Sfânta Scriptură este esenţială pentru a-l cunoaşte pe Cristos

Print Friendly, PDF & Email

Autor: pr. Lucas Teixeiura
Traducere: pr. Mihai Pătraşcu
Sursa: Zenit, 19 septembrie 2008

Cardinalul Albert Vanhoye
şi Cardinalul Joseph Ratzinger

„Sfânta Scriptură este esenţială pentru a-l cunoaşte pe Cristos” explică în acest interviu, la puţine zile de apropiatul Sinod al Episcopilor, unul dintre cei mai prestigioşi biblişti din lume, Cardinalul Albert Vanhoye. Preot iezuit, fost rector al Institutului Biblic Pontifical şi fost secretar al Comisiei Biblice Pontificale, el s-a născut la 24 iulie 1923 la Hazebrouck, în Dieceza de Lille, în nordul Franţei, la graniţa cu Belgia. Din anul 1963 a fost profesor la Institutul Biblic Pontifical din Roma, unde a desfăşurat o intensă activitate didactică predând exegeza Noului Testament până în anul 1998, ţinând cursuri de exegeză a Scrisorii către Evrei şi a Scrisorilor Pauline şi conducând cursuri de metodologie, cursuri de teologie biblică şi seminarii despre Evanghelii, Scrisori şi Apocalips.

A luat parte activă la redactarea unor documente ale Comisiei Pontificale Biblice mergând pe urmele lucrării începute de Conciliul Vatican II, cum ar fi: „Interpretarea Bibliei în Biserică” (1993) şi „Poporul evreu şi Sfintele sale Scripturi în Biblia creştină” (2001). Ca recunoştinţă pentru slujirea sa adusă Bisericii în acest domeniu, Papa Benedict al XVI-lea l-a creat Cardinal în consistoriul din 24 martie 2006. Acelaşi Papă l-a numit membru al următorului Sinod al Episcopilor din lume, care va avea loc la Roma în luna octombrie, pe tema „Cuvântul lui Dumnezeu în viaţa şi în misiunea Bisericii”. În acest interviu acordat agenţiei Zenit, Cardinalul explică ce este pentru el Biblia şi ce aşteaptă de la adunarea Episcopilor.

– Cum şi când aţi început să vă interesaţi de studiul Cuvântului lui Dumnezeu?
– Interesul meu pentru cuvântul lui Dumnezeu a început desigur încă din copilăria mea, dar s-a aprofundat şi intensificat în special odată cu studiul teologiei. Mă pregăteam pentru hirotonirea preoţească şi atunci am devenit pasionat de Evanghelia după Ioan. Eram pregătit pentru acest studiu, deoarece înainte de teologie, timp de doi ani, a trebuit să predau greaca clasică la nivel înalt, unor tineri iezuiţi care pregăteau lucrările la Sorbona, în Paris. Eram deci în contact direct cu textul grec al Noului Testament şi cu textele greceşti ale Vechiului Testament.

Am studiat în particular tema credinţei în Evanghelia după Ioan, o temă desigur fundamentală. Pentru Ioan credinţa constă în a crede în Cristos Fiul lui Dumnezeu; aceasta nu este pur şi simplu adeziunea la adevăruri revelate, ci este înainte de toate adeziune la o persoană, o persoană care este Fiul lui Dumnezeu, care săvârşeşte lucrarea Tatălui, în unire cu Tatăl şi care ne invită şi pe noi să săvârşim lucrarea Sa.

– Mai apoi aţi devenit unul dintre cei mai mari specialişti în Scrisoarea către Evrei…
– Din acest studiu asupra sfântului Ioan au ieşit câteva articole. Din motive de timp, însă, pentru că a trebuit imediat să predau cursuri, nu am putut să continui această muncă. În acelaşi timp mi-am dat seama că am găsit lucruri foarte interesante în Scrisoarea către Evrei şi, deci, puteam, având câteva luni în fiecare an, să pregătesc o teză despre această scriere, pe vremea aceea mai puţin studiată. Aşadar, interesul meu s-a concentrat asupra Scrisorii către Evrei, care este o scriere foarte profundă, o sinteză de cristologie sub aspectul sacerdotal. Am admirat întotdeauna profunzimea acestei scrisori care este în realitate o omilie, în care misterul lui Cristos este prezentat în toate dimensiunile sale, de la dimensiunea cea mai înaltă de Cristos Fiu al lui Dumnezeu, strălucirea gloriei lui Dumnezeu, amprentă a substanţei Sale şi până la Cristos, fratele nostru, care a asumat toată mizeria noastră şi s-a înjosit la nivelul celor condamnaţi la moarte, tocmai pentru a pune acolo toată iubirea Sa şi a deschide o cale care merge până la Dumnezeu.

Pe de altă parte, Scrisoarea către Evrei manifestă o cunoaştere cu adevărat extraordinară a Vechiului Testament şi a sensului împlinirii Vechiului Testament cu cele trei dimensiuni de corespundere, de ruptură a câtorva aspecte şi apoi în mod natural de depăşire, împlinire completă. Providenţa a făcut în aşa fel încât eu am putut să îmi consacru cu adevărat toată viaţa aprofundării Scripturii spre beneficiul atâtor studenţi din toate naţiunile. Îi mulţumesc aşadar mult Domnului că mi-a dat acest privilegiu.

– Care au fost fundamentele dumneavoastră pentru studiul Bibliei?
– Fundamentele mele sunt în mod clar fundamente de credinţă. Biblia este un text care exprimă credinţa. Pentru a o primi în mod serios şi profund trebuie să fii în curentul care a produs-o. Apropierea de textul inspirat cu o atitudine de credinţă este deci esenţială. Pe de altă parte, există şi convingerea că Biblia este şi o carte istorică, nu doar un cuvânt teoretic; o revelaţie cu fapte, cu evenimente; o realitate istorică existenţială care trebuie deci primită sub acest aspect.

– În toţi aceşti ani de studiu al Cuvântului lui Dumnezeu, ce anume v-a stimulat mai mult să continuaţi în cercetarea dumneavoastră, în pofida diferitelor dificultăţi ale ambientului exegetic sau chiar ale muncii însăşi? Care sunt motivaţiile dumneavoastră cele mai profunde?
– Cu siguranţă, convingerea că Sfânta Scriptură este esenţială pentru a-l cunoaşte pe Cristos, pentru a adera la Cristos, pentru a investiga toate dimensiunile misterului lui Cristos. Legătura strânsă dintre cercetarea exegetică, aprofundarea credinţei şi a vieţii spirituale. Acest lucru a făcut în aşa fel încât eu nu am ezitat niciodată să studiez, să fac cercetări, să-mi dedic toate forţele şi capacităţile mele în acest studiu de importanţă fundamentală pentru viaţa Bisericii.

– Care au fost roadele cele mai preţioase pentru viaţa dumneavoastră sacerdotală care au provenit din contactul cu Cuvântul?
Card. Vanhoye: Cuvântul lui Dumnezeu a hrănit viaţa mea spirituală în mod foarte rodnic. De exemplu, atunci când eram încă student la Institutul Biblic Pontifical, am făcut un studiu asupra a două fraze din Evanghelia după Ioan care exprimă relaţia dintre lucrarea lui Isus şi lucrarea Tatălui. Darul lucrărilor i-a fost făcut lui Isus. În două fraze Isus vorbeşte despre lucrările pe care Tatăl i le-a dăruit. Am văzut insistenţa: „Tatăl meu lucrează până acum; lucrez şi eu” (Ioan 5,17). O temă foarte importantă pentru aprofundarea vieţii spirituale nu numai în mod speculativ dar în special în lucrarea însăşi. După cum Tatăl îi dădea lucrările Sale lui Isus, tot aşa Isus ne dă lucrările noastre. Acesta este un punct care mă hrăneşte: trebuie să fac mereu cu Domnul lucrarea Domnului.

Am înţeles, pe de altă parte, că pentru a face împreună cu Domnul lucrarea Domnului este esenţial să fim uniţi cu Inima Domnului, pentru că lucrarea Domnului nu este o lucrare administrativă, care se poate face cu o anumită detaşare, ci este o lucrare de iubire. Aceasta este pentru mine o orientare pe care o reiau în continuu, frumoasă, profundă şi exigentă. El este autorul principal, eu sunt un sărman şi modest asistent, dar care trebuie să se implice, pentru că lucrarea este importantă, o lucrare frumoasă pe care o face Domnul. Acesta este exemplul principal al raportului meu cu Scriptura.

– Ce anume lipseşte astăzi în Biserică pentru ca Scriptura să aibă tot mai multă influenţă în viaţa spirituală a credincioşilor?
– Lipsesc două lucruri principale: pe de o parte mijloacele, instrumentele, ceea ce poate să îi ajute pe credincioşi să primească bine cuvântul lui Dumnezeu; şi pe de altă parte meditaţia asupra textelor din Biblie din partea credincioşilor. Este vorba de două lucruri bine cunoscute deja, slavă Domnului, în viaţa Bisericii şi care au fost făcute şi mai mult prezente graţie Conciliului Vatican II. Totuşi, există mereu un progres care trebuie făcut: pe de o parte, a-i educa pe credincioşi să primească bine cuvântul lui Dumnezeu şi să îl primească nu numai în minte, ci în inimă şi în viaţă. Acest lucru este clar. Trebuie educaţi credincioşii să facă aceasta. Şi, pe de altă parte, pentru ca să fie realmente efectiv, este indispensabil să mediteze credincioşii cuvântului lui Dumnezeu, să-şi amintească, să reflecteze asupra lui. Astfel viaţa lor va fi puţin câte puţin transformată de puterea cuvântului lui Dumnezeu.

– În acest scop, aşa cum a afirmat de mai multe ori Papa Benedict al XVI-lea, lectio divina poate să fie un mijloc foarte potrivit.
– Desigur, lectio divina este o metodă de aprofundare foarte serioasă a Scripturii inspirate. Pentru ca să aibă însă influenţă asupra vieţii credincioşilor, este necesar ca ultimul pas să fie tocmai aplicarea în viaţă. Este posibilă o lectio divina care să se mulţumească să fie numai o analizare atentă a textului; şi apoi o meditare. Dar trebuie să fie completată de o angajare a credinciosului la a aplica, a primi cu adevărat în viaţa sa Cuvântul lui Dumnezeu, a-l face nu numai prezent ci operativ.

Această metodă are marele merit că duce atenţia asupra textului biblic, aşa cum este el în sine, în semnificaţia sa exactă, şi apoi concentrează efortul de atenţie asupra textului, înainte de a porni în speculaţii care ar putea să nu aibă nici un raport cu textul. Lectio divina porneşte de la adevărata lectio, de la citirea atentă. Cardinalul Martini insista asupra acestui lucru atunci când făcea în Domul din Milano adunări lungi de lectio divina. Aşadar, se încearcă mai apoi să se mediteze, să se vadă raportul cu situaţia actuală a credincioşilor, şi se încearcă şi să se asume atitudini spirituale de contemplaţie, de unire cu Dumnezeu etc. Aşa cum am spus, trebuie însă prelungită lectio divina, în sensul unei transformări a vieţii.

– Sinodul se va ocupa şi de tema predicării Cuvântului lui Dumnezeu, mai ales în liturgie. Din experienţa dumneavoastră, care sunt elementele esenţiale de care trebuie ţinut cont în omilie?
– Omiliile trebuie să fie rodul la lectio divina, practicată într-o manieră sau alta, adică omiliile trebuie într-adevăr să le dea credincioşilor un contact direct cu cuvântul lui Dumnezeu, deci să explice suficient de clar importanţa lui imediată şi apoi să continue în aplicarea în viaţă, în actualizarea lui. O omilie nu poate să rămână niciodată numai teoretică. Trebuie să aibă o forţă pătrunzătoare în viaţă. A porni, deci, bine de la text şi apoi a-l aplica la viaţa spirituală.

Trebuie spus că pentru predică este util să se folosească şi exemplele sfinţilor. Pentru că sfinţii îi ajută pe oameni să primească unele aspecte ale textelor biblice care ar putea să rămână un pic îndepărtate. Sfinţii în schimb fac ca textele biblice să fie mai la îndemâna credincioşilor. Este clar că spiritul de copilărie spirituală, de exemplu, care este cerut de Isus în evanghelii – „dacă nu veţi deveni asemenea copiilor, nu veţi intra în împărăţia cerurilor” (Matei 18,3) – este înţeles foarte bine de oameni dacă este luată sfânta Tereza a Pruncului Isus ca model. Sau, în ceea ce priveşte caritatea faţă de cei săraci, Maica Tereza este un exemplu care-i stimulează pe oameni să înţeleagă că într-adevăr caritatea trebuie să se îndrepte spre cei mai nevoiaşi, că nu putem să fim uniţi cu Cristos dacă nu suntem deschişi spre această caritate. Pe de altă parte, Maica Tereza a pus foarte bine în legătură rugăciunea, unirea cu Cristos şi caritatea. Viaţa ei era hrănită cu o rugăciune foarte profundă, cu o viaţă spirituală exigentă, uneori dureroasă. Exemplele sunt deci utile, dar trebuie să fie folosite în relaţie cu textele biblice, deoarece sfinţii sunt făcuţi pentru a da mărturie despre textele biblice.

– Sinodul provoacă şi va provoca un interes reînnoit pentru Biblie. Ce itinerar aţi sugera unui credincios care doreşte să cunoască mai bine cuvântul lui Dumnezeu?
– Este clar că pentru un creştin trebuie început cu Evanghelia. A lua o Evanghelie, a o aprofunda în meditaţie, în rugăciune, a o aplica la viaţa proprie. Acesta este primul lucru esenţial. Evanghelia însăşi face însă trimitere la Vechiul Testament. Isus e Mesia cel promis. Este utilă aşadar citirea textelor profetice, în special a acelora care sunt mesianice. Pentru rugăciune sunt utili psalmii, însă trebuie spus că nu au mereu spiritul evanghelic. Trebuie făcută deci o distincţie. Unii psalmi sunt plini de imprecaţii împotriva duşmanilor, sunt foarte departe de preceptul lui Isus de a-i iubi pe duşmani şi de a ne ruga pentru ei. Este clar că pentru un credincios este necesar să fie ajutat de instrumente care să prezinte textele şi să le pună la îndemâna inteligenţei lor, a capacităţii lor de a înţelege şi de a trăi.

Apoi, în cadrul Evangheliilor există desigur o diferenţă între sinoptici şi Evanghelia după Ioan. Evanghelia cea mai interesantă la prima vedere pentru un credincios este Evanghelia după Marcu, care este foarte vie, care relatează minunile în manieră detaliată etc. Evanghelia după Matei ne dă o învăţătură mai bogată, deci trebuie mereu să ne întoarcem la ea pentru a fi umpluţi de spirit evanghelic. Pe de altă parte, Evanghelia după Ioan aprofundează credinţa într-o manieră minunată. Cu adevărat trebuie meditată Evanghelia după Ioan, primită cu spirit de credinţă şi de iubire faţă de Domnul.

Luca este şi el foarte interesant. Este Evanghelia discipolului. Ar fi posibil să se înceapă şi cu Evanghelia după Luca, aceasta interesându-se mai mult de relaţia discipolului cu Domnul Isus. Marile cuvântări din Matei sunt fărâmiţate în Evanghelia după Luca. Fericirile, în schimb, în loc să fie exprimate la persoana a treia, sunt adresate direct discipolilor: „Fericiţi sunteţi voi, cei săraci…” Acesta este un exemplu. Apoi, Luca se raportează la Isus în manieră foarte delicată, în special în relatarea Pătimirii. Acolo se vede foarte bine iubirea sa delicată faţă de Domnul; faptul că atenuează lucrurile mai crude, mai ofensatoare.

– Preoţilor tineri uneori psalmii pot să li se pară un pic îndepărtaţi de realitatea lor concretă. Ce sfat le-aţi da pentru a scoate cel mai mare profit din rugăciunea Liturgiei Orelor?
– I-aş sfătui să caute un comentariu într-adevăr potrivit, adică un comentariu aprofundat, nu pur filologic, istorico-critic, un comentariu care scoate în evidenţă conţinutul spiritual al psalmilor. Pentru că este clar că psalmii conţin o bogăţie minunată din punct de vedere spiritual: sensul de adoraţie, sensul de încredere în Dumnezeu, sensul de unire cu Dumnezeu în rugăciune, în viaţă. Există într-adevăr aspiraţii spirituale foarte frumoase şi foarte puternice în psalmi. Pe de altă parte, sfântul Ambrozie spunea că psaltirea este ca un rezumat al întregului Vechi Testament, pentru că există şi psalmi istorici, psalmi sapienţiali, psalmi de primire a legii Domnului, etc.

După Conciliu a fost facilitată aplicarea psalmilor la viaţa creştină cu omiterea lucrurilor mai îndepărtate de Evanghelie. După părerea mea acesta este un lucru oportun, deoarece un creştin nu poate să dorească, de exemplu, ca fiii persecutorilor să fie zdrobiţi pe pământ, aşa cum se spune în psalmul de pe mal, al exilaţilor. Acest psalm exprimă o iubire foarte profundă şi duioasă faţă de Ierusalim, dar se termină prin a le dori duşmanilor să li se întâmple lucruri foarte crude. Mi se pare oportun şi util din punct de vedere al primirii cuvântului lui Dumnezeu să se omită lucrurile care au fost îndreptate de către Isus.

– Sinodul se va ocupa şi de Sfânta Scriptură în contextul ecumenismului. Dumneavoastră aţi avut vreo experienţă de lucru, studiu, rugăciune în acest domeniu?
– Am colaborat la traducerea ecumenică franceză, o lucrare provocată de Conciliu, foarte rodnică din punct de vedere ecumenic. S-a constatat că Biblia este într-adevăr un teren de unitate. Desigur, există texte biblice care au dat ocazia unor diversităţi de opinii foarte puternice. Dar atâtea lucruri ne sunt comune şi trebuie să profităm de ele. Sinodul va avea şi acest aspect de deschidere ecumenică. Este clar că protestantul, dacă urmează acel sola Scriptura al lui Luther, nu este în curentul Tradiţiei. Există o dificultate. Pe de altă parte, însă, catolicii aveau tendinţa de a nu medita prea mult Biblia şi de a fi mai atenţi la dogme şi la devoţiuni. Atenţia dată Cuvântului lui Dumnezeu scris este deci cu siguranţă o foarte puternică legătură care ne apropie pe unii de alţii într-o primire comună.

– Dumneavoastră aţi cunoscut şi aţi învăţat mai mulţi exegeţi. Cum se poate evita ca Biblia să se transforme într-un simplu obiect de studiu dezlipit de propria viaţă spirituală şi în stare să producă concluzii care pot pune la îndoială adevărurile de credinţă?
– Consider că remediul principal este meditarea textelor biblice, în atitudine de credinţă şi de rugăciune. Exegeţii nu se pot mulţumi să studieze textele. Trebuie să le mediteze într-o atmosferă de unire cu Domnul, de căutare a Lui şi conştienţi mereu că numai Cristos dă toată bogăţia Scripturii inspirate; că El este cel care deschide pe deplin minţile noastre pentru înţelegerea Scripturii, aşa cum spune la sfârşit Evanghelia după Luca. Aş spune aşadar că remediul este rugăciunea, înţeleasă ca meditare care caută unirea cu Domnul, primirea luminii Sale, primirea iubirii Sale. Numai aceasta poate feri de pericolul unei atitudini raţionaliste şi sterilizatoare, care poate să devină mai degrabă o piedică pentru viaţa credincioşilor.

– Care sunt aşteptările dumneavoastră în privinţa Sinodului? Va avea vreo influenţă şi asupra studiilor biblice?
– Nu sunt sigur că Sinodul va putea să influenţeze mult studiile exegetice, în sensul că el va urma o perspectivă pastorală. Este o perspectivă care intră desigur şi în explicarea textelor biblice, însă exegeza este o cercetare ştiinţifică aprofundată, dintr-un punct de vedere care nu este în mod direct pastoral. Cu siguranţă putem să aşteptăm de la Sinod indicaţii foarte rodnice pentru o mai bună cunoaştere a Bibliei, o primire mai mare a Bibliei în viaţa comunităţilor creştine şi în viaţa spirituală a persoanelor. Pe de altă parte, există şi un interes ecumenic, care este exprimat în mod direct în Instrumentum laboris. Se poate spera într-o apropiere şi mai puternică a diferitelor confesiuni creştine graţie acestei primiri a cuvântului lui Dumnezeu scris.

Instrumentum laboris lasă să se înţeleagă că Sinodul se va interesa în special de Cuvântul lui Dumnezeu scris, chiar dacă lărgeşte perspectiva sa. Spune că Cuvântul lui Dumnezeu este Cristos, deci spune că scopul Sinodului este să-l facă mai bine cunoscut pe Cristos. Acest lucru mi se pare adevărat ca scop ultim, dar scopul mai direct va fi desigur acela de a atrage atenţia cu privire la necesitatea unui contact mai puternic şi mai profund al tuturor membrilor Bisericii cu Cuvântul lui Dumnezeu scris. Desigur, cuvântul scris trebuie să redevină viu, nu poate să rămână un text mort, şi pentru ca să redevină viu trebuie să fie inserat în curentul viu al Tradiţiei, al predicării şi al vieţii Bisericii.

Notă: Textul a apărut iniţial tradus pe Ercis.ro.

Posted in Biblic, Interviu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *