Părintele Mihai Kiss le răspunde copiilor

Print Friendly, PDF & Email

Autor: pr. Mihai Kiss

În parohia greco-catolică cu hramul Coborârea Spiritului Sfânt, din Cluj-Napoca, se conturează ceea ce ar putea deveni o tradiţie. Liturghia celebrată duminica pentru copii şi tineri (alături de părinţii şi bunicii lor) este precedată de câteva săptămâni de o întrebare pe care o pun cei mici şi la care preotul răspunde în câteva minute, evident pe înţelesul lor. L-am rugat pe pr. Mihai Kiss, vice-parohul parohiei amintite (cunoscută şi ca Mănăştur 1 Vest), să pună în scris răspunsurile pe care le dă întrebărilor copiilor. A acceptat, rezultatul fiind materialul următor.

pr. Mihai Kiss

– Părinte, coperta cărţii din care citiţi Evanghelia este frumos ornamentată. Ce reprezintă acele ornamente?
– Iubiţi copii, Evanghelia este cuvântul lui Dumnezeu proclamat zilnic la Sfânta Liturghie, spre a hrăni sufletele tuturor celor care îl ascultă cu credinţă. Importanţa pe care o are această carte în cadrul celebrărilor liturgice poate fi ilustrată prin următoarele aspecte: este aşezată în permanenţă pe masa sfântului altar; este sărutată, purtată şi înălţată de preot în timpul Intratului mic; iar după apostol, este deschisă pentru a se citi pasajul evanghelic rânduit pentru ziua în curs. Ea îl simbolizează pe Isus Cristos, Cuvântul Tatălui, a cărui viaţă ne-o prezintă din perspectiva celor patru evanghelişti, care au scris sub inspiraţia Spiritului Sfânt.

Ornamentaţia exterioară, pe care o remarcăm la prima vedere, subliniază faptul că Evanghelia este icoana Mântuitorului nostru Isus Cristos, în centrul primei coperţi fiind ilustrată Învierea, iar în centrul celei de-a doua Răstignirea. De asemenea, se pot observa, în cele patru colţuri ale primei coperţi, cei patru evanghelişti însoţiţi de reprezentările lor simbolice: îngerul pentru Matei, leul pentru Marcu, taurul pentru Luca şi vulturul pentru Ioan. În paralel, pe colţurile celei de-a doua coperţi, apar patru „stâlpi” ai Vechiului Testament: Avraam, Moise, David şi Ilie. Toate aceste imagini nu sunt întâmplătoare ci subliniază conţinutul cărţii: în centrul Evangheliilor se află moartea şi învierea Domnului nostru Isus Cristos; cei patru evanghelişti şi-au lăsat amprenta în opera redactată; iar învăţăturile patriarhilor, ale regilor şi ale profeţilor Vechiului Testament se împlinesc în viaţa şi cuvintele Mântuitorului.

Dacă ne oprim asupra icoanei Învierii, gravată pe prima copertă, vom descoperi următoarele: Isus, înconjurat fiind de o lumină puternică, se coboară în lăcaşul morţilor, loc din care îi ridică pe protopărinţii noştri, Adam şi Eva, cei care sunt imaginea cea mai potrivită pentru a ilustra omenirea căzută în păcat, pe care Cristos o ridică din întunericul păcatului şi al morţii. Răstignirea, reprezentată pe coperta a doua, ne trimite cu gândul la perioada Postului Mare şi mai ales la Vinerea Mare, zi în care Isus Cristos a murit răstignit pe cruce, ca preţ de răscumpărare pentru toţi oamenii din toate timpurile. În încheiere, doresc să vă îndemn să nu uitaţi de faptul că Evanghelia este vestea cea bună pe care suntem datori să o transmitem celorlalţi prin faptele şi cuvintele noastre.

– Părinte, biserica este luminoasă: de ce ţineţi două lumânări aprinse pe altar?
– În Evanghelia după Ioan, Isus ne spune: „Eu sunt lumina lumii…” (Ioan 8,12). Am ales acest verset deoarece ne prezintă cuvintele prin care Mântuitorul se numeşte pe sine lumină, adică unul dintre elementele indispensabile vieţii pe pământ. Acesta este şi motivul pentru care Sfinţii Părinţi i-au spus Mântuitorului „Soarele dreptăţii” – cel care a venit pentru a aduce lumină şi speranţă într-o lume care era copleşită de întunericul păcatului şi al morţii. În biserică observăm mai multe surse de lumină: reflectoare, becuri, candele sau lumânări. Cele două candele care ard neîntrerupt în interiorul sfântului altar sunt semnul prezenţei lui Cristos euharisticul în tabernacol. Aşadar, primul simbol pe care îl putem atribui acestor lumânări este acela al prezenţei lui Cristos în mijlocul nostru.

Iar, dacă aţi fost atenţi, aţi putut observa că cele două lumânări care se află pe masa altarului se aprind în momentul în care începe Liturghia sau alte rugăciuni care se oficiază în biserică. În acest caz, lumânările, care ne oferă lumină şi căldură, dar se şi consumă în acelaşi timp, sunt simbolul rugăciunilor pe care le înălţăm către Dumnezeu. Materia primă folosită pentru obţinerea lumânărilor este de asemenea importantă, în biserici fiind recomandată folosirea lumânărilor din ceară naturală, care a fost produsă în stup de către tinerele albinele lucrătoare. Aceasta ne oferă o nouă dimensiune simbolică a lumânărilor, care au rezultat din florile câmpului şi truda albinelor: aceea a lui Cristos care s-a născut din tânăra fecioară Maria. Toate aceste simboluri ne invită să trecem prin credinţă dincolo de ceea ce vedem, încălzindu-ne de la razele Soarelui nostru Cristos.

– Părinte, pentru ce îngerul de pe uşa din dreapta a iconostasului ţine o sabie în mână?
– Îngerii sunt spirite pure care îl slujesc pe Dumnezeu şi îi ocrotesc pe oameni. Ei sunt împărţiţi în nouă cete, în funcţie de apropierea lor faţă de tronul lui Dumnezeu sau faţă de oameni. Îngerul din icoana care este prinsă pe uşa din dreapta a iconostasului este un arhanghel şi face parte din ceata a opta, ceată care alături de dregătorii şi îngeri se află cel mai aproape de oameni, transmiţând mesajul divin şi intervenind pentru aceştia înaintea lui Dumnezeu. Ne vom putea da seama despre cine este vorba dacă vom analiza atributele acestui înger, sabia şi straiele ostăşeşti, în cazul de faţă; şi poziţia pe care o are în structura iconostasului, uşa diaconească din partea dreaptă. Toate aceste elemente ne vor conduce la următoarea concluzie: îngerul care a fost pictat pe această uşă este arhanghelul Mihail, conducătorul oştirilor îngereşti şi cel care l-a biruit şi l-a alungat pe Lucifer din cer.

Dacă privim la alte icoane sau imagini religioase care îl ilustrează pe arhanghelul Mihail, vom descoperi şi alte atribute ale sale: balanţa cu cele două talere şi şarpele al cărui cap se află sub piciorul său. Sabia din mâna sa este simbolul biruinţei lui Dumnezeu asupra Satanei, şi totodată al cuvântului divin care a fost asemănat de către autorul Epistolei către Evrei cu o sabie cu două tăişuri, care pătrunde în inima omului pentru a o transforma (Evrei 4,12). În paralel cu Mihail, pe uşa din partea stângă, este pictat Gabriel, arhanghelul bunelor vestiri. Uşile acestea se numesc uşi diaconeşti, fiind folosite de cele mai multe ori de către diaconi, cei care au rolul de a face legătura între preot şi poporul credincios, sau între altar şi restul bisericii. Aceştia, prin veşmintele lor lungi până la pământ şi prin rolul pe care îl au în cadrul Sfintei Liturghii, îi simbolizează pe îngerii din ceruri, care aduc neîncetat laudă Domnului.

– Părinte, de ce duminica este ziua în care trebuie să venim la biserică?
– Pentru ca să vă răspund la această întrebare, doresc să pornim de la numele fiecărei zile a săptămânii. Primele cinci zile ale săptămânii şi-au păstrat numele corpurilor cereşti sau al planetelor care se află în apropierea Pământului: luni de la Lună, marţi de la Marte, miercuri de la Mercur, joi de la Jupiter şi vineri de la Venus. Din şapte zile, ne-au mai rămas două: sâmbăta şi duminica; acestea nu şi-au luat denumirea de la corpurile cereşti, ci de la două zile importante din istoria mântuirii: „Shabatul” – la origini a fost a şaptea zi a Creaţiei, devenind mai apoi ziua în care evreii se adunau în sinagogile lor pentru a citi şi a interpreta Legea lui Moise; şi „Dies Domini”, în latină, care în traducere în limba română înseamnă Ziua Domnului – este ziua de după Shabat, ziua a opta, în care femeile mironosiţe s-au dus de dimineaţă la mormântul lui Isus, pe care l-au găsit gol; este Ziua Învierii Domnului.

Biserica sărbătoreşte o dată pe an Duminica Învierii sau Paştele, dar fiecare duminică din an ne aminteşte şi ne invită să retrăim bucuria apostolilor şi a femeilor mironosiţe care au aflat că Isus Cristos a înviat, călcând cu moartea pe moarte. Aşadar, noi venim la biserică duminica pentru a sărbători Ziua Domnului, zi în care Isus, prin învierea Sa, a rupt toate lanţurile păcatului şi ale morţii. Participarea noastră la Sfânta Liturghie în fiecare duminică este semnul mulţumirii pe care i-o aducem lui Dumnezeu pentru tot ce a făcut şi va realiza în viaţa fiecăruia dintre noi. Duminica este ziua în care ne întrerupem activităţile din timpul săptămânii şi ne dăruim cu totul lui Dumnezeu şi aproapelui.

Posted in Întrebări.

One Comment

  1. Este foarte important ca tinerii zilelor noastre sa fie informati cu privire la aceste lucruri, de aceea il felicit pe Parintele Mihai pentru modul de a explica si pedagogia cu care raspunde la intrebare. Tinerii sunt viitorul si de aceea trebuie sa ne indreptam atentia spre ei deoarece o sa devina credinciosi de rind si daca au fost formati bine cu siguranta o sa fie credinciosi buni. „Laudat sa fie Isus„!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *