Întrebări (şi răspunsuri) despre credinţă

Teme: Întrebări.
.
Publicat la 24 mai 2008.
Print Friendly

Autor: -
Traducere: Nora Livadaru
Sursa: The Rock, ianuarie 2008

Întrebare: Sunt derutat de pasajul din Scriptură în care se spune că apostolii nu L-au recunoscut pe Isus după Înviere (Ioan 20,14). Ar trebui să nu înţelegem acest lucru cu sensul său literal sau Isus chiar arăta diferit ?

Isus înviat le apare Apostolilor

Răspuns (Michelle Arnold): Când Isus a înviat din morţi, nu a fost ca şi cum El ar fi fost readus la viaţă (aşa cum au fost înviaţi alţii din morţi, ca de exemplu Lazăr). Învierea lui Isus a fost învierea pe care toţi cei mântuiţi o vor avea la sfârşitul timpurilor: El a primit, aşa cum vom primi şi noi, un trup glorificat. Chiar dacă ne vom recunoaşte unul pe altul în Rai, înfăţişarea noastră ar putea fi diferită de cea de acum. În acest fel, trupul glorificat al lui Isus era, probabil, diferit în unele privinţe de trupul pe care L-a avut în timpul misiunii Sale, dar era destul de apropiat de înfăţişarea pe care o avea înainte, în aşa fel încât discipolii au putut, într-un final, să-L recunoască (Ioan 21,4-7). Luca (24,16) notează, de asemenea, că într-una dintre întâlnirile lui Isus cu discipolii, „ochii lor erau împiedicaţi să-L cunoască”, acest lucru sugerând faptul că El ar fi arătat la fel, dar în mod miraculos, pentru moment, oamenilor nu le era îngăduit să înţeleagă cine era cu adevărat.

Întrebare: Dacă sunt fumător, trebuie să îmi mărturisesc păcatul la fiecare spovadă?

Răspuns (Michelle Arnold): Fumatul cu moderaţie nu este deloc un păcat (CBC 2290). Fumatul poate fi excesiv, dar vina poate fi atenuată de dependenţă. Vă recomand să vorbiţi cu duhovnicul dumneavoastră pentru ca acesta să vă poată analiza vina personală şi să vă sfătuiască în legătură cu frecvenţa spovezii. Chiar dacă păcatul este lesne-iertător, gravitatea sa fiind atenuată de dependenţă, Biserica îi îndeamnă pe credincioşii catolici să se spovedească pentru că harul primit în spovadă îi poate ajuta să se vindece şi să se întărească împotriva tentaţiilor viitoare (CBC 1458).

Întrebare: Este păcat să ajungi intenţionat într-o situaţie în care cel mai probabil vei păcătui, sau este vorba doar de un obicei rău?

Răspuns (Pr. Vincent Serpa): O ocazie care te apropie de un păcat nu este un păcat, ci reprezintă o tentaţie. A te pune într-o asemenea situaţie este imprudent, dar nu reprezintă întotdeauna un păcat în sine. Totuşi, dacă voit ajungi într-o asemenea situaţie, cu dorinţa de a păcătui, se consideră că deja ai păcătuit doar prin intenţia de a o face. Păcatul începe odată cu intenţia de a păcătui.

Întrebare: Catolicii ar trebui să îngenuncheze în faţa unei statui a Preasfintei Fecioarei Maria? În definitiv, în Scriptură Petru l-a dojenit pe Cornelius pentru că a îngenuncheat în faţa lui.

Răspuns (Michelle Arnold): Pasajul în discuţie spune: „În timp ce Petru intra, Corneliu i-a ieşit în întâmpinare, a căzut la picioarele lui şi i s-a închinat. Dar Petru l-a ridicat şi i-a zis: ‘Scoală-te! Sunt şi eu doar un om'” (Fapte 10,25-26). Actul de a îngenunchea nu înseamnă întotdeauna un gest de adoraţie pe care îl face persoana în cauză. Catolicii îngenunchează în faţa unei statui a Fecioarei Maria pentru a-şi arăta respectul faţă de ea, pentru a o onora şi pentru a o ruga să mijlocească pentru ei; nu îngenunchează pentru a o adora.

Întrebare: Câteodată eu şi soţia mea îl lăsăm pe fiul nostru în vârstă de 13 luni la mama mea atunci când mergem la Liturghia de duminică. Însa m-am gândit că, fiind botezat, fiul meu are obligaţia să participe la Liturghia duminicală. În acest caz, care este obligaţia mea în a-i asigura participarea la Liturghie?

Răspuns (Pr. Vincent Serpa): Copiii care se află încă sub vârsta priceperii nu sunt obligaţi să fie prezenţi la Liturghia de duminică. Totuşi, ei ar trebui să fie familiarizaţi cu participarea la aceasta până la împlinirea vârstei de şapte ani (vârsta acceptată ca şi vârstă a priceperii). În acest scop, ei ar trebui să participe la Liturghie regulat până în momentul în care încep şcoala.

Întrebare: Am înţeles că trebuie să ne curăţim de toate păcatele înainte de a primi Sfânta Împărtăşanie, pentru că Dumnezeu nu poate sta în prezenţa păcatului. Ce se întâmplă cu prezenţa lui Cristos în Euharistie dacă cineva o primeşte fără să se fi pocăit sau să se fi spovedit? Cristos încetează să mai fie prezent? Şi dacă, totuşi, rămâne prezent, ce se întâmplă?

Răspuns (Jim Blackburn): Cine spune că Dumnezeu nu poate sta în prezenţa păcatului? Trebuie doar să citim Scriptura pentru a-L găsi pe Isus în prezenţa păcatului. Poate că faceţi o confuzie cu ideea care afirmă că „Nu va intra într-însa [în Rai] nimic impur” (Apocalips 21,27). Primirea lui Cristos în Euharistie înseamnă iertarea păcatelor lesne-iertătoare. Catehismul Bisericii Catolice explică: „Aşa cum hrana trupească serveşte la refacerea puterilor pierdute, tot astfel Euharistia întăreşte iubirea care, în viaţa zilnică, tinde să slăbească; iubirea astfel însufleţită şterge păcatele lesne-iertătoare” (CBC nr. 1394).

Totuşi, primirea Împărtăşaniei nu înseamnă şi iertarea păcatelor de moarte. Prin urmare, o persoană care este conştientă că a înfăptuit astfel de păcate trebuie să meargă la spovadă înainte de a primi Euharistia. Codul de Drept Canonic spune: „Cine este conştient de un păcat grav… să nu se împărtăşească cu Trupul Domnului fără să fi făcut în prealabil mărturisirea sacramentală, afară de cazul când există un motiv grav şi imposibilitatea de a se mărturisi; în acest caz să îşi aducă aminte că are obligaţia să facă un act de căinţă desăvârşită însoţit de hotărârea de a se mărturisi cât mai curând posibil” (CIC can. 916).

Când o persoană, conştientă fiind că a comis un păcat de moarte, primeşte Euharistia fără a se spovedi în prealabil, comite un alt păcat de moarte şi nu face decât să îşi agraveze situaţia disperată. Apostolul Paul ne spune: „Astfel, cine mănâncă pâinea şi bea potirul Domnului în mod nevrednic va fi vinovat faţă de trupul şi sângele Domnului” (1Corinteni 11,27). Biserica numeşte acest lucru sacrilegiu: „Sacrilegiul constă în a profana sau a trata cu nevrednicie sacramentele şi celelalte acţiuni liturgice, precum şi persoanele, lucrurile şi locurile consacrate lui Dumnezeu. Sacrilegiul este un păcat grav mai ales când este săvârşit împotriva Euharistiei, deoarece în acest sacrament însuşi Trupul lui Cristos ne este făcut prezent în mod substanţial” (CBC nr. 2120).

Întrebare: O prietenă mi-a spus că Isus s-a născut probabil vara. Cum aş putea să îi explic motivul pentru care Biserica sărbătoreşte Naşterea Domnului pe 25 decembrie?

Răspuns (Michelle Arnold): Pentru că nu se ştie data exactă a naşterii lui Cristos, data de 25 decembrie ar putea să fie arbitrară. Biserica ar fi putut să aleagă o altă dată la care să sărbătorească naşterea lui Cristos. Unul dintre motivele pentru care data de 25 decembrie ar fi putut fi considerată potrivită este apropierea ei de solstiţiul de iarnă. După acea dată, ziua începe să devină mai lungă, şi astfel începe o perioadă în care lumina intră în lume (cf. Ioan 1,5). Solstiţiul de vară – după care zilele încep să devină mai scurte – este în apropierea datei de 24 iunie, la care Biserica sărbătoreşte naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, cel care a spus despre Cristos: „El trebuie să crească, iar eu să mă micşorez” (Ioan 3,30).

Întrebare: Am citit undeva că nu Cristos a spus „Iubeşte păcătosul, urăşte păcatul”. Cine a spus aceasta?

Răspuns (Pr. Vincent Serpa): Este din Sfântul Augustin. Scrisoarea sa 211 (c. 424) conţine fraza „Cum dilectione hominum et odio vitiorum”, care s-ar traduce, în mare, „Cu iubire pentru omenire şi ură pentru păcat”. Expresia a devenit mai faimoasă în forma: „Iubeşte păcătosul dar urăşte păcatul” sau „Urăşte păcatul şi nu pe păcătos” (această din urmă formă apărând în autobiografia lui Mahatma Gandhi din 1929).

Întrebare: Care sunt dovezile istorice în ceea ce priveşte persoana lui Isus?

Răspuns (Jim Blackburn): Mai întâi de toate, existenţa de aproape 2000 de ani a creştinismului, care a fost incontestabil o parte semnificativă a istoriei în ultimele două milenii, trebuie să fie recunoscută ca o mărturie validă a existenţei lui Isus. Apoi, principalele însemnări istorice despre Isus se găsesc în Noul Testament, cu precădere în Evanghelii. Catehismul Bisericii Catolice afirmă: „Biserica crede cu tărie că cele patru Evanghelii, ‘a căror istoricitate o susţine fără şovăire, transmit fidel ceea ce Isus, Fiul lui Dumnezeu, trăind printre oameni, a făptuit şi a învăţat realmente pentru mântuirea lor veşnică, până în ziua în care a fost înălţat la cer'” (CBC 126). Pe lângă acestea, mulţi scriitori seculari din vechime, ca Josephus Flavius şi Plinius cel Tânăr, au lăsat dovezi ale existenţei lui Isus.

Întrebare: Sunt tot timpul îngrijorată în ceea ce o priveşte pe fiica mea şi familia ei. Sunt conştientă că Isus ne-a spus să nu ne facem griji pentru ziua de mâine, dar cum să faci să te mai îngrijorezi? Cum poate un credincios catolic să înlăture anxietatea gravă?

Răspuns (Pr. Vincent Serpa): În primul rând, dacă cineva suferă de anxietate clinică, ar trebui să consulte un profesionist care este specializat în astfel de probleme psihologice. În ceea ce ne priveşte pe noi ceilalţi, nu avem destule ore într-o zi ca să ne facem griji în legătură cu tot ceea ce este greşit. Din fericire, avem antidotul împotriva grijilor şi a anxietăţii: Vinerea Mare. Vă sfătuiesc să dedicaţi zilnic timp pentru a reflecta la Patimile Domnului şi la cât de vulnerabil s-a făcut pe Sine Însuşi. Vulnerabilitatea Lui este scutul nostru împotriva vulnerabilităţii. Vorbind din punct de vedere natural, cel mai rău lucru care ni se poate întâmpla este să murim. Dar prin moartea Lui, moartea noastră se transformă în naştere. El se află alături de noi în călătoria noastră omenească.

Vă sugerez să priviţi un crucifix (înaintea Sfântului Sacrament, dacă este posibil) şi să reflectaţi asupra agoniei Sale în Grădina Măslinilor – care a fost cu adevărat agonia din mintea Lui. Anxietatea se petrece la nivelul minţii. La El a fost atât de mare încât a asudat sânge. El vă înţelege şi este alături dumneavoastră şi poate, de asemenea, să vă liniştească. Gândiţi-vă apoi şi mulţumiţi-i pentru că a îndurat trădarea din partea lui Iuda, lepădarea din partea lui Petru şi abandonarea din partea Apostolilor. Mulţumiţi-i pentru că a îndurat arestul şi cruzimea gărzilor şi a membrilor Sinedriului. Mulţumiţi-i pentru că îndurat interogatorii fără sfârşit şi noaptea aceea lungă. Mulţumiţi-i pentru că a îndurat biciuirea brutală care l-a lăsat fără sânge şi care i-a provocat o durere de cap cumplită până în momentul morţii.
Mulţumiţi-i pentru că a îndurat batjocura şi coroana de spini care i-a provocat atâta durere – precum şi respingerea în pretoriu. Mulţumiţi-i pentru că a purtat crucea care i-a provocat o imensă durere de umăr – şi pentru că a căzut pe străzile cu pietre murdare cu crucea peste El, şi pentru că s-a ridicat de fiecare dată. Mulţumiţi-i pentru că a primit cuiele în mâini şi în picioare. Mulţumiţi-i pentru că s-a chinuit să se împingă în picioarele bătute în cuie pentru a-şi ridica trupul ca să-şi poată umple plămânii cu aer în timp ce atârna pe crucea care fusese ridicată. Mulţumiţi-i pentru că a îndurat atâta agonie timp de trei ore până când puterile l-au părăsit, în acel moment etern în care şi-a dat duhul şi a murit – dându-ne astfel viaţa Lui. Întreaga Sa suferinţă, dar mai ales timpul petrecut pe cruce, constituie o lecţie de control şi de abandonare Tatălui. O asemenea conştientizare pune vieţile noastre în perspectiva corectă.

Întrebare: Când mă gândesc la Isus, în minte îmi apare un Om umil. Dar când mă gândesc la Papa, ceea ce îmi apare în minte este un bărbat care poartă haine făcute la comandă, ce stă pe un tron papal, înconjurat de oameni care îi sărută inelul. De ce există o asemenea diferenţă între Cristos şi Vicarul Său pe pământ?

Răspuns (Michelle Arnold): Când un ambasador îşi reprezintă ţara în străinătate, ar trebui să poarte un tricou şi blugi sau ar trebui să aibă o ţinută oficială? Când ia parte la o ceremonie oficială diplomatică, însemnele de onoare îi sunt date ambasadorului pentru el, personal, sau pentru ţara pe care acesta o reprezintă? În acest sens, Papa este ambasadorul principal al lui Cristos şi al Împărăţiei Cerurilor. Ţinuta oficială onorează demnitatea ministerului său precum şi a Persoanei pe care o reprezintă. Însemnele de onoare date Papei nu sunt pentru el, personal, ci pentru Isus, pe care acesta Îl reprezintă.

Întrebare: Copilul meu m-a întrebat dacă Isus a avut tenul închis la culoare. Nu am ştiut ce să îi răspund pentru că singurele imagini sau statui pe care le avem cu Isus îl arată ca fiind caucazian.

Răspuns (Michelle Arnold): Isus a fost un evreu palestinian, ceea ce înseamnă că probabil arăta ca israelienii de astăzi. Totuşi, pentru că misiunea lui Isus a fost adresată întregii lumi, popoare diferite sunt libere să creeze imagini cu El care să Îl arate ca fiind unul de-al lor. Iată de ce putem vedea uneori statui sau icoane reprezentând un „Isus caucazian” sau un „Isus african”, un „Isus amerindian” sau un „Isus asiatic”. Astfel de imagini demonstrează universalitatea Întrupării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *