Părintele Mihai Kiss le răspunde copiilor

Print Friendly, PDF & Email

Autor: pr. Mihai Kiss

În parohia greco-catolică cu hramul Coborârea Spiritului Sfânt, din Cluj-Napoca, se conturează ceea ce ar putea deveni o tradiţie. Liturghia celebrată duminica pentru copii şi tineri (alături de părinţii şi bunicii lor) este precedată de câteva săptămâni de o întrebare pe care o pun cei mici şi la care preotul răspunde în câteva minute, evident pe înţelesul lor. L-am rugat pe pr. Mihai Kiss, vice-parohul parohiei amintite (cunoscută şi ca Mănăştur 1 Vest), să pună în scris răspunsurile pe care le dă întrebărilor copiilor. A acceptat, rezultatul fiind materialul următor.

pr. Mihai Kiss

– Părinte, de ce este aşezat în dreapta acest scaun mare?
– Iubiţi copii, scaunul aşezat în partea dreaptă, în faţa Altarului, se numeşte tron arhieresc şi este destinat episcopilor noştri, atunci când celebrează Sfânta Liturghie în această biserică. De obicei, episcopul se aşează pe acest tron în timpul primei părţi a celebrării liturgice, de la binecuvântarea iniţială şi până la intratul cu Evanghelia, după aceea intră în Sfântul Altar şi în timp ce se citeşte apostolul zilei, se aşează pe tronul cel mic, pe cale îl puteţi observa în spatele mesei altarului. Iniţial exista un singur tron, cel din interior, având la bază câteva trepte, motiv pentru care a primit denumirea de „tronul cel de sus”. Din acest loc, episcopul le predica credincioşilor după proclamarea Sfintei Evanghelii.

În ceea ce priveşte semnificaţia simbolică, putem spune că cele două tronuri ne amintesc de faptul că orice autoritate în Biserică vine de la Dumnezeu şi că mai presus de toate Isus Cristos este „Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor”, „Păstorul cel Mare” care îşi conduce turma spre fericirea veşnică.

– Părinte, în timp ce se rosteşte Crezul, scuturaţi o pânză deasupra altarului. De ce?
– Pânza pe care o scutură preotul deasupra discului şi a potirului, în timp ce se rosteşte Crezul, se numeşte aer şi are mai multe semnificaţii simbolice, în funcţie de diferitele momente ale Sfintei Liturghii: bolta cerească, piatra de la uşa mormântului şi harul Spiritului Sfânt. După cum s-a putut observa, sunt în total trei bucăţi de material, care se folosesc pentru a acoperi pâinea şi vinul care urmează să fie consacrate. Datorită acestei utilizări au primit numele de acoperitoare: două mici – unul pentru potir şi unul pentru disc – şi unul mare – aerul, care acoperă atât potirul cât şi discul. De obicei, acoperitoarele sunt confecţionate din acelaşi material ca şi veşmintele preoţeşti, având o dublă funcţiune: estetică şi igienică.

Prin scuturarea aerului deasupra Sfintelor Daruri este ilustrată lucrarea şi prezenţa Spiritului Sfânt care, înainte de Creaţie, se purta deasupra apelor, apoi la Botezul Domnului, s-a coborât din cer în chip de porumbel, iar în ziua de Rusalii, a coborât asupra Apostolilor sub forma limbilor de foc. La fel se întâmplă şi în Sfânta Liturghie, când Spiritul Sfânt se coboară asupra pâinii şi a vinului pentru a le transforma în Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Isus Cristos.

– Părinte, pentru ce doi copii ţin o pânză în faţa Dvs. la Împărtăşanie?
– Cei doi copii care ţin pânza dreptunghiulară între preot şi credincioşii care vin să se împărtăşească cu Trupul şi Sângele Domnului sunt invitaţi să fie foarte atenţi pentru ca să nu cadă nici o firimitură pe jos. Isus este prezent în fiecare strop de vin din potir şi în fiecare firimitură de pâine de pe disc. Momentul Sfintei Împărtăşanii este unul deosebit de important în cadrul celebrării liturgice, pentru că atunci Isus este primit, prin cuminecarea cu Trupul şi cu Sângele Său, în sufletele credincioşilor care şi-au mărturisit păcatele şi au participat la Sfânta Liturghie.

Pentru a evita profanarea Sfântului Trup şi Sânge este important ca şi cei care vin să se împărtăşească, dincolo de starea lor interioară – spovediţi recent, reculeşi pentru acest moment liturgic -, să fie atenţi la următoarele aspecte exterioare: să primească Sfânta Euharistiei deasupra pânzei amintite, să stea în faţa preotului şi nu în lateral şi să-şi deschidă gura în aşa fel încât preotul să poată introduce cu uşurinţă Sfânta Împărtăşanie. Aşadar, preotul, cei doi copii şi credincioşii care se împărtăşesc îi aduc lui Cristos un semn de iubire, prin grija pe care o au faţă de Trupul şi Sângele Său.

– Părinte, cu cât timp înainte de Liturghie nu avem voie să mâncăm şi de ce această cerinţă?
– În Biserica Catolică, ajunul euharistic este de o oră înainte de momentul primirii Sfintei Împărtăşanii, făcându-se excepţie în cazul apei şi al medicamentelor care pot fi luate şi la câteva minute înainte de a ne împărtăşi. Pentru ca să înţelegeţi motivaţia care a dus la stabilirea acestei reguli, vă invit să vă gândiţi la felul în care vă pregătiţi pentru a răspunde invitaţiei de a lua masa împreună cu cineva din familie sau cu un prieten apropiat. Sunt sigur că nici unul dintre voi nu va porni de acasă cu burta plină, ştiind că cel care ne-a invitat s-a ostenit pentru a pregăti bunătăţile aşezate pe masă. În acelaşi fel în care familia se adună în jurul mesei, suntem şi noi adunaţi în jurul altarului pe care se jertfeşte Mântuitorul nostru Isus Cristos, singurul care poate hrăni sufletele noastre înfometate. Aşadar, să facem această mică renunţare pentru ca să-l primim pe Isus Euharisticul aşa cum se cuvine.

– Părinte, de ce pe uşile de la iconostas sunt pictate animale: un bou, un leu, un vultur?
– Cele trei animale pictate pe uşile împărăteşti sunt simbolurile a trei dintre cei patru evanghelişti: Luca, Marcu şi Ioan. Alături de aceste animale poate fi observat şi un înger, reprezentare simbolică pentru Sfântului Evanghelist Matei. Cele patru simboluri atribuite Evangheliştilor îşi au originea în cele patru fiare prezentate în cartea profetului Ezechiel (1,5-14) şi cele patru fiinţe din Apocalipsă (4,6-9). Alegerea acestor simboluri nu a fost întâmplătoare, ci reflectă conţinutul fiecărei Evanghelii. Matei este omul sau îngerul, tocmai pentru că Evanghelia sa începe prin prezentarea strămoşilor lui Isus, de la Avraam şi până la tatăl său crescător, Sfântul Iosif. Marcu este leul, simbol universal al regalităţii, pentru că încearcă să sublinieze faptul că Isus Cristos este Rege şi Domn. Luca este viţelul sau boul pentru că aceste animale erau de obicei aduse ca jertfă, iar Isus Cristos este Fiul lui Dumnezeu care s-a jertfit pe sine, de bunăvoie, pentru iertarea păcatelor noastre. Ioan este vulturul pentru că prin teologia sa, care este mult mai dezvoltată, străbate înălţimile cerurilor prin mesajul său spiritual.

Toate aceste simboluri ne ajută şi la identificarea vizuală a celor patru evanghelişti. Dacă pe străbunicul sau pe un verişor îndepărtat îi recunoaştem din fotografii sau pentru că i-am văzut cu ochii noştri, în cazul sfinţilor este puţin mai dificil. În special la cei care au trăit acum multe secole, ori chiar milenii, nu ni s-au transmis fotografii sau tablouri fidele. De aceea, pentru a putea recunoaşte sfinţii, se apelează la o serie de elemente care să ajute la identificarea lor. Fie se scrie explicit numele lor (aşa cum se poate vedea în biserica noastră), fie se pun unele elemente grafice pentru a-i identifica. De exemplu, pe Sfântul Marcu îl vom recunoaşte după Evanghelia pe care o ţine în mână şi capul de leu pictat lângă el, pe Sfântul Andrei după crucea în „X”, iar pe Sfântul Iosif după firul de crin din mâna stângă şi Pruncul Isus pe care îl ţine în braţe.

Posted in Întrebări.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *