Pregătirea pentru căsătorie: Socrii

Print Friendly, PDF & Email

Autor: Rebecca Nappi, pr. iezuit Daniel Kendall
Traducere: Oana Capan
Sursa: Editura Paulist Press

Întrebări şi răspunsuri despre
pregătirea pentru căsătorie

Jurnalista Rebecca Nappi şi părintele iezuit Daniel Kendall au scris împreună o carte pornind de la experienţa lor şi a zecilor de cupluri cu care au stat de vorbă. Volumul „101 Questions & Answers on Catholic Marriage Preparation” a apărut la prestigioasa Editură Paulist Press. Cu acordul autorilor şi editurii cartea a apărut serializată în revista electronică „Familia creştină”. Serialul continuă acum în „Lumea Catholica”. Unele întrebări vor fi săltate iar altele completate pentru că pe alocuri textul original este particularizat pentru situaţia din SUA. Marea parte a conţinutului este însă de interes larg şi sperăm să îl apreciaţi.

42. Socrii sunt un alt subiect fierbinte de discuţie. Ce aspecte ar trebui avute în vedere?

O indiancă Dakota, prietenă a lui Becky, îi povestea odată că în trecut în cultura tribului ei de origine o soacră nu putea niciodată să i se adreseze direct ginerelui. Ei trebuiau să vorbească mereu printr-o a treia persoană. Indienii aceia ştiau, cu mult înainte să apară bancurile despre soacre, că relaţia soacră-ginere are un potenţial exploziv într-o căsătorie. Fiecare persoană din cuplu vine dintr-o familie care îşi are propriile valori, ritualuri, obiceiuri, credinţe şi ciudăţenii. Adesea familiile cred că stilul lor este cel mai bun.

În timpul pregătirii pentru căsătorie, este important ca cei doi să vorbească despre cât timp se aşteaptă fiecare să petreacă cu propria familie şi cât cere unul altuia să stea cu familia socrilor. Dacă tinerii vor locui în acelaşi oraş cu unii dintre socri, este important să existe un echilibru din punctul de vedere al timpului petrecut cu socrii din oraş şi cu cei din afară. Tony şi Becky cunosc un cuplu ce au aproape 30 de ani de căsătorie. Familia soţiei trăieşte la peste 1.500 de km de ei; familia soţului la vreo 150 de km. În primele nouă sfârşituri de săptămână din căsnicia lor, părinţii soţului au venit în oraşul lor de şapte ori, tinerii cedându-le lor patul cel mare. Tinerei mirese nu i-a plăcut situaţia, dar nu a spus nimic, neştiind dacă nu cumva aşa ceva era „normal” într-o relaţie cu socrii. Dar nu era.

Este esenţial ca un cuplu să fixeze nişte limite în relaţiile cu socrii şi să îşi întemeieze propriile obiceiuri. Aceasta trebuie să înceapă încă din etapa logodnei. Amintiţi-vă că atunci când vă uniţi în căsătorie, creaţi propria familie, separată de familiile din care proveniţi. Crearea acestei noi familii, care porneşte doar de la voi doi, trebuie să fie o prioritate pentru cuplu.

43. Trebuie să îi iubesc pe socri imediat ce îi cunosc? Trebuie să le spun „mamă” şi „tată”?

Uneori presupunem în mod greşit că ginerii şi nurorile se vor simţi în mod automat legaţi de părinţii celuilalt. În realitate însă, relaţia cu socrii evoluează ca orice altă relaţie. Este nevoie de timp şi de energie. Unii îşi vor iubi socrii imediat. Alţii… niciodată.

Pentru a stabili cum să le spuneţi socrilor, întrebaţi-i direct: „Cum aţi prefera să vă spun?” Dacă ei lasă la latitudinea voastră, atunci gândiţi-vă la formularea care vă este mai confortabilă. Dacă la început le spuneţi socrilor pe numele lor mic, şi mai apoi, cunoscându-i mai bine, doriţi să le spuneţi „mamă” şi „tată”, puteţi face schimbarea – cu permisiunea lor, desigur. Important este să ţineţi minte acest lucru: iubirea faţă de socri nu vine în mod automat doar pentru că v-aţi căsătorit şi aţi intrat în familie. Dacă se întâmplă astfel, excelent. Dar cel mai des presupune timp şi efort. Aveţi răbdare!

44. Viitorul meu socru este foarte sarcastic şi foloseşte tachinarea ca mod de a-şi arăta afecţiunea. Nu mă simt bine când face aşa. I-am cerut logodnicului meu să discute cu el despre această problemă, dar nu a făcut-o. Sunt eu prea sensibilă?

Ai dreptul la sentimente. Singura ta greşeală aici este că te aştepţi ca logodnicul tău să discute problema cu tatăl său. Este responsabilitatea ta să vorbeşti direct cu viitorul tău socru şi să îi explici că stilul lui de a vorbi te face să te simţi stânjenită. Te aştepţi ca logodnicul tău să ducă tratativele, când de fapt este responsabilitatea ta. Dacă nu o vei face tu însăţi, îl pui pe viitorul tău soţ la mijloc, şi în mod indirect îi ceri să „aleagă” între tine şi tatăl lui. Comunicarea directă, într-un mod neacuzator, este întotdeauna cea mai bună cale de a comunica cu socrii. Este dificil şi uneori ciudat, dar va aduce roade pe măsură ce căsătoria se maturizează. Cu cât veţi stabili mai rapid acest stil de comunicare, cu atât mai bine.

Becky provine dintr-o mare familie italiană care se reuneşte frecvent. Atunci când Becky şi Tony s-au căsătorit, Tony a spus clar că nu va participa la toate reuniunile familiei Nappi. Când Becky sosea singură, membrii familiei o întrebau unde este Tony. Ea era bucuroasă că familia ei vrea să îl vadă pe Tony, dar în final le-a spus: „Dacă vreţi să ştiţi de ce Tony nu este aici, sau să îi spuneţi cât de mult îi simţiţi lipsa, sunaţi-l direct. N-am să îi mai transmit mesajele voastre”. Cicăleala a încetat.

Comunicarea

45. Ce înţelegeţi prin comunicare şi de ce este atât de importantă?

Sfatul pe care îl veţi auzi cel mai des în timpul pregătirii pentru căsătorie este acesta: comunicaţi. Sună mai formal decât este cu adevărat în practică. Comunicarea înseamnă pur şi simplu modul în care cuplul îşi transmite informaţia de la unul la celălalt, şi include nu doar discuţiile, ci şi gesturile de afecţiune, contactul vizual şi cuvintele scrise. Include de asemenea tonul cu care sunt comunicate gândurile şi sentimentele. Nu există un mod corect de a comunica. Stilul va fi unic pentru fiecare cuplu.

Cuplurile căsătorite de mult timp vă vor spune însă că a sta de vorbă zilnic unul cu celălalt este esenţial. Cum veţi face acest lucru va depinde de voi ca şi cuplu. Dedicarea unui anumit timp pentru a sta de vorbă în fiecare zi este un bun obicei pe care să vi-l stabiliţi încă de la începutul relaţiei. Pentru Becky şi Tony, a lua cafeaua de dimineaţă împreună este un lucru sacru. Dacă telefonul sună în acele momente ei nu răspund. Citesc ziarul, discută despre ceea ce se întâmplă în lume şi apoi îşi spun unul celuilalt ce planuri au pentru ziua care tocmai a început.

Este important ca în fiecare zi cuplurile să îşi împărtăşească detaliile despre acea zi, fie faţă în faţă, fie prin telefon sau email. Însă cuplurile trebuie să fie atente să nu cadă în capcana de a vorbi între ei doar mărunţişuri, sau să se ascundă unul de celălalt prin mijloace de comunicare la distanţă, precum poşta electronică. De aceea, cuplurile trebuie să aibă un timp în care să discute neapărat faţă în faţă şi nu doar despre evenimentele zilei. Se poate ca la început astfel de discuţii să nu decurgă natural, dar lucrurile vor merge mai bine odată cu practica. A-i pune partenerului întrebări îi transmite mesajul că eşti cu adevărat interesat de el, de programul său, dar şi de valorile, speranţele şi visele lui.

46. Când ne certăm unul cu celălalt se întâmplă să treacă zile fără să ne vorbim. Este un semn periculos?

În psalmul 87, o rugăciune de plângere, psalmistul descrie cum se simte atunci când prietenii şi vecinii îl evită: „Depărtat-ai pe cunoscuţii mei de la mine, ajuns-am urâciune lor. Închis am fost şi n-am putut ieşi. Ochii mei au slăbit de suferinţă” (8-9). A nu vorbi unul cu celălalt este o formă intensă de evitare. Când îl eviţi pe partenerul tău, el devine invizibil, fără valoare, fără importanţă. Este o stare cumplită de singurătate.

După o ceartă, în unele cupluri trec zile şi uneori chiar săptămâni fără ca cei doi să îşi spună altceva decât strictul necesar şi într-un mod distant. Se poate să „simţim” că este drept să avem această reacţie după o ceartă, dar ea este întotdeauna o respingere şi o uşă închisă. Multe cupluri care s-au despărţit au afirmat mai târziu că în timpul perioadelor de tăcere au fost semănate în minţile lor seminţele separării. Oricât de nervoşi aţi fi unul pe celălalt, folosiţi întotdeauna câteva cuvinte de speranţă. Dacă simţiţi nevoia de a fi singur după o ceartă, explicaţi că vreţi să faceţi acest lucru pentru un timp dar că speraţi că veţi putea discuta mai târziu problemele în detaliu, cu calm. Apoi faceţi o tură cu maşina, vizitaţi-vă un prieten sau familia, şi clarificaţi-vă gândurile.

47. Logodnica mea îmi spune că nu sunt un bun ascultător. Eu cred că sunt, dar la urma urmelor de ce este atât de important?

A asculta bine înseamnă a nu întrerupe, a nu da sfaturi, a nu oferi soluţii. Pur şi simplu trebuie să asculţi fără să vorbeşti, fiind cu adevărat atent la ce spune persoana iubită. Înseamnă să pui întrebări simple pentru clarificare: „Spune-mi mai mult” sau „Ce vrei să spui mai exact?”

Sharon şi Al, un cuplu din Cercul Sf. Thomas Morus, au trebuit să înveţe cum să îşi ajusteze fiecare stilul de comunicare în primii ani de căsătorie; şi acum reprezintă uneori o provocare. „Doresc să îi spun despre ceva ce mă frământă. Reacţia lui este să rezolve situaţia”, spune Sharon. „Îi spun că la şcoală ceva mă scoate din sărite iar el îmi răspunde rapid: ‘Dă-ţi demisia’. Eu nu vreau să demisionez. Nu vreau ca el să îmi rezolve problemele. Doresc doar să îi vorbesc despre ele.” Sharon spune că dacă eşti genul care rezolvă tot, este important să te opreşti şi să asculţi.

Wayne Muller, pastor, terapeut şi scriitor, spunea cândva că cel mai bun lucru pe care îl putem face pentru ceilalţi când au nevoi emoţionale este acesta: „Fii prezent fizic, cu o mână întinsă, cu inima deschisă, cu mintea limpede, lăsând harul să facă restul.” Merită să ţineţi cont de formula lui Muller atunci când vă găsiţi stilul vostru unic de comunicare, ca şi cuplu.

48. Am auzit că o căsătorie este mai mult decât a da 50-50%? Ce înseamnă aceasta? Nu ar trebui fiecare să dăm 100%?

Căsătoria nu este un raport de 50-50%, deoarece ambii parteneri trebuie să fie acolo 100% pentru celălalt. Dar aproape întotdeauna o persoană din cuplu va avea mai multe nevoi decât cealaltă, chiar dacă numai pentru câteva ore sau pentru câteva zile. Pentru a face saltul de credinţă în căsătorie este nevoie să fiţi deschişi faţă de acest dezechilibru de nevoi. Amândouă persoanele trebuie să dăruiască într-o relaţie, şi în anumite domenii ale căsătoriei, precum împărţirea îndatoririlor gospodăreşti, puteţi încerca să distribuiţi lucrurile 50-50%. Dar dacă unul dintre parteneri în mod consecvent face mai mult pentru ca relaţia să meargă, acesta este un semn al unor probleme profunde. Este bine să intraţi în căsătorie ştiind că „la bine şi la greu” înseamnă că uneori tu vei avea de dus greul în relaţie, iar alteori partenerul tău. Aceasta este atât realitatea cât şi harul căsătoriei.

49. Aş dori să îmi păstrez numele de fată, dar viitorul meu soţ este împotrivă. Am discutat de nenumărate ori în contradictoriu pe această temă în timpul pregătirii la căsătorie. Cum am putea ajunge la o înţelegere?

În anii 1970, în perioada de apogeu a mişcării feministe, femeile au început să îşi păstreze numele de fată când s-au căsătorit. Era un mod de a-şi păstra identitatea. Becky şi-a păstrat numele de familie, aşa cum au făcut-o majoritatea prietenelor ei, în special cele care s-au măritat după ce s-au lansat în carieră. În unele cupluri, soţii au adoptat ambele nume de familie, pentru a indica parteneriatul dintre ei. Ambele practici erau noi pe atunci. Acum unele femei îşi păstrează numele, altele nu. Sau altele îşi folosesc numele de fată la serviciu şi numele de căsătorie în toate celelalte contexte.

Alegerea numelui trebuie să fie în primul rând o decizie a femeii. Ea este cea de la care, în fond şi la urma urmei, se aşteaptă să renunţe la nume. Cuplurile trebuie să discute acest lucru împreună şi dacă problema nu poate fi rezolvată cu uşurinţă, de obicei înseamnă că există alte probleme mai profunde în relaţie, probabil în jurul distribuţiei de putere în cadrul cuplului. Fiţi atenţi, deoarece dezbaterea privind numele poate scoate la iveală aspecte importante de care trebuie să vă ocupaţi în timpul pregătirii pentru căsătorie.

cartea

Excerpts from 101 Questions & Answers on Catholic Marriage Preparation, by Daniel Kendall, SJ and Rebecca Nappi, Copyright © 2004, Paulist Press, Inc., New York/Mahwah, N.J. Used with permission of Paulist Press.
www.paulistpress.com

Posted in Familie, Întrebări.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *