La ce vârstă a murit Isus?

Teme: Biblic.
.
Publicat la 24 februarie 2008.
Print Friendly, PDF & Email

Autor: pr. Ariel Alvarez Valdes
Traducere: pr. Mihai Pătraşcu
Sursa: Editura Sapientia

La 33 de ani, conform tradiţiei

Oare cu adevărat la 33 de ani?

Cunoaştem data morţii multor personaje vestite. De exemplu, Cervantes, la 23 aprilie 1616; sfântul Francisc, la 4 octombrie 1226; Mahomed, la 6 iunie 632; Nero, la 8 iunie 68. Cum de nu cunoaştem data morţii lui Isus? S-a spus mereu că a murit la 33 de ani, şi aceasta prin deducţie din două informaţii evanghelice. Prima: fraza lui Luca, conform căreia, „când Isus a început să predice, avea cam treizeci de ani” (3,23). A doua, luată din Evanghelia după Ioan, din care se deduce că Domnul a predicat timp de trei ani. Însumând ambele informaţii, conchidem că Isus a trăit 33 de ani.

Această opinie generalizată l-a făcut pe papa Pius al XI-lea, cu enciclica Quod nuper, să declare anul 1933 An Sfânt, pentru a comemora 1900 de ani de la moartea lui Cristos (ca şi cum ar fi murit în anul 33). Acest lucru a avut loc, chiar dacă, în aceeaşi enciclică, papa a recunoscut că „istoria încă nu a putut să precizeze anul exact al morţii Mântuitorului”.

Câteva date care ajută

Această incertitudine în determinarea corectă a cronologiei vieţii lui Isus se datorează faptului că, atunci când evangheliştii au scris operele lor, s-au interesat mai mult de formarea spirituală a cititorilor decât de precizia istorică. Aşa că s-au interesat, mai ales, de transmiterea învăţăturii şi a faptelor lui Isus, decât să precizeze momentele în care au avut loc faptele, circumscriindu-le într-o succesiune cronologică vrednică de crezare.

Cu toate acestea, în evanghelii există câteva elemente foarte precise despre viaţa lui Isus, graţie cărora putem să determinăm o reconstruire destul de probabilă a evenimentelor din viata lui. Primul lucru pe care îl putem preciza este momentul când Isus a început să predice. Din Faptele Apostolilor (1,22; 10,37-38) reiese că a fost la puţin timp după ce Ioan Botezătorul îşi începuse slujirea. Auzind despre activitatea sa, Isus a venit la el, a fost botezat şi, din acel moment, a început predicarea sa, pe care noi toţi o cunoaştem cu termenul de „viaţă publică”.

Ziua în care a ieşit pe drum

Când a început să predice Ioan Botezătorul? Luca ne furnizează un element: „în anul al cincisprezecelea al domniei împăratului Tiberiu” (3,1). De vreme ce Tiberiu a început domnia în anul 14 al erei creştine, al cincisprezecelea an al domniei sale ar fi anul 28 d.C. Totuşi, ştim că, doi ani mai înainte, Tiberiu a asumat conducerea tuturor provinciilor imperiului. De aceea, este posibil ca anul al 15-lea al domniei lui Tiberiu, cel în care Ioan Botezătorul şi-a început slujirea, să fie mai curând anul 26 al erei creştine, şi nu 28. Dacă ar fi aşa, am putea să începem să datăm începutul ministerului public al lui Isus în primele luni ale anului 27.

Datarea unei discuţii

Acest element cronologic ar fi confirmat de un episod pe care îl citim în Evanghelia după Ioan. La primul Paşte pe care Isus l-a petrecut în Ierusalim, după ce a alungat vânzătorii din templu, evreii l-au întrebat de ce a făcut aşa ceva; acesta a fost răspunsul lui Isus: „Distrugeţi acest templu şi în trei zile îl voi ridica din nou”. Interlocutorii săi, crezând că Isus vorbeşte despre templul din Ierusalim, când, de fapt, el se referea la templul trupului său, i-au replicat: „în patruzeci şi şase de ani s-a construit acest templu şi tu îl vei ridica în trei zile?” (In 2,19-20). Mai ştim că Irod a început reconstruirea totală a templului în anul 19 î.C. şi că în timpul lui Isus încă nu era terminată. Prin urmare, dacă, la data începerii lucrărilor (anul 19 î.C.) adunăm cei 46 de ani cât afirmau evreii că au durat lucrările, rezultă cu credibili-tate că episodul primului Paşte al lui Isus este din anul 27 al erei creştine.

Cele patru sărbători ale Paştelui

Dacă Isus a început să predice în anul 27, putem şti cât a durat viaţa sa publică? Conform evangheliilor sinoptice (Matei, Marcu şi Luca), Isus a predicat numai câteva luni, pentru că ele citează o singură intrare în Ierusalim în timpul vieţii sale publice, mai precis în preajma sărbătorii Paştelui, în timpul căreia a murit. În schimb, de la Ioan ştim că viaţa publică a lui Isus s-a desfăşurat de-a lungul mai multor celebrări pascale:
a) prima, la puţine luni de la începerea predicării sale, când i-a alungat pe vânzătorii din templu (In 2,13);
b) a doua, atunci când a vindecat un bolnav, aproape de piscina Betesda (In 5,1): în realitate, în această relatare se vorbeşte vag despre „o sărbătoare a evreilor”, chiar dacă este posibil să fie vorba de sărbătoarea Paştelui;
c) a treia, atunci când a înmulţit pâinile pentru cinci mii de persoane care îl urmau (In 6,4);
d) în sfârşit, a patra, în care a murit (In 11,55).

Sub puterea lui Ponţiu Pilot

Aşadar, dacă în viaţa publică a lui Isus au fost numai trei celebrări pascale, el a predicat cel puţin doi ani; dacă au fost patru celebrări, Isus a predicat trei ani. Deci, cât a durat predicarea sa? Pentru a deduce cu credibilitate, trebuie să încercăm să mergem înapoi la data morţii sale. Dispunem de un element important: Isus a murit pe timpul lui Ponţiu Pilat. Ştim că acesta a condus provincia Iudeea între anii 26-36 din era creştină. Aşadar, răstignirea lui Isus a avut loc în această perioadă.

Un alt element pe care îl avem, asupra căruia cele patru evanghelii concordă, este cel al morţii lui Isus în ziua de vineri, zi pe care evreii o numeau „a Pregătirii” (Mt 27,62; Mc 15,42; Le 23,54; In 19,31); de fapt, ziua următoare, sâmbăta (sabbat), în acel an se celebra Paştele. Deoarece Paştele ebraic – spre deosebire de cel creştin, care se celebrează întotdeauna duminica – poate să cadă în orice zi a săptămânii, este suficient să vedem în care an, între anii 26-36 (în care a condus Ponţiu Pilat), Paştele a căzut sâmbăta: acest element ne-ar confirma anul morţii lui Isus.

Smochinul fără roade

Graţie unor calcule astronomice complexe, ştim că, în timpul conducerii lui Ponţiu Pilat, Paştele a coincis cu sâmbăta numai în anii 27, 30 şi 33. Prin urmare, Isus ar fi putut să moară în oricare dintre aceşti ani. Între aceştia, putem deduce care este anul cel mai probabil. În mod necesar, trebuie să respingem anul 27, pentru că am spus deja că el coincide cu începutul ministerului public al lui Isus. Nici anul 33 nu convinge, pentru că, dacă Isus a început să predice în anul 27, viaţa sa publică ar fi durat circa şase ani, iar în evanghelii nu avem elemente suficiente care să ne justifice o perioadă de timp aşa de lungă. Ne rămâne unicul an posibil, anul 30; aşa că am putea confirma şi faptul că viaţa publică a lui Isus a durat circa trei ani, adică între anii 27-30.

Se pare că parabola smochinului fără roade confirmă acest fapt (Lc 13,6-9). În ea, Isus povesteşte istoria, desigur, parafrazată, a unui om care a plantat un smochin într-o vie şi că acel copac nu a dat nici un rod. Atunci, stăpânul i-a spus viticultorului: „Iată, sunt trei ani de când vin să caut fructe în smochinul acesta, dar nu găsesc. Aşadar, taie-l! De ce să mai secătuiască pământul?” Mulţi cercetători sunt de acord când spun că parabola se referă la scurta perioadă a vieţii lui Isus. Via ar reprezenta poporul lui Israel; smochinul ar reprezenta Ierusalimul. Şi însuşi Isus ar fi cel care, timp de trei ani, tocmai anii vieţii sale publice, a încercat să găsească fructe în el, dar nu a găsit.

Începuturile

Aşadar, pare posibil să precizăm cu exactitate suficientă cronologia vieţii lui Isus. S-a născut – aşa cum am clarificat în altă parte – în anul 7 î.C, fără însă să putem preciza nici ziua, nici luna. În anul 26 (după căldurile mari ale verii), probabil în preajma sărbătorii Corturilor, la care multă lume mergea în Iudeea (adică la sfârşitul lui septembrie sau la începuturile lui octombrie), a început să predice Ioan Botezătorul. La sfârşitul acelui an, Isus părăsise deja Nazaretul şi, la începutul anului 27, venea la Ioan Botezătorul, între mulţimea de păcătoşi şi vameşi, la Iordan, pentru a se supune ritului botezului. Evangheliile ne menţionează că, din ziua aceea, Mesia a dat vieţii sale o cotitură radicală: s-a retras în pustiu, unde a rămas în rugăciune şi în post mai multe zile, şi după aceea a început să predice. În perioada aceea împlinise, nu de mult, 34 de ani.

La sărbătoarea Paştelui din anul 27 îl găsim la Ierusalim, unde îi alungă din templu pe vânzători şi pe schimbătorii de bani (In 2,13-22). În acel an, Paştele a căzut în ziua de sâmbătă, 30 aprilie. Anul următor, la sărbătoarea Paştelui din anul 28, ajungând la Ierusalim, Isus a vindecat un om bolnav de 38 de ani, aproape de o piscină care în timpul acela era un loc de cură (In 5,1-18). În acel an, Paştele a căzut în ziua de miercuri, 28 aprilie.

Ultimii doi ani

În luna aprilie a anului 29, a treia sărbătoare a Paştelui din viaţa sa publică, Isus nu a mers la Ierusalim, pentru că îi era în pericol propria integritate. A celebrat-o în nord, în Galileea, unde a înmulţit pâinile în faţa mulţimii care îl urma (In 6,1-4). în acel an, sărbătoarea s-a celebrat, luni, 18 aprilie. Am spus deja că ultima sărbătoare a Paştelui pe care a celebrat-o Isus (In 12,1) a fost cea a pătimirii şi morţii sale. Este singura care este menţionată de sinoptici.

Cu câteva zile înainte de evenimentele pascale, Isus a intrat în sătucul Betania, aproape de Ierusalim, unde a rămas în casa surorilor Marta şi Maria. În ziua următoare, a intrat triumfător în marele oraş, aclamat de mulţime. Tragedia pătimirii era aproape să înceapă să se dezlănţuie în toată cruzimea sa. Isus pierduse consensul atâtor oameni; clasele politice şi religioase îl duşmăneau: a fost aproape un joc ca să-l aresteze, să-l pună în lanţuri şi să-l ucidă. Acea moarte a avut loc în ziua de vineri, 7 aprilie, anul 30, pe la trei după-amiază, cu câteva ore înainte de apusul soarelui, care marca începutul celebrării evenimentelor pascale din anul acela. Această cronologie evidenţiază, încă o dată, că Isus a murit pe la 37 de ani, nu la 33 de ani, aşa cum a afirmat întotdeauna tradiţia.

Cine este?

La începutul erei noastre, un simplu tâmplar s-a înconjurat de un grup de pescari într-un sat sărac. Nimic nu lăsa să se presupună că era vorba despre cineva important. Se îmbrăca modest, nu părea să aibă o mare cultură. Nu avea titluri, nici recomandări. Nu avea arme, nici vreo putere. A fost un personaj dispreţuit de către cei puternici; cei umili, la rândul lor, nu reuşeau să-l înţeleagă în totalitate. Cei violenţi l-au considerat slab. Cei cu bunăstare l-au considerat violent. Şi-a dedicat viaţa lui Dumnezeu, dar clasa sacerdotală l-a acuzat că este blasfemator. A fost părăsit de toţi atunci când a venit asupra lui furia persecuţiei celor puternici, şi numai mama sa şi câteva femei l-au însoţit în agonia unei morţi ruşinoase.

Atunci când piatra de la mormânt, împrumutat şi el, s-a închis pentru a păstra cadavrul său, nimeni nu ar fi pariat nici măcar o centimă cu privire la posibilitatea ca amintirea sa să se perpetueze în timp. În schimb, în pofida previziunilor, şi după douăzeci de secole, istoria lui Cristos trăieşte în toată lumea şi încă mai trezeşte interes; o mare parte din omenire se identifică pe sine, istoria sa şi cultura sa cu numele lui Cristos. În fiecare an sunt publicate mii de cărţi despre viaţa şi învăţătura sa. Milioane de persoane au fost arestate, torturate, dispreţuite, ucise, numai pentru că au proclamat cu mult curaj că aparţin comunităţii adepţilor săi.

Cine a fost acest om care a împărţit istoria în două, repunând în discuţie toate valorile care au fost moş-tenirea culturală a omenirii dintr-un timp imemorabil? Cine este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu? Un nebun? Un mincinos? Este foc care arde şi care încălzeşte, sau este opiu care amorţeşte libertatea? Este unguent care vindecă, sabie care răneşte, sau morfină care ameţeşte? Cine este, cu adevărat, Isus din Nazaret? Cel care încă nu a răspuns la aceste întrebări încă nu şi-a acordat privilegiul de a trăi o viaţă demnă de acest nume…

Preluare din volum 6 al seriei „Ce ştim despre Biblie”.
În acelaşi volum:
– Ce spune Biblia despre extratereştri?
– De ce l-a blestemat Noe pe fiul său, care l-a văzut gol?
– De ce Dumnezeu i-a poruncit lui Abraham să-l sacrifice pe fiul său, Isaac?
– David l-a învins pe uriaşul Goliat?
– De ce exista în Israel un an sfânt?
– De ce unele Evanghelii nu relatează copilăria lui Isus?
– Când l-a cunoscut Petru pe Isus?
– Fecioara Maria a murit sau nu?
– Cine a scris Evanghelia după Ioan?
– Când s-a înălţat la cer Isus Cristos?
– Ce este bătălia de la Armaghedon?



2 Comments

  1. Pasajul din Evanghelia după Ioan 5:1, nu este vorba de sărbătoarea Paştelui.
    Între 2:13 (primul paşte) şi 4:35 (înainte de pentecostă când spicele erau „gata pentru seceriş”) au trecut doar 40-50 de zile. După încă câteva zile, probabil la timpul pentecostei, Isus a ajuns în Galileea. Galileenii aveau încă proaspete în minte semnele făcute de el în Ierusalim la paşte (4:45). Apoi în Cana Isus a făcut o vindecare care este descrisă drept primul semn după paştele din 2:13 şi astfel singurul până la sărbătoarea nenumită dn 5:1 (4:46, 54). Cel mai probabil deci această sărbătoare este una din toamnă, cum ar fi sărbătoarea trompetelor, ziua ispăşirii, etc.

    Sunt de acord cu data de 30 d.H. care cade într-o vineri (nu sâmbătă).

  2. După un studiu mai atent cade totuşi anul 30 d.H.
    Daniel 9:25,26: „Să ştii, deci, şi să înţelegi, că de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului, până la Unsul (Mesia), la Cârmuitorul, vor trece şapte săptămâni; apoi timp de şaizeci şi două de săptămâni, pieţele şi gropile vor fi zidite din nou, şi anume în vremuri de strâmtorare. După aceste şaizeci şi două de săptămâni, unsul va fi stârpit şi nu va avea nimic…”

    Conform profeţiei, „de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului”, până la „Unsul”, sunt 7 + 62 de săptămâni = 69 de săptămâni. Adică în total, sunt 69 de săptămâni de ani, căci nu este vorba de săptămâni de zile, de unde ştim?
    În Daniel 9:27, se spune că la jumătatea săptămânii va face să înceteze jertfa, iar conform cu Apocalipsa 12:6,14; Daniel 7:25 (vezi şi Daniel 12:11), jumăte de săptămână sau trei timpuri jumate, fac 1260 de zile, iar o săptămână face = 2520 de zile, dublu ca jumate de săptămână .
    Iar 69 (săptămâni) înmulţit cu 2520 de zile fac: 173880 de zile.
    Porunca de rezidirea a templului conform tuturor istoricilor s-a dat în 445 î.H. în luna nissan care corespunde cu: martie / aprilie (Neemia cap. 2, vezi nota de subsol de la Neemia 2:1 în Biblia GBV).
    Iar dacă calculăm, adică dacă împărţim 173880 de zile la 365,2422 zile, cât are un an, ne dă = 476,06766. Dacă calculăm 476,06766 de ani – 445 de ani = 31,06766 , şi cade exact în: anul 32 luna: aprilie – mai. După cum urmează:
    Din anul 445 î.e.n., luna nisan, până în anul 1 e.n. luna nisan = 445 ani.
    Iar din anul 1 e.n. luna nisan, până în anul 32 e.n. luna nisan, sunt 31 de ani.
    Acest procent de 0,6, adică circa o lună, nu este o problmă din următorul motiv: după obiceiul evreiesc, atunci când nu se precizează ziua din lună, este vorba de cea dintâi zi a lunii. Făcând transformările corespunzătoare calendarului Iulian, Sir Robert Anderson în colaborare cu „Astronomer Royal” au ajuns la concluzia că această dată a fost 14 martie 445 î.H
    Astfel regele Artaxerxes a dat decretul în prima zi a lunii nisan, iar paştele când a murit Isus este la mijlocul lunii nisan, în 14 nisan. Însă în luna nisan, cade în martie-aprilie, 14 nissan poate cădea uneori chiar până spre sfârşitul lui aprilie. În 1987, 14 nissan a căzut în 13 aprilie, în 1986 a căzut în 24 aprilie, în 1981 în 19 aprilie, în 1970 în 21 aprilie, etc.
    După un calcul a unui rabin din Bucureşti, 14 nissan în 32 d.H. a căzut în data 13 aprilie. Deci aprox. la o lună distanţă de decret, împlinind profeţia milimetric! Astfel dacă când s-a dat decretul lui Artaxerxes era probabil 14 martie, şi paştele în vremea lui Isus a căzut în jur la 13 aprilie, acest decalaj de o lună se acoperă! Aleluia!
    În anul 32 e.n. luna aprilie, este data intrării în Ierusalim a lui Isus, şi aclamarea Lui ca rege. Iar uciderea Lui (stârpirea Lui) după 6 zile, ca să se împlinească profeţia: „După aceste [9 săptămâni + ] şaizeci şi două de săptămâni, unsul va fi stârpit”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *