Americani obişnuiţi cu vieţi extraordinare: Elizabeth Ann Seton şi Frances Xavier Cabrini

Teme: Personalităţi.
.
Publicat la 24 aprilie 2008.
Print Friendly, PDF & Email

Autor: -
Traducere: Ecaterina Hanganu
Sursa: AmericanCatholic, Wikipedia ş.a.

Papa Benedict al XVI-lea s-a aflat în luna aprilie într-o vizită în Statele Unite ale Americii. Printre întâlnirile pe care le-a avut, una a fost în New York cu tinerii. Între altele Sfântul Părinte le-a indicat tinerilor ca exemplu vieţile a şase americani, nativi sau prin adopţie: Sf. Elizabeth Ann Seton, Sf. Frances Xavier Cabrini, Sf. John Neumann, Fericita Kateri Tekakwitha, Venerabilul Pierre Toussaint şi pr. Felix Varela – „şase bărbaţi şi femei obişnuiţi care au avut vieţi extraordinare”. Cine sunt aceşti americani obişnuiţi cu vieţi extraordinare? Vă propunem să le descoperim vieţile prin biografiile următoare.

Sfânta Elizabeth Ann Seton
(28 august 1774 – 4 ianuarie 1821)

Elizabeth Ann Seton

Sfânta Elizabeth Ann Bayley Seton este o personalitate esenţială pentru Biserica Catolică din SUA. Ea a pus bazele primei comunităţi călugăreşti pentru femei din America: Surorile Carităţii. Tot ea a deschis prima şcoală parohială din America şi a înfiinţat primul orfelinat catolic american. Şi toate acestea le-a înfăptuit pe durata a numai 46 de ani de viaţă, timp în care-şi creştea cei cinci copii ai săi.

Adevărată fiică a Revoluţiei Americane, ea s-a născut la 28 august 1774, exact cu doi ani înainte de Declaraţia de Independenţă. Prin naştere şi căsătorie aparţinea familiilor de frunte din New York şi se bucura astfel de toate avantajele oferite de înalta societate. A fost crescută după credinţa Bisericii Episcopaliene, învăţând de acolo valoarea rugăciunii, a Scripturii şi a examinării conştiinţei la sfârşitul zilei. Tatăl său, dr. Richard Bayley, nu avea prea multe în comun cu Biserica, dar era un mare umanist care şi-a învăţat fiica să îi iubească şi să îi slujească pe ceilalţi. Moartea mamei sale la o vârstă fragedă (pe când avea doar trei ani), şi mai târziu, a doicii sale, i-au conferit copilului sentimentul eternităţii şi intuiţia temporalităţii precare pe care o are viaţă noastră, ca pelerini pe acest pământ. Departe de a deveni morocănoasă şi închisă în sine, Elizabeth făcea faţă fiecăror noi încercări cu toată fiinţa ei, aşa cum era ea, plină de speranţă şi drăgălăşenie.

La vârsta de 19 ani, Elizabeth era una dintre frumuseţile oraşului şi s-a căsătorit cu un om de afaceri chipeş şi înstărit, William Magee Seton. Au avut cinci copii (Anna Maria, William, Richard, Catherine şi Rebecca), dar afacerea pe care o aveau a dat faliment, iar soţul ei a murit de tuberculoză doi ani mai târziu. La vârsta de 30 de ani, Elizabeth rămăsese văduvă, fără un ban şi cu cinci copii mici de crescut. În timp ce se afla în Italia cu soţul ei, pe moarte, Elizabeth şi-a mărturisit credinţa catolică mai întâi printre prietenii de familie. Trei elemente de bază au determinat-o să treacă la catolicism: credinţa în prezenţa reală din Preasfântul Sacrament, devoţiunea faţă de Preasfânta Fecioară şi convingerea că originile Bisericii Catolice pot fi urmărite înapoi în timp până la apostoli şi Isus. Când s-a convertit la catolicism, în martie 1805, a pierdut sprijinul familiei şi al prietenilor săi.

Ca să îşi poată întreţine copiii, a deschis o şcoală în Baltimore. Proiectul s-a soldat cu un eşec datorită mentalităţii anti-catolice a timpului. După câţiva ani de încercări şi mari dificultăţi, Elizabeth a înfiinţat o şcoală la Emmitsburg, Maryland, dedicată îngrijirii şi educării copiilor săraci. Grupul format de ea s-a supus chiar de la început unor reguli stricte, după modelul comunităţilor călugăreşti. Recunoaşterea acestui ordin călugăresc – primul pentru femei înfiinţat în America – avea să sosească în 1809. Elizabeth şi-a petrecut restul vieţii conducând şi dezvoltând comunitatea Surorilor Carităţii Sfântului Iosif pe care o înfiinţase, împreună cu preoţii Societăţii Saint-Suplice din Baltimore. Astăzi şase comunităţi călugăreşti îşi trag originile din începuturile umile ale Surorilor Carităţii din Emmitsburg, Maryland. A murit de tuberculoză la 4 ianuarie 1821, la Emmitsburg, în Casa Sf. Iosif, ultimele ei cuvinte fiind „Fiţi copii ai Bisericii”. Mormântul ei este Monument Naţional.

La 18 decembrie 1959, Elizabeth a fost declarată Venerabilă. A fost beatificată de Papa Ioan al XXIII-lea la 17 martie 1963, şi canonizată de Papa Paul al VI-lea la 14 septembrie 1975, ea devenind astfel primul sfânt născut pe pământ american. „Biserica acordă cea mai mare onoare posibilă Elizabethei Ann Bayley Seton, apreciind contribuţia ei extraordinară ca femeie, soţie, mamă, văduvă şi persoană consacrată”, spunea Papa Paul al VI-lea în omilia de canonizare. Papa sublinia atunci că ceremonia de canonizare a primului cetăţean american născut pe pământ american – o femeie – coincide cu începutul Anului Internaţional al Femeii. „Fie ca dinamismul şi autenticitatea vieţii ei să fie un exemplu în zilele noastre – şi pentru generaţiile care vor veni – arătând ceea ce poate duce la împlinire o femeie care îşi desăvârşeşte misiunea, pentru binele omenirii”.

Sf. Elizabeth Ann Seton este considerată patroană a şcolilor catolice. Este sărbătorită la 4 ianuarie. Numele ei se află înscris pe uşa Catedralei Sf. Patrick din New York, fiind prezentată ca „fiică a oraşului New York”. Moştenirea sa trăieşte în fiicele sale spirituale care colaborează prin intermediul Federaţiei Surorilor Carităţii. A lăsat în urma sa şi peste o mie de scrisori, în care relevă etapele creşterii ei spirituale. A fost un om al rugăciunii – Psalmul 23 fiind rugăciunea ei preferată – şi al acţiunii, îmbrăţişând spiritualitatea a Sfintei Louise de Marillac şi a Sf. Vincenţiu de Paul. „Trebuie literalmente să ne rugăm fără încetare – fără încetare – indiferent de evenimentele şi ocupaţiile pe care le avem de-a lungul vieţii… E vorba de acea rugăciune a inimii care nu depinde de loc sau de context şi care este mai degrabă o continuă înălţare a inimii către Dumnezeu, aflată în continuă comunicare cu El”, afirma cândva Elizabeth Ann Seton.

Elizabeth Seton nu s-a remarcat prin daruri extraordinare. Nu a fost nici o mistică şi nici nu a purtat stigmate. Nu a făcut profeţii şi nici nu a vorbit în limbi necunoscute. A avut însă două mari devoţiuni: abandonarea totală în voinţa Lui Dumnezeu şi iubirea arzătoare pentru Preasfântul Sacrament. Elizabeth îi scria unei prietene, Julia Scott, că ar prefera să renunţe la lume ca să trăiască într-o peşteră sau în pustiu, „dar Dumnezeu mi-a încredinţat o mare misiune ca să o duc la îndeplinire şi prefer – sper că aşa voi face întotdeauna – voinţa Lui în faţa oricăreia dintre dorinţele mele”.

Sfânta Frances Xavier Cabrini
(15 iulie 1850 – 22 decembrie 1917)

Frances Xavier Cabrini

Sfânta Frances Xavier Cabrini, numită în timpul vieţii „Mama Cabrini”, a fost cel dintâi cetăţean american care avea să fie canonizat de Biserica Catolică. Încrederea sa profundă în ocrotirea şi grija iubitoare a lui Dumnezeu faţă de ea i-a dat puterea să devină o luptătoare plină de curaj în slujirea lui Cristos. Maria Francesca Cabrini s-a născut la Sant’Angelo Lodi, în Lombardia, fiind al treisprezecelea copil al unei familii de fermieri – Agostino Cabrini şi soţia sa, Stella Oldini. Născută prematur, a avut toată viaţa o sănătate precară. Fiindcă mama ei avea 52 de ani când s-a născut Francesca, copilul a fost luat în grijă de sora ei mai mare, Rosa.

La vârsta de 13 ani, a fost trimisă la Şcoala Normală a Fiicelor Preasfintei Inimi, pe care absolvit-o la 18 ani (în 1868), obţinând diploma de învăţătoare. Patru ani mai târziu s-a îmbolnăvit de variolă. Când a încercat să intre în Congregaţia unde învăţase, a fost refuzată din cauza sănătăţii sale fragile, deşi Maica Giovanna Francesca Grassi sesizase potenţialul său autentic şi-i spusese: „Eşti chemată să înfiinţezi un alt Institut care să aducă o nouă glorie Inimii Lui Isus”. A încercat apoi la Canossiene şi a fost din nou refuzată. În tot acest timp şi-a îngrijit părinţii, a ajutat familia la fermă şi a predat la o şcoală privată care fusese înfiinţată de una dintre surori în Sant’Angelo. Apoi, în 1871, a început să predea la o şcoală publică dintr-un sat alăturat, la cererea parohului său.

În cele din urmă, a depus voturile religioase în 1877. În acest moment a adăugat numele Xavier la numele său, în onoarea preotului iezuit Francisc Xaveriu. A devenit mai apoi Maica Superioară a orfelinatului Casei Providenţei din Codogno, unde fusese învăţătoare. Orfelinatul a fost închis în 1880. Împreună cu alte şase surori care depuseseră voturile odată cu ea, a înfiinţat Institutul Surorilor Misionare ale Preasfintei Inimi a lui Isus (MSC), la 14 noiembrie. Maica Superioară Cabrini a dat regulile şi constituţia ordinului şi a continuat să conducă institutul până la moarte.

Ordinul a înfiinţat şapte case, o şcoală gratuită şi o grădiniţă chiar în primii cinci ani de la apariţie. Eforturile şi realizările sale deosebite au adus-o pe Sr. Cabrini în atenţia Episcopului Giovanni Scalabrini din Piacenza şi a Papei Leon al XIII-lea.
Deşi visul său de o viaţă era să devină misionară în China, Papa a trimis-o la 31 martie 1889 nu în Est, ci în Vest – la New York. Împreună cu şase surori misionare, a traversat oceanul să aducă ajutor şi să lucreze cu miile de imigranţi italieni aflaţi aici. Şi au avut de înfruntat dezamăgiri şi dificultăţi la fiecare pas. Când au ajuns în Lumea Nouă, au aflat că imobilul unde intenţionau să înfiinţeze primul orfelinat nu mai era disponibil. Arhiepiscopul le-a sfătuit să se întoarcă în Italia. Dar Frances, ca o autentică luptătoare ce era, a părăsit casa Arhiepiscopului mai hotărâtă ca oricând să-şi ducă misiunea la bun sfârşit. Şi a reuşit.

Primul orfelinat pe care l-a înfiinţat funcţionează şi astăzi tot acolo, în West Park, Ulster County, NY, cunoscut sub numele de „Casa Sfintei Cabrini”. Aceasta a fost prima dintre cele 67 de instituţii pe care avea să le întemeieze pe durata următorilor 35 de ani la New York, Chicago, New Orleans, Denver, Los Angeles, Philadelphia, şi în alte ţări din America de Sud şi Europa – instituţii dedicate îngrijirii celor săraci, abandonaţi, analfabeţi şi bolnavi. Văzând că imigranţii italieni încep să-şi piardă credinţa, a organizat şcoli şi clase speciale pentru adulţi.

Din copilărie avea fobie de apă şi nu şi-a putut niciodată înfrânge frica de înec. Cu toate acestea, a traversat oceanul de peste 30 de ori ca să ducă la bun sfârşit misiunea încredinţată. În ceea ce priveşte visul ei, de a fi misionară în China ca să împlinească un alt vis, al preotului iezuit Francisc Xaveriu, acesta avea să se împlinească abia la mult timp după moartea ei, când Surorile Misionare au plecat în Orientul Îndepărtat. După îndelungate frământări sociale şi religioase, surorile au părăsit însă China şi ulterior, o altă locaţie din Siberia.

Sr. Cabrini a obţinut cetăţenia americană în 1909. La 22 decembrie 1917, Frances Xavier Cabrini a murit de malarie la propriul său spital – Spitalul Columbus din Chicago, Illinois. A fost înhumată iniţial în West Park, dar rămăşiţele sale pământeşti au fost exhumate în 1931 şi transportate acolo unde se află şi acum, expuse în capela Sfintei Frances Cabrini, care face parte integrantă din Liceul Cabrini. Acesta se afla la 701 Fort Washington Avenue, în secţiunea Washington Heights din Manhattan. Strada înspre vest de capelă a fost numită, în cinstea sa, Bulevardul Cabrini.

A fost beatificată la 13 noiembrie 1938 şi canonizată la 7 iulie 1946 de Papa Pius al XII-lea. Sfânta Frances Xavier Cabrini este patroana imigranţilor şi este sărbătorită 13 noiembrie. Miracolul său de beatificare a constat în redarea vederii unui copil care orbise din cauza excesului de azotat de argint în ochi. Miracolul de canonizare a fost vindecarea unei surori bolnave în stadiu terminal. Proiectul „Cabrini Green Housing” din Chicago se numeşte astfel datorită activităţii pe care a desfăşurat-o cu imigranţii italieni în acea zonă. În timp, a devenit un adevărat rai pentru dezmoşteniţii sorţii şi pentru toţi cei săraci, iar surorile MSC lucrează încă tot aici. Colegiul Cabrini, din Radnor, Pennsylvania, îi poarta de asemenea numele. Fundaţia Misiunii Cabrini este o organizaţie implicată în dezvoltarea misiunii şi propagarea moştenirii Sfintei Frances Xavier Cabrini: a vindeca – a instrui – a purta de grijă pretutindeni în lume.

Compasiunea şi devotamentul Maicii Cabrini se constată şi acum la sute şi mii de concetăţeni ai săi (şi nu numai), încă necanonizaţi, care-şi îngrijesc semenii în spitale, grădiniţe şi instituţii de stat. Ne plângem mereu de creşterea costurilor asistenţei medicale, dar zilnic vedem milioane de oameni care nu beneficiază deloc sau aproape deloc de îngrijiri medicale şi care fac apel la noi Maici Cabrini să devină cetăţeni-slujitori ai omului suferind în propria ţară. La 7 iulie 1946, cu ocazia canonizării, Papa Pius al XII-lea spunea: „Deşi alcătuirea sa fizică era atât de fragilă, spiritul său a fost înzestrat cu o forţă atât de neobişnuită încât, cunoscând voinţa lui Dumnezeu în ceea ce o priveşte, nu a permis nimănui să o împiedice în împlinirea a ceea ce părea dincolo de puterile unei femei”.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *