Un program de misiune care cere mărturia în lucrurile mici

Print Friendly, PDF & Email

Autor: Zenit
Traducere: Bianca Cigher
Sursa: Zenit, 14 septembrie 2009

Episcopul Kieran Conry

Episcopul Kieran Conry

Oamenii au nevoie ca noi să proclamăm cuvântul lui Dumnezeu înaintea lor, dar de asemenea să le arătăm iubirea lui Dumnezeu prin slujire, a afirmat Episcopul Kieran Conry din Dieceza de Arundel şi Brighton din Anglia. Episcopul Conry conduce Departamentul pentru Evanghelizare şi Cateheză al Conferinţei Episcopale din Anglia şi Ţara Galilor. În acest interviu pentru ZENIT, a vorbit despre iniţiativa naţională numită „Home Mission Sunday” (Duminica Misiunii Acasă), care a avut loc în 20 septembrie şi care s-a concentrat asupra slujirii. El a explicat de asemenea cum Sf. Tereza de Lisieux a inspirat un program special bazat pe mărturia în lucrurile mici.

– Ce este Duminica Misiunii Acasă?

– Duminica Misiunii Acasă este o iniţiativă naţională a Episcopilor, şi este susţinută de Agenţia Catolică pentru Sprijinul Evanghelizării. Este o zi de rugăciune pentru răspândirea Evangheliei în Anglia şi Ţara Galilor. În acest an a fost celebrată pe 20 septembrie şi a avut tema, „Îl vor cunoaşte prin lucrurile bune pe care le faci”. Parohii, familii, comunităţi, şcoli şi persoanele particulare din Anglia şi Ţara Galilor au fost invitate la rugăciune, reflecţie şi la folosirea resurselor puse la dispoziţie pentru a analiza cum pot da mărturie despre credinţa lor prin slujire.

– De ce a fost aleasă „slujirea” ca temă pentru acest an?

– Tema a fost aleasă ca un pios răspuns la conţinutul lecturilor din Scriptură din acea zi, şi datorită climatului economic actual. Cei mai mulţi dintre noi cunosc pe cineva care în prezent este preocupat de statutul său financiar şi de locul de muncă, şi de efectul asupra familiilor lor. Multe persoane au nevoie de ajutor practic, şi chiar dacă este datoria noastră ca şi creştini să fim întotdeauna pregătiţi să predicăm Evanghelia prin cuvinte (1Petru 3,15), este nevoie să ne arătăm credinţa noastră altora de asemenea prin mărturie activă, practică. Astfel, printr-o varietate de modalităţi, oamenii vor fi capabili să recunoască chipul lui Isus Cristos.

– Este vreun document eclesial anume care dezbate importanţa mărturiei prin caritate?

– Destul de recenta Enciclică „Deus Caritas Est” a Papei Benedict al XVI-lea furnizează o remarcabilă învăţătură despre „Practicarea iubirii de către Biserică, o ‘comunitate a iubirii'”. Această enciclică este cea care a inspirat în mod particular echipa care a realizat resursele pentru Duminica Misiunii Acasă din acest an. În „Deus Caritas Est”, Sfântul Părinte arată explicit că există o „legătură indestructibilă între iubirea lui Dumnezeu şi iubirea aproapelui” (nr. 16) şi că există „o legătură rodnică între evanghelizare şi actele de caritate” (nr. 30b). Prin acţiunile noastre îl facem pe Cristos vizibil altora, astfel încât – precum spune rugăciunea Cardinalului John Henry Newman – oamenii „să nu ne mai vadă pe noi, ci doar pe Isus”. Într-o cultură în care, pentru mulţi, sfântul nume a lui Isus este asociat doar cu înjurăturile, o mărturie activă, practică este deosebit de importantă.

– Ce reflecţii pot fi împărtăşite legat de lectura Evangheliei din acea duminică (Marcu 9,30-37), despre Isus care prevesteşte patimile şi moartea Sa?

– Lectura Evangheliei este provocatoare. Observăm că discipolii au fost incapabili să înţeleagă sensul cuvintelor lui Isus şi semnificaţia acţiunilor Sale. De asemenea, remarcăm că discipolii nu au înţeles ceea ce Isus încerca să le spună despre apropiatele Sale patimi, dar le era frică să întrebe. Este misiunea tuturor celor botezaţi de a deschide pentru alţii înţelesul celor spuse de Isus, prin cuvintele lor, dar de asemenea prin mărturia vieţii şi slujirii lor; „Iubirea aproapelui este o cale care conduce la întâlnirea cu Dumnezeu, şi închizând ochii faţă de aproapele nu îl vedem nici pe Dumnezeu” („Deus Caritas Est,” 16). Este de asemenea responsabilitatea creştinilor să risipească teama care ar putea să îi reţină pe oameni să întrebe despre credinţa noastră; iubirea risipeşte teama şi cu cât iubim mai mult cu atât mai multe persoane vor pune întrebări.

– Cum rămâne cu persoanele care vor interpreta această chemare la slujire ca un simplu apel la „a fi drăguţ cu cineva”?
– Este foarte important să subliniem că Episcopii nu îi invită pe catolici doar să facă „lucruri drăguţe” pentru alte persoane. Toţi creştinii catolici sunt chemaţi la o viaţă de slujire iubitoare, fiind mereu atenţi la oportunităţile de evanghelizare care se ivesc înaintea lor, de a explica motivele acţiunilor lor; după cum citim în 1Petru 3,15, trebuie să fim „gata oricând să daţi răspuns oricui vă cere cont de speranţa voastră, dar cu blândeţe şi bună-cuviinţă”. Oamenii nu ar trebui să aibă vreo îndoială că motivul slujirii noastre iubitoare se datorează întâlnirii cu persoana lui Isus Cristos, şi trebuie să căutăm ocazii de a le vorbi omenilor despre Isus. Aceasta face slujirea noastră diferită de cea oferită de organizaţiile non-religioase; creştinii sunt motivaţi de altcineva şi de altceva – Isus şi iubirea pentru Biserica Sa.

Slujirea trebuie să fie o demonstraţie evanghelică de credinţă şi trebuie să ceară ceva de la noi: „Activităţile practice vor fi întotdeauna insuficiente dacă nu exprimă vizibil iubirea pentru om, o iubire alimentată de întâlnirea cu Cristos… Trebuie să fiu prezent personal în darul meu” („Deus Caritas Est”, nr. 34). Suntem chemaţi să fim „persoane însufleţite de iubirea lui Cristos, persoane ale căror inimi au fost cucerite de Cristos cu iubirea Sa, trezind în ele iubirea pentru aproapele” („Deus Caritas Est”, nr. 33).

– Cum se încadrează învăţătura Sf. Tereza de Lisieux în toate acestea?

– În Duminica Misiunii Acasă de anul acesta, fiecare a fost invitat să facă un lucru nou pentru a mărturisi credinţa prin slujire. În sprijinul comunităţii catolice, Agenţia Catolică pentru Susţinerea Evanghelizării va lansa „Săptămâna Căii Mici” care va coincide cu plecarea relicvelor Sf. Tereza de Lisieux din ţările noastre. Săptămâna se va desfăşura între 18 şi 24 octombrie şi este inspirată de învăţăturile Sfintei; calea mică înseamnă a face lucruri mici în fiecare zi din iubire pentru Dumnezeu şi aproapele. Postere, fluturaşi, foi volante pentru şcoli şi texte de susţinere a „Căii Mici” sunt disponibile pe website. Toate materialele online se pot descărca gratuit. S-a înregistrat o cerere şi dintr-o altă ţară europeană pentru a traduce materialele pentru a fi folosite acolo.

Invităm în mod special parohiile să se implice făcând cel puţin un lucru nou pentru a ajunge la alţii prin slujire evanghelică. Fiecare parohie este invitată să se reunească la finalul săptămânii ca şi comunitate pentru a celebra şi împărtăşi experienţele. Unele persoane se pot simţi atrase de voluntariat pe termen lung într-o organizaţie catolică, şi Agenţia Catolică pentru Susţinerea Evanghelizării este în parteneriat cu Asociaţia Caritas pentru a-i sprijini pe catolici în acest scop. În acest fel săptămâna va da roade pe tot parcursul anului.

– Cât de importante sunt atât Duminica Misiunii Acasă, cât şi Săptămâna Căii Mici pentru misiunea în Anglia şi Ţara Galilor?

– Au amândouă o imensă importanţă. Rugăciunile oferite în Duminica Misiunii Acasă sunt fundamentul pentru tot ceea ce urmează. Săptămâna Căii Mici este expresia practică a acelor rugăciuni. Ambele iniţiative îi încurajează pe catolici să reflecteze asupra răspunsului lor la chemarea de a evangheliza şi de a se reînnoi şi a fi plini de resurse pentru a-şi mărturisi credinţa. În Duminica Misiunii Acasă se face de asemenea o colectă opţională pentru munca Agenţiei Catolice pentru Sprijinirea Evanghelizării; agenţia se bazează în parte pe această colectă, şi pe sprijinul parohial şi diecezan.

Suntem o comunitate catolică relativ mică în Anglia şi Ţara Galilor comparativ cu alte ţări din lume dar, precum a explicat Cardinalul Ratzinger în timpul Jubileului Cateheţilor din anul 2000, acum este timpul „să îndrăznim încă o dată şi cu smerenia micii seminţe, să îi lăsăm lui Dumnezeu acel ‘când’ şi ‘cum’ va creşte (cf. Marcu 4,26-29)”. Iată un pasaj din „Evangelii Nuntiandi” (nr. 21) pentru reflecţie pe această temă: „Mai presus de orice, Evanghelia trebuie proclamată prin mărturie. Ia un creştin sau o mână de creştini care, în mijlocul propriei lor comunităţi, îşi arată capacitatea de înţelegere şi acceptare, de împărtăşire a vieţii şi a destinului cu alte persoane, de solidaritate cu eforturile tuturor pentru ceea ce este nobil şi bun.

Să ne închipuim că, în plus, ei răspândesc într-un mod simplu şi natural credinţa lor în valori care trec dincolo de valorile curente, şi speranţa lor în ceva ce nu este văzut şi nu îndrăznim ne imaginăm. Prin această mărturie fără cuvinte aceşti creştini stârnesc întrebări irezistibile în inimile acelora care îi văd cum trăiesc: De ce sunt aşa? De ce trăiesc în acest mod? Ce sau cine îi inspiră? De ce sunt ei în mijlocul nostru? Un astfel de mărturisitor este deja o proclamare tăcută a Veştii Celei Bune, şi una foarte puternică şi eficientă. Avem aici un act iniţial de evanghelizare… Toţi creştinii sunt chemaţi la această mărturie, şi în acest fel ei pot fi adevăraţi evanghelizatori”.

Posted in Interviu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *