Papa Benedict ne conduce înapoi la esenţa creştinismului

Print Friendly, PDF & Email

Autor: Wlodzimierz Redzioch
Traducere: Radu Capan
Sursa: Inside the Vatican, aprilie 2008

– Eminenţă, al treilea an de pontificat al Papei Benedict al XVI-lea a ajuns la sfârşit. În aceşti trei ani, „Papa-teolog” a scris două enciclice: Deus Caritas Est şi Spe Salvi, pe lângă o importantă carte, Isus din Nazaret. În opinia Dvs., de ce a ales Sfântul Părinte să scrie în aceşti primi trei ani de pontificat despre aceste trei teme: iubirea, speranţa şi Isus?

Cardinalul Cottier

– Papa ştie cât de important este să amintească credincioşilor de esenţa mesajului creştin. De aceea a scris o enciclică despre iubire, cea mai mare dintre cele trei virtuţi teologale, şi o alta despre speranţă; mulţi oameni spun că va scrie şi o a treia enciclică despre credinţă, dar Spe Salvi tratează deja în mod amplu tema credinţei. Toate aceste documente sunt pătrunse de simţul lui Dumnezeu, misterul lui Dumnezeu fiind chiar inima creştinismului. Avem acces la acest mister prin revelaţie: prin viaţa creştină, adică prin practicarea virtuţilor teologale, credinţa, speranţa şi iubirea, a treia fiind mai mare decât toate, după cum spune Sfântul Paul în scrisoarea sa către corinteni (1Corinteni 13). Suntem mereu supuşi riscului de a vedea creştinismul ca subordonat la altceva, de exemplu la morală; există cu siguranţă o etică creştină, dar creştinismul nu poate să fie redus la ea. Este mult mai mult: viaţa cu Dumnezeu. Morala este o consecinţă a trăirii noastre cu Dumnezeu.

Vorbim de dialog, de relaţia Bisericii cu cultura şi politica, dar toate aceste lucruri depind de fapt de viaţa creştină actuală. Dacă ne pierdem identitatea creştină, totul se dărâmă. De aici ideea Papei Benedict al XVI-lea: să ne conducă înapoi la esenţa creştinismului, la întâlnirea omului cu Dumnezeu, Cel care a venit la noi prin Isus Cristos. Credinţa noastră este centrată pe prietenia cu Dumnezeu. Cartea despre Isus este pentru mine de o importanţă majoră. Este o lucrare de-o viaţă, nu o carte pe care Papa Benedict a scris-o în exerciţiul funcţiunii sale actuale.

– Sfântul Părinte a aprobat recent un document al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, intitulat Întrebări şi răspunsuri privind anumite aspecte ale doctrinei Bisericii. De ce este atât de important ca Papa să confirme conţinutul documentului Dominus Iesus, adică faptul că Isus Cristos „a înfiinţat o singură Biserică pe pământ” şi că aceasta „trăieşte în Biserica Catolică”?

– Această temă a fost tratată cu claritate în anul 2000, în instrucţiunea Dominus Jesus. Acest nou document a urmărit să clarifice şi să confirme unele declaraţii în contextul în care există opinii greşite privitor la unde se află cu adevărat Biserica. Unii susţin de exemplu că Biserica reală urmează încă să apară, şi că aceasta se va întâmpla la sfârşitul veacurilor sau atunci când se va reface unitatea creştinilor. Contrar acestor opinii, Biserica lui Cristos există (subsistit) deja în Biserica Catolică.

Ecleziologia trebuie văzută în contextul dezbaterilor ecumenice. Biserica Catolică se vede pe sine ca Biserica lui Cristos. Aceasta nu înseamnă că nu există nimic în afara Bisericii lui Cristos. Există câteva nivele ale dramei separării. Primii care s-au separat au fost fraţii noştri ortodocşi, dar Bisericile Ortodoxe au conservat elementele esenţiale precum succesiunea apostolică şi cele şapte Sacramente. Ele sunt de aceea foarte aproape de noi. Al doilea grup care s-a separat este format de comunităţile născute din Reforma protestantă. Ele nu recunosc cele şapte Sacramente şi există dubii serioase privind succesiunea apostolică, dar au conservat Cuvântul lui Dumnezeu şi Botezul.

Declaraţia importantă din acest document priveşte logica Botezului: nu există un Botez catolic, unul protestant şi unul ortodox, ci un singur Botez, care tinde, drept urmare, spre unitatea catolică. Ştim că avem legături cu fraţii noştri necatolici, dar ne afirmăm în acelaşi timp viziunea noastră despre Biserică. Şi ei trebuie să facă la fel dacă dorim să dialogăm. Este o condiţie esenţială pentru adevăr şi pentru seriozitatea dialogului.

– Se vorbeşte despre două noi documente pontificale: unul despre doctrina socială a Bisericii şi al doilea pe teme de bioetică. De ce simte Biserica nevoia să ia poziţie pe aceste două subiecte?

– A devenit deja o tradiţie ca Papii să scrie documente pe teme sociale. Anul acesta aniversăm 40 de ani de la una dintre cele mai importante enciclice, Populorum Progressio, a Papei Paul al VI-lea (la a 20-a aniversare a acestei enciclice Papa Ioan Paul al II-lea a scris Sollicitudo Rei Socialis). Această aniversare oferă ocazia unei noi exprimări a poziţiei pe această temă. Enormul progres al ştiinţei şi tehnologiei ridică noi probleme etice: este ceea ce Cardinalul Joseph Ratzinger a spus mereu ca prefect al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, iar acum câţiva ani Congregaţia a scris un document despre bioetică – instrucţiunea Donum Vitae. Şi Papa Ioan Paul al II-lea a abordat aceste teme în enciclica sa Evangelium Vitae. Acum aceste documente trebuie aduse la zi, din moment ce de atunci încoace au avut loc noi experimente legate de viaţa umană, altădată de neimaginat. Nu tot ceea ce este posibil tehnic este şi acceptabil moral.

M-aţi întrebat de ce a ales Papa aceste două subiecte. Motivul este că Episcopi, Universităţi teologice, instituţii specializate şi simpli credincioşi cer Sfântului Părinte să răspundă pe subiecte precum acestea două: Papa decide apoi să scrie documente care vor fi valabile pentru întreaga Biserică. Necesitatea lor este evidentă. Cât priveşte primele două enciclice, ele sunt mult mai direct datorate iniţiativei personale a Pontifului.

– Prin scrisoarea apostolică Summorum Pontificum, dată ca motu proprio în 7 iulie 2007, Papa Benedict al XVI-lea a autorizat folosirea în condiţii simplificate a Misalului din 1962, scris înainte de Conciliul Vatican II. Decizia Sfântului Părinte a provocat reacţii vii şi critici dure. Dar cum poate cineva să pună la îndoială validitatea unei liturgii folosite timp de patru secole? Se poate oare vorbi despre „progres liturgic”?

– Centrul Euharistiei nu se schimbă niciodată, fie ea liturgie bizantină, caldeeană, antiohiană sau romană. Papa spune că liturgia romană ordinară este cea fixată de Papa Paul al VI-lea. Există şi o formă extraordinară a liturgiei romane, care foloseşte vechiul Misal. Papa Benedict al XVI-lea a extins posibilităţile care existau deja. Să nu uităm că structura Liturghiei este aceeaşi, chiar dacă unele rugăciuni şi gesturi s-au schimbat. De ce aceste schimbări atunci? Euharistia are o dimensiune dogmatică, imutabilă, dar Sacramentele sunt pentru oameni, şi de aici necesitatea luării în calcul a aspectului pastoral. Liturgia romană poate fi adaptată conform contextului geografic şi cultural; în Africa sau Scandinavia, de exemplu, ritul este la fel, doar că are cântece şi practici devoţionale diferite, date fiind diferenţele culturale. Forma liturgiei romane introdusă de Papa Paul al VI-lea se concentrează pe implicarea poporului lui Dumnezeu, subliniind misiunea preoţească comună a tuturor celor botezaţi, diferită de preoţia ministerială.

– Există oare un motiv ascuns în criticile aduse documentului motu proprio?

– Unii s-au temut că documentul Papei ar putea naşte confuzie, dar nu a fost aşa, fiind adresat unei minorităţi de credincioşi. Trebuie să ţinem cont că reforma Papei Paul al VI-lea a provocat o oarecare agitaţie. Perioada post-conciliară a coincis cu mişcarea studenţească din 1968 – în acel context unii preoţi şi-au permis unele libertăţi şi au aplicat greşit noile reguli, trădând astfel adevăratul spirit al reformei Papei Paul al VI-lea. Unii oameni au dorit drept urmare să participe la Sfânta Liturghie după vechiul ritual, fără să fie însă adepţi ai Mons. Lefebvre. În opinia mea, scrisoarea Papei caută să îi recupereze pe aceşti credincioşi, care acum nu au nici o „scuză liturgică” să rămână în afara Bisericii Catolice.

Dar acum permiteţi-mi o digresiune. Aţi vorbit despre cele mai importante documente ale Papei Benedict al XVI-lea, şi eu cred că ar trebui adăugată la listă şi scrisoarea către catolicii chinezi. Să nu uităm că este vorba de un text de foarte mare importanţă. Papa Ioan Paul al II-lea a fost foarte conştient de faptul că secolul XXI va fi decisiv pentru evanghelizarea Asiei şi Chinei, care este o foarte importantă ţară asiatică. Păcat că scrisoarea Papei Benedict al XVI-lea nu a fost corect înţeleasă de mass-media.

– În poziţia Dvs. de fost teolog al Casei Pontificale, cum aţi rezuma cei trei ani de pontificat ai „Papei-teolog”?

– Trei ani nu sunt de ajuns în istoria Bisericii. Oricum, ca teolog sunt bucuros că Papa a acordat o atenţie specială misterului credinţei, speranţei şi iubirii. Papa Benedict al XVI-lea îi conduce pe credincioşi înapoi la centrul vieţii creştine, care presupune înainte de toate viaţa cu Cristos şi cu Trupul Său mistic. Astfel Sfântul Părinte se concentrează pe adevărata identitate creştină. Trebuie să luăm în calcul şi marile celebrări liturgice şi predicile Papei: scrie predici minunate şi iubeşte liturgia. Predica este un act liturgic: liturgia este o expresie privilegiată a credinţei.

– Ce ne-aţi putea spune despre munca de teolog al Casei Pontificale?

– „Teologul Casei Pontificale” este o instituţie ce datează încă din Evul Mediu. De la început aceşti teologi au venit din Ordinul Dominican. Sarcinile lor s-au schimbat de-a lungul secolelor. Iniţial ei predau teologie Cardinalilor din Curie. În secolul XIX teologul pontifical era cel care autoriza publicarea tuturor cărţilor tipărite în Roma. Acum sarcina sa este lectura, din punct de vedere teologic, a tuturor textelor semnate sau citite public de Papa. Evident că Sfântul Părinte nu îşi scrie singur toate textele, bazându-se în schimb pe mulţi colaboratori. Aceştia se schimbă după temă: textele ecumenice sunt în sarcina Consiliului pentru Unitatea Creştinilor; vizitele ad limina ale Episcopilor sunt pregătite de Conferinţele Episcopale, de Secretariatul de Stat şi de Nunţiul Apostolic; catehezele de miercuri sunt pregătite de o comisie specializată în funcţie de temă. Din acest motiv este nevoie să se verifice faptul că textele nu conţin ambiguităţi. Ele sunt examinate pentru a face imposibil jurnaliştilor să le deformeze (de exemplu scoţând o propoziţie din context). În plus, cum textele vin din diverse surse, limbajul lor trebuie armonizat.

Cardinalul Georges Cottier a slujit ca teolog al Casei Pontificale timp de 15 ani, sub Papa Ioan Paul al II-lea şi Papa Benedict al XVI-lea.

Posted in Biserică, Interviu.

2 Comments

  1. Multumim. Crestem, adaugand noi valori in noi, citind cuvantul Papei. Desavarsirea noastra este un proces indelungat, cu energie, timp si studiu investit in noi.
    Sanatate distinsului nostru Sfant Papa. Sanatate si binecuvantare tuturor celor care lupta neobosit, pentru evolutia speciei umane.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *