Se reaprinde dezbaterea despre existenţa lui Dumnezeu

Print Friendly, PDF & Email

Autor: pr. John Flynn
Traducere: Ovidiu Bişog
Sursa: Zenit.org, iulie 2007

Atei contra credincioşi

The God Delusion.

Atacul împotriva religiei pornit de Richard Dawkins cu cartea sa „The God Delusion” („Deziluzia numită Dumnezeu”) nu dă semne că încetează. În ultimele luni, de fapt, mai mulţi autori au publicat cărţi care alimentează diatriba. În cartea „God: The Failed Hypothesis” („Dumnezeu: Ipoteza greşită”), Victor J. Stenger susţine că poate furniza un fel de dovadă ştiinţifică a inexistenţei lui Dumnezeu.

Stenger, profesor de fizică şi astronomie la Universitatea din Hawai, susţine că raţionamentul ştiinţific a progresat în atare măsură încât poate să asigure „o afirmaţie definitivă asupra existenţei sau nonexistenţei unui Dumnezeu având acele caracteristici în mod tradiţional asociate Dumnezeului iudeo-creştino-islamic”. Luând în consideraţie rolul care i se atribuie în univers şi în viaţa umană, autorul susţine că Dumnezeu ar trebui să poată fi individualizat prin mijloace ştiinţifice. Dar un examen în acest sens, după părerea autorului, respinge teza existenţei lui Dumnezeu.

O altă contribuţie provine de la filozoful englez A.C. Grayling. Într-o culegere de scurte eseuri cu titlul „Against All Gods” („Împotriva tuturor zeilor”), el susţine că poate furniza o alternativă faţă de religie, bazată pe tradiţia filozofică occidentală. Grayling ilustrează obiecţia sa faţă de religie atât în termeni de sistem de credinţe, cât şi în relaţie cu rolul său instituţional. El acuză, de asemenea, credinţa de a fi „o comunitate evazivă care încearcă să evite sau să devieze criticile ascunzându-se în spatele abstracţiilor unei teologii mai elevate”. Grayling susţine deci că religia se găseşte astăzi în stadiul său terminal şi că va fi înlocuită în curând de un umanism cu mult mai bun.

Ulterioare elemente de polemică împotriva credinţei provin din cartea lui Christopher Hichens „God is not Great: How Religion Poisons Everything” („Dumnezeu nu este mare: Despre modul în care religia otrăveşte totul”). Calitatea argumentărilor prezentate în carte totuşi, după părerea multor recenzori, lasă destul de mult de dorit. De exemplu, după o recenzie de Michael Skapinker, redactor al ediţiei de sfârşit de săptămână a Financial Times, se descrie lucrarea ca folosind termeni de „şarlatanie intelectuală şi morală”. Aceasta nu a împiedicat cartea să aibă un mare succes. După o informaţie apărută la 22 iunie în Wall Street Journal, cartea a fost vândută în aproape 300.000 de copii în primele şapte săptămâni.

Răspunsuri creştine

Atacurile ateiste nu au rămas fără răspuns. În ultimele luni, creştinii evanghelici din Statele Unite au publicat două broşuri ca răspuns la eseul lui Sam Harris, „Letter to a Christian Nation” („Scrisoare către o naţiune creştină”) din 2006. Prima este „Letter from a Christian Citizen” („Scrisoare de la un cetăţean creştin”), de Douglas Wilson, un ministru şi profesor de teologie la New St Andrews College, în statul Idaho din SUA. În prefaţă, Gay Demar prezintă o opinie comună răspândită între cei care au analizat actualul val de cărţi anticreştine. „Argumentările deja amplu demontate în decursul ultimelor secole au fost reluate în speranţa zadarnică de a găsi în ateism o nouă rezonanţă”, a remarcat el.

Wilson îl acuză pe Harris că a preluat intenţionat citate din Biblie în tentativa de a-i pune în dificultate pe credincioşi, scoţând în evidenţă acele reguli socio-culturale care apoi au devenit anacronice. Un studiu mai puţin tendenţios al Bibliei şi îndeosebi al Noului Testament – susţine Wilson – ar arăta în schimb natura cu totul revoluţionară a creştinismului care a răsturnat multe dintre practicile păgâne injuste.

Wilson observă că Harris reduce moralitatea la un calcul între bucurie şi durere. Dacă şi comportamentul uman trebuie să fie reglementat de acest criteriu, cu uşurinţă poate să cadă în forme de prevaricaţiune faţă de ceilalţi. Wilson îl acuză pe Harris că dă o interpretare superficială problemei răului pentru credincios. După Harris, simpla existenţă a unei acţiuni rele este suficientă pentru a pune la îndoială ideea unui Dumnezeu bun.

Al doilea răspuns dat lui Harris este „Letter to a Christian Nation: Counter Point” („Scrisoare către o naţiune creştină: Contrapunctul”), de R.C. Metcalf. Harris – observă autorul – dezvoltă o serie de argumentări fondate pe prezenţa, în Vechiul Testament, a unor legi despre sclavie şi despre sexualitate, în tentativa de a discredita religia. Metcalf tratează fiecare dintre aceste chestiuni, în general, demonstrând cum creştinismul a reprezentat în schimb o forţă pozitivă pentru societate. Pe de altă parte, susţine Metcalf, creştinismul constituie o bază sigură a unui comportament moral corect. Ateul, în schimb, nu dispune de fundamente similare.

Contribuţia religiei

O altă recentă apărare a religiei provine de la Arhiepiscopul canadian Thomas Collins, care a primit paliul de la Papa Benedict al XVI-lea la 29 iunie 2007 după ce a fost înscăunat ca Arhiepiscop de Toronto în ianuarie. La 31 mai, el a rostit un discurs în faţa Empire Club din Canada, intitulat „Contribuţia religiei în societate”. Arhiepiscopul a adresat un îndemn afirmând că religia ne permite să percepem atât sensul lumii materiale, cât şi pe cel al vieţii umane.

„Noi trăim într-o reţea de raporturi şi prin credinţă întrezărim ansamblul legăturilor care arată sensul scurtei noastre călătorii în această lume”, a afirmat el. Este un aspect deosebit de important în lumea de astăzi, „în care ne regăsim cu extremă uşurinţă în postura de a fi indivizi solitari, fără sens şi fără orientare, fără colegi şi fără rădăcini, care aleargă din ce în ce mai repede către nimic”, a continuat Arhiepiscopul.

În partea principală a discursului său el a ilustrat în schimb cele patru contribuţii ale religiei la societate.

1. Religia îmbunătăţeşte comunităţile locale promovând raporturile umane. Biserica Catolică – a explicat – pune mare importanţă pe subsidiaritatea care întăreşte comunităţile mai mici. Aceasta ajută persoanele să intre în raport una cu cealaltă în mod mai uman, bazându-se pe respectul demnităţii personale a fiecăruia dintre fiii lui Dumnezeu. Comunitatea fundamentală, a afirmat Arhiepiscopul Collins, este familia, care astăzi se găseşte sub o mare presiune. Biserica Catolică celebrează căsătoria ca legătură stabilă dintre un bărbat şi o femeie fideli în iubire şi deschişi către darul vieţii, a mai explicat el.

2. Comunităţile religioase dau o enormă contribuţie la binele comun al întregii societăţi, prin operele de caritate şi cu caracter social. Este de ajuns să ne gândim la ce s-ar întâmpla – a spus el, adresându-se ascultătorilor – dacă deodată oraşul Toronto ar fi privat de asistenţa socială care este oferită celor mai nevoiaşi zilnic de către comunităţile şi organizaţiile religioase. Creştinii desfăşoară aceste opere de caritate motivaţi de cuvintele lui Isus: „De fiecare dată când aţi făcut aceste lucruri unuia dintre aceşti fraţi ai mei mai mici, mie mi-aţi făcut”.

3. Comunităţile religioase aplică patrimoniul lor de înţelepciune la chestiunile de actualitate. Credincioşii în mod efectiv pot să se găsească în dezacord asupra unor importante chestiuni de doctrină, a explicat Arhiepiscopul Collins, dar ei oricum împărtăşesc respectul acordat persoanei umane create după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu şi au în comun o tradiţie în baza căreia sunt capabili să abordeze orice chestiune cu caracter social. Există o profundă înţelepciune în tradiţia religioasă – a mai adăugat el – care derivă nu doar din elementele de credinţă, ci şi din experienţa şi din aplicarea raţiunii.

„În ciuda iritării pe care o poate provoca în persoanele care profesează o credinţă laică – şi secularismul este în sine un fel de credinţă -, este important, pentru o societate sănătoasă, ca o voce religioasă să se facă simţită în toate chestiunile de relevanţă generală”, a afirmat Arhiepiscopul. El a făcut referire şi la argumentările antireligioase care se bazează pe violenţele comise în numele credinţei. Ar fi totuşi mai corect ca judecata asupra unei religii să se bazeze pe experienţa celor care se implică să trăiască pe deplin realitatea credinţei lor. „Onestitatea presupune ca religia să fie judecată de sfinţii ei şi nu de păcătoşii ei”, a reamintit Arhiepiscopul.

4. Comunităţile religioase îmbogăţesc societatea cu frumuseţea. Frumuseţea, adevărul şi bunătatea sunt toate semne ale prezenţei lui Dumnezeu şi a ceea ce este cel mai elevat în omenire, a explicat Arhiepiscopul Collins. Comunităţile religioase îmbogăţesc comunitatea cu frumuseţea, prin artă, muzică şi literatură.

În concluzie, prelatul a afirmat că ceea ce contează mai mult în viaţă nu sunt lucrurile care pot fi cântărite sau măsurate pe planul material. Spre deosebire de materialism, care poate fi definit ca „cea mai mare deziluzie”, religia ne permite să percepem armonia, frumuseţea şi mai ales iubirea. Argumentări pe care ateii nu sunt în stare să le contrazică.

Posted in Analize, Social.

4 Comments

  1. Daca spuneti ca Dumnezeu nu exista si El nu exista, nu ati pierdut nimic, dar daca spuneti ca Dumnezeu nu exista si El exista, ati pierdut TOTUL!

  2. Lăudat fie Isus şi Maria!

    Demonstraţia (şi necesitatea ei) existenţei lui Dumnezeu este cea mai clară dovadă a păcatului originar (pr. prof. dr. Eduard Ferenţ).

  3. Şi un ateu ar trebui să vorbească frumos despre Dumnezeu. Chiar dacă nu ar exista, El ar rămâne supremul ideal al omului. Şi ceea ce îl deosebeşte pe om de animal sunt tocmai idealurile.

  4. Ateii nu sunt niste liberi cugetatori asa cum le place sa se considere. Gandirea lor este inlantuita de foarte multe prejudecati fata de religie, iar criticile lor sunt lipsite de obiectivitate. Imi amintesc afirmatiile unui celebru om de stiinta american, ateu, sau agnostic asa cum se declara el, Carl Segan. In cartea „Creierul lui Broca”, Segan are un consistent capitol despre religie in care afirma ca: „religiile pot fi atat de nerusinate in necinstea lor, atat de dispretuitoare fata de inteligenta aderentilor lor”. Segan a fost, probabil, un mare astrofizician, nu am competenta sa-i analizez activitatea in acest domeniu, dar in ceea ce priveste cercetarea fenomenului religios era un zero barat, pt. ca afirmatia pe care i-am citat-o mai sus pornea de la un exemplu de pseudoreligie: si anume miscarea adventista si eternele ei calcule despre sfarsitul lumii, niciodata adeverite. Carl Segan ar fi trebuit sa manifeste aceeasi scupulozitate in analiza religiei si a impactului ei asupra societatii, pe care o manifesta in cazul cercetarii spatiului cosmic, si sa faca diferenta intre religie autentica si pseudoreligie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *