Scrisori latine

Print Friendly, PDF & Email

Autor: Andrei Goţia

„In fraterno amplexu, benedictionem Dei Patris, et Filii, et Spiritus Sancti, per intercessionem Beatae Mariae Virginis, Tibi ac Tuis adprecans, me humiliter signo Tuus in Corde Jesu…” (1).1 [„În îmbrăţişare frăţească, invocând pentru tine şi pentru ai tăi binecuvântarea lui Dumnezeu Tatăl şi a Fiului şi a Spiritului Sfânt, prin mijlocirea Preacuratei Fecioare Maria, mă semnez cu umilinţă în Inima lui Isus, al tău…”]

Cine este acest don Calabria, autorul rândurilor de mai sus? Vreun preot din Evul Mediu ori din Renaştere care, ca Erasmus ori Luther, cunoştea latina atât de bine încât o folosea în corespondenţă? Iata cum se prezintă el însuşi în aceeaşi scrisoare:

„Qui nunc Tibi scripturus humilis est sacerdos veronensis (Italia), cui Divina Providentia abhinc XL annos opus commisit pro pueris et adolescentibus, vel orphanis vel utcunque omni ope et quolibet auxilio destitutis, gratis coligendis, ut artes addiscant quibus maturiori aetate sibi sufficere valeant; ad eos autem nutriendos et alendos subsidia, secura ac filiali fiducia, ab ipsa Divina Providentia expectamus, juxta illud sancti Evangelii: «Quaerite primum regnum Dei et justitiam eius, et haec omnia adjicientur vobis.»” [„Cel care urmează să-ţi scrie este un umil preot din Verona (Italia), căruia Dumnezeiasca Providenţă i-a încredinţat acum patruzeci de ani misiunea de a-i aduna gratuit pe copii şi adolescenţi, sau orfani sau pe cei lipsiţi de orice mijloace şi orice ajutor, pentru ca să înveţe meserii cu ajutorul cărora, ajunşi la maturitate, să poată să se susţină; iar pentru hrana şi menţinerea lor aşteptăm cu încredere sigură şi filială ajutoare de la Însăşi Dumnezeiasca Providenţă, potrivit acelui pasaj al Sfintei Evanghelii: «Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate acestea vi se vor adăuga vouă (Mt 6, 33).»”]

Şi cine era corespondentul lui? Vreun alt titan al Renaşterii? Titan, da, dar nu al Renaşterii, ci al secolului XX: C. S. Lewis (1898-1963), marele profesor de literatură engleză de la Oxford şi Cambridge, cunoscut apologet creştin şi autor de cărţi pentru copii.

don Calabria

Don Giovanni Calabria (1873-1954) citise traducerea italiană a volumului The Screwtape Letters (Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr, trad. de S. Corneanu, Bucureşti: Humanitas, 2003) şi, impresionat, dorise să-i scrie autorului, dar, cum nu cunoştea limba engleză, i-a scris în latină. Iar C. S. Lewis, care îi citea pe clasicii greci şi latini în original, i-a răspuns tot în latină. Corespondenţa lor începe în 1947 şi se încheie în 1954, la moartea lui don Calabria. C. S. Lewis continuă să corespondeze până în 1961 cu succesorul preotului veronez, don Luigi Pedrollo.

Deşi despărţiţi de vârstă – don Calabria era cu douăzeci şi cinci de ani mai mare decât C. S. Lewis -, de vocaţie – un preot şi un laic -, şi de religie – un catolic şi un anglican -, cei doi corespondenţi se regăsesc uniţi de iubirea faţă de Cristos, pe care şi-o exprimă în limba lui Cicero şi a lui Erasmus, limba latină, mereu proaspătă şi nemuritoare.

Dacă C. S. Lewis nu mai are nevoie de prezentare pentru cititorii români, don Calabria este poate pentru mulţi un necunoscut, dar un necunoscut de felul lui don Bosco sau don Giuseppe Cottolengo: întemeietor al ordinului Sărmanilor Slujitori şi Sărmanelor Slujitoare ale Providenţei Dumnezeieşti, don Giovanni Calabria a fost canonizat de către Papa Ioan Paul al II-lea la 18 aprilie 1999.2 Aşadar un sfânt corespondează cu un laic exemplar. Despre ce?

„Communia pericula, communes aerumnae, commune fere omnium hominum in gregem Christi odium et contemptus possunt, Dei gratia, multum conferre ad sanandas divisiones nostras; qui enim eadem, ab eisdem, pro eodem, patiuntur, vix possunt non amare inter se” (3). [„Primejdiile comune, greutăţile comune, ura comună a aproape tuturor oamenilor împotriva turmei lui Cristos şi dispreţul pot, cu harul lui Dumnezeu, să contribuie mult la vindecare diviziunilor noastre; căci cei care suferă aceleaşi lucruri, din partea aceloraşi, pentru Acelaşi, cu greu pot să nu se iubească între ei.”]

C.S. Lewis

Că Lewis are dreptate în aceste rânduri, o ştim cu toţii din anii prigoanei comuniste, când lupta împotriva duşmanului comun era elementul de coeziune a turmei prigonite. Unitatea creştinilor este o temă recurentă în corespondenţa celor doi, cu atât mai mult de apreciat la Lewis cu cât acesta se născuse în Belfast, într-o Irlandă sfâşiată de luptele fratricide dintre protestanţi şi catolici.

Atât don Calabria, cât şi Lewis erau oameni de o mare generozitate: primul, prin congregaţia pe care a întemeiat-o, se dedicase cu totul educaţiei tineretului; al doilea, devenit autor de mare succes, dona două treimi din veniturile cărţilor lui pentru a-i ajuta pe săraci.3 Iată ce scrie Lewis despre caritate:

„Caveamus ne dum frustra de Europae fato cruciamur negligamus aut Veronam aut Oxoniam. In paupere qui ad meam portam pulsat, in matre aegrotante, in juvene qui consilium meum petit, ipse Dominus adest: ergo ejus pedes lavemus” (7). [„Să avem grijă ca nu cumva, în timp de zadarnic ne chinuim pentru soarta Europei, să uităm de Verona sau de Oxford. În săracul care bate la poarta mea, în mama bolnavă, în tânărul care-mi cere sfatul, Domnul Însuşi este prezent: să-I spălăm aşadar picioarele.”]

Profunda viaţă creştină a celor doi corespondenţi nu-i scuteşte deloc de încercările cunoscute fiecărui om – un îndemn de a le urma exemplul şi noi, oamenii obişnuiţi, fiecare unde ne aflăm, ştiind că se poate. La un moment dat, în 1949, Lewis simte că fervoarea de a scrie şi talentul de odinioară par să i se topească. Totuşi, ca Iov, nu dezarmează:

„Si Deo placuerit ut plura scribam, benedictus sit; si non placuerit, iterum benedictus sit. Fortasse animae meae saluberrimum erit et famam et ingenium perdere ne in vanam gloriam (malam pestem) lapsurus essem” (9). [„Dacă lui Dumnezeu Îi va fi pe plac să mai scriu, să fie binecuvântat; dacă nu îi va fi pe plac, iarăşi să fie binecuvântat. Poate sufletului meu îi va fi foarte de folos să-mi pierd şi faima şi talentul, ca nu cumva să cad în gloria deşartă (mare pacoste).”]

Don Calabria, într-o scrisoare din 1949, dar de o actualitate extraordinară, îl întăreşte pe mai tânărul lui corespondent în misiunea lui:

„Ego semper tui memor sum; pro certo mihi videris vocatus ad missionem specialem in bonum proximi; hac hora, his temporibus difficillimis, divina Providentia poscit a nobis ut caritate compulsi Evangelium portemus manifeste, in vita nostra cotidiana, ita ut ceteri «videant opera nostra et glorificent Patrem»” (12). [„Eu îmi aduc mereu aminte de tine; în mod sigur îmi pari chemat la o misiune specială pentru binele aproapelui; în acest ceas, în aceste vremuri foarte grele, Dumnezeiasca Providenţă ne cere ca, împinşi de iubire, să ducem Evanghelia în chip vădit, în viaţa noastră, astfel încât ceilalţi «să vadă faptele noastre şi să-L mărească pe Tatăl» (v. Mt 5, 16).]4

Dar şi Lewis găseşte cuvinte de încurajare, chiar de îndrumare pentru don Calabria:

„[M]ultum scribis de tuis peccatis. Cave (liceat mihi, dilectissime pater, dicere cave) ne humilitas in anxietatem aut tristitiam transeat. Mandatum est gaude et semper gaude. Jesus abolevit chirographum quod contra nos erat. Sursum corda! Indulge mihi, precor, has balbutiones. Semper in meis orationibus et es et eris. Vale” (16). [„Scrii mult despre păcatele tale. Ai grijă (să mi se îngăduie, preaiubite părinte, să spun «ai grijă») ca nu cumva smerenia să se transforme în nelinişte ori tristeţe. Porunca este «bucură-te» şi «mereu bucură-te» (v. Fil 4, 4). Isus a abolit înscrisul care era împotriva noastră (v. Col 2, 14). Sus inimile! Îngăduie-mi, rogu-te, aceste bâlbâieli. Eşti şi vei fi mereu în rugăciunile mele. Să trăieşti!”]

Cei doi prieteni nu s-au văzut niciodată în timpul vieţii lor pământeşti. Dar pentru doi creştini adevăraţi acesta nu este un obstacol:

„Providentia divina nos adstringit sauvibus vinculis caritatis, etsi de praesentia nunquam nos cognovimus. Sed in caritate, in oratione pro invicem nos cognoscimus bene, optime. In coelo apud Deum nos videbimus, de miseratione Domini, qui redemit nos” (25). [„Providenţa Dumnezeiască ne strânge cu dulcile legături ale iubirii, chiar dacă nu ne-am văzut niciodată faţă la faţă. Dar în iubire, în rugăciunea unul pentru altul ne cunoaştem bine, foarte bine. Ne vom vedea în cer la Dumnezeu, din mila Domnului, Care ne-a răscumpărat.”]

După cum se poate uşor constata, latina folosită în această corespondenţă este foarte accesibilă. Latina nu este doar limba arhitectonică a pledoariilor ciceroniene, ci şi limba cotidiană a scrisorilor aceluiaşi Cicero. Ce demonstraţie mai clară poate fi decât acest schimb epistolar din secolul XX că latina nu este o limbă moartă, ci nemuritoare?

Nemuritoare nu este doar limba folosită de Don Calabria şi C. S. Lewis, ci şi, mult mai mult, iubirea fraternă care i-a legat şi care arată că sfinţenia zi de zi nu este un ideal intangibil, ci o realitate accesibilă strădaniilor fiecăruia.

Note

Toate citatele provin din The Latin Letters of C. S. Lewis: C. S. Lewis and Don Giovanni Calabria, translated and edited by M. Moynihan (South Bend, Indiana: St. Augustine’s Press, 1998). Am păstrat ortografia autorilor. Traducerile îmi aparţin. Numerele din parantezele rotunde corespund numărului scrisorilor.
2 Mai multe informaţii se găsesc la www.doncalabria.it.
3 V. R. L. Green, W. Hooper, C. S. Lewis – A Biography (London: Collins, 1974), 200.
4 Don Calabria, cu umilinţă, elimină din citatul evanghelic atributul faptelor, „bona”, [„bune”], lăsându-L parcă pe Dumnezeu să le judece, atât pe ale sale, cât şi pe ale lui Lewis.

Posted in Personalităţi.

3 Comments

  1. Domnule Andrei,

    Am citit cu mare placere şi bucurie articol dumneavoastră, despre legătură dintre Don Calabria cu scriitorul Lewis. Vă mulţumesc pentru că aţi ales acest mare Sfânt al timpurilor noştri, care are un mesaj forte actual. Poate că nu ştiţi că Opera don Calabria este in România da 10 ani, ea activează la Răcăciuni, jud. Bacău. Eu sunt un fiu al lui Don Calabria şi am rămas mirat că pe dumneavoastră v-a interesat să scrieţi ceva despre el. Nu vă supuraţi că vă întreb, dar aţi avut legătură cu opera noastră şi aţi cunoscut ceva despre don Calabria şi Opera sa? Vă dau şi adresa sitului nostru, in limbă romană: http://www.doncalabria.3x.ro. Dacă sunteţi interesat de altceva despre don Calabria putem să trimitem. Aven şi o revista publicată de noi, în italiaă ca şi în limbă romană. Vă trimit şi adresă mea de e-mail dacă vreţi să îmi scrieţi ceva: prmanuel53@yahoo.it. Vă mulţumesc pentru atenţie, vă urez multă sănătat eşi putere de muncă. Doamne ajută.

  2. Multumesc, Andrei, pentru obstinenta ta de a scoate la iveala intamplarile minunate prilejuite de fratia spiritului. Chiar daca mediocritatea noastra, lucru deloc de dispretuit, ne tine putin la distanta, atat cat ai nevoie pentru a descifra un tablou, este atat de tonic si de datator de speranta sa aflam cum se aduna si comunica spiritele inalte spre binele tuturor, a celor mai napastuiti, cu precadere. Sa meditam si noi asupra acestor realitati si sa ne lasam purtati de speranta ca exista cu adevarat un prezent etern al valorilor, la care putem accede pentru un sfat sau o mangaiere. Cornelia

  3. Uauuu, citesc şi eu ceva interesant în latină; de mult mă săturasem de vocabularul militar…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *