Sfinţii, prietenii noştri (luna septembrie)

Print Friendly, PDF & Email

Autor: Manastur1Vest.cnet.ro

În actualul an bisericesc, început la 1 septembrie, în parohia greco-catolică cu hramul „Coborârea Spiritului Sfânt”, din Cluj (cartierul Mănăştur), a început un nou proiect intitulat „Sfinţii, prietenii noştri”. În fiecare duminică, Liturghia copiilor începe după o scurtă prezentare a unui sfânt – făcută chiar de copii şi tineri. Sfinţii sunt aleşi din tradiţia răsăriteană dar şi din cea apuseană. În timp ce pe un ecran este proiectată o prezentare PowerPoint, cu imagini ale sfântului ales pentru acea duminică, se citeşte un scurt text constând de regulă dintr-o parte biografică, un citat şi o rugăciune. În continuare aveţi textele folosite în parohia clujeană în luna septembrie 2009.

 

Sfinţii Ioachim şi Ana
Părinţii Maicii Domnului

26 iulie (calendarul latin)
9 septembrie (calendarul bizantin)

Biografie

Sfintele Evanghelii nu amintesc nimic despre părinţii Preacuratei Fecioare Maria, dar scrierile apocrife, nerecunoscute de Biserică deoarece conţin şi adăugiri inexacte, ne oferă multe amănunte. Astfel, „Istoria naşterii Mariei” ne spune că mama Fecioarei Maria se numea Ana, iar tatăl Ioachim. Amândoi trăiau o viaţă sfântă, dar o grea durere le umbrea viaţa: nu aveau copii. La evrei, faptul acesta se considera o pedeapsă de la Dumnezeu şi constituia o dezonoare pentru familie; uneori pe acest motiv li se refuza primirea darurilor pe care le duceau la Templu, aşa cum i s-a întâmplat şi lui Ioachim odată. Mâhnit şi umilit, în acea zi el nu a avut curajul să se întoarcă acasă şi s-a ascuns în munţi, unde, timp de patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, în lacrimi şi rugăciuni, a postit şi a cerut ajutorul lui Dumnezeu.

Un înger l-a sfătuit pe Ioachim să revină la Ierusalim. Acelaşi înger i-a destăinuit apoi Anei că la întoarcerea soţului de pe munte ea va fi mamă. Plină de fericire, Ana a mers în întâmpinarea lui Ioachim şi l-a întâlnit la „Poarta Aurită”. O bucurie adâncă le-a cuprins sufletele când s-au privit unul pe altul şi împreună i-au mulţumit lui Dumnezeu că le-a ascultat rugăciunea îndelungată. În prima perioadă a cultului Sfinţilor Ioachim şi Ana, pictorii au ales tocmai această întâlnire a soţilor fericiţi pentru a le cinsti amintirea în sfintele icoane. Mai târziu, Sfânta Ana va fi reprezentată ţinând-o în braţe sau alături de ea pe copila Maria şi citind împreună Cartea Sfântă. Părinţii Mariei au încredinţat-o pe copila lor, încă de la frageda vârstă de 3 ani, Templului din Ierusalim, pentru a fi crescută şi formată în cunoaşterea Scripturii şi în iubirea de Dumnezeu. Cei doi sfinţi mai sunt reprezentaţi în iconografie şi în momentul acesta al prezentării la Templu a Maicii Domnului, sărbătorit de Biserică în ziua de 21 noiembrie.

Învăţătură

„După roade se cunoaşte pomul”, spune Isus în Evanghelie. Familia sfinţilor Ioachim şi Ana a dăruit lumii un rod unic: Preacurata Fecioară Maria, cea care a devenit templul viu al lui Dumnezeu făcut om. Sărbătorirea în aceeaşi zi a Sfinţilor Ioachim şi Ana, părinţii Maicii Domnului şi bunicii lui Isus, este un omagiu adus tuturor bunicilor şi o reamintire a datoriei noastre de a-i cinsti pe părinţii părinţilor noştri.

Doamne, te rugăm pentru bunicii noştri. Dă-le sănătate şi bucurie, ca să îşi poată străbate cu seninătate anii bătrâneţii, înconjuraţi de iubirea noastră. Ajută-ne să nu ne lăsăm prinşi de preocupările noastre, ci să găsim întotdeauna timp ca să îi vizităm, să le fim aproape, să îi ajutăm în nevoile lor şi să nu îi lăsăm singuri.

Sfinţilor Ioachim şi Ana, rugaţi-vă pentru noi!

 

Sfântul Ioan Gură de Aur
13 noiembrie (calendarul latin)
27 ianuarie (calendarul bizantin)

Biografie

Cândva între anii 340 şi 350 se năştea în Antiohia, în familia generalului Secundus, din armata imperială, un copil pe numele lui Ioan. La scurt timp tatăl îi moare, aşa că va fi crescut de mama sa, Antusa. După terminarea studiilor, îndrăgind rugăciunea şi viaţa călugărilor, a început să trăiască asemenea lor. După o perioadă de retragere în pustiu, într-o peşteră, Ioan se întoarce în lume, fiind în curând hirotonit diacon, iar după câţiva ani, în 386, preot. Se remarcă prin predicile sale profunde, uneori lungi şi de două ore, care au întors multă lume la credinţă sau de la obiceiuri rele. Calităţile lui oratorice i-au adus mai târziu supranumele de „Gură de Aur”.

În anul 398, Ioan, devenit faimos în întreaga zonă ca predicator, ajunge Patriarh de Constantinopol. Grija lui pentru cei săraci s-a văzut şi din această nouă funcţie, Ioan refuzând să trăiască în lux, cerând acelaşi lucru şi preoţilor săi. I-a criticat pe cei bogaţi, inclusiv pe împărat. Astfel, în scurt timp, Patriarhul de Constantinopol nu a mai fost pe placul puterilor vremii. În urma unor comploturi a fost alungat de pe scaunul de Patriarh. Poporul şi-a cerut Episcopul înapoi, împăratul de Constantinopol trebuind să îl roage să se întoarcă. Revenit în fruntea turmei, Ioan a rămas acelaşi apărător al credinţei şi critic aspru al abuzurilor, ceea ce îi va aduce un al doilea exil, care va fi şi ultimul: a murit pe drum, undeva în Turcia, la 14 septembrie 407. Cum în 14 septembrie sărbătorim Înălţarea Sfintei Cruci, Biserica Apuseană îl sărbătoreşte la 13 septembrie. În Biserica Răsăriteană, pe lângă sărbătoarea din 30 ianuarie, alături de alţi doi mari sfinţi – Vasile cel Mare şi Grigore Teologul -, mai este pomenit la 27 ianuarie, ziua în care, în anul 438, moaştele sale au fost aduse la Constantinopol.

Citat

„Multe valuri şi furtuni ameninţătoare vin peste noi, dar nu ne este teamă că ne vom scufunda, deoarece suntem zidiţi pe stâncă. (…) De ce să ne temem? Că ne va lua cineva banii? ‘Nu am adus nimic pe acest pământ şi nici nu putem lua nimic cu noi.’ Dispreţuiesc puterile acestei lumi şi bunurile ei mă fac să zâmbesc. Nu mă tem de sărăcie. Nu doresc bogăţiile. Nu mă tem de moarte. Nu doresc să trăiesc decât pentru binele vostru.”

Învăţătură

Sfântul Ioan Gură de Aur ne învaţă că Domnului îi place simplitatea şi umilinţa; că oricât de sus am urca în viaţă nu trebuie să uităm niciodată de semenii noştri care duc o viaţă mai grea; că îngrijindu-i pe săraci îl îngrijim pe însuşi Isus Cristos. Toiagul lui pastoral a fost prin predilecţie predica, cu care mângâia şi dojenea deopotrivă credincioşii, le explica Scripturile şi le îndrepta greşelile de credinţă. Trebuie să redescoperim şi noi valoarea predicii, adesea singura cateheză de care avem parte luni sau ani întregi. Să îi cerem Sfântului Ioan Gură de Aur să mijlocească pentru preoţii noştri harul predicării, iar pentru noi atenţia la predici. Să ne ajute să apreciem hrana pe care Cuvântul lui Dumnezeu, Sfânta Scriptură, o reprezintă pentru sufletul nostru.

Sfinte Ioan Gură de Aur, roagă-te pentru noi!

 

Sfântul Pio de Pietrelcina
23 septembrie (calendarul latin)

Biografie

Francesco Forgione, cel care avea să rămână cunoscut pentru toţi ca Padre Pio, s-a născut într-o familie credincioasă. La 16 ani a intrat în noviciatul călugărilor capucini. După şapte ani a fost hirotonit preot. Visa să meargă misionar în ţări îndepărtate, dar sănătatea nu i-a permis. Satana l-a chinuit încă din tinereţe, de mai multe ori medicii declarându-l fără dubiu ca fiind pe moarte. Fecioara Maria, faţă de care a avut o devoţiune deosebită, a fost însă mereu alături de el, salvându-l în repetate rânduri. Obligat din cauza sănătăţii să rămână aproape de casa sa natală, unde clima îi era mai favorabilă, Padre Pio a devenit în scurt timp faimos pentru dedicarea sa în scaunul de spovadă şi în celebrarea Sfintei Liturghii.

La 31 de ani, Padre Pio a primit stigmatele Domnului, pe care le-a purtat timp de 50 de ani, până în clipa morţii. Stigmatele au fost pentru el o sursă continuă de durere, fizică dar şi sufletească, dat fiind acuzele şi calomniile la care a fost supus. Unindu-şi suferinţele cu patima lui Isus Cristos, a transformat durerea în har, pe care l-au simţit miile de oameni ce au venit la el în toţi acei ani. A fondat un spital, „Casa Alinării Suferinţei”, unde sunt trataţi şi astăzi cu iubire numeroşi bolnavi. Grupurile de rugăciune iniţiate de el în contextul celui de-al doilea război mondial s-au răspândit în întreaga lume şi sunt încă active. A murit la 81 de ani, Papa Ioan Paul al II-lea ridicându-l la cinstea altarelor în anul 2002.

Citat

Papa Paul al VI-lea, vorbindu-le Superiorilor Ordinului Capucin, din care a făcut parte Padre Pio, le-a spus: „Priviţi ce faimă a avut, cum oamenii din lumea întreagă s-au adunat în jurul lui! Oare de ce? Pentru că a fost un filosof? Pentru că a fost înţelept? Pentru că avea la dispoziţie multe resurse? Nu. Pentru că slujea Sfânta Liturghie cu umilinţă, pentru că asculta mărturisiri din zori şi până în amurg şi pentru că a purtat rănile Domnului nostru. A fost un om al rugăciunii şi al suferinţei.”

Învăţătură

Sfântul Padre Pio spunea că pe Dumnezeu în cărţi îl căutăm, în timp ce în rugăciune îl găsim. Să îi cerem să ne ajute să dobândim fervoarea rugăciunii sale. Să preţuim mai mult spovada, sacramentul prin care sufletul nostru îşi redobândeşte curăţia. Să preţuim mai mult şi Sfânta Liturghie, unde Isus Cristos reînnoieşte în mod nesângeros jertfa Sa de pe Cruce. După exemplul său, să ne acceptăm crucea, să înfruntăm greutăţile şi să trăim suferinţa în comuniune cu Fiul lui Dumnezeu. Iar Maria, Mama lui Isus şi mama noastră, să ne fie şi nouă alături în lupta cu puterile întunericului.

Sfinte Pio de Pietrelcina, roagă-te pentru noi!

 

Sf. Grigore Luminătorul
Apostolul armenilor

30 septembrie (calendarul bizantin)

Biografie

Grigore s-a născut în Armenia, într-o familie necreştină. Tatăl lui era fratele regelui Armeniei, iar comploturile politice ale vremii au făcut ca de mic Grigore şi fratele său să trebuiască să părăsească ţara. A ajuns în Capadocia, unde doica lor, creştină, le-a insuflat credinţa în Isus Cristos. S-a căsătorit, iar fiii săi au ajuns unul preot, altul călugăr retras în pustiu. În sufletul lui Grigore însă, Armenia rămăsese adevărata lui casă, unde nu a încetată să spere că se va întoarce. În anul 287 visul i s-a împlinit, revenind în ţara sa natală în slujba lui Tiridat, numit de împăratul Romei ca rege al Armeniei.

Pentru Grigore a fost începutul unor ani de mari suferinţe. Refuzând să ia parte la închinarea în faţa idolilor practicată de rege, a fost supus la torturi, supravieţuind însă, spre mirarea tuturor. În cele din urmă regele a dispus aruncarea lui Grigore într-o groapă adâncă, unde a trăit aproximativ 14 ani. Când Tiridat a înnebunit, Grigore a fost scos din groapă, iar rugăciunile sale i-au redat regelui sănătatea. Convertit în urma acestei vindecări la creştinism, regele – şi întreaga curte regală – l-a sprijinit pe Grigore să convertească Armenia la credinţa în Isus Cristos.

Grigore, hirotonit preot, iar mai apoi consacrat Episcop, a convertit câteva milioane de armeni şi a pus să se construiască numeroase biserici, mănăstiri, şcoli şi aşezăminte pentru cei săraci. În curând Armenia a devenit o naţiune complet creştină, de fapt prima naţiune din istorie care a adoptat creştinismul ca religie de stat. Regele, care până atunci se închinase idolilor, a dus după convertire o viaţă ca de călugăr. Iar Grigore, ajuns la bătrâneţe, s-a retras într-o mănăstire unde a adormit în Domnul în jurul anului 330.

Învăţătură

Sfântul Grigore, apostolul armenilor, şi-a câştigat supranumele de „Luminătorul” pentru meritele sale de a-şi fi scos poporul din întunericul credinţelor idolatre, conducându-l spre Isus Cristos, Lumina lumii. Viaţa sa ne învaţă cât de important este să ne ascultăm conştiinţa chiar şi atunci când totul pare a fi împotriva noastră. În ciuda grelelor încercări, Sf. Grigore l-a ales mereu pe Domnul, mărturisindu-l din fundul unei gropi, dar şi de la înălţimea amvonului. Să ne fie un exemplu de curaj în a ne mărturisi credinţa în diversele contexte pe care viaţa ni le pune înainte. Şi să căutăm şi noi mereu lumina Spiritului Sfânt, care să ne călăuzească paşii şi să dea înţelepciunea de a face mereu voia lui Dumnezeu.

Sfinte Grigore Luminătorul, roagă-te pentru noi!

Notă: Textele de mai sus reprezintă adaptări după diverse surse, precum „Vieţile sfinţilor” (ARCB), „Martiri şi sfinţi din Calendarul roman” (Sapientia), Wikipedia, alte cărţi şi situri.

Posted in Personalităţi, Spiritualitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *