Sensul creştin al progresului

Print Friendly, PDF & Email

Autor: Zenit
Traducere: Oana Capan
Sursa: Zenit, 8 februarie 2007

pr. Thomas D. Williams

Un punct important al Enciclicei sociale a Papei Paul al VI-lea, „Populorum Progressio”, subliniază faptul că măsura progresului uman nu poate fi limitată doar la material sau tehnologic. Acest lucru l-a remarcat pr. Thomas D. Williams, Legionar al lui Cristos, profesor de doctrină socială catolică şi decan de teologie la Universitatea Regina Apostolorum din Roma. În acest interviu pentru ZENIT, pr. Williams a vorbit despre semnificaţia pe care o are „Populorum Progressio”, care va avea luna viitoare a 40-a aniversare.

– De ce a fost atât de importantă Enciclica „Populorum Progressio”?

– „Populorum Progressio” nu doar a fost prima enciclică socială promulgată după Conciliul Vatican II, a fost de asemenea prima care a abordat vreodată direct tema progresului şi a dezvoltării umane. Papa Paul al VI-lea a reluat multe dintre ideile Conciliului pentru a arăta deosebirea dintre concepţia autentic creştină de progres şi alte ideologii.

– Care ar fi aceste ideologii?

– Iluminismul a preluat ideea de progres ca laitmotiv al său, propovăduind un umanism secular care va inaugura o epocă a raţiunii, în care religia va fi înlocuită de ştiinţă. Alături de contribuţiile pozitive ale Iluminismului, cum ar fi separarea sănătoasă dintre Biserică şi stat, echilibrul puterilor politice şi promovarea ştiinţelor naturale, acesta a avut de asemenea şi o puternică dimensiune materialistă şi anti-religioasă. Omul a devenit propriul lui mântuitor, capabil să îşi rezolve propriile probleme, nemaiavând nevoie de un Dumnezeu transcendent şi personal.

Ideologiile secolului al XIX-lea a preluat multe dintre aspectele Iluminismului, şi au ajuns să considere progresul un fenomen necesar şi inexorabil, o expresie a evoluţionismului darwinian. Acest optimism existenţial considera că lucrurile merg în mod necesar mai bine dacă oamenii pun stăpânire asupra lumii naturale prin aplicarea ştiinţelor naturale. Adăugând la aceasta filozofia lui Hegel privind progresul dialectic, potrivit căreia societatea progresează în mod necesar prin conflict, avem cadrul perfect pentru tragicele experimente totalitariste ale secolului XX, care au căutat să realizeze un paradis pământesc fără Dumnezeu. Excluzându-l pe Dumnezeu, ele au ajuns să calce în picioare şi persoana umană.

– Prin ce se deosebeşte ideea creştină de progres de aceste ideologii?

– În primul rând, aşa cum ne învăţa Papa Paul al VI-lea în „Populorum Progressio”, în concepţia creştină progresul nu este doar material sau tehnologic. El cuprinde în mod necesar întreaga persoană umană în dimensiunile sale socială, morală, culturală şi spirituală. Papa Paul al VI-lea scria: „Progresul despre care vorbim aici nu poate fi redus doar la creşterea economică. Pentru a fi autentic, el trebuie… să promoveze dezvoltarea fiecărui om şi a omului întreg”. Dacă o societate nu progresează în bunătate, în dreptate şi în iubire, nu progresează cu adevărat.

În al doilea rând, creştinii nu consideră progresul uman ca un fenomen necesar. Doar pentru că avem acum iPod-uri şi cuptoare cu microunde nu înseamnă că suntem superiori generaţiilor anterioare din punct de vedere moral sau cultural. Înaintarea în timp nu garantează înaintarea în virtute. Nu toate schimbările sunt o îmbunătăţire, şi regresul este posibil în aceeaşi măsură ca şi progresul. În al treilea rând, deoarece progresul nu este automat, noi toţi trebuie să ne asumăm responsabilitatea pentru direcţia în care merge societatea noastră. Nu suntem pur şi simplu luaţi pe sus de vântul schimbării; fiecare dintre noi influenţează direcţia în care merge cultura noastră. Alegerile noastre pentru bine sau pentru rău îşi pun amprenta asupra întregii omeniri.

Ca şi creştini credem că fiecare dintre noi are o vocaţie şi o misiune specifică de îndeplinit. În acest context, progresul înseamnă a face partea noastră pentru a aduce Împărăţia lui Cristos în societatea umană. În fine, progresul cetăţii pământeşti nu împlineşte condiţia umană. Oricât de mult ar progresa societatea umană, existenţa noastră în timp va ajunge la sfârşitul ei. Suntem chemaţi la viaţa veşnică în Cristos. Adevăratul progres trebuie să ţină cont de dimensiunea spirituală a omului şi de vocaţia lui transcendentă ca fiu al lui Dumnezeu destinat pentru cer.

– Nu există însă pericolul de a „supra-spiritualiza” progresul şi de a uita de nevoile materiale reale ale omului?

– Din fericire, Papa Paul al VI-lea nu a căzut în această capcană. Deşi a avertizat împotriva unui materialism reductiv, care înţelege progresul şi dezvoltarea într-un mod exclusiv material, el a insistat de asemenea pe importanţa dezvoltării economice, în special pentru cele mai sărace naţiuni. El a subliniat nevoia unui efort concertat din partea tuturor pentru a ridica naţiunile şi popoarele subdezvoltate din starea lor de sărăcie, ca o parte esenţială a dezvoltării lor integrale.

– Cum putem măsura progresul real al unei anumite culturi sau societăţi?

– O societate progresează devenind mai umană. Papa Paul al VI-lea a vorbit adesea despre un nou umanism creştin, care se concentrează pe demnitatea persoanei umane. Adevăratul progres al unei culturi poate fi măsurat prin atingerea binelui comun, adică a condiţiilor vieţii sociale care le permit persoanelor, familiilor şi grupurilor să ajungă la binele lor adevărat şi integral. Prosperitatea materială este un element al acestui progres adevărat, dar nu singurul, şi nici cel mai important.

– Aţi publicat recent o carte intitulată „Progresul spiritual”. Unde se încadrează ideea de progres spiritual în dezvoltarea umană?

– În lumea contemporană, subdezvoltarea spirituală este mai des întâlnită decât subdezvoltarea economică. Mulţi descoperă că în timp ce viaţa lor materială, intelectuală şi socială a crescut continuu de-a lungul anilor, vieţile lor spirituale sunt încă foarte asemănătoare cu atunci când erau copii. Scopul acestei cărţi nu este acela de a oferi un tratat teoretic despre viaţa spirituală, ci un text mai practic, la îndemână, pentru creşterea în relaţia personală cu Cristos.

Ea conţine ABC-ul vieţii spirituale: unde mergem şi, poate mai important, cum ajungem acolo. Multe concepte precum sfinţenia, voinţa lui Dumnezeu, credinţa şi umilinţa par foarte eterice pentru oamenii de astăzi, şi această carte urmăreşte să le aducă pe pământ şi să le facă tangibile şi accesibile. Ani de zile am căutat o carte care să combine conţinutul spiritual cu limbajul accesibil. Doream să le pot oferi un bun material oamenilor care încep să îşi ia mult mai în serios vieţile spirituale. Deoarece nu am putut găsi ceea ce am căutat, m-am hotărât să o scriu eu. Sper să îndeplinească acest deziderat.

Posted in Biserică, Interviu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *