De ce sunt importanţi taţii

Teme: Analize, Familie.
.
Publicat la 24 noiembrie 2007.
Print Friendly

Autor: pr. John Flynn
Traducere: Nora Livadaru
Sursa: Zenit, 4 noiembrie 2007

Studiile demonstrează necesitatea prezenţei ambilor părinţi în viaţa unui copil.

Tatăl, o prezenţă importantă

Copiii au nevoie, acum mai mult decât oricând, de prezenţa şi îndrumarea taţilor în viaţa familială. Potrivit unei recente serii de eseuri, o importantă parte a cercetării ştiinţifice atestă foarte clar rolul vital pe care tatăl îl joacă în anii de formare din viaţa copilului. Cartea este intitulată „Importanţa taţilor şi relaţionarea lor cu copiii” (Editura Men’s Studies Press). Sean E. Brotherson şi Joseph M. White, editorii şi autorii primului capitol, au deschis cartea cu o recapitulare a argumentelor privind importanţa pe care un tată o are pentru copiii săi.

Prezenţa tatălui are un impact pozitiv pe multe planuri, notează aceştia, deoarece copiii care cresc având tatăl alături au mai puţine probleme de comportament, obţin rezultate şcolare mai bune şi sunt mai realizaţi din punct de vedere financiar. Brotherson şi White au specificat că sub nici o formă nu doresc să minimalizeze contribuţia mamei în viaţa de familie. De fapt, afirmă ei, ambii părinţi contează: tată şi mama. Totuşi, aşa cum este confirmat şi de către statistici, în ultimul deceniu s-a observat o creştere substanţială a familiilor în care lipseşte tatăl, de aceea cartea se concentrează asupra acestui subiect.

Rob Palkovitz, profesor la Universitatea din Delaware, a dedicat un capitol subiectului tranziţiei bărbaţilor către rolul de tată. Bărbaţii pot deveni taţi din punct de vedere biologic, notează acesta, dar nu întotdeauna are loc acomodarea psihologică şi comportamentală necesară îmbrăţişării acestui rol. A fi tată, explica Palkovitz, aduce cu sine o serie de responsabilităţi diferite faţă de ceea ce înseamnă a fi soţ şi presupune o implicare suplimentară. Aceasta schimbare poate afecta alegerile, comportamentul şi priorităţile cotidiene ale unui bărbat. Ajustarea necesită timp, iar rolul de tată este unul cu care bărbaţii se obişnuiesc treptat.

Tranziţia către a fi tată, a continuat acesta, constituie o întorsătură importantă în viaţa unui bărbat. Dacă bărbaţii sunt dispuşi să îşi asume această relaţie cu copiii lor, vorbim despre una dintre cele mai mari schimbări în viaţa lor şi în dezvoltarea lor ca şi persoane, a concluzionat Palkovitz.

Relaţia maritală

Relaţia dintre soţi şi impactul acesteia asupra taţilor a fost analizată într-un capitol al cărui autor este profesorul H. Wallace Goddard de la Universitatea din Arkansas. Dacă în cuplu există o legătură puternică, partenerii pot folosi diferenţele dintre ei pentru a se completa unul pe celălalt, bazându-se fiecare pe punctele tari ale celuilalt; există astfel o mai mare posibilitate ca cei doi, atât mama cât şi tatăl să fie părinţi buni, a argumentat acesta. Goddard a notat de asemenea că, în multe privinţe, „politica” de întâlniri a cuplurilor contemporane contribuie puţin la a pregăti viitoarele cupluri pentru a face faţă implicării necesare susţinerii şi întreţinerii unui mariaj. O cultură care pune prea mare accent pe idila romantică şi pe legăturile superficiale, a evidenţiat acesta, nu pregăteşte cuplurile pentru inevitabilele perioade dificile prin care trece orice căsătorie.

Brotherson, de la Universitatea North Dakota, a examinat ceea ce el a numit „conexiunea” în relaţia dintre taţi şi copii. Aceasta conexiune presupune construirea unei legături în timp care nu se rezumă doar la dragostea pe care un părinte o are pentru copilul său, ci reprezintă şi modul în care un copil percepe aceasta dragoste şi acceptare. Conexiunea, a adăugat Brotherson, se dezvoltă în detaliile iubirii unei alte persoane şi ale încrederii şi apropierii care se dezvoltă în acea relaţie. Citând diferite studii asupra vieţii de familie, Brotherson a explicat că, cu cât este mai puternică conexiunea pe care un copil o simte în legătură cu părinţii săi, cu atât va putea mai mult să aibă încredere în ceilalţi şi să se bucure de relaţii stabile cu cei de o vârstă cu el şi cu adulţii din afara căminului familial.

O relaţie strânsă în cadrul familiei este, de asemenea, mai eficientă în a proteja copilul de probleme ca depresia, sinuciderea, activitatea sexuală precoce sau consumul de droguri. Ultima parte a capitolului oferă sugestii care să ajute taţii să se conecteze cu copiii lor. Brotherson le-a recomandat să se joace împreună cu ei şi să îi ajute în educaţie. Disponibilitatea în a-i alina în momentele dificile, exprimarea afecţiunii şi împărtăşirea unor activităţi spirituale, precum a se ruga împreună, au fost câteva dintre punctele menţionate.

Dragostea paternă

Academicienii Swan Christianson şi Jeffrey Stueve au scris despre importanţa iubirii paterne pentru copii. Majoritatea studiilor sociale, au susţinut aceştia, nu recunosc suficient legătura formată între părinţi şi copii atunci când aceasta se bazează pe dragoste şi grijă. Nu numai că există puţine menţionării ale dragostei în teoriile despre familie, dar multe dintre aceste teorii contemporane se axează, mai degrabă, pe binele propriu.

Iubirea unui tată pentru copilul său este deseori exprimată în sacrificiile pe care acesta le face pentru el, fie în momente de criză, fie în alegerile cotidiene ale vieţii de familie. Este evident că unii taţi eşuează în a-şi asuma responsabilităţi faţă de copiii lor, au precizat Christianson şi Stueve. În acelaşi timp, însă, mulţi dintre aceştia participă, împreună cu soţiile lor, la creşterea copiilor. Marea parte a studiilor pe această temă au fost făcute pe taţi cu copii mici şi au arătat că aceştia pot fi, într-adevăr, sensibili la nevoile copiilor şi sunt capabili să arate afecţiune.

A defini dragostea paternă nu este uşor, au notat Christianson şi Stueve. Un fel de a face aceasta este să demonstrăm modul în care un tată este prezent în viaţa unui copil, ajutându-l în nevoile lui fizice, emoţionale, sociale şi spirituale. Petrecerea timpului liber, realizarea de activităţi comune, conversaţiile, sunt un sprijin constant din partea taţilor pe care copiii îl percep ca fiind neîncetat în viaţa lor. Vicky Phares şi Davis Clay, profesor şi respectiv student doctorand la Universitatea din Florida de Sud, au investigat influenţa tatălui în bunăstarea din punct de vedere psihologic a unui copil şi au indicat trei mari stiluri de educaţie paternă: autoritate pozitivă, autoritate negativă şi educaţie permisivă.

Îndrumarea

Phares şi Clay au explicat că taţii care folosesc autoritatea pozitivă – controlul combinat cu căldură şi atenţie – ajung să aibă copii mai siguri pe ei şi mai sănătoşi din punct de vedere mental. Alt factor determinant este disponibilitatea emoţională a tatălui. Implicarea în viaţa unui copil şi răspunsul la nevoile emoţionale ale acestuia sunt elemente importante în dezvoltarea sănătoasă a copiilor şi a adolescenţilor. Rolul taţilor în dezvoltarea morală a copiilor lor a fost susţinut de Terrance Olson şi James Marshall, de la Universitatea Brigham Young şi respectiv Universitatea din Kansas.

Influenţa morală este manifestată în diverse moduri, au ţinut aceştia să sublinieze, şi poate pleca de la ceva atât de simplu ca şi respectarea promisiunilor făcute copiilor, putând ajunge până la a stabili anumite limite arătându-i clar copilului care comportamente sunt acceptabile şi care nu. În acest sens, chiar dacă este de netăgăduit importanţa cantităţii timpului pe care un tată îl petrece cu copilul său, este de asemenea important modul în care acesta răspunde la nevoile sau comportamentul acestuia. Exemplul personal pe care îl dă un tată, precum şi felul în care îşi învaţă copiii să se comporte cu ceilalţi membri ai comunităţii sunt oportunităţi în plus pentru a-i educa. Astfel taţii au multe posibilităţi de a transmite atitudini şi valori copiilor lor, precum şi de a-i învăţa implicaţiile responsabilităţii morale.

Papa Benedict al XVI-lea şi-a continuat comentariile frecvente asupra importanţei familiei când s-a adresat în data de 13 septembrie 2007 noului ambasador slovac pe lângă Sfântul Scaun, Josef Dravecky. „Familia este nucleul în care o persoană învaţă pentru prima dată iubirea umană şi în care i se cultivă virtuţile responsabilităţii, generozităţii şi solidarităţii”, a arătat Pontiful. „Familiile puternice sunt construite pe fundaţia unor căsnicii puternice. Societăţile puternice sunt construite pe fundaţia unor familii puternice”, a continuat Papa. Apoi a făcut apel la guverne pentru a recunoaşte, respecta şi susţine căsătoria ca instituţie în care un bărbat şi o femeie se unesc într-o legătură pe viaţă. Un pas cu adevărat vital pentru dezvoltarea generaţiilor viitoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *