Părintele Mihai Kiss le răspunde copiilor

Print Friendly, PDF & Email

Autor: pr. Mihai Kiss

În parohia greco-catolică cu hramul Coborârea Spiritului Sfânt, din Cluj-Napoca, de mai multe luni a început o practică ce ar putea deveni o tradiţie. Liturghia celebrată duminica pentru copii şi tineri (alături de părinţii şi bunicii lor) este precedată de o întrebare pe care o pun cei mici şi la care preotul răspunde în câteva minute, evident pe înţelesul lor. L-am rugat pe pr. Mihai Kiss, vice-parohul parohiei amintite (cunoscută şi ca Mănăştur 1 Vest), să pună în scris răspunsurile pe care le dă întrebărilor copiilor. A acceptat, iar mai jos aveţi „runda” a patra de întrebări şi răspunsuri.

pr. Mihai Kiss

– Părinte, de ce se numeşte Biserica noastră Greco-Catolică şi ce legătură are ea cu grecii? (22 februarie)

– Titulatura completă este Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică şi ne prezintă notele definitorii ale acestei Biserici. Este Biserica naţiunii române din Transilvania; este în comuniune deplină cu Biserica Romei şi cu Episcopul ei, Sfântul Părinte Papa; şi este o Biserică de rit bizantin. Aşadar, Greco-Catolică vine de la faptul că este o Biserică Catolică de rit oriental şi nu are nici o altă legătură cu grecii.

Apartenenţa la această Biserică ne dă posibilitatea să respirăm cu cei doi plămâni ai Bisericii Universale, Orientul şi Occidentul, hrănindu-ne astfel din inepuizabilele comori spirituale ale celor două tradiţii.

– Părinte, Sfânta Liturghie are mai mulţi autori? (1 martie)

– După cum aţi putut observa, în cadrul binecuvântării finale, preotul aminteşte şi numele autorului textului Liturghiei care a fost celebrată. Am spus autorul textului pentru că Liturghia are în centrul său un sacrament, Sfânta Euharistie, care a fost instituit de Isus Cristos la Cina cea de Taină din Joia Mare. Aşadar, din această perspectivă, Autorul Liturghiei este Cristos.

În Biserica Greco-Catolică se celebrează trei Liturghii şi pot fi observate cel mai bine în timpul Postului Mare, pentru că în duminicile din această perioadă liturgică se celebrează Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, în zilele de miercuri şi vineri Liturghia Sfântului Grigorie Dialogul, iar în restul zilelor Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur.

Liturghiile sfinţilor Vasile şi Ioan au aceeaşi structură, diferenţele putând fii observate la cuvintele rostite de preot la consacrare şi la rugăciunile pe care acesta le spune în taină. Liturghia Sfântului Grigorie se mai numeşte Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite, şi este mai mult un ritual solemn pentru împărtăşirea credincioşilor în timpul Postului.
Vă invit să descoperiţi frumuseţea acestor Liturghii inspirate din trăirea credinţei creştine din primele secole.

– Părinte, de ce în timpul Liturghiei staţi cu spatele la credincioşi? (8 martie)

– Sfânta Liturghie este cea mai importantă rugăciune a Bisericii, prin ea îi mulţumim lui Dumnezeu pentru că ne-a creat, ne-a răscumpărat şi ne sfinţeşte prin harul Său. În timpul acestei rugăciuni suntem îndreptaţi în aceeaşi direcţie, cu faţa spre sfântul Altar, semn al prezenţei lui Dumnezeu în mijlocul nostru şi prefigurare a Ierusalimului ceresc. Poziţia comună din timpul Liturghiei subliniază comuniunea în rugăciune şi îndreptarea tuturor spre Cel căruia îi sunt adresate toate aceste rugăciuni, bunul Dumnezeu.

Preotul este puntea de legătură dintre credincioşi şi Dumnezeu. El aşează rugăciunile credincioşilor la picioarele altarului şi-l dăruieşte pe Isus în Sfânta Taină a Euharistiei.

– Părinte, de ce v-aţi îmbrăcat cu veşmintele de culoare roşie? (15 martie)

– Dragi copii, culoarea veşmintelor preoţeşti are rolul de a ne atrage atenţia cu privire la timpul liturgic în care ne aflăm. Bisericile Orientale au preluat această tradiţie specifică Bisericii Romano-Catolice, pentru a sublinia dimensiunea sacră a timpului şi pentru a le oferi credincioşilor un reper vizual, care să-i introducă în atmosfera spirituală caracteristică fiecărei perioade din cadrul anului bisericesc. Astfel s-au statornicit următoarele culori liturgice: auriul sau galbenul, albul, albastrul, roşul, verdele, negrul şi violetul. Aceste culori se regăsesc pe veşmintele Episcopilor, preoţilor sau diaconilor şi pe faţa de masă a altarului.

În Biserica Greco-Catolică din România s-a stabilit ca în timpul Postului Mare să se folosească veşminte de culoarea roşie. Una dintre cele mai importante zile din cadrul acestei perioade este Vinerea Mare, ziua pătimirii şi morţii Domnului nostru Isus Cristos pe cruce, zi în care Dumnezeu ne-a dăruit iertarea păcatelor prin jertfa mântuitoare a Fiului său. Aşadar, roşul ne aminteşte de sângele lui Isus, care s-a vărsat pentru mântuirea noastră şi de iubirea lui Dumnezeu Tatăl, care l-a oferit pe unicul Său Fiu ca jertfă de răscumpărare pe altarul crucii.

– Părinte, de ce ne rugăm Calea Crucii în timpul Postului Mare? (22 martie)

– Calea Crucii este o veche devoţiune catolică, prin care suntem invitaţi să medităm asupra suferinţelor îndurate de către Domnul nostru Isus Cristos pe drumul Calvarului. Aceasta este structurată în patrusprezece staţiuni sau stări, prin care ne sunt prezentate, conform Evangheliilor şi tradiţiei creştine, opririle lui Isus – de la pretoriu şi până la mormânt. Reprezentarea artistică a acestei devoţiuni constă în patrusprezece tablouri sau basoreliefuri, aşezate de obicei în nava bisericii, sau patrusprezece cruci, care sunt împlântate de obicei pe un deal, amintindu-ne de Dealul Craniului de lângă Ierusalim.

Cea mai potrivită perioadă din cadrul anului liturgic pentru această devoţiune este Postul Mare, timp de pregătire pentru sărbătoarea Învierii Domnului. Calea Crucii ne aminteşte de faptul că nu se poate primi iertare fără jertfă şi nici nu putem învia împreună cu Cristos dacă mai întâi nu ne-am răstignit împreună cu El.

Posted in Întrebări.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *