Turcia – jurnal de călătorie

Print Friendly, PDF & Email

Autor: Viorica Sabo
Sursa: BRU.ro

Episcopii catolici primiţi de
Patriarhul ecumenic Bartolomeu I.

Episcopul Eparhiei de Cluj-Gherla s-a aflat în luna mai în Turcia, la un eveniment internaţional. Întors acasă a acordat un interviu Biroului de Presă al Eparhiei de Cluj-Gherla, apărut serializat pe situl BRU.ro.

– Preasfinţite Florentin, aţi sosit din pelerinajul în Turcia, unde, în perioada 7-10 mai a.c., aţi participat la Sesiunea de Conferinţe Orientale Lumen Euro-East II. Ce impresie v-a produs această ţară, pe care o cunoaştem mai mult din cărţile de literatură şi istorie, dar mai puţin din experienţele concrete ale unor călătorii?

– La întoarcerea din vizita pe care am făcut-o cu ocazia Sesiunii de Conferinţe Orientale Lumen Euro-East II, doresc să împărtăşesc câteva gânduri despre aceste locuri binecuvântate de Dumnezeu, în care, de fapt, fiecare creştin este chemat să îşi regăsească propriile rădăcini. Suntem astăzi în Sărbătoarea Sfinţilor Constantin şi Elena (21 mai – data solicitării interviului – n.n.), providenţială coincidenţă, care ne invită să ne aducem aminte faptul că primul oraş creştin este Constantinopolul, capitala Imperiului Roman, dorită de Constantin cel Mare, tocmai pentru că, la Roma, în sec. al IV-lea, erau foarte multe temple dedicate zeităţilor păgâne. Constantin îşi dorea un oraş eminamente creştin. El alege zona aceasta la limita dintre cele două continente, Europa şi Asia, în preajma Strâmtorii Bosforului, pentru că este şi o zonă strategică importantă. În acelaşi timp, în mod simbolic, este la frontiera dintre două continente şi putem spune, astăzi şi două culturi. Constantinopolul va rămâne pentru multă vreme centrul lumii. Se mai poate vedea încă o coloană de marmură, rămasă în apropierea bisericii Haghia Sofia, dintr-un arc de triumf care constituia locul kilometrului 0, de la care Constantin a măsurat toate distanţele din Imperiul Roman.

Constantinopolul, astăzi Istambul, se află pe teritoriul Turciei, o ţară paradoxală. Aici este leagănul creştinătăţii pentru că, în acest teritoriu al Turciei actuale au avut loc primele opt Concilii Ecumenice ale Bisericii-Una, începând cu Niceea, Efes, Constantinopol, Calcedon, ş.a..

Republica Turcia actualmente are o suprafaţă de 780.580 kmp, dintre care aproape 10.000 kmp sunt acoperiţi de apă. Populaţia Turciei este de 67.803.927 locuitori, în marea lor majoritate de religie islamică (99,8%), şi doar 0,2% creştini şi evrei. Este, într-adevăr, un mare paradox, faptul că, aceste locuri, care au constituit de-a lungul secolelor originea creştinismului şi izvorul unei spiritualităţi autentic creştine – mă refer în special la zona Capadociei, de unde provin Sfinţii Părinţi Capadocieni: Sfântul Vasile cel Mare, întemeietorul monahismului oriental, cenobitic, fratele său Sfântul Grigorie de Nyssa, împreună cu prietenul şi tovarăşul său de studii Sfântul Grigorie Teologul sau Grigorie de Nazianz – păstrează azi doar puţine urme ale creştinismului înfloritor de odinioară.

Turcia de astăzi este o ţară cu un relief în mare parte muntos, cea mai înaltă altitudine atingând-o Muntele Ararat, 5166 m, având şi el o puternică conotaţie biblică: ne aducem aminte din Cartea Genezei (Gen 8,4). Există, de asemenea, numeroase lacuri cu câmpii înguste, cu un podiş central înalt, Podişul Anatoliei, şi cca. 7200 km de coastă marină. Turcia, în marea ei majoritate situată în partea vestică a Peninsulei Anatolice, este o ţară cu un relief variat şi cu un climat temperat, cu veri calde şi uscate, cu ierni umede şi blânde.

– Ştim că Sesiunea de Comunicări la care aţi participat împreună cu Înalţi Ierarhi ai unor Biserici Catolice de rit bizantin şi Biserici Ortodoxe, cu teologi, persoane consacrate şi credincioşi laici, s-a desfăşurat pentru început în hotelul Marmara din Istambul. Aţi avut prilejul să vizitaţi oraşul, să pătrundeţi în spaţiul atemporal al lăcaşelor de cult, vestite prin măreţia lor şi prin spiritul pe care îl emană. Ce v-a impresionat?

– În oraşul Constantinopol, astăzi Istambul, am vizitat în mod cu totul particular, o parte dintre bisericile vechi creştine, care mai au încă un program iconografic în mozaic sau în frescă în interiorul lor. Între acestea, biserica Hristos-Chora, o biserică construită în sec. al VI-lea, apoi lărgită cu construcţii ulterioare, ornată cu mozaic în interior. Artiştii care erau călugări, prin acest program iconografic, doreau de fapt să realizeze şi o cateheză pentru creştinii care se rugau în această biserică şi pentru creştinii care o vizitau. Se pare că biserica Chora era pavată cu marmură până la nivelul de 3 m, apoi avea o centură perimetrală de marmură deasupra căreia era mozaic, doar din loc în loc fiind amplasate icoane în picioare, probabil pentru devoţiuni.

De o parte şi de cealaltă a intrării în naos sunt Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, în mozaic. Biserica are o cupolă centrală şi semicupole laterale, din care partea de decoraţie interioară nu mai există. Este interesant faptul că bisericii i-a fost adăugată, după sec. al XIV-lea, o capelă laterală, ornamentată în frescă, unde se află şi celebra imagine a Învierii Mântuitorului, cunoscută din cărţile de iconografie. S-au păstrat bine, programele iconografice referitoare la viaţa Preasfintei Fecioare Maria şi o parte dintre cele referitoare la viaţa publică a Mântuitorului nostru Isus Hristos, precum şi câteva cupole cu nervuri frumos ornate cu mozaic.

O altă biserică pe care am avut ocazia să o vizităm a fost biserica Pammakaristos, dedicată Preasfintei Fecioare Maria, lăcaş care se pare că datează tot din primele secole ale creştinismului, fiind reconstruit pe o fundaţie existentă după anul 1261. Biserica păstrează ornamentul în mozaic. În parte, ambele biserici, atât Chora cât şi Pammakaristos, au devenit mai târziu moschei şi actualmente sunt muzee, nefiind dedicate cultului. Despre biserica Pammakaristos se mai poate spune că până în sec. al XVI-lea a fost sediul Patriarhatului din Constantinopol, mănăstire între 1455-1587, iar apoi a fost utilizată ca şi moschee.

– Aţi avut ocazia să vizitaţi capodopera arhitecturală bizantină din Constantinopol, Sfânta Sofia sau Haghia Sofia – biserica Sfintei Înţelepciuni?

– Am vizitat desigur şi măreaţa Haghia Sofia – Sfânta Înţelepciune, cu grandioasa cupolă centrală, cu un diametru de 31,87m, o înălţime de 56,60m, şi 67 de coloane, construită din dorinţa Împăratului Constantin, mai întâi din lemn, apoi reconstruită din zid de Iustinian în sec. VI, prin grija arhitecţilor Isidorus şi Antimius. Construcţia a suferit numeroase reparaţii interioare şi datorită problemelor arhitecturale care le-a ridicat ulterior şi datorită cutremurelor de pământ la care a rezistat până în zilele noastre. Din mozaicul splendid care ornamenta în interior această minunată bazilică a rămas doar o parte din mozaicul absidal, în care este Preasfânta Fecioară Maria şi Pruncul Isus; mozaicul datează din sec. al IX-lea. Este important de ştiut că în timpul capitalei imperiale la Constantinopol, în această biserică aveau loc servicii liturgice cu totul deosebite, precedate de procesiuni cu sute de diaconi, sute de acoliţi, de luminători, cădelniţe. Aceştia mergeau mai întâi în procesiune spre Palatul Imperial, de unde împreună cu Împăratul, Împărăteasa şi Suita Împărătească, se îndreptau spre minunata biserică. Acolo, dintr-o altă direcţie, pe o altă poartă, venea Patriarhul împreună cu călugării săi.

Biserica Haghia Sofia are 19 porţi către în afară, tocmai pentru că diferitele categorii de persoane intrau pe diferite porţi. De asemenea, există un culoar lateral, prin care se poate urca la nivelul balconului perimetral, unde era şi locul de la care Împărăteasa asista la celebrarea liturgică, Împăratul având un tron undeva în partea de jos, în faţa Iconostasului, Patriarhul având de asemenea un tron la locul potrivit. Se spune că în vremea Sfântului Ioan Gură de Aur, în această biserică exista un amvon cu 21 de trepte, undeva în centrul bisericii, de unde Patriarhul putea să predice, având în faţa lui mulţimile în ascultare. De asemenea, pe partea dreaptă a intrării, la nivelul balconului lateral, se află poarta de marmură prin care se pare că intrau şi ieşeau participanţii la Conciliile Ecumenice care s-au ţinut acolo, la Constantinopol. La nivelul balconului, din partea dreaptă, există frumoase mozaicuri, în parte distruse, dar unele dintre ele rămase integral, cu fond aurit, reprezentând Mântuitorul, Preasfânta Fecioară Maria şi Ioan Botezătorul, Icoana de tip Deisis, dar şi alte câteva mozaicuri reprezentând personaje importante din diferite vremuri, împăraţi, împărătese, donatori pentru construirea sau restaurarea acestei frumoase biserici.

Trebuie ştiut că această construcţie cu totul specială creează un spaţiu interior foarte mare şi arhitectura bisericii Haghia Sofia a marcat puternic şi arhitectura islamică din zonă – practic, o mare parte dintre moscheile din Istambul sunt după acest model al bisericii Haghia Sofia.

– Vă rugăm să ne împărtăşiţi momente reprezentative din program, întâlniri importante care au avut loc, câteva dintre ideile expuse… Ce înseamnă să fii creştin într-o lume de religie majoritar islamică?

– Am avut bucuria de a asista la o celebrare liturgică efectuată de către Mitropolitul Kallistos Ware, Mitropolitul de Pergamon, la Mănăstirea Balukli. Ne-am bucurat, pentru că, în această Mănăstire de călugăriţe, la subsol, se află acel Izvor de apă vindecătoare, un Izvor al Tămăduirii, de unde provine şi celebra Icoană Izvorul Vieţii, aceea pe care o găsim reprezentată în numeroase imagini. Am avut ocazia să ne rugăm în Capela de la subsolul mănăstirii şi sigur, să ne spălăm cu această apă binecuvântată, rezultată ca urmare a miracolului Preasfintei Fecioare Maria. De asemenea, am făcut o vizită în cartierul Vlaherna, pe locul în care s-a aflat acea biserică dedicată Preasfintei Fecioare Maria cu vălul, urmare a viziunii avute de Sfântul Andrei, o Sărbătoare care se celebrează la 1 octombrie. Din nefericire, la locul respectiv nu mai există nimic din fosta Biserică Bizantină construită acolo, doar un izvor tămăduitor şi celebra Icoană a Preasfintei Fecioare Maria cu vălul, de la care apoi au urmat toate devoţiunile pe care şi noi, astăzi, le practicăm.

O altă vizită interesantă care trebuie menţionată, în ziua de 10 mai, la ora 14.30 am fost primiţi la Patriarhatul Ecumenic, în cartierul Fanar. Am avut întâlnirea de grup în sala de recepţie a Palatului Patriarhal cu Patriarhul Ecumenic şi câţiva dintre membrii Sinodului Patriarhal. După salutul cordial şi o scurtă alocuţiune, Sanctitatea Sa a oferit fiecărui membru participant la Sesiunea Orientale Lumen un set de cărţi despre Patriarhatul Ecumenic, un CD cu muzică liturgică şi o mică cruce aurită. După acest moment în grup, Sanctitatea Sa a invitat doar Episcopii la un moment de discuţii privat, în cabinetul propriu. La aceste discuţii au fost prezenţi Cardinalul Lubomyr Hussar, Preasfinţitul Hlib Lonchyna, Preasfinţitul Milan Sasik, Preasfinţitul John Michael Botean şi subsemnatul. De asemenea, au mai participat Mitropoliţii ortodocşi Kallistos, Ghennadios şi Emanuel. Sanctitatea Sa ne-a întrebat pe fiecare de unde provenim şi care este situaţia relaţiei cu Bisericile Ortodoxe din zonele corespunzătoare. Întâlnirea cordială şi tonul deschis, sincer, ne-a ajutat să înţelegem mult mai bine situaţia delicată în care se află Biserica creştină în aceste locuri ale leagănului creştinătăţii. De fapt, trebuie spus că, Sanctitatea Sa nu poate părăsi Sediul Patriarhal pentru celebrări publice fără a fi însoţit de o gardă de poliţie şi jandarmi, şi nu poate celebra public fără aprobarea autorităţilor de Stat. Este unicul care poate purta însemne creştine public pe teritoriul Turciei. În celebrările sale, o parte din omilie trebuie să fie şi în limba turcă.

Permiteţi-mi să redau câteva idei din discursul Sanctităţii Sale: „Dorim să promovăm în continuare dialogul, atât între noi, creştinii, cât şi cu celelalte religii. Patriarhatul Ecumenic este unul dintre pionierii dialogului cu musulmanii şi cu evreii. Dorim să contribuim mai mult la pacea în această zonă şi să eliminăm terorismul şi violenţa, care fac numeroase victime în cadrul diferitelor popoare. Nu este uşor acest lucru, nu este uşor nici între ortodocşi şi catolici şi uneori nu este uşor nici chiar între ortodocşi. Dar, cu toţii, trăim sub îndrumarea şi sub providenţa Dumnezeului nostru, ghidaţi de harul Spiritului Sfânt. În Istambul avem relaţii bune cu cei cca 25.000 de evrei şi avem un dialog permanent cu musulmanii. Desigur, între ei există şi fanatici şi naţionalişti, anul trecut au fost victime în cadrul comunităţii catolice şi protestante, dar nu putem să acuzăm întreaga naţiune turcă pentru actele unor persoane fanatice. Sperăm că noile alegeri prezidenţiale vor aduce o situaţie mai bună, vor aduce pace, ajutându-ne astfel să ne împlinim misiunea noastră de pace şi iubire. Dialogul este o prioritate pentru noi iar alături de acesta este şi preocuparea pentru protecţia mediului înconjurător. În aceste probleme avem şi sprijinul Vaticanului. Există şi un document comun pe care l-am semnat în anul 2002 la Veneţia, cu Papa Ioan Paul al II-lea. Cu actualul Pontif, Benedict al XVI-lea, în luna noiembrie a anului trecut, s-a semnat un document pentru a lucra împreună şi a colabora la salvarea planetei noastre. De asemenea, sperăm să avem şi alte întâlniri atât cu Pontiful Roman cât şi cu alţi lideri ai diferitelor religii, cu momente de rugăciune în linişte împreună şi cu gesturi simbolice pentru întreaga lume.” Sanctitatea Sa Bartolomeu I a încheiat felicitând organizatorii acestei iniţiative, binecuvântând eforturile mutuale depuse pentru a putea reflecta împreună asupra situaţiei ecumenice actuale şi a se căuta căi de continuare a dialogului ecumenic.

– Vizita Preasfinţiei Voastre în Turcia nu s-a limitat la Sesiunea de ConferinţeOrientale Lumen Euro-East II”. Programul a cuprins şi un pelerinaj pe care l-aţi făcut împreună cu toţi participanţii la această întâlnire în străvechea provincie a Capadociei, loc binecuvântat unde în primele secole creştine au trăit mari sfinţi ai Bisericii.

– A doua parte a itinerarului nostru în Turcia l-a constituit vizitarea Capadociei, un platou vulcanic actualmente situat în zona central-sudică a teritoriului Turciei. Am zburat de la Istambul la Nevşehir – vechiul oraş Nyssa a Sfântului Grigorie – şi am petrecut două zile în acest teritoriu, cu adevărat un leagăn al monahismului creştin.

În zona Capadociei, cu milioane de ani în urmă, datorită erupţiei celor doi vulcani activi în acea vreme, Erciyes în Est şi Hasan în Vest, o suprafaţă de cca 20.000 kmp a fost acoperită cu lavă, ce ajungea uneori la peste 150 m grosime. După răcirea lavei, ploile şi vântul au săpat formaţiuni de rocă vulcanică de formă conică sau tronconică. Cu trecerea timpului, deasupra a rămas stratul cel mai rezistent, cu un conţinut mai mare de bazalt iar în profunzime tuful vulcanic de diferite durităţi. Tuful vulcanic fiind o piatră poroasă, uşor de sculptat, având şi avantajul de a absorbi umiditatea şi a ţine căldura, a putut constitui un bun mediu pentru locuinţele rupestre de mai târziu.

Cercetările arheologice au dovedit că zona Capadociei era locuită încă de acum aproximativ 10.000 de ani. De asemenea, cercetările au stabilit că primele grote datează aproximativ din 4.000 î.C., Capadocia fiind considerată unul dintre leagănele omenirii. Săpăturile au scos la iveală obiecte de ceramică, podoabe şi obiecte de cult din vechiul neolitic. S-au găsit de asemenea oseminte umane din epoca bronzului (3500-3000 î.C).

În anul 1200 î.C., în zonă se afla Regatul hitiţilor cu capitala la Hattusa. În această perioadă de timp liniştea regatului a fost tulburată de cotropitorii veniţi din zona estică. Aceştia, treptat, i-au alungat pe hitiţi. După dispariţia Regatului hitiţilor, pe aceste meleaguri ajung frigienii, renumiţi crescători de cai. Ulterior zona Capadociei trece sub dominaţia mezilor pentru o scurtă perioadă de timp. La mijlocul sec. al VI-lea î.C., Imperiul mezilor cade sub dominaţia persană. Administraţia persană are în zonă, în această perioadă (585-382), conform documentelor rămase, mai mult de 20 de satrapi (guvernatori), care trebuiau să plătească taxe anuale în aur, argint şi cai, echivalentul a 360 de talanţi de argint. Din această perioadă se pare că datează etimologia numelui Capadocia, care, în limba persană, Katpatuka, înseamnă „Ţinutul Cailor Frumoşi”.

În anul 333 î.C., Alexandru cel Mare ocupă partea de Sud a Capadociei şi Ariaretes I devine primul rege al Capadociei. Romanii ajung în zonă în jurul anului 50 î.C.. Armatele romane conduse de Cezar înving în luptă Regatul Pontului, cucerind şi zona Capadociei în anul 47 î.C.. Regiunea devine o provincie romană în anul 17 î.C., cu capitala la Cezareea.

– Dacă istoria acestui ţinut ne prezintă o confluenţă de religii şi culturi, ce ne puteţi spune despre dezvoltarea creştinismului în zonă? Aţi vizitat şi biserici creştine ctitorite aici de-a lungul timpului?

– Creştinismul în zona Capadociei este puternic influenţat de prezenţa celor trei Sfinţi Părinţi Capadocieni: Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie de Nyssa şi Sfântul Grigorie de Nazianz, în timpul cărora se dezvoltă şi o puternică mişcare monastică anahoretică (în afara oraşelor) şi cenobitică (de viaţă comunitară). Există numeroase locuri de rugăciune retrase şi un număr semnificativ de biserici rupestre, de chilii ale unor comunităţi monastice şi de locuinţe private rupestre.

Pentru a înţelege cum au apărut în zona Capadociei aceste locuinţe, trebuie să ne întoarcem iarăşi la istorie. După eliberarea creştinismului şi mutarea capitalei Imperiului Roman la Constantinopol, Capadocia ajunge sub influenţa Patriarhatului de Constantinopol. În perioada romană, în zonă au avut loc numeroase mişcări de populaţii şi atacuri dinspre est, teritoriul fiind apărat de legiunile romane. În timpul lui Septimius Severius, în pofida atacurilor sasanide, zona este înfloritoare. Odată cu extinderea creştinismului, Capadocia devine o zonă puternic creştină, dovadă rămâne prima Epistolă a Sfântului Apostol Petru, care, se adresează „celor care trăiesc împrăştiaţi printre străini, în Pont, în Galatia, în Capadocia, în Asia şi în Bitinia…” (1Pt 1,1). Se pare că, urmare a persecuţiei romane, o parte a populaţiei creştine se refugiază din oraşe în zona grotelor din actualul sit Göreme („nu ne puteţi vedea aici”).

În sec. al IV-lea, peisajul auster, văile izolate, dar mai cu seamă influenţa doctrinei Sfinţilor Părinţi Capadocieni, au împins numeroase persoane să se retragă în aceste zone pentru a duce o viaţă de rugăciune. Astfel, la sfârşitul sec. al IV-lea, există mici comunităţi monastice care alcătuiesc adevărate complexe mănăstireşti cu capele de rugăciune, chilii, bucătării, săli de masă şi depozite de alimente.
În sec. VII d.C., odată cu sosirea arabilor, influenţa islamică începe să se facă simţită şi în zona Kayseri-Cezareea – oraşul care poartă numele lui Cezar. În acest timp, un număr mare de creştini au ales să locuiască în locuinţe rupestre, săpate în tuful vulcanic. Interesant de subliniat este faptul că aceştia nu s-au mulţumit doar să sape grote în tuful vulcanic, ci păstrând încă vie memoria bisericilor din care au fost alungaţi, a programului iconografic care l-au avut în aceste biserici, ei vor săpa adevărate bijuterii de arhitectură şi iconografie creştină în noile lăcaşuri de cult rupestre.

Instaurarea iconoclasmului de către Leon al III-lea în 726 a adus interzicerea cultului icoanelor. De aceea, numeroase fresce au fost distruse şi multe biserici şi mănăstiri abandonate. Perioada iconoclastă a lăsat urme vizibile şi în bisericile rupestre, având o decoraţie interioară simplă, uşor de identificat. După anul 843 Împărăteasa Teodora permiţând cultul icoanelor, noi biserici rupestre sunt împodobite cu frumoase icoane în frescă.

Am vizitat sit-ul de la Göreme şi câteva biserici semnificative din această zonă, dintre care amintesc capela Sfântului Vasile, cu icoane din sec. al IX-lea cu Sf. Vasile cel Mare şi cu Preasfânta Fecioară Maria. De asemenea, am vizitat Biserica El Mali (Biserica Mărului), capela Sfânta Barbara, capela Sfântul Onufrie, biserica Întunecată, capela Sfânta Caterina, biserica Cearikli (Biserica Sandalelor), biserica Tokali (biserica Buclei) – acestea fiind doar câteva dintre micile bijuterii de arhitectură şi iconografie. În interiorul lor, călugării au săpat în tuful vulcanic colonade cu capitelii, cu arcade, cu mici cupole interioare, unele având chiar şi exonartex lateral, cu toate elementele structurale ale unei mici catedrale conform rânduielii bizantine, inclusiv locaşuri pentru baptisteriu, diaconicon, proscomidiar şi mici iconostase de piatră cu colonade şi sigur, altarele săpate în piatră. Toate icoanele sunt frescă, utilizând culori naturale sau pietre măcinate sau culori derivate din plante sau din sânge de animale. Unele dintre aceste capele reflectă şi perioada iconoclasmului, când au fost distruse multe dintre frumoasele reprezentări în frescă şi au fost înlocuite cu elemente decorative sobre, liniare sau doar simplu, cruciforme.

Aceste zone, în care putem spune că spiritul creştin este încă viu, chiar dacă sunt muzee, ne arată forţa creştinismului şi puternica tradiţie creştină, atât la nivelul arhitecturii bisericeşti cât şi la nivelul programului iconografic ce s-a dezvoltat începând din sec. al IV-lea şi mergând până în sec. al XIII-lea.

Mai târziu, în aceste locuri ajung turcii seleucizi, care preiau controlul Peninsulei Anatolice în 1071. Pentru creştinii din zonă începe o perioadă de toleranţă. Se permit practicile creştine şi există numeroase biserici, capele, ermitaje monastice, se pare că numărul acestora era de peste 400. Treptat, populaţia creştină se răreşte astfel încât locuinţele rupestre devin locuinţe ale unor persoane de alte religii. În timp, creştinii din zonă devin minoritari şi apoi, pe măsură ce Imperiul Otoman se extinde, dispar aproape complet.

– Cum se prezintă Capadocia în prezent? Care sunt particularităţile datorită cărora acest pitoresc ţinut reprezintă o atracţie permanentă pentru vizitatori din diferite ţări şi de diferite culturi?

– În prezent Capadocia este o zonă deosebit de interesantă din punct de vedere spiritual pentru noi creştinii, dar şi din punct de vedere turistic. În primul rând datorită formaţiunilor de tuf vulcanic de tip conic, care uneori seamănă cu nişte ciuperci. Sunt văi întregi de astfel de formaţiuni. În al doilea rând, zona prezintă interes datorită acestor situri monastice cu biserici frumos decorate, cu programe iconografice în frescă. Acestea reprezentau scene din viaţa Mântuitorului şi a Preasfintei Fecioare Maria. Frecvent apar icoane reprezentând Schimbarea la Faţă, Cina cea de Taină, Trădarea lui Iuda, Răstignirea, Coborârea la iad, Înălţarea la Ceruri, mai rar apar Naşterea Domnului şi Rusaliile. De asemenea, în cupolele acestor capele este reprezentat clasicul Pantocrator, în absidă Preasfânta Fecioară Maria cu Pruncul Isus, în proscomidiar Preasfânta Fecioară Maria iar pe peretele opus absidei, icoane cu Sfinţii Teodor şi Gheorghe.

Pe lângă aceste două elemente unice, există şi un al treilea element cu totul special constituit de „oraşele subterane”. Acestea sunt considerate a fi a opta minune a lumii, pentru că într-adevăr sunt cu totul uimitoare.

Am vizitat situl oraşului subteran de la Kaymakli. Oraşele subterane erau locuri de refugiu pentru populaţiile care se aflau în zonă în timpul invaziilor arabe din sec. al VII-lea. Nefiind populaţii de luptători, locuitorii au preferat să se retragă, având pregătit în subteran un adevărat oraş – labirint cu diferite încăperi, cu sisteme de ventilaţie, cu depozite de alimente, cu locuri de rugăciune. Sunt numeroase asemenea „oraşe subterane” în zona Capadociei, dintre acestea, situl de la Kaymakli se pare că avea o adâncime maximă de 85 de metri, dezvoltată pe 18-20 nivele, în aşa fel încât putea adăposti cca. 2000 de familii. În zonă se află până la 500 de astfel de oraşe subterane. Trebuie menţionat faptul că de multe ori aceste oraşe subterane permiteau printr-un sistem de tuneluri evacuarea într-o altă vale, paralelă cu cea în care se afla oraşul. Populaţia putea coborî în subteran şi putea ieşi într-un alt loc, astfel încât nu trebuia să rămână prea mult în subteran. Supravieţuirea în aceste „oraşe subterane” era posibilă de la 15 zile până la o lună.

Actualmente, „oraşele subterane” sunt muzee şi pot fi vizitate pe trasee fixe, pentru că, în marea majoritate, tunelurile sunt pline cu pământ rezultat din surparea altor nivele. Săpăturile pentru aceste oraşe s-au făcut probabil în jurul sec. al X-lea şi al XI-lea.

Noi am putut vizita tunelurile doar până la 34 m adâncime. Ele sunt însă mult mai adânci şi există un tunel vertical destinat ventilaţiei întregului sistem de tuneluri, care merge până la apa freatică, constituind astfel şi o sursă de apă pentru cei care locuiau aici. Intrarea în tunel şi în diferitele încăperi ale tunelului, după momentul pătrunderii în subteran, era blocată cu pietre de tipul pietrelor de moară, cu diametre de cca. 1,5-2 metri, care nu puteau fi rostogolite decât din interior, astfel încât inamicul să nu pătrundă. Fiecare încăpere avea o destinaţie proprie. Animalele domestice se aflau în primele încăperi, tocmai pentru că puteau fi aduse mult mai uşor aici şi pentru a nu le purta prin tunelurile foarte strâmte, în plus şi pentru a evita mirosul neplăcut în celelalte camere în care locuiau oameni. Am vizitat şi capela din oraşul subteran de la Kaymakli, sala de mese, precum şi depozitul de alimente şi am admirat practicitatea acestor oameni, adevăraţi ingineri, în modalitatea în care au dispus planul oraşelor subterane.

Vizita în zona Capadociei s-a încheiat cu oraşul Kaiseri – Cezareea, din apropierea muntelui Erciyes, fostul vulcan activ, care în prezent are altitudinea de 3916 metri, având fruntea încărunţită de zăpadă. Este un oraş mare al Turciei, cu o puternică industrie, dar trebuie remarcat faptul că în acest loc nu mai există biserici creştine active, se văd doar ruinele unor biserici creştine sau biserici creştine transformate în moschei, aşa cum am văzut biserica dedicată Preasfintei Fecioare Maria, o biserică datată din sec. al XI-lea.

– În încheiere, vă rugăm să ne împărtăşiţi câteva impresii generale rezultate în urma întâlnirii cu acest centru de spiritualitate creştină, izvor al numeroaselor tradiţii ale Bisericii noastre bizantine, Cetatea Capadociei, sălaş al celor mai importanţi părinţi ai secolului al IV-lea creştin?

– În cadrul acestui tur al Capadociei, ne-am simţit cu adevărat pătrunşi de spiritul creştin al acestor meleaguri, dar în acelaşi timp, putem spune că am rămas întristaţi de faptul că nu mai există astăzi comunităţi creştine practicante, puternice. Totodată, despre Sfinţii Părinţi Capadocieni (Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie de Nyssa şi Sfântul Grigorie de Nazianz), practic nu am văzut urme palpabile în zona vizitată şi considerată de noi ca un leagăn al creştinismului şi al monahismului oriental.

Mulţumim lui Dumnezeu pentru acest mare har pe care l-am avut de a putea vizita atât Constantinopolul, centru al lumii creştine care a iradiat, din sec. IV, creştinismul în întreaga lume, cât şi zona binecuvântată a Capadociei, loc care rămâne un punct de referinţă al tradiţiei noastre bizantine.

Am fost impresionaţi de urmele creştine pe care am avut ocazia să le vizităm, urme care atestă o perioadă de stabilitate a creştinismului, o perioadă în care credinţa creştină avea deja definită o arhitectură bisericească şi un program iconografic care a reuşit să fie transportat din zonele urbane spre zonele rupestre. Creştinii se arată astfel nu numai simpli credincioşi, dar şi oameni de cultură, oameni purtători ai unui mesaj artistic şi care cu siguranţă a influenţat mult atât întreaga Peninsulă Anatolică cât şi Marea Europă.

Rugăm pe Bunul Dumnezeu ca, toate aceste semne pe care le-am văzut în aceste locuri în care creştinismul, practic, actualmente este dispărut, să constituie pentru noi o încurajare de a valorifica arta şi arhitectura creştină, prin construcţiile pe care le promovăm, prin programele iconografice ale bisericilor pe care astăzi le construim.

Nu ne rămâne decât să-I mulţumim Bunului Dumnezeu, să invocăm mijlocirea Preasfintei Fecioare Maria, a Sfinţilor Părinţi Patriarhi ai Constantinopolului, a Sfinţilor Părinţi Capadocieni şi a tuturor Sfinţilor, pentru Biserica noastră şi pentru creştinismul din întreaga lume.

Domnul să fie lăudat în toate!

Posted in Biserică, Interviu.

One Comment

  1. Intr-o tara 99, 8% islamica. Foarte important faptul ca PS Florentin a avut ocazia sa participe la un asemenea eveniment si sa ne reprezinte. Multumim apoi pentru bogatia datelor pe care le furnizeaza si descrierea peisajului care te poate introduce in atmosfera locului. Ar fi si mai interesant daca ar putea prezenta mai multe poze si apoi daca se poate sa ne furnizeze impresii si material despre religia islamica. Astazi la orele de religie copiii sunt foarte interesati sa afle despre celelalte religii ale lumii. Se poate lua ce-i bun de la fiecare. Ce a observat despre felul lor de a se ruga si atmosfera locului impregnata de o religie islamica? Mi-am permis aceste intrebari deoarece am inteles ca impartasirea va continua. Cu deosebita consideratie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *