Cazul Galileo: un mit cu priză la public

Teme: Personalităţi, Ştiinţă.
.
Publicat la 24 aprilie 2009.
Print Friendly

Autor: Dinesh D'Souza
Traducere: Radu Capan
Sursa: CatholicEducation.org

Mulţi oameni acceptă fără nici cea mai mică opunere ideea existenţei unui îndelung război între ştiinţă şi religie. Acest război îşi găseşte o substanţială reclamă prin activismul unor atei precum Richard Dawkins, Victor Stenger, Sam Harris sau Christopher Hitchens. La câteva luni câte o publicaţie importantă dedică un articol acest subiect, fără să conştientizeze că de fapt cade în plasa unei propagande ateiste începută cândva prin secolul al XIX-lea.

Galileo Galilei

Aproximativ acum o sută de ani, doi bigoţi anti-religioşi, pe numele lor John William Draper şi Andrew Dickson White, au scris câteva cărţi în care promovau ideea unui conflict ireconciliabil între ştiinţă şi Dumnezeu. Cărţile erau pline de dovezi care astăzi nu mai stau în picioare absolut deloc. Dar miturile produse de Draper şi Dickson continuă să fie reciclate. Există mulţi care se consideră chiar oameni educaţi dar care nu îşi dau seama de înşelătoria căreia îi cad victime. De aceea, în acest articol, doresc să dezleg câteva dintre aceste mituri, cu un accent special pe cazul Galileo Galilei [1], din moment ce acesta este în mod repetat prezentat ca victimă a persecuţiei religioase şi martir al cauzei ştiinţei.

Eroarea cu pământul plat: Conform discursului ateist, creştinii din Evul Mediu credeau că pământul este plat, până când nişte strălucitori oameni de ştiinţă din era modernă au revelat că acesta e de fapt rotund. Realitatea stă altfel: oamenii educaţi din Evul Mediu ştiau deja că pământul este rotund. De fapt grecii antici, din secolul V îC, ştiau că pământul este rotund. Nu aveau nevoie de oamenii de ştiinţă din era modernă pentru a le spune acest fapt evident. Puteau să vadă aceasta în orice corabie pe care o vedeau la orizont, catargul şi partea de jos a corăbiei dispărând la timp diferiţi. Mai mult, în timpul eclipselor vedeau umbra pământului pe lună. Evident era rotundă!

Mai bine din maimuţă: Citim în literatura ateistă despre marea dezbatere dintre apărătorul lui Darwin, Thomas Henry Huxley, şi sărmanul Episcop Wilberforce. Ni se spune că Wilberforce l-a întrebat pe Huxley dacă se trage dintr-o maimuţă pe linia tatălui sau a mamei lui, acesta răspunzându-i că preferă să se tragă dintr-o maimuţă decât dintr-un Episcop ignorant care îşi minte credincioşii vizavi de descoperirile ştiinţei. Un denunţ dramatic, fără îndoială, dar problema este dacă a existat vreodată sau nu. În înregistrările societăţii de ştiinţă care a găzduit dezbaterea nu apare o astfel de dispută, iar prietenul lui Darwin, Joseph Hooker, care l-a informat pe acesta despre dezbatere, spune că Huxley Huxley nu a replicat la argumentele lui Wilberforce.

Darwin împotriva creştinilor: Un mit foarte răspândit ne spune că la publicarea cărţii Originea speciilor a lui Darwin, oamenii de ştiinţă s-au aliniat de-o parte, iar creştinii de cealaltă. În realitate, existau argumente ştiinţifice bune şi împotriva lui Darwin şi în favoarea lui. Naturalistul britanic Richard Owen, zoologul Louis Agassiz de la Harvard, dar şi renumitul fizician Lord Kelvin, au avut cu toţii rezerve serioase faţă de teoria lui Darwin. Nici poziţia creştină nu a fost unitară. Istoricul Gertrude Himmelfarb notează că în timp ce unii creştini au găsit evoluţionismul ca fiind potrivnic Bibliei, mulţi creştini s-au alăturat taberei lui Darwin. Un exemplu clasic îl oferă influenta publicaţie catolică Dublin Review, care în acel moment a lăudat cu cuvinte mari cartea lui Darwin, notând doar unele obiecţii minore.

Experimentul pe care Galileo nu l-a făcut: Citim prin cărţi şi manuale despre cum Galileo a mers la turnul din Pisa şi a dat drumul de sus la corpuri uşoare şi grele. A descoperim că ele ating pământul în acelaşi timp, dărâmând astfel o teorie existentă de secole. De fapt Galileo nu a făcut astfel de experimente; unul dintre studenţii lui a făcut. Studentul a descoperit ceea ce puteţi cu toţii descoperi făcând experimente similare: corpurile mai grele ating solul primele! Aşa după cum spunea istoricul ştiinţei Thomas Kuhn, doar în absenţa rezistenţei aerului toate corpurile lovesc pământul în acelaşi timp.

Galileo a fost primul care a dovedit heliocentrismul [2]: De fapt, Copernic a fost cel care a propus teoria heliocentrică, ce susţinea că nu pământul ci soarele se află în centru, primul învârtindu-se în jurul celui de-al doilea. El a făcut aceasta cu mai mult de un secol înainte de Galileo. Dar Copernic nu a avut dovezi clare şi a admis că există obstacole serioase care îi ameninţă teoria. De exemplu, se întrebau atunci oamenii, dacă pământul se mişcă rapid, de ce aruncând un obiect în sus, în aer, el nu cade la o distanţă considerabilă faţă de punctul de lansare? Galileo a apărat heliocentrismul, dar unul dintre cele mai importante argumente ale lui a fost eronat. El susţinea că mişcarea pământului este cea care agită oceanele, fiind deci responsabilă de valuri. În realitate valurile au mai mult de-a face cu forţa gravitaţională a lunii decât cu rotaţia pământului.

Biserica s-a opus constant ştiinţei şi descoperirilor ei: În realitate Biserica a fost principalul sponsor al ştiinţei multe secole, şi Galileo însuşi a fost finanţat de Biserică. Cei mai importanţi astronomi erau preoţii iezuiţi. Deşi deschişi faţă de teoria lui Galileo, ei i-au spus că dovezile nu sunt concludente. Aceasta era şi viziunea celui mai mare astronom al acelui moment, Tyco Brahe. Viziunea Bisericii despre heliocentrism nu era deci una dogmatică, ci pur şi simplu aliniată ştiinţei vremurilor. Când Cardinalul Bellarmine s-a întâlnit cu Galileo, i-a spus: „În timp ce experienţa ne arată cu claritate că pământul stă pe loc, dacă ar fi dovezi reale că soarele este în centrul universului […] şi că nu soarele se învârte în jurul pământului ci pământul în jurul soarelui, atunci ar trebui să începem cu mare atenţie să explicăm pasajele din Scriptură care par să înveţe contrariul, şi mai degrabă să admitem că nu le-am înţeles bine decât să declarăm o opinie ca falsă când este dovedită ca adevărată. Dar aşa ceva nu se face în grabă, iar în ceea ce mă priveşte pe mine, eu nu voi crede un asemenea lucru până când nu mi se vor arăta nişte dovezi.” Galileo nu avea aceste dovezi.

Galileo a fost victimă a torturilor şi abuzurilor: Acesta este probabil unui dintre laitmotivele cele mai des întâlnite, fiind în întregime neadevărat. Galileo a fost tratat de Biserică asemenea unei celebrităţi. Când a fost chestionat de inchiziţie, el era găzduit în marea vilă a familiei Medici din Roma. Participa la recepţiile organizate de Papă şi de Cardinalii mai importanţi. Chiar şi după ce a fost găsit vinovat, a fost mai întâi găzduit într-un magnific palat episcopal, iar apoi pus la „arest la domiciliu”, permiţându-i-se însă să îşi viziteze fiicele într-o mănăstire din apropiere şi să continue să publice lucrări ştiinţifice.

Biserica a greşit condamnându-l pe Galileo de erezie: De fapt Galileo nu a fost niciodată acuzat sau condamnat de erezie. El a fost acuzat de susţinerea heliocentrismului în contradicţie cu angajamentul pe care şi l-a luat de a nu face aşa ceva. Acesta a fost motivul pentru care Galileo a fost găsit vinovat. El l-a asigurat pe Cardinalul Bellarmine că, dată fiind sensibilitatea subiectului, nu va mai promova în mod public heliocentrismul. Şi totuşi, când a fost ales un nou Papă, Galileo s-a decis să treacă peste propriul său cuvânt. Întrebat despre aceasta în tribunal, el a susţinut că Dialogul despre cele două sisteme ale lumii nu ar susţine heliocentrismul. O minciună copilărească, după cum se poate convinge oricine citeşte cartea lui Galileo. Chiar şi prietenii lui Galileo, şi erau mulţi atunci, s-au găsit în imposibilitatea de a-l apăra.

Ce concluzii tragem din toate acestea? Galileo avea dreptate vizavi de heliocentrism, dar ştim aceasta doar retrospectiv, deoarece dovezile au apărut abia după moartea lui. Biserica nu ar fi trebuit să îl judece, dar şi nesocotinţa lui Galileo a jucat un rol în soarta sa. Chiar şi aşa, ceea ce i s-a întâmplat nu a fost atât de groaznic cum cred unii. Istoricul Gary Ferngren susţine în acest sens că „imaginea tradiţională a lui Galileo ca martir al libertăţii intelectuale şi victimă a opoziţiei Bisericii faţă de ştiinţă s-a demonstrat a nu fi altceva decât o caricatură”. Amintiţi-vă de aceasta data viitoare când auziţi un ateu cu pretenţii de intelectual vorbindu-vă despre „războiul dintre religie şi ştiinţă”.

Note:

[1] Papa Ioan Paul al II-lea a dorit închiderea oficială a cazului Galileo Galilei prin cererea de iertare pe care a făcut-o în 31 octombrie 1992, admiţând greşelile făcute de Biserică. Tot defunctul Pontif a înfiinţat o comisie, formată din cunoscuţi oameni de ştiinţă italieni, conduşi de Cardinalul Paul Poupard. Comisia a cercetat documentele existente, cernând mitul de adevăr. Toate documentele produse de comisie au fost publicate recent (2009) în volumul de 300 de pagini „Galileo şi Vaticanul”, apărut în limbile italiană şi spaniolă. Mons. Melchor Sanchez de Toca, subsecretar al Consiliului Pontifical pentru Cultură, care s-a îngrijit de apariţia volumului, a explicat că acesta are ca prim obiectiv „vindecarea unei răni deschise”, constatând că la 17 ani de la cererea de iertare miturile îşi păstrează din păcate actualitatea.

[2] În astronomie, heliocentrismul este teoria că Soarele este centrul sistemului solar. Cuvântul provine din limba greacă (ήλιος Helios = soare şi κέντρον kentron = centru). În istorie, heliocentrismul s-a opus geocentrismului, teorie ce punea Pământul în centrul universului. Distincţia între Sistemul Solar şi Univers nu a devenit clară decât în perioada modernă, dar este importantă în ce priveşte controversa între cosmologie şi religie). Grecul Aristarh din Samos, în secolul al III-lea îC, a fost primul care a sugerat că Pământul se roteşte în jurul Soarelui care stă fix. Abia 1800 de ani mai târziu însă, în secolul al XVI-lea, preotul, matematicianul şi astronomul Nicolaus Copernic a prezentat un model matematic complet al unui sistem heliocentric, mai târziu extins şi perfecţionat de Johannes Kepler. (Wikipedia în limba română)

2 Comments

  1. Subiectul preferat al ateilor/anticatolicilor in lupta lor cu Biserica este un alt mit: Giordano Bruno. As dori ca intr-un numar viitor sa faceti lumina si in acest caz, cu aceeasi obiectivitate care va caracterizeaza, neocolind eventualele abuzuri pe care Biserica le-a comis. In calitate de credinciosi crestini/catolici, noi trebuie sa ne asumam atat lucrurile bune, cat si pe cele rele, astfel incat cele din urma sa nu se repete. Dumnezeu sa ne lumineze! Amin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *