De ce apare Maria?

Teme: Biserică, Interviu, Teologie.
.
Publicat la 24 septembrie 2008.
Print Friendly, PDF & Email

Autor: Irene Lagan
Traducere: Radu Capan
Sursa: Zenit, 3 septembrie 2008

Cartea lui Miravalle

Apariţiile mariane private slujesc la a aminti omenirii că Dumnezeu există şi la a oferi ocazia unei „examinări globale a conştiinţei”, consideră mariologul Mark Miravalle. Profesorul de teologie de la Universitatea Franciscană din Steubenville, Ohio, SUA, a participat luna aceasta la cel de-al XXII-lea Congres Mariologic Internaţional de la Lourdes. Congresul, ce are loc o dată la patru ani, este organizat de Academia Pontificală Mariană Internaţională. Tema din acest an a fost „Apariţiile Fecioarei Maria: între istorie, credinţă şi teologie”. Miravalle, autor al cărţii „Mariologia: un ghid pentru preoţi, diaconi, seminarişti şi persoane consacrate” (apărută la Queenship Publishing), discută în continuare despre semnificaţia apariţiilor mariane pentru vremurile noastre.

– Care este semnificaţia pelerinajului Papei Benedict al XVI-lea la Lourdes?
– Sfântul Părinte, asemenea Bisericii, nu ezită să celebreze revelaţiile mariane private autentice, după cum o evidenţiază vizita sa la Lourdes. Papa Benedict al XVI-lea recunoaşte în Lourdes unul dintre cele mai faimoase locuri de convertire, de har şi de vindecare. Asemenea predecesorului său, actualul Pontif recunoaşte şi legătura organică dintre apariţiile de la Lourdes şi încercările particulare ale bolnavilor din lumea întreagă, fapt recunoscut an de an în aniversarea de la 11 februarie, devenită Ziua Mondială a Bolnavului.

– Ce ne puteţi spune despre congres?
– Scopul conferinţei este examinarea teologică şi ştiinţifică a domeniului revelaţiilor mariane private, natura lor, istoria lor şi relevanţa lor contemporană. După cum sintetiza Rene Laurentin, Biserica examinează în esenţă criteriul triplu al mesajului, fenomenului şi roadelor spirituale atunci când discerne o pretinsă revelaţie. Laurentin menţiona de asemenea cândva că dacă evenimentele de la Lourdes s-ar fi întâmplat astăzi, probabil nu ar fi fost acceptate, în lumina scepticismului şi raţionalismului vremurilor noastre. În acest timp de mare raţionalism, materialism, consumism şi umanism, posibilitatea supranaturalului pare tot mai mult diminuată pentru persoanele obişnuite.

Şi totuşi, Dumnezeu continuă să „interfereze” cu istoria umană trimiţând-o pe Mama lui Isus în special în timpuri în care viziunea raţionalistă face actele credinţei creştine mai dificile. Familia umană are nevoie să i se amintească, uneori în moduri dinamice şi supranaturale, de faptul că Dumnezeu există, că Evanghelia lui Isus Cristos este o chemare universală, că suntem cu toţii responsabili de alegerile noastre umane şi că, mai presus de toate, lumea ar putea beneficia de un fel de „examinare globală a conştiinţei” privitor la cât de bine răspundem la invitaţia lui Dumnezeu pentru mântuirea personală şi pentru pacea în lume. Ţine de noi să răspundem invitaţiei.

Biserica abordează atât cu precauţie cât şi cu deschidere domeniul revelaţiilor private. Ea nu poate să rişte să îşi piardă credibilitatea de păzitoare a revelaţiei publice printr-o confirmare pripită a pretinselor revelaţii private, mai ales a celor false. Şi totuşi, putem vedea roadele generoase ale revelaţiilor mariane private autentice, care îndeamnă lumea să trăiască mesajul mântuitor al Evangheliei în plinătatea Bisericii, precum şi să asiste misiunea continuă a Bisericii de evanghelizare. Imaginaţi-vă secolul XVI fără Guadalupe, sau secolele XIX şi XX fără Rue du Bac, Lourdes şi Fatima. În timp ce rămânem în ascultare faţă de deciziile definitive ale Bisericii vizavi de o anumită revelaţie, trebuie să îi mulţumim lui Dumnezeu pentru harul extraordinar şi binecuvântările pe care le acordă lumii prin intermediul apariţiilor mariane autentice.

– Sunt în aceste vremuri mai multe apariţii mariane anunţate şi aprobate decât în alte vremuri?
– În perioada contemporană au fost mai multe apariţii aprobate decât în orice altă perioadă a istoriei Bisericii. Trebuie să ţinem cont de faptul că natura şi scopul revelaţiilor private nu este niciodată să înlocuiască revelaţia publică ce se găseşte în Scriptură şi Tradiţie, ci să accentueze aspectele mai provocatoare ale Evangheliei. De exemplu, chemarea la o mai mare generozitate în rugăciune, la post regulat, la convertire hotărâtă, care conduce cu adevărat la pacea spirituală a inimii. Dacă apariţiile mariane adevărate sunt mai numeroase în timpurile noastre înseamnă că acum este mai mare nevoie de încurajarea la rugăciune şi la trăirea vieţii sacramentale în Biserică. Trebuie să fim recunoscători, dar, după cum Fericitul Papă Ioan al XXIII-lea spunea la 18 februarie 1959 în discursul de la Lourdes, trebuie şi să „ascultăm cu atenţie avertismentele salutare ale Maicii lui Dumnezeu”, care caută „să ne călăuzească în ceea ce facem”.

– Ce temă aţi prezentat la congresul de la Lourdes?
– Prezentarea mea a fost despre cooperarea unică a Mariei la mântuire, aşa după cum apare în apariţiile mariane aprobate, din secolele XIX şi XX. În apariţiile din Paris – 1830, Lourdes – 1858, Fatima – 1917, Amsterdam – 1945 şi Akita – 1970, tema co-răscumpărării din partea Fecioarei Mariei, precum şi chemarea mariană la o co-răscumpărare creştină a poporului lui Dumnezeu, constituie o temă consistentă. Mama lui Isus a participat în mod unic alături de Isus, ca şi „co-răscumpărătoare” la realizarea mântuirii lumii. Noi suntem chemaţi să oferim rugăciune şi penitenţă lui Dumnezeu pentru repararea păcatelor şi pentru convertirea păcătoşilor prin intermediul acestui mesaj marian către lumea modernă. Bernadetta ne-a repetat chemarea Fecioarei Maria la „penitenţă, penitenţă, penitenţă”. Fecioara de la Fatima le-a cerut copilaşilor vizionari să se roage zilnic rozariul pentru convertirea păcătoşilor şi pentru pacea lumii, „să faceţi din tot ceea ce puteţi o jertfă”, şi Maria a apărut ca „Fecioara Îndurerată” în timpul apariţiei din 13 octombrie 1917, când a avut loc miracolul solar.

Statuia Fecioarei Tuturor Neamurilor de la Akita, Japonia, a plâns de 101 ori şi apariţiile şi fenomenele au fost declarate ca supranaturale în 1984 de către Episcopul Ito de Niigata, după consultarea cu Cardinalul Joseph Ratzinger. Apariţiile Fecioarei Tuturor Neamurilor, aprobate de Episcopul Joseph Punt de Amsterdam ca autentice în 2002, au aprofundat chemarea la co-răscumpărarea creştină precum şi la definirea solemnă a Mariei ca şi co-răscumpărătoare, mijlocitoare şi apărătoare. Nu trebuie să surprindă faptul că adevărul despre rolul unic al Fecioarei Maria alături de Isus în răscumpărare, după cum este el susţinut explicit de Magisteriu în ultimele două secole, este oglindit în domeniul revelaţiilor private aprobate din aceeaşi perioadă istorică.

– Tema Mariei ca şi co-răscumpărătoare are legătură şi cu posibila definire a unei a cincia dogme mariane. Care ar fi pentru Biserică beneficiile aşteptate de la această dogmă în aceste timpuri?
– Cred că o definiţie papală ar avea numeroase efecte pozitive pentru Biserică. Ar articula, cu cea mai mare claritate scripturală şi teologică posibilă, această doctrină perenă despre rolul unic al Fecioarei Maria, care este în întregime dependent de Isus Cristos, Răscumpărătorul divin şi uman al tuturor. Este dificil să te gândeşti la un Pontif mai capabil pentru o astfel de definire decât actualul Papă-teolog, genialul Papă Benedict al XVI-lea, dacă dânsul va dori să facă această proclamare. Cred de asemenea că această dogmă ar servi misiunii ecumenice a Bisericii, asigurând celelalte tradiţii creştine că Biserica Catolică face o distincţie între Isus Cristos ca Răscumpărător divin şi uman de care depinde întreaga mântuire, şi participarea unică a neprihănitei Sale Mame la istoria mântuirii.

Dogma ar ajuta de asemenea poporul lui Dumnezeu să se concentreze asupra îndatorii fiecărui creştin de a participa la mântuirea semenilor. Nu ar fi oare acesta antidotul pentru izolarea şi singurătatea atâtora? Nu este acesta răspunsul la chemarea noii evanghelizări şi la chemarea Fecioarei de la Fatima de a ne ruga şi a face penitenţă pentru convertirea păcătoşilor? Ar fi de fapt un răspuns clar din partea Bisericii pentru toţi cei care se tem că suferinţa nu are sens. Dimpotrivă, pentru creştini suferinţa umană este mereu supranaturală şi în mod veşnic răscumpărătoare.

– Sunteţi editor al cărţii „Mariologia: un ghid pentru preoţi, diaconi, seminarişti şi persoane consacrate”. Ce ne puteţi spune despre scopul acestei lucrări?
– Intenţia a fost de a realiza un singur volum de mariologie, postconciliar, care să fie util preoţilor, diaconilor, persoanelor consacrate, seminariştilor, precum şi anumitor laici. Înainte de Conciliul Vatican II, mariologul american pr. Junipel Carol a produs o operă de mariologie în trei volume, în care a dedicat câte un capitol fiecărui teolog de renume care a avut o contribuţie în studierea teologiei mariane. Din păcate, după Conciliu nu a mai fost realizată o operă similară în limba engleză. De-a lungul anilor, mai mulţi preoţi şi persoane consacrate au declarat că simt un anumit „gol” în formarea teologică pe care au primit-o privitor la dogma şi devoţiunea mariană. Prima noastră intenţie cu această lucrare a fost deci să venim în întâmpinarea acestora, pentru a umple golul cu o mariologie bogată şi contemporană, dar în limitele unui singur volum.

Am contactat mariologi din diferite ţări, inclusiv Italia, Spania, Franţa, Elveţia şi din SUA, precum şi din diferite universităţi şi societăţi mariologice, solicitându-le să contribuie la un capitol privind câte un adevăr dogmatic, doctrinal, liturgic sau devoţional despre Maica Domnului, care să fie în deplină conformitate cu direcţiile stabilite de Conciliul Vatican II, comunicând sublima tradiţie a Bisericii despre Mama lui Isus. Lucrarea reflectă ceea ce Papa Benedict al XVI-lea numeşte o „hermeneutică a continuităţii”, în linie cu bogata mariologie de dinainte de Conciliu, cuplată cu inspiratele viziuni mariologice ale Conciliului şi ale Magisteriului post-conciliar, în special cu contribuţiile extraordinare ale Papei Ioan Paul al II-lea. Am căutat deci să prezentăm ce este mai bun din mariologia clasică, dar oferind în acelaşi timp şi o teologie contemporană cu privire la Maria, în lumina Conciliului Vatican II.

– Cum aţi explica diminuarea studiilor mariologice constatată după Conciliul Vatican II?
– Este interesant că teologi precum Cardinalul Ratzinger au făcut referinţă la anii de după Conciliu ca la un „deceniu fără Maria”. Explicaţia nu constă desigur în învăţătura mariologică a Conciliului, ci în diferitele interpretări eronate date acestuia, unii crezând că Părinţii conciliari au dorit reducerea accentului pe rolul Mariei în Biserică. Geniala şi generoasa mariologie a Pontifului „Totus Tuus”, Slujitorul lui Dumnezeu Ioan Paul al II-lea, a reorientat curentul mariologic către ceea ce este mai bun atât din mariologia clasică cât şi din cea conciliară.

– Ce v-a inspirat în scrierea acestei cărţi?
– Pe lângă amintita nevoie de a umple golul studiului mariologic pentru unii dintre clericii şi persoanele consacrate de astăzi, un imbold special mi l-a oferit pontificatul şi persoana defunctului Pontif. Papa Ioan Paul al II-lea a reuşit să prezinte în acelaşi timp o mariologie centrată pe Cristos şi o mariologie centrată pe Biserică, într-o vreme în care teologii simţeau datoria să aleagă între una sau alta. Mariologia Papei Ioan Paul al II-lea a dovedit armonie perfectă în aprecierea participării unice a Fecioarei Maria ca şi colaboratoare la mântuirea adusă de Isus Cristos, şi drept urmare a rolului ei de mijlocitoare şi apărătoare maternă în slujba omenirii; dar şi a modului în care Neprihănita Mamă a lui Dumnezeu este modelul perfect pentru poporul lui Dumnezeu ca şi co-răscumpărători şi mijlocitori unii pentru alţii şi pentru întreaga omenire. Abordarea dublă a Papei Ioan Paul al II-lea, de înţelegere a rolului unic al Mariei în relaţie cu Isus şi cu Biserica, ne oferă hermeneutica adevărată şi corectă de înţelegere a mariologiei de astăzi.

În luna august a acestui an, Papa Benedict al XVI-lea a spus câteva lucruri profunde referindu-se la suferinţele Papei Ioan Paul al II-lea de la sfârşitul vieţii sale, suferinţe despre care actualul Pontif spunea că eliberează o „forţă răscumpărătoare” a iubirii prin „patima” predecesorului său. Tocmai această înseamnă a fi co-răscumpărător în Cristos, după modelul Mariei co-răscumpărătoare. Suferinţele co-răscumpărătoare ale Mariei alături Isus devin un model perfect de co-răscumpărare creştină pentru fiecare membru al Bisericii.

Faptul de a privi la unicitatea Mariei în relaţie cu Isus nu ne va îndepărta de relevanţa ei pentru Biserică. Vedem că noi, poporul lui Dumnezeu, nu îi dăm naştere lui Isus; nu suntem concepuţi fără de prihană; nu vom fi ridicaţi la cer imediat după moarte; şi nici nu mediem haruri pentru omenire aşa cum o face ea – toate acestea trebuie să ne clarifice primatul Mariei, nu doar ca fiind cea mai mare fiică a Bisericii, ci ca „Mamă a Bisericii”, ea deţinând perfecţiunea şi rolurile care derivă de aici, mai presus de toţi ceilalţi membri ai Trupului lui Cristos.

În acelaşi timp, trebuie să îi urmăm exemplul în modul în care suntem chemaţi să îndurăm suferinţele crucii de zi cu zi, ca membri ai Bisericii, şi să le unim cu suferinţele lui Isus şi ale Mariei pentru răscumpărarea altora – aşa cum a făcut co-răscumpărătoarea noastră – pentru a fi instrumente ale rugăciunii de intervenţie unii pentru alţii. În timp ce ne luptăm în acest pelerinaj pământesc pentru propriile noastre coroane din ceruri, o putem venera ca şi unica şi inegalabila Regină a cerului şi a pământului.

– Aţi pus accentul pe ceva anume în cartea Dvs?
– Provocarea Părinţilor Conciliului pentru teologi, dată în „Lumen Gentium”, paragraful 54, a fost să continue lucrarea privind întrebările mariologice care necesită încă studiu. În această categorie intră în primul rând modul în care Maria a luat parte la misiunea mântuitoare a lui Isus Cristos, ceea ce Papa Ioan Paul al II-lea numea „mijlocirea maternă”. De aceea, există un accent special în aceste eseuri asupra co-răscumpărării şi mijlocirii Mariei.

De fapt, deja de mai multe ori în acest an, Papa Benedict al XVI-lea a pus şi el accentul pe rolul Mariei împreună cu Isus în răscumpărarea istorică a omenirii. De exemplu, în scrisoarea pentru Ziua Mondială a Bolnavului din 11 februarie 2008, Sfântul Părinte vorbeşte despre participarea unică a Mariei împreună cu Isus la pătimirea răscumpărătoare de pe Calvar, referindu-se şi la modul în care Fecioara Maria participă la suferinţele copiilor ei pământeşti, în mijlocul încercărilor şi crucilor lor de astăzi.

În rugăciunea lui compusă pentru poporul din China, Papa se adresează Fecioarei de la Sheshan, reamintind „da”-ul Mariei de la Buna Vestire în legătură cu suferinţa ei unică de pe Calvar. Cuvintele rugăciunii arată explicit legătura dintre „da”-ul Mariei şi cooperarea ei la lucrarea mântuitoare, permiţând în cele din urmă ca sabia durerii să îi străpungă sufletul pe Calvar. Se pare deci că şi Papa Benedict al XVI-lea contribuie la „completarea” studierii şi recunoaşterii co-răscumpărării şi mijlocirii Fecioarei pentru omenire.

– Caută acest volum să sprijine eforturile Bisericii pentru noua evanghelizare?
– După cum am menţionat anterior, cartea intenţionează să vină în ajutorul preoţilor, al persoanelor consacrate şi al tuturor celor care doresc să înţeleagă mai bine ceea ce Papa Ioan Paul al II-lea numea „întregul adevăr despre Maria”. Dar este şi o lucrare pentru evanghelizatorii laici care consideră că predicarea adevărului despre Maria este cea mai bună pregătire pentru acceptarea deplină a lui Cristos în plinătatea Bisericii Sale. Prima mare evanghelizare a început cu „da”-ul Fecioarei din Nazaret. A doua mare evanghelizare, de la Guadalupe, care a condus la cel mai catolic continent al lumii, a început cu trimiterea Mamei pentru a pregăti calea Fiului. Pentru a treia şi actuala mare evanghelizare trebuie să mergem după modelul folosit de Dumnezeu Tatăl la primele două: pregătirea căii prin Fecioara Maria, Maica lui Dumnezeu.

Adevărul întreg despre Maria este cel mai bun mijloc pentru a învăţa adevărul întreg despre Isus şi adevărul despre întruparea Lui mântuitoare, despre răscumpărare şi despre Biserica Sa. A învăţa despre Maria conduce la a crede în adevăratul Isus, atât Dumnezeu cât şi om. Învăţătura nealterată despre adevărul deplin cu privire la Maria va păzi întotdeauna adevărul deplin despre Isus, şi astfel va sluji la a fi cea mai eficientă stea călăuzitoare şi forţă mijlocitoare pentru actuala nouă evanghelizare.

2 Comments

  1. Despre Sfanta Mama a Lui Dumnezeu nu putem spune mai mult:… „Nihil inquinatum in Eam incurrit: candor est lucis aeternae et speculum sine macula Dei Majestatis, et imago Bonitatis Illius” (Sap 7,25.26).

  2. Am auzit ca o pensionara a fost vindecata la lourdes si i-a fost rusine sa spuna pt ca nu se credea demna de aceasta onoare, pe care din smerenie si simplitate nu se credea vrednica de Maica Domnului. Oare stim noi sa fim smeriti si umili cu mila adevarata cu dragoste vindecatoare fata de aproape, poate putem noi sa ne vindecam, putem noi sa reparam tot ce gresim, putem noi sa ne dezlipim de mandrie, ca sa ne dam seama cat suntem de goi?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *