A „reitalienizat” Papa german Curia Romană?

Teme: Biserică.
.
Publicat la 24 ianuarie 2008.
Print Friendly

Autor: John Thavis
Traducere: Radu Capan
Sursa: Inside the Vatican, noiembrie 2007

Un Papă pro-italieni?

Întrebarea a circulat mult timp prin Roma în urma unui val de numiri de italieni în funcţii înalte în Vatican. Consiliile Pontificale responsabile de comunicaţii, textele legislative şi cultură – până recent conduse de un american, un spaniol şi un francez – sunt acum în mâinile unor prelaţi italieni. La fel şi Biblioteca Vaticanului şi Arhivele Secrete. Guvernoratul Cetăţii Vaticane, condus până acum de Cardinalul american Edmund Szoka, este condus din nou de un italian, după 26 de ani. Iar Biroul de Presă al Sfântului Scaun, condus mulţi ani de un spaniol, a fost preluat de mai multe luni tot de un italian. Multe posturi de o importanţă medie din Vatican, în special în spaţiul diplomatic şi financiar, au fost de asemenea ocupate de italieni.

Unii suspectează că valul italian ar reflecta influenţa Cardinalului italian Tarcisio Bertone, secretarul de stat al Vaticanului, care a preluat postul acum mai bine de un an. Într-un interviu recent acordat publicaţiei catolice italiene Avvenire, Cardinalul Bertone a fost întrebat direct: „S-a încheiat oare era internaţionalizării Curiei Romane?” Cardinalul a răspuns subliniind că numărul italienilor este încă depăşit de numărul neitalienilor la capitolul conducerii dicasterelor Curiei. A continuat susţinând că internaţionalizarea continuă, dar că identitatea geografică nu trebuie niciodată să fie un factor determinant în astfel de numiri. Pentru a ilustra că şi neitalieni sunt aleşi, secretarul de stat a citat numirea unui nigerian şi a unui spaniol, dar în poziţii în Vatican care nu sunt tocmai semnificative.

Când Papa polonez Ioan Paul al II-lea a fost ales în 1978, a fost primul neitalian care a stat pe Scaunul Sfântului Petru după mai bine de 450 de ani. Mulţi italieni au considerat această alegere un fapt anormal, aşteptându-se să fie reparat cu succesorul său. Când în 2005, Papa Benedict al XVI-lea, un german, a fost ales ca succesor – într-un conclav în care nu a existat vreun candidat italian solid – orice iluzie că instituţia papală ar aparţine Italiei s-a spulberat probabil definitiv. Se poate însă ca de „reitalienizare” să fie responsabil faptul că, înainte de a fi Papă, Cardinalul Ratzinger a lucrat în Vatican timp de 24 de ani. În momentul alegerii era deci familiarizat cu membrii italieni ai Curiei Romane, apreciindu-le aptitudinile, în momentul în care a trebuit să îşi formeze echipa numind tocmai dintre aceştia.

Până acum Papa Benedict al XVI-lea a pus nouă italieni în fruntea oficiilor importante din Vatican, şi doar cinci din restul lumii. Dacă îi calculăm pe cei care deţin locurile 2 şi 3 în Vatican şi pe cei de la conducerea dicasterelor curiale, numărul italienilor creşte la un total de 18 faţă de şapte din alte ţări. Prezenţa italiană este cea mai vizibilă în Secretariatul de Stat, unde cei şapte oficiali de la conducere sunt italieni, şi la sectoarele responsabile cu bugetul şi investiţiile Vaticanului, unde toate persoanele de la vârf sunt italieni.

Şi totuşi, aceste numere nu spun povestea întreagă. Dintre cele nouă Congregaţii ale Vaticanului, considerate în mod tradiţional ca fiind cele mai importante oficii din Vatican, opt sunt conduse de neitalieni. Singurul italian este Cardinalul Giovanni Batista Re, prefectul Congregaţiei pentru Episcopi. La începutul pontificatului său, Papa l-a numit pe Cardinalul american William J. Levada ca succesor la Congregaţia pentru Doctrina Credinţei. Această numire nu a fost bine primită de unele cercuri italiene, apărând de atunci regulat zvonuri – nefondate până la proba contrarie – că în curând Cardinalul Levada va fi înlocuit de un italian.

Papa a adus apoi şi alţi „străini”; Cardinalul indian Ivan Dias la Congregaţia pentru Evanghelizarea Popoarelor; Cardinalul brazilian Claudio Hummes la Congregaţia pentru Cler; Cardinalul argentinian Leonardo Sandri la Congregaţia pentru Bisericile Răsăritene. Astfel s-a ajuns la un amestec internaţional fără precedent la conducerea celor nouă Congregaţii: prelaţi din nouă ţări şi din cinci continente.

În recentul interviu, Cardinalul Bertone a atins un alt subiect fierbinte pe o temă apropiată, şi anume reorganizarea Curiei Romane, care, spunea el, este încă în etapa de studiu. În primele luni ale pontificatului Papei Benedict al XVI-lea s-a vorbit despre o iminentă reducere a structurii Curiei Romane, exprimându-se opinia că birocraţia din Vatican a crescut nepermis de mult, o problemă în faţa căreia Papa german nu ar avea ezitări să intre cu foarfeca. Ca un veteran al Curiei Romane, Papa Benedict al XVI-lea cu siguranţă îşi aminteşte însă că Papa Ioan Paul al II-lea a avut planuri similare la începutul pontificatului său. Când după 16 ani s-a ajuns la implementarea ideii, modificările au luat forma unei mini-reforme. Papa Paul al VI-lea, care de asemenea s-a confruntat cu structura birocratică a Vaticanului, remarca odată că a face schimbări în Curia Romană este ca şi cum ai încerca „să schimbi cauciucurile la o maşină în mişcare – aproape imposibil”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *