Misiunea Bisericilor Catolice Orientale este unitatea

Teme: Ecumenism, Interviu.
.
Publicat la 24 martie 2009.
Print Friendly

Autor: Viorica Sabo

Între 4-7 martie 2009, la Gaming, în Austria, s-a desfăşurat o Conferinţă Internaţională care a reunit reprezentanţi ai Bisericilor Catolice Orientale din diferite ţări. Prezent la întâlnire împreună cu PS Virgil Bercea, Episcop de Oradea, şi PS Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj, Preasfinţia Sa Florentin Crihălmeanu, Episcop de Cluj-Gherla, ne-a acordat un interviu despre aspectele mai importante ale evenimentului.

– Preasfinţia Voastră, care a fost tematica abordată şi ce personalităţi importante ale Bisericii Catolice au participat la întâlnirea desfăşurată la Gaming?

PS Virgil, PS Alexandru şi PS Florentin la Gaming

– În cadrul Simpozionului care a avut loc la Gaming, în regiunea Nieder Osterreich din Austria, într-o veche Mănăstire Cartuziană, s-a abordat tematica amplă a „Misiunii Bisericilor Catolice Orientale în viaţa Bisericii Universale şi în lumea modernă”. A fost o conferinţă organizată de către Institutul Teologic Internaţional din Gaming, sub preşedinţia marelui Cancelar al acestui Institut, Eminenţa Sa, Cardinalul Christoph Schonborn.

La Simpozion au participat 15 episcopi şi 37 de preoţi din diferite zone ale lumii. Ca exemplu, un Episcop din Statele Unite, Preasfinţitul John Kudrik, Episcopul de Parma al rutenilor, un Episcop de rit latin din Novosibirsk care este şi Administrator apostolic pentru orientali, un Administrator apostolic din Belarus, numeroşi clerici din Ucraina, Slovacia, Franţa, de asemenea din România. Au fost reprezentate şi Bisericile din Austria, Ungaria, Serbia, Rusia, Italia, Bulgaria şi din alte ţări, deci se poate spune că principalele Biserici Catolice Orientale au fost reprezentate la acest Simpozion.

Tematica fiind foarte largă, am ascultat în prima zi câţiva profesori renumiţi pe plan internaţional pentru studiile lor despre Bisericile Catolice Orientale, specializaţi în unirile Bisericilor Ortodoxe cu Biserica Romei, respectiv prof. Ernst Christoph Suttner, profesor emerit la Universitatea din Viena, şi prof. Cesare Alzzati, profesor activ la Universitatea Sacro Cuore din Milano. Alături de aceste personalităţi au fost şi rectorul Institutului Pontifical Oriental din Roma, pr. Ciril Vasil, şi de asemenea, pr. prof. Avvakumov, de origine din Rusia, care au abordat subiecte tematice din punct de vedere teologic, canonic şi filologic cu consecinţe directe asupra identităţii Bisericilor Catolice Orientale.

– Ce impresie v-a produs experienţa unei întâlniri între reprezentanţii diferitelor Biserici Orientale, o multitudine de naţionalităţi şi limbi diferite, reunite în aceeaşi Biserică Catolică?

– Consider că, în primul rând, acest simpozion a avut un efect benefic pentru noi, pentru Bisericile Orientale, pentru că ne-am cunoscut mai bine reciproc. Toţi cei care au participat la a doua zi a conferinţelor, în 6 martie, au avut o panoramă asupra Bisericilor Orientale (extindere, număr de credincioşi, date istorice, cum s-a ajuns la momentul unirii), ceea ce a constituit o îmbogăţire pentru noi toţi. În al doilea rând, ne-am dat seama că istoriile noastre sunt destul de asemănătoare, pornind de la o idee de unire cu Biserica Romei, continuând cu o deschidere spre Occident care a avut un rol pozitiv şi asupra naţiunii din care aceste Biserici făceau parte. De multe ori, aceste Biserici au contribuit la dezvoltarea şi afirmarea internaţională a naţiunii pe care o reprezentau.

O altă asemănare este legată de perioada persecuţiilor comuniste, pentru că vorbim în primul rând de acele Biserici care fac parte din blocul est-european. În general, toate Bisericile Orientale au avut de suferit de pe urma regimului comunist, din cauza politicii lui Stalin, care în 1946 a început persecuţia Bisericii Ucrainene Catolice. Au fost momente în care am celebrat Sfinte Liturghii împreună, mai ales Liturghia Darurilor Înainte Sfinţite, în care am remarcat bogăţia rituală, dar şi a limbilor – în aceeaşi celebrare liturgică am ascultat 5-6 limbi între care limba engleză, care era limba oficială în Institut, dar şi limba germană, slovacă, slavonă şi limba română, ceea ce a însemnat o îmbogăţire pentru noi toţi, fiecare reprezentant al Bisericilor Orientale, dar având comună această caracteristică a catolicităţii, a universalităţii.

– În cadrul lucrărilor Simpozionului s-a realizat şi o prezentare a Bisericii Greco-Catolice din România. Vă rugăm să amintiţi câteva idei despre Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, prin care ne-am făcut cunoscuţi celorlalte Biserici Orientale Catolice.

– Pentru Biserica noastră Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, în mod particular, mi s-a părut interesantă conferinţa profesorului Cesare Alzzati, care a subliniat că, practic, în 1697, în momentul Unirii cu Roma, s-a pornit de la o concepţie foarte bună, adică: o Biserică sui-iuris din Transilvania, sub conducerea Episcopului ei, doreşte să se unească cu Biserica Romei, dar din document rezultă că nu se dorea nici o integrare, nici o includere, ci se dorea o comuniune în diversitate. Istoria a dovedit însă că din partea Romei atunci nu exista o viziune identică, Roma nu era pregătită teologic să accepte această idee inovatoare, a unităţii în diversitate. Ca urmare, după 1700, a urmat integrarea ca Eparhie sufragană Mitropoliei de Esztergom, ceea ce teoretic, s-ar putea spune, a însemnat reducerea la nivel de Eparhie.

Profesorul a încheiat foarte frumos, spunând: „Visul lui Teofil în 1697 şi al lui Atanasie de la 1698 s-a împlinit în anul 2005”, deoarece în decembrie 2005, Biserica Greco-Catolică a primit din partea Romei recunoaşterea ca Arhiepiscopie Majoră, ceea ce înseamnă că posedă un Sinod propriu care poate lua decizii importante: alegerea Arhiepiscopului Major, alegerea Episcopilor din această Biserică şi altele. Ceea ce spunea Episcopul Teofil în documentul său, „pe Vlădica nostru nimeni să nu-l hărbătăluiască”, însemna, de fapt, că Biserica sui-iuris a grecilor uniţi (aşa cum erau numiţi în vremea respectivă în Transilvania), dorea să-şi aleagă singură Mitropolitul. Acum suntem în măsură să spunem: da, acest lucru a fost actualizat, s-a făcut un drum, un drum cu greşeli de o parte şi de cealaltă, dar actualmente suntem la nivelul acelor idei de la sfârşitul secolului al XVII-lea, care au determinat unirea Bisericilor. Sigur, este doar una dintre multiplele idei care ar putea să fie amintite, ca urmare a acestor zile.

– Care este concluzia la sfârşitul celor trei zile de simpozion? Cum a fost definită misiunea Bisericilor Orientale în viitor?

– În cuvântul de prezentare, a spus foarte frumos Cardinalul Christoph Schonborn: „dorim să discutăm despre misiunile unor Biserici Catolice”. De aceea, trebuie să ne reamintim că există o singură Biserică cu o singură misiune de la Hristos, aceea de a conduce poporul lui Dumnezeu spre mântuire. În această Biserică creştină, mare, există diferite confesiuni, fiecare având carismele lor. Prin urmare, misiunea Bisericilor Catolice Orientale nu poate fi separată de misiunea Bisericii creştine şi de misiunea pe care Hristos a dat-o tuturor Bisericilor: „Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Spirit” (Matei 28,19), cum ne spune Evanghelia de la Matei, în ultimul capitol, cu ultimele cuvinte.

Referitor la misiunea concretă a Bisericilor Catolice Orientale, în toate conferinţele pe care le-am ascultat s-a subliniat idealul unităţii, adică o misiune la trei nivele: unitatea în cadrul Bisericii proprii – structurile caracteristice ale propriei Biserici, diferitele protopopiate, Episcopii; un al doilea nivel: unirea între noi – Bisericile Catolice Orientale de diferite limbi şi naţiuni; şi în al treilea rând, misiunea prioritară în cadrul Bisericii Catolice: unirea cu Bisericile numite Ortodoxe – Bisericile care nu sunt în deplină comuniune cu Biserica Romei. Această unire este văzută ca o unire în diversitate, fără excludere, care păstrează autonomia de decizie asupra tuturor problemelor de organizare internă, dar, în acelaşi timp, are o linie comună în privinţa noţiunilor de credinţă, a noţiunilor teologice. Ştim că există o Comisie Mixtă care se ocupă cu studierea problemelor teologice încă discutate. Noi ne propunem să favorizăm acest dialog în aşa fel încât să nu se poată spune că Bisericile Catolice Orientale sunt un impediment în faţa dialogului dintre Bisericile Ortodoxe şi Biserica Catolică.

Totodată, au mai fost câteva idei pe care aş dori să le subliniez, şi anume faptul că şi noi, ca Biserici Orientale, avem încă de întărit deplina comuniune cu Biserica Apostolică a Romei, avem de luptat pentru a menţine legitimitatea identităţii orientale. Pentru aceasta, trebuie să ne cunoaştem identitatea reluând istoria, şi să vedem liniile directoare ale unităţii, (de exemplu unitatea naţională care a fost un ideal al Bisericii noastre împlinit în 1918, dar şi ridicarea nivelului cultural, care s-a produs prin Şcoala Ardeleană după momentul Unirii cu Roma), toate acestea rămân idealuri în continuare actuale pentru Biserica noastră.

O altă sintagmă importantă care ne poate conduce spre misiunea Bisericilor este aceea de progres organic. Un progres organic înseamnă a putea răspunde unei lumi moderne sau post-moderne care nu mai are aceeaşi răbdare, care are multe alte preocupări, prin noţiuni de credinţă, prin ceremoniile liturgice, prin activitate pastorală, prin activitate social-caritativă. O Biserică nu poate rămâne departe de modernitate, o Biserică trebuie să răspundă atât cerinţelor, pe linie orizontală, cât şi slujirii lui Dumnezeu. Biserica, în clipa în care se închide, în momentul în care este un mic ghetou, nu îşi mai îndeplineşte misiunea pentru care a fost lăsată în lume.

Acestea sunt doar câteva idei din misiunile pe care Biserica noastră le are în viitor, misiuni pentru îndeplinirea cărora avem nevoie de colaborarea tuturor factorilor de răspundere ai societăţii, şi în primul rând de colaborarea tuturor Bisericilor creştine. Totul trebuie făcut pe un fond de seninătate şi blândeţe, aducându-ne aminte că Dumnezeu este Cel care conduce Biserica, El este la lucru alături de noi şi trebuie să fim mereu cu sufletul deschis, să înţelegem care este adevărata Lui voinţă: „Iar Celui ce poate să facă, prin puterea cea lucrătoare în noi, cu mult mai presus decât toate câte cerem sau pricepem noi, Lui fie slava în Biserică şi întru Hristos Isus în toate neamurile veacului veacurilor. Amin!” (Efeseni 3,20-21).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *