Întrebări (şi răspunsuri) despre credinţă

Teme: Întrebări.
.
Publicat la 24 martie 2008.
Print Friendly, PDF & Email

Autor: -
Traducere: Nora Livadaru
Sursa: The Rock, noiembrie 2007

Întrebare: Am auzit două lucruri diferite în ceea ce priveşte cerinţa spovezii anuale. Cineva a spus că este necesar să ne spovedim o dată pe an doar dacă am comis păcate de moarte. Catehismul Bisericii Catolice ne spune că trebuie să ne spovedim păcatele grave cel puţin o dată pe an (CBC 1457). Dar cineva poate comite păcate grave fără că acestea să fie păcate de moarte. Deci care este mai exact cerinţa privind spovada anuală?

Spovada

Răspuns (Jim Blackburn): Catehismul Bisericii Catolice afirmă că „orice credincios ajuns la vârsta priceperii e dator să-şi mărturisească, cel puţin o dată pe an, păcatele grave de care este conştient” (CBC 1457) şi include o adnotare care face referinţă la Codul de Drept Canonic: „După ce a ajuns la vârstă discernământului, fiecare membru credincios este obligat să îşi spovedească cu credinţa păcatele grave, cel puţin o dată pe an” (CIC 989). „Păcate grave” înseamnă aici „păcate de moarte”, prin urmare „păcate grave” în Catehism trebuie înţelese ca şi păcate de moarte.

Pentru ca un păcat să fie de moarte, trebuie îndeplinite trei condiţii: materie gravă, conştiinţă deplină şi consimţământ total (cf. CBC 1857). Un păcat cu materie gravă, dar căruia îi lipseşte una dintre celelalte condiţii nu este un păcat de moarte. În aceste condiţii materia este gravă, dar păcatul nu. Catehismul explică: „Omul săvârşeşte un păcat lesne-iertător… când nu ascultă de legea morală în materie gravă, dar fără conştiinţă deplină sau fără consimţământ total” (CBC 1862).

Întrebare: Recent am început să pun la îndoială dragostea mea pentru Dumnezeu. Cum pot iubi pe cineva pe care nu l-am cunoscut niciodată? Sunt conştient că este responsabilitatea mea de a citi, a studia şi de a mă ruga pentru a-l cunoaşte pe Dumnezeu. Dar, pe zi ce trece, îmi este tot mai greu să cred că pot iubi pe cineva fără să îl pot vedea, fără prezenţa sa în faţa mea. De exemplu, nu am cunoscut-o personal pe Maica Tereza, totuşi ştiu multe despre ea. Însă aceasta nu înseamnă neapărat că o iubesc.

Răspuns (pr. Vincent Serpa): Bineînţeles că îl puteţi iubi pe Dumnezeu. La fel o puteţi iubi pe Maica Tereza. Probabil că ştiţi mai multe despre ea decât ştiţi despre oamenii cu care va întâlniţi zilnic. Ceea ce cunoşti, poţi iubi. Ştiţi mai multe despre Dumnezeu decât vă puteţi imagina. Uitaţi-vă doar la un crucifix. Acolo o să găsiţi mai multă dragoste decât oriunde altundeva. Veţi cunoaşte mult mai mult despre dragostea Lui decât puteţi să cunoaşteţi despre dragostea oricui altcuiva pentru dumneavoastră – oricât credeţi că aţi cunoaşte acea persoană. Tot ceea ce ştiţi este o dovadă a dragostei lui Dumnezeu. Sunteţi foarte pregătit să îl iubiţi pe Dumnezeu. Aţi fost creat în acest fel, pentru a-l iubi. Este motivul existenţei dumneavoastră.

Întrebare: Care este diferenţa dintre persoanele care aleg să se sinucidă din cauza unei boli grave, a unei dependenţe de droguri sau a unei vieţi desfrânate şi cazul primilor creştini care, deşi avertizaţi că vor fi crucificaţi dacă vor continua să predice Evanghelia, au predicat oricum şi au fost omorâţi?

Răspuns (pr. Vincent Serpa): Diferenţa, una majoră, stă în motivele lor. Persoana care alege să-şi ia viaţa este complet centrată pe ea însăşi. Persoana care îşi petrece timpul predicând Evanghelia până la a fi martirizată este complet centrată pe Cristos. Persoana care este foarte bolnavă şi în mare suferinţă şi acceptă o astfel de durere ca pe crucea sa este, de asemenea, centrată pe Cristos. Diferenţa constă în a-l face pe Cristos centrul vieţii noastre.

Întrebare: Poate o persoană divorţată să participe la sfintele sacramente, fără o anulare din partea Bisericii?

Răspuns (Jim Blackburn): Unei persoane divorţate nu-i este în general impus să solicite anularea decât dacă plănuieşte să se căsătorească din nou. Şi, exceptând cazul în care o persoană a fost excomunicată (divorţul nu este cauză de excomunicare), unui catolic i se permite întotdeauna spovedania. De fapt, un catolic divorţat ar trebui să se ducă la spovedanie imediat ce este posibil, dacă divorţul a fost prilejul unui păcat de moarte. Dacă divorţul nu a fost prilejul unui păcat de moarte, atunci spovedania nu este necesară. În oricare dintre cazuri, catolicul ar trebui să fie în măsură să ducă o viaţă sacramentala normală.

Întrebare: De ce a nu participa tot timpul la Liturghie este un păcat atât de mare prin comparaţie cu crima, care pricinuieşte rău direct vieţii unei alte persoane? Neparticiparea la Liturghie nu afectează pe nimeni în afară de persoana mea şi de Dumnezeu.

Răspuns (pr. Vincent Serpa): „Neparticiparea la Liturghie nu afectează pe nimeni în afară de persoana mea şi de Dumnezeu”. Şi Dumnezeu? De când fiinţele omeneşti sunt mai importante decât Dumnezeu? Există o diferenţă infinită între măsurarea lui Dumnezeu prin standardele noastre şi măsurarea noastră prin standardele Lui. Dumnezeu trebuie să fie punctul de pornire în tot ceea ce facem. Deoarece El a fost mai întâi, El este pe primul plan. El nu este doar o versiune mai mare a noastră. Ne-a cerut să sfinţim ziua Domnului, şi are dreptul să ceară aceasta de la noi. Tot ceea ce este de valoare în vieţile noastre (inclusiv viaţa omenească) are valoare datorită valorii Sale infinit mai mari.

Însă Liturghia nu este doar o modalitatea de a recunoaşte suveranitatea Sa, ceea ce facem prin rugăciune. Liturghia înseamnă a fi prezent la picioarele crucii şi a-i aduce mulţumiri pentru suferinţa şi moartea pe care El le-a îndurat pentru noi. El ne iubeşte atât de mult încât a îndurat toate acele suferinţele pentru a ne demonstra dragostea Lui într-un mod în care noi să o putem oarecum înţelege. A nu participa la Liturghie este unul dintre modurile de a întoarce spatele acestei iubiri.

Întrebare: Unde scrie că Maria a fost ridicată la Cer? Am citit în Biblie despre Enoh şi Ilie, dar unde scrie că Dumnezeu a chemat-o pe Maria în Rai?

Răspuns (Jim Blackburn): Dacă doriţi să căutaţi dovezi scripturale ale acestei dogme, nu veţi găsi niciuna. Ridicarea la Cer a Mariei nu a fost înregistrată explicit în niciuna dintre Evanghelii. Totuşi, Papa Pius al XII-lea a definit în mod formal dogma Ridicării la Cer în constituţia sa apostolică Munificentissimus Deus, din 1 noiembrie 1950: „Neprihănită Mamă a Lui Isus, Preasfânta Fecioară Maria, terminând drumul vieţii sale pământeşti, a fost ridicată, cu trupul şi sufletul, în gloria cerească” (MD 44).
– Jim Blackburn

Întrebare: De ce în Biserica Catolică femeile nu pot fi hirotonite?

Răspuns (Jim Backburn): Biserica nu are autoritatea de a hirotoni femei. În scrisoarea sa apostolică Ordinatio Sacerdotalis, Papa Ioan Paul al II-lea a declarat: „Biserica nu are nici o autoritate de a conferi femeilor hirotonirea preoţească” (4).

Câteva dintre motivele citate includ:
1. Exemplul găsit în Sfânta Scriptură în care Cristos îşi alege apostolii doar dintre bărbaţi.
2. Constanta practică a Bisericii care L-a imitat pe Cristos în a alege exclusiv bărbaţi.
3. Învăţătura vie şi cu autoritate a Bisericii a considerat în mod consecvent că excluderea femeilor de la preoţie este în concordanţă cu planul lui Dumnezeu pentru Biserica Sa.
– Jim Blackburn

Întrebare: Ce se întâmplă cu cei care mor fiind excomunicaţi? Merg în Iad?

Răspuns (Michelle Arnold): Excomunicarea laicilor înseamnă, în principal, interzicerea accesului la sacramente. Aceasta nu înseamnă că Biserica a condamnat pe cineva, în acest fel, la Iad. De fapt, excomunicarea se doreşte a fi un medicament care să inspire oamenii să se căiască şi să se împace cu Biserica. Odată împăcată cu Biserica, acea persoană poate din nou să primească sacramentele. Dacă o persoană este excomunicată şi moare fără să se fi împăcat oficial cu Biserica, ea poate fi mântuită dacă se căieşte cu sinceritate de toate păcatele sale înainte de moarte. Bineînţeles că ne putem ruga ca o persoană, în aceste circumstanţe, să fie împăcată în sine însuşi cu Dumnezeu şi cu Biserica, prin căinţă deplină, înainte de moarte.

Întrebare: De ce nu poate un preot să asculte spovezi prin intermediul mijloacelor electronice de comunicare, cum ar fi telefonul, e-mail-ul sau internetul?

Răspuns (Peggy Frye): Spovada la telefon sau prin e-mail nu este permisă de Biserică din mai multe motive. În primul rând, Sacramentul Spovezii este o întâlnire personală cu Isus în care El se adresează personal fiecărui păcătos: „Fiul meu, păcatele tale îţi sunt iertate”. El este medicul care are grijă de fiecare dintre bolnavii care au nevoie ca El să îi vindece. Îi ridică şi îi reintegrează în comuniunea fraternă. Spovada personală este aşadar forma cea mai expresivă de reconciliere cu Dumnezeu şi cu Biserica (CBC 1484).

În al doilea rând, păstrarea secretului este esenţială. „Biserica afirmă că orice preot care ascultă spovezile este obligat, sub pedepse foarte aspre, să păstreze secretul absolut în legătură cu păcatele mărturisite de penitenţii lui” (CBC 1467). E-mail-urile, internetul şi telefoanele nu sunt niciodată total private.

Consiliul Pontifical pentru Comunicaţii Sociale în „Biserica şi internetul” spune: „Realitatea virtuală nu poate să înlocuiască Prezenţa Reală a lui Cristos din Euharistie, realitatea sacramentală a celorlalte Sacramente, şi nici cultul comun în sânul unei comunităţi umane în carne şi oase. Nu există Sacramente pe Internet; chiar şi experienţele religioase posibile aici prin harul lui Dumnezeu sunt insuficiente dacă sunt separate de interacţiunea din lumea reală cu alţi credincioşi” (nr. 9).

One Comment

  1. Am o nedumerire… care ar fi un exemplu de pacat care poate fi dezlegat numai de Papa… Adica de ce nu poate dezlega preotul orice pacat.. Ce pacat ar fi mai mare decat crima de exemplu?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *