Doctrina despre limb: depăşită sau nu?

Teme: Apologetică.
.
Publicat la 24 mai 2007.
Print Friendly, PDF & Email

Autor: Andrew Rabel
Traducere: Dan Patraşcu
Sursa: Inside the Vatican, aprilie 2007

Coborarea la Limb
după Duccio di Boninsegna.

În ziua de vineri, 20 aprilie 2007, Comisia Teologică Internaţională, un corp consultativ compus din 30 de teologi aleşi de Papă de pe tot globul, a publicat mult aşteptatul său document Speranţa de mântuire pentru copiii care mor fără a fi botezaţi, document ce vorbeşte despre păcatul original, botezul, mântuirea şi limbul. După publicarea documentului, cerut de Papa Ioan Paul al II-lea (1978-2005), în presă s-a creat o confuzie considerabilă, existând opinii conform cărora Biserica ar fi îngropat în sfârşit învăţăturile sale despre limb, după aproximativ 800 de ani.

În speranţa de a face puţină lumină în privinţa unei teme teologice atât de delicate, redactorul de la Inside the Vatican Andrew Rabel, un scriitor catolic australian, a realizat un interviu exclusiv, la sfârşitul lunii aprilie, cu un membru al Comisiei Teologice Internaţionale, călugăriţa americancă Sara Butler, Slujitoare Misionară a Preasfintei Treimi. Ea este una din cele 2 femei numite în cadrul acestei comisii în anul 2004 de către Papa Ioan Paul al II-lea, şi în prezent predă teologie dogmatică la Seminarul Sfântul Iosif din Dunwoodie, New York.

Sr. Butler este Slujitoare Misionară a Preasfintei Treimi din anul 1956. A lucrat ca instructor şi profesor în cadrul mai multor instituţii de învăţământ, inclusiv 14 ani la Seminarul Mundelein din Arhidieceza de Chicago. De asemenea este membru al Comisiei Internaţionale Anglicano-Catolice. Mai demult susţinătoare a hirotonirii femeilor, sr. Sara Butler afirmă că, în urma unei îndelungate cercetări teologice, a ajuns să susţină cu tărie învăţăturile Bisericii referitoare la această problemă. A publicat recent The Catholic Priesthood and Women: A Guide to the Teaching of the Church (Hillebrand Books 2007), carte ce apără puternic documentul Ordinatio Sacerdotalis, în care Papa Ioan Paul al II-lea a enumerat motivaţiile învăţăturii Bisericii potrivit căreia doar bărbaţii pot fi hirotoniţi preoţi.

– Soră Sara Butler, recentul document referitor la doctrina despre limb al comisiei din care faceţi parte a provocat destule controverse. În esenţă, ce încearcă să spună Comisia Teologică Internaţională prin intermediul acestui document despre soarta copiilor morţi fără a fi botezaţi?

– Comisia încearcă să spună ceea ce a spus deja Catehismul Bisericii Catolice (nr. 1260, 1261, 1283): anume că avem dreptul de a spera că Dumnezeu va găsi o cale pentru a oferi harul lui Cristos copiilor care nu au avut oportunitatea de a face o alegere personală referitoare la mântuirea lor. Comisia încearcă să furnizeze un raţionament teologic pentru ceea ce Biserica a propus deja prin intermediul mai multor documente magisteriale post-conciliare.

– Deja la sfârşitul săptămânii în care a fost publicat documentul, declaraţii în presă au arătat că Papa Benedict al XVI-lea a aprobat publicarea documentului, fiind de acord cu conţinutul acestuia. Aţi putea să comentaţi acest aspect?

– Papa a fost prezent la discuţia iniţială din cadrul Comisiei Teologice Internaţionale, în calitatea sa de prefect al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei. Atunci a afirmat că acesta era un subiect propus de Episcopi Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, drept pentru care a fost recomandat pentru a fi analizat de către noi. La acea întâlnire, Cardinalul Ratzinger nu a impus comisiei nici o concluzie şi, după câte ştiu, ar fi un fapt fără precedent ca Papa să facă declaraţii publice referitoare la un document propus de Comisia Teologică Internaţională.

Actualul prefect al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, Cardinalul William Levada, a aprobat acest document. Conform statutului nostru, concluziile sunt înmânate Papei şi vor fi publicate doar cu consimţământul său. Se pare că acest document este tratat într-un mod diferit faţă de celelalte documente. Nu îmi amintesc ca alte documente anterioare să se fi bucurat de o atenţie specială din partea Papei.

– Dacă acesta nu este un document magisterial, înseamnă că ne putem aştepta la luări de poziţie ulterioare din partea Sfântului Scaun, prin care acesta să confirme o eventuală dezvoltare teologică autentică?

– Documentul este o explicaţie teologică a motivului pentru care Biserica simte acum că este posibil să sperăm că o cale de mântuire rămâne deschisă şi copiilor care mor fără a primi taina Botezului. În trecut, se considera că nu există nici o speranţă pentru ei. Nu sunt în măsură să spun dacă vor fi luări de poziţie ulterioare sau nu. Eu cred că documentul este conceput pentru a fi folosit de alţi teologi. În general, documentele Comisiei Teologice Internaţionale, oferă un punct de referinţă Episcopilor şi profesorilor care predau teologie în seminarii, de exemplu, pentru a oferi o explicaţie pentru dezvoltarea doctrinei.

Mă îndoiesc însă că acest document va duce la o declaraţie ulterioară din partea Magisteriului, deoarece nu spune nimic în plus faţă de ceea ce se afirmă deja în Catehismul Bisericii Catolice, în riturile funerare pentru copiii care mor fără a fi botezaţi din Misalul Roman din 1970 şi în Pastoralis Actio (un document din anul 1980 al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei referitor la botezul copiilor). Documentul nu spune nimic nou, ci încearcă doar să expliciteze bazele teologice ale acestei speranţe. Gaudium et spes nr. 22 şi Lumen Gentium nn. 14 şi 16 au deschis calea acestei dezvoltări teologice. De fapt, unii ar fi dorit definirea oficială a doctrinei despre limb în cadrul Conciliului Vatican II, dar acest subiect a fost exclus de pe agendă.

– În paragraful 37 al documentului despre care vorbim este citată o frază din cadrul Conciliului de la Lyon II, şi anume: „cât despre sufletele acelora care mor în stare de păcat de moarte sau numai cu păcatul original, acestea merg direct în iad, spre a fi pedepsite cu diferite pedepse”. Documentul comisiei spune că această declaraţie magisterială nu ne obligă să credem că aceşti copii mor, în mod necesar, cu pata păcatului strămoşesc, astfel încât nu ar exista nici o cale de mântuire pentru ei. Ne puteţi explica?

– Acel citat este preluat dintr-o secţiune numită „Probleme de natură hermeneutică”. Se face efortul să se ofere o interpretare teologică a unei declaraţii magisteriale din trecut. Mai întâi de toate, trebuie să vedem despre ce problemă teologică era vorba în acel context. Întrebarea în discuţie era dacă sufletele sunt judecate imediat după moarte sau dacă judecarea lor este amânată pentru un moment ulterior. Atenţia părinţilor conciliari de la Lyon nu era concentrată asupra destinului copiilor nebotezaţi, ci asupra momentului în care sufletul este judecat. Acesta era un punct de disensiune între Orient şi Occident, iar formularea pe care aţi amintit-o a fost propusă Bisericii Răsăritene în speranţa restabilirii comuniunii ecleziale depline. Prin urmare, „analiza hermeneutică” cere înţelegerea documentului în context. Controversa a fost prilejuită de întrebarea dacă sufletele morţilor sunt judecate imediat, sau la sfârşitul timpurilor. Nimeni nu a contestat atunci faptul că diferitele feluri de păcat atrag după sine diferite pedepse.

– În art. 40 se spune pe scurt: afirmaţia conform căreia copiii care mor fără a fi botezaţi sunt privaţi de viziunea beatifică a fost pentru mult timp doctrina comună a Bisericii, care trebuie deosebită de credinţa Bisericii. În continuare, se spune că privarea de viziunea beatifică, acesta fiind înţelesul tradiţional al pedepsei, este o opinie teologică. Cum se împacă această afirmaţie a documentului cu declaraţiile din Denzinger numerele 858 şi 1306 (potrivit noii versiuni), care este în fond o compilaţie a învăţăturilor magisteriale, în acest caz luate din Conciliile de la Lyon II şi de la Florenţa?

– Din păcate nu am Denzinger la îndemână. La nr. 40 al documentului emis de Comisia Teologică Internaţională încercă să distingem ceea ce ţine de credinţa Bisericii de „învăţăturile comune” ale Bisericii. Credinţa Bisericii este că aceşti copii moştenesc păcatul strămoşesc şi prin urmare, Botezul este necesar pentru ei ca mijloc obişnuit al mântuirii. Faptul că aceşti copii care mor fără a fi curăţaţi, prin Botez, de păcatul strămoşesc sunt privaţi de viziunea beatifică, este învăţătura comună a bisericii.

Învăţătura comună este aceea că copiii care mor fără a fi curăţaţi de păcatul original prin Botez sunt privaţi de viziunea beatifică. Această doctrină comună că astfel de copii suferă pierderea viziunii beatifice nu este acelaşi lucru cu credinţa Bisericii, iar aceasta este o concluzie la care au ajuns teologii. Teoriile conform cărora aceşti copii ar suferi doar această pierdere, dar nu şi celelalte chinuri ale iadului, sau că aceştia s-ar bucura de o „fericire naturală”, sunt opinii teologice. Prin urmare, distingem trei aspecte: 1. credinţa Bisericii; 2. doctrina comună privind privarea de viziunea beatifică şi 3. anumite opinii teologice. Astfel avem de a face cu trei nivele diferite de învăţătură. Noi am făcut revizuire minuţioasă a istoriei acestei doctrine, iar ceea ce este scris în Denzinger a fost luat în considerare în document.

– Citind articolele 68-69, documentul pare să adopte o linie similară cu cea a teologului elveţian Hans Urs von Balthasar, care argumenta că ne este permis să sperăm că toţi oamenii ar putea fi mântuiţi. Pe baza acestui concept teologic, documentul încearcă să afirme că toţi copiii nebotezaţi sunt mântuiţi?

– Documentul nu trage această concluzie, ci indică doar faptul că, dată fiind înţelegerea noastră cu privire la îndurarea divină şi la planul de mântuire care îl include pe Cristos şi darul Spiritului Sfânt în Biserică, îndrăznim să sperăm că aceşti copii vor fi mântuiţi printr-un oarecare dar extra-sacramental al lui Cristos. Nu ştim care este destinul acestor copii, dar avem motive să sperăm. Noi afirmăm foarte clar că Botezul este mijlocul obişnuit de mântuire şi că copiii trebuie botezaţi. Părinţii catolici au o obligaţie serioasă.

Documentul nu face nici o declaraţie atotcuprinzătoare, ci doar încearcă să justifice, ţinând cont de învăţătura comună a Bisericii, că este raţional să sperăm că aceşti copii ar putea fi obiectul unei providenţe divine speciale. Sperăm că Dumnezeu îi va îmbrăţişa în îndurarea Sa mântuitoare, la fel cum se afirmă şi în Catehism, în riturile funerare şi în Pastoralis Actio.

– În art. 86, documentul afirmă: „Unii copii suferă şi mor fiind victimele violenţei. În cazul acestora, am putea cu uşurinţă să facem referire la exemplul Pruncilor nevinovaţi şi să discernem o analogie între situaţia acestor copii şi botezul sângelui, care aduce mântuirea”. Aceasta pare a corespunde cu ceea ce susţin anumite grupuri din cadrul Bisericii, şi anume declararea copiilor avortaţi ca martiri ai Bisericii, fiind botezaţi în propriul lor sânge. Documentul susţine o astfel de atitudine?

– Sunt convinsă că nu ne-am gândit niciodată să sugerăm că aceşti copii ar trebui declaraţi martiri. Bineînţeles, am fost conştienţi că în multe locuri catolicii pomenesc copiii nenăscuţi care au fost avortaţi cu ocazia sărbătorii Pruncilor nevinovaţi. Nu am propus o soluţie, ci doar am oferit anumite indicii cu privire la motivele pentru care credem că Dumnezeu le oferă o cale de mântuire. În acest caz particular, moartea este calea prin care aceşti copii ar putea fi uniţi cu Cristos: prin circumstanţele violente ale morţii lor, aceştia ar putea fi uniţi cu Misterului Său Pascal.

– Ludwig Ott spune în cartea sa Fundamentals of Catholic Dogma: „Alte mijloace de urgenţă pentru botezul copiilor ce mor fără botezul sacramental, precum rugăciunea şi dorinţa părinţilor sau a Bisericii (botezul dorinţei delegate – Cajetan); dobândirea uzului raţiunii în momentul morţii, astfel încât copilul care moare să poată decide pentru sau împotriva lui Dumnezeu (botezul dorinţei – H. Klee); sau considerarea suferinţei şi a morţii copilului drept cvasi-sacramentale (botezul suferinţei – H. Schell) sunt într-adevăr posibile, dar realitatea lor nu poate fi demonstrată din Revelaţie”.

Afirmă documentul comisiei teologice internaţionale altceva când, în art. 79, spune: „Trebuie recunoscut în mod clar că Biserica nu are o cunoaştere sigură în ceea ce priveşte mântuirea copiilor nebotezaţi care mor. Biserica cunoaşte şi celebrează gloria Pruncilor nevinovaţi, dar destinul mulţimii de copii care mor fără a le fi administrată taina Botezului nu ne-a fost revelat, iar Biserica învaţă şi judecă doar în conformitate cu ceea ce a fost revelat. Ceea ce ştim despre Dumnezeu, Cristos şi Biserică ne dă motive să sperăm la mântuirea lor, după cum trebuie acum explicat.”

– Documentul Comisiei Teologice Internaţionale este de acord că nimic nu a fost revelat în mod direct despre destinul acestor copii. Nu îmbrăţişează în mod direct nici una dintre teoriile menţionate de el. Manualul lui Ott a fost publicat chiar înaintea Conciliului Vatican II şi, prin urmare, prezintă învăţătura din acele vremuri. Mai ales în anii 1950 a existat o discuţie foarte vie referitoare la această temă, în care teologii au propus mai multe căi prin care Dumnezeu i-ar putea mântui pe aceşti copii. S-ar putea spune că această discuţie a fost întreruptă de Conciliu, fiind acum reluată, cu avantajul că pot fi încorporate în discuţii şi învăţăturile conciliare.

Conciliul afirmă în mod explicit că Dumnezeu asigură o cale de mântuire pentru cei care nu cunosc Evanghelia şi, prin urmare, nu au acces la botezul sacramental. Conciliul este optimist în ceea ce priveşte posibilitatea mântuirii pentru aceste persoane, când afirmă în Gaudium et spes la nr. 22 că „deoarece Cristos a murit pentru toţi şi deoarece toţi oamenii sunt chemaţi la unul şi acelaşi destin divin, trebuie să conchidem că Spiritul Sfânt oferă tuturor posibilitatea de a fi părtaşi la misterul pascal, într-un mod cunoscut de Dumnezeu”.

Catehismul continuă spunând: „Orice om ignorant în ceea ce priveşte Evanghelia lui Cristos şi Biserica Sa, dar care caută adevărul şi face voia lui Dumnezeu, în acord cu înţelegerea sa a acesteia, poate fi mântuit”. Documentul comisiei extinde logica acestor învăţături la copii. Sugerăm că Spiritul Sfânt oferă acestora, într-un mod cunoscut numai de Dumnezeu, posibilitatea de a fi părtaşi la Misterul Pascal al lui Cristos. Papa Pius al XII-lea a declarat, într-o alocuţiune adresată moaşelor italience, că, atâta timp cât copiii sunt incapabili să facă un act personal de iubire care le-ar putea aduce mântuirea, este necesar ca aceştia să fie botezaţi. Date fiind învăţăturile conciliare pe care tocmai le-am amintit, suntem mai încrezători că Dumnezeu le va oferi într-un fel acestora mântuirea. Nu suntem obligaţi să concludem că aceştia se află în limb, fără nici o altă speranţă.

Totuşi, doctrina despre limb nu este depăşită. Potrivit art. 41 al acestui document: „… pe lângă teoria despre limb (care rămâne o posibilă opţiune teologică), pot exista şi alte modalităţi de a integra şi salvgarda principiile credinţei, definite de Scriptură”. Comisia Teologică Internaţională doreşte să acorde o greutate mai mare voinţei salvifice a lui Dumnezeu şi solidarităţii în Cristos, decât necesităţii Botezului, care nu este absolut, dar este calificat în anumite moduri.

– Documentul afirmă că teoria despre limb nu a fost pusă la îndoială până la mijlocul secolului al XX-lea (la nr. 26). Consideraţi că această doctrină va supravieţui? Documentul afirmă totuşi că limbul este o opţiune legitimă pentru a menţine echilibrul dintre necesitatea botezului şi mila infinită a lui Dumnezeu…

– Documentul concluzionează că limbul rămâne „o posibilă opţiune teologică”. Oricine doreşte să o apere, este liber să o facă. Totuşi, acest document încearcă să dea un raţionament teologic pentru a spera la mântuirea copiilor nebotezaţi. Dacă cineva, precum pr. Richard McBrien, consideră că documentul respinge doctrina referitoare la păcatul strămoşesc, greşeşte. Faptul că se poate ajunge atât de uşor la o asemenea concluzie este exact motivul pentru care era necesar un studiu teologic atent. Aici sunt implicate diverse doctrine. Noi am rearanjat principiile teologice într-o altă ordine. Din studiul nostru concludem că învăţătura comună nu aparţine credinţei Bisericii. Noi am luat ca punct de plecare doctrina voinţei de mântuire universală a lui Dumnezeu. În contrast cu poziţia noastră, Sfântul Augustin a luat ca punct de plecare necesitatea botezului, incorporând apoi doctrina referitoare la voinţei de mântuire universală a lui Dumnezeu, într-un mod foarte calificat.

– În urma atacurilor lui McBrien şi a aliaţilor lui, spune Biserica acum că botezul nu este necesar pentru mântuire?

– Cei care consideră că acest document neagă doctrina păcatului original, greşesc mult, la fel cum greşesc şi cei care consideră că documentul ar afirma că toţi copiii care mor nebotezaţi vor fi mântuiţi, ca şi cum acesta ar fi un adevăr revelat. Documentul spune că există motive bine întemeiate pentru speranţa că Dumnezeu le oferă o cale de mântuire. Aceasta este o distincţie importantă: nu ştim nimic cu siguranţă, întrucât nu există nici o revelaţie referitoare la această problematică. Noi încercăm doar să discernem ceea ce nu ştim din ceea ce ştim. Din ceea ce a fost revelat, considerăm că este raţional să sperăm că Dumnezeu îi duce în cer pe copiii care mor nebotezaţi.

Cât priveşte întrebarea dumneavoastră referitoare la botez: „spune Biserica acum că botezul nu este necesar pentru mântuire?”, răspunsul este „nu”. În Catehism, la nr. 1257, se spune: „Nu cunoaştem alte modalităţi de a ajunge la fericirea eternă, decât Botezul”. Dar Dumnezeu nu este legat de sacramente şi prin urmare, la fel cum înţelegem că există alte posibile căi de mântuire pentru adulţii care se află într-o ignoranţă invincibilă faţă de Evanghelie, la fel presupunem că există şi alte posibilităţi, cunoscute de Dumnezeu, pentru mântuirea copiilor care au neşansa de a muri nebotezaţi.

2 Comments

  1. Deoarece ziceti ca nu primiti comentarii… Eu citesc articolele primite de pa Lumea Catolica si de la celelalte reviste… Imi plac sunt interesante… De exemplu, articolul „Viaţa mea cu Karol„ mi-a spurit curiozitatea de a citi cartea! Trimit articolele pe care le primesc mai departe, prietenilor care nu stiu de ce nu se aboneaza. Si ei sunt interesati, pentru ca imi spun.
    In privinta „limbului„… nu sunt eu in masura sa comentez… Dar asa zic si eu, ca Dumnezeu nu e legat de sacramente… Si nu vad de ce, de exemplu, un copil nebotezat care moare in timpul vietii intrauterine din cauze independente de vointa omeneasca, sa nu Il vada pe cel Care l-a creat!
    Mult har sa va dea Dumnezeu in tot ce faceti!

  2. Invatatura care zideste afirmand mereu caracterul vesnic, transcendent al credintei, si omnipotenta dar si incognoscibilitatea Proniei Lui Dumnezeu! Adancul smereniei Lui Dumnezeu sau prapastia iubirii Lui Dumnezeu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *