atunci le folosea pentru comunitatea creştină din Roma. Plăcându-i de Calist, acest stăpân bogat s-a ocupat de el, învăţându-l carte şi instruindu-l în credinţă. În momentul în care Calist a primit Botezul, a fost eliberat de statutul de sclav, iar pentru că era atât de priceput la afaceri şi administraţie, a început să facă împrumuturi cu dobândă, adică, cum am spune noi astăzi, să fie bancher. Dar Calist tot ce câştiga prin afaceri cheltuia printr-o viaţă dedicată plăcerilor lumeşti. Aşa se face că în curând a rămas şi fără banii lui şi fără cei ai fostului lui stăpân. A fost arestat şi adus în faţa lui Carpoforo, care s-a hotărât să îi mai acorde o şansă, aşa că fostul sclav a devenit pentru a doua oară bancher. Dar tot fără noroc: un scandal în care a fost implicat l-a aruncat la muncă silnică tocmai în minele din Sardinia. Aici a dus o viaţă foarte grea, mai grea decât cea de sclav la Roma. Într-un final a reuşit să scape din mine, convingând un preot să îl pună pe lista creştinilor care urmau să fie eliberaţi.

Calist îşi învăţase însă lecţia din toţi aceşti ani agitaţi. Talentele sale le-a pus în slujba creştinilor din Anzio, iar faima câştigată a făcut ca Papa Zefirin să îl cheme să îi fie secretar, hirotonindu-l mai apoi preot. Stima câştigată între creştinii din Roma a făcut ca în anul 217, după moartea lui Zefirin, să fie ales Papă. Nu a fost uşor, dată fiind mai ales opoziţia preotului Hipolit, care susţinea un creştinism foarte exigent. Una dintre disputele vremii era, spre exemplu, legată de căsătoria între o persoană liberă şi una sclavă. Legile romane interziceau aşa ceva, iar mulţi creştini erau de aceeaşi părere. Papa Calist a binecuvântat însă şi astfel de căsătorii, subliniind egalitatea şi libertatea tuturor în Cristos. Şi în penitenţele pentru păcate, Papa Calist a insistat să nu se facă diferenţă între stăpâni şi sclavi şi să se folosească mereu măsura milosteniei. Printre preocupările lui s-a aflat şi cimitirul din Roma, care a fost îngrijit şi extins. Este vorba de „catacombele Sfântului Calist”, cum sunt cunoscute astăzi, obiectiv foarte vizitat de creştinii care merg la Roma, dat fiind că acolo se găsesc relicvele multora dintre martirii primelor secole. După cinci ani şi câteva luni de pontificat, în timpul unei revolte romane, Papa Calist a fost aruncat de la fereastra apartamentului său şi ucis cu pietre.

Rugăciune

Papa Calist a gustat amarul sclaviei şi apoi bucuria înşelătoare dată de bani. În cele din urmă s-a alipit de Cristos, pe care l-a slujit cu fidelitate ca Vicar al Lui. Într-o vreme în care Biserica tindea, după mintea unora, să devină o adunare a elitelor, Calist le-a amintit tuturor că Isus Cristos a venit pentru toţi, în special pentru cei păcătoşi. Însufleţiţi de exemplul său, să avem încredere că Domnul ne iubeşte pe toţi are un plan pentru fiecare dintre noi, indiferent de nivelul social din care venim.

Sfinte Papă Calist, roagă-te pentru noi!

Posted in Personalităţi, Spiritualitate.

One Comment

  1. Acest proiect cred ca este foarte interesant si in acelasi timp o modalitate eficienta de a forma cultura spirituala a tinerilor care sunt atat de goi spiritual.
    Va dorim mult succes!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *