O „aventură scout” ce depăşeşte 100 de ani

Print Friendly, PDF & Email

Autor: pr. dr. Alois Hîrja
Sursa: Ercis.ro

Baden Powell

A prezenta scoutismul, cu ocazia centenarului, ca o aventură nu este o exagerare, căci prima semnificaţie a termenului ne avantajează; aventura este „o acţiune îndrăzneaţă, cu multe pericole” [1] ce urmăreşte împlinirea unor idealuri. Aşa se poate vorbi de „aventurile salvamontiştilor”, de „aventura salvării neamului omenesc”, de „aventura iubirii lui Isus”, de „aventura scout”.

Tendinţa tinerilor spre aventură îmbrăţişează ambele variante ale termenului ca pe o magie a vieţii pe care mişcarea scout cu succes se străduieşte să o orienteze spre o formare globală a persoanei în contact cu o comunitate educativă. Prin jocuri desfăşurate într-un ambient formativ, prin autoeducaţie (a învăţa din ceea ce faci), şi prin metoda sa specifică aplicată de liderii care sunt ca nişte fraţi mai mari ce-i ajută pe cei mici, scoutul are ca ideal a lăsa lumea un pic mai bună decât cum a găsit-o [2].

Prin termenul Scouting (scout=cercetăşie [3]) se înţelege opera şi calitatea de a fi soldaţi de frontieră. În mod simbolic primesc acest titlu tinerii ce asemenea unor soldaţi se pregătesc la frontierele vieţii pentru a o învinge formându-şi prin metoda scout caracterul, abilitatea manuală, sănătatea fizică şi capacitatea de a sluji [4].

1. Explicaţii pentru a înţelege anvergura acestei aventuri

În 1907, Baden-Powell, care avusese mai multe experienţe de a conlucra cu tinerii ca ofiţer englez, observând cu amărăciune că tinerii londonezi duceau o viaţă dezordonată, banală şi lipsită de sens a organizat o ieşire pe insula Brownsea cu un grup. Experienţa militară, disciplina, intuiţia sa pedagogică ce pune accentul pe „a învăţa făcând” şi o carismă proprie de a se apropia de tineri l-au ajutat nu numai să facă din acei tineri nişte prieteni dar chiar nişte persoane transformate. Tinerii aleşi când s-au întors din campus au impresionat prin disciplină, îngrijire şi mai ales prin faptul că demonstrau motivaţii mai clare pentru a-şi trăi viaţa cu folos. Această experienţă a devenit emblematică şi definitorie: scoutul este educaţie pentru formarea globală a unor persoane prin integrarea diferitelor lecţii ale vieţii trăite în natură, la lumina religiei şi a ştiinţelor practice pentru a respecta propria patrie, conform unor principii şi legi precizate de metoda scout.

Tenacitatea ofiţerului Baden-Powell (numit de tineri pe scurt – BP), aprecierile de care s-a bucurat „experimentul”, entuziasmul tinerilor care au început în număr tot mai mare să organizeze alte tabere pentru „joacă şi formare” sunt premisele unei aventuri care nu a îmbătrânit deşi în acest an depăşeşte 100 de ani şi a cuprins toate continentele, a îmbrăţişat copii, tineri şi adulţi de diferite confesiuni şi religii. Mişcarea scout are un caracter naţional, internaţional şi universal ce are scopul de a da oricărei naţiuni şi lumii un tineret care să fie din punct de vedere moral şi spiritual puternic [5].

BP dând explicaţii despre scoutism preciza: „Cineva a afirmat că ceea ce le lipseşte tinerilor este ambientul. Aşadar, noi în scoutism le propunem un ambient şi este cel pe care Dumnezeu l-a pus la dispoziţie tuturor: câmpul deschis, fericirea, a fi utili altora. Pe parcursul activităţii acestea sunt prezentate tânărului. Capul însuşi participă la această fericire şi trăieşte bucuria de a fi util altora. El descoperă că face un lucru mai mare decât şi-a dat seama atunci când şi-a asumat munca sa: descoperă de fapt că prestează oamenilor şi lui Dumnezeu o slujire care este demnă de o viaţă” [6]. Scoutismul atrage tineri de orice condiţie socială, şi poate să fie făcut atât în oraş cât şi la sat [7].

Aşadar, scoutismul nu este un club sau un grup de agrement ci este o metodă educativă non formală, adică o propunere de viaţă, o orientare alternativă care, prin tehnici şi metode, vrea să îndrume tânărul la o maturitate umană bogată şi profundă, şi să-l iniţieze prin experienţe pozitive şi valide. Scoutismul posedă o mentalitate a sa, un mod al său de a-l vedea pe om bun, cu o personalitate capabilă de progres de aceea îi oferă dinamici eficiente. Desigur acţiunea este importantă dar nu este suficientă pentru că activităţile de la ele însele nu pot forma o persoană; pot genera abilităţi mecanice, dar nu pot educa, nu ajută la creşterea conştientă a persoanei. De aceea trebuie ca mereu să fie îmbinate acţiunea şi înţelegerea, activităţile şi reflecţiile. Trecerea de la metodă la spiritul scout se face în mod progresiv.

2. Biserica Catolică primeşte provocarea acestei aventuri

Dacă drumul succesului este legat de fericire, dacă cele mai importante modele pentru scoutişti sunt sfinţii şi cavalerii, rolul religiei nu poate fi eludat, ci este fundamental în educaţie. BP explica astfel: „Mi s-a cerut să descriu mai profund ce aveam în minte cât priveşte religia când am înfiinţat scoutul. Am fost întrebat: Cum intră religia? Răspunsul meu a fost că religia nu trebuie să intre, pentru că ea este deja înăuntru. Ea este factorul fundamental care prevalează în scoutism şi la ghide” [8].

Pentru BP un colocviu cu tinerii ce vor să fie scoutişti ar include aceste puncte: efortul personal, a nu trăi doar pentru sine, a-i sluji pe alţii, iubindu-i ca pe fraţi, fiind fiii unui unic Tată ceresc. Din deschiderea faţă de alţii se naşte necesitatea unei vieţi în comun, slujirea, viaţa în câmp deschis, în contactul inteligent cu natura, care trezeşte admiraţia şi recunoştinţa faţă de Creator. În acest cadru drumul spre succes este fericirea. „Dacă vrei cu adevărat să parcurgi calea ta spre succes, adică spre fericire, nu trebuie numai să eviţi să fii înşelat de şarlatanii antireligioşi, ci trebuie să dai un fundament religios vieţii tale”. Ca mijloace BP recomanda a se citi Biblia şi cartea minunată a naturii [9].

Biserica Catolică a adaptat şi a adoptat mişcarea scout. Scoutiştii catolici sunt organizaţi în Conferinţa Internaţională a Scoutismului Catolic (CICS). Conferinţa urmăreşte păstrarea identităţii catolice accentuând aspectele proprii şi bogăţia pe care elementele metodei scout le primesc de la spiritualitatea catolică. Papa Ioan Paul al II-lea de pie amintire sublinia: „Întâlnirea scoutismului cu credinţa catolică s-a revelat fecundă ca o şcoală a creşterii pentru creştinii autentici şi ca un izvor de autentică spiritualitate. Evanghelia găseşte întâlniri semnificative între termenii cheie ai scoutismului şi această mişcare ce devine mai iluminată şi mai potenţată când este practicată în experienţa căii bisericeşti” [10].

3. Răspândirea aventurii scout

Mişcarea scout s-a răspândit cu multă facilitate [11]. Este o mişcare cu anumite puncte comune dar şi cu o mare diversitate. În mod practic ea reuşeşte să adune împreună mulţi tineri cu scopuri şi idealuri asemănătoare; persoane care îşi fundamentează existenţa lor pe principii de pace şi de fraternitate şi care, prin urmare, sub ocrotirea scout, reuşesc să condividă un stil de viaţă ce altfel ar rămâne doar utopie sau vis. În Europa 10% dintre tineri fac parte din grupuri scout cu rezerva că popoarele la care mişcarea este masiv prezentă sunt puţine. O statistică ce face comparaţie între anii 1966 şi 1993 prezintă această situaţie [12]:

Recensăminte 1966 1993 Diferenţe
Europa 1.398.432 1.888.163 489.731
America 6.175.326 5.225.487 -949.839
Arabia 149.329 305.087 155.758
Africa 211.050 538.341 327.291
Asia 1.927.715 8.962.167 7.034.452
Total 9.861.715 16.919.245 7.057.393

Biroul mondial al mişcării scout declară că actualmente sunt scoutişti în 216 ţări, sunt recunoscute 155 de asociaţii având 28 milioane de membri, tineri şi adulţi [13].

BP observa că scoutismul este atractiv atât pentru tineri, cât şi pentru părinţi. „Din punctul de vedere al tinerilor, scoutismul este atrăgător pentru că îi uneşte în grupuri bazate pe fraternitate, ce reprezintă apoi modul lor natural de a se organiza, fie că este vorba de a se juca, de a întreprinde aventuri sau de a hoinări; scoutismul le dă o uniformă ce le place şi un echipament; le vorbeşte fanteziei şi simţului lor romantic; şi-i implică într-o viaţă activă în natură” [14]. Iar „din punctul de vedere al părinţilor cercetaşilor scoutismul este bine primit pentru că asigură fiilor lor o sănătate bună şi dezvoltare fizică; îi învaţă tenacitatea, trezeşte ingeniozitatea şi abilitatea manuală, cheamă pe tineri la disciplină, curaj, cavalerism şi ataşarea de o comunitate în care trăiesc; într-un cuvânt dezvoltă personalitatea, care este mai necesară decât orice alt lucru omului pentru a parcurge bine drumul vieţii” [15].

4. Pentru un viitor pozitiv al aventurii scout

Cum „s-a furat revoluţia română”, cum s-au plagiat o mulţime de idei creştine şi apoi au fost răsucite contra creştinismului, cum proiecte umanitare se pot deturna spre a servi interese antiumanitare, la fel orice mişcare orânduită pentru tineri poate fi furată, răsucită şi deturnată contra tinerilor. Depinde de vigilenţa şi maturitatea celor care, cu o conştiinţă sinceră şi profundă, luminaţi de spiritul divin, respectă principiile întemeietorului pentru a-i continua „aventura” scout în fidelitate, armonie şi adevărat umanism.

În ultimul mesaj pe care BP l-a scris şi a cerut să fie publicat numai după moartea sa spune: „Vă scriu pentru a vă trimite un salut. Amintiţi-vă, acestea îmi sunt ultimele cuvinte, înainte de a merge dincolo. Am avut o viaţă fericită şi vă urez aceasta şi vouă. Cred că Dumnezeu ne trimite în această lume vivace pentru a fi fericiţi şi pentru a ne distra. Fericirea nu vine de la bogăţie, nici de la succes, nici de la carieră şi nici măcar de la autocompătimire. Un pas spre fericire este a te face puternic încă din timpul când eşti încă un adolescent, căci aşa tu poţi să fii util şi poţi să te afirmi când vei fi adult. Studiul naturii îţi va arăta cât de completă şi puternică a făcut Dumnezeu lumea pentru tine. Aşa poţi fi fericit cu ceea ce ai şi cu ce poţi să faci mai bine. Priveşte latura pozitivă a lucrurilor şi nu pe cea întunecată. Dar modul adevărat de a fi fericiţi este acela de a-i face fericiţi pe alţii. Încearcă să laşi această lume un pic mai bună decât ai găsit-o şi când vei ajunge la momentul morţii, vei putea muri fericit descoperind că în orice caz nu ai pierdut timpul, ci ai făcut bine. Fii gata!, aşa trăieşti fericit şi mori fericit. Chiar când nu vei mai fi tânăr împlineşte promisiunea scout. Dumnezeu te va ajuta să faci aceasta” [16].

Scoutismul este cu adevărat o mişcare universală. În ea însăşi, mişcarea scout nu tinde să slăbească credinţa ci, dimpotrivă, să întărească orice credinţă religioasă. Legea şi principiile scout cer ca orice scoutist să practice propria religie cu sinceritate şi sunt directive clare care interzic orice fel de propagandă sectară sau atee la întâlnirile mixte [17]. Respectul pentru identitatea şi conştiinţa persoanelor, responsabilitatea liderilor scout, buna lor pregătire spirituală, fidelitatea faţă de principiile întemeietorului mişcării scout şi faţă de înaintaşi sunt condiţii de mare importanţă pentru a nu permite denaturarea sau deturnarea acestei „aventuri” care a favorizat educaţia multor personalităţi, sfinţirea multor creştini, jertfirea unor eroi pentru patrie şi mărturia unor sfinţi chiar primiţi în calendare. Mai ales cercetaşii catolici, conştienţi de responsabilitatea lor, preocupaţi de a fi persoane de onoare ce merită să fie tratate cu respect şi stimă, împlinindu-şi propriile datorii împreună cu ceilalţi cercetaşi şi creştini pot fi garanţi şi purtători ai unei ştafete de umanism şi educaţie sănătoasă peste secole, iar activitatea lor un motiv de fericire pentru ei şi pentru tinerii cu care lucrează.

Note
[1] Adevărat, al doilea sens al termenului „aventură” are o nuanţă negativă, căci înseamnă „legătură amoroasă întâmplătoare”, dar noi utilizăm primul sens al termenului. Cf. F. Marcu, Mare dicţionar de neologisme, Bucureşti, Ed. „Saeculum”, 2000, p. 104.
[2] Associazione Guide e Scouts Cattolici Italiani [AGESCI], La scoperta dell’avventura. Proposta educativa per l’adolescenza, Roma, Borla, 19975, p. 8-9.
[3] Termenul preluat în diferite accepţiuni lingvistice de multe popoare, în limba română este promovat de cei care au înfiinţat mişcarea la noi prin sinonimul cercetăşie. Noi îl folosim în mod complementar pentru a sublinia legătura cu originea mişcării şi prezenţa ei în context românesc.
[4] R. Baden-Powell, La strada verso il successo, Nuova Fiordaliso, 20006, p. 264-265.
[5] Declaraţia aprobată de Conferinţa internaţională a scoutismului, Copenhaga 1924, în R. BADEN-POWELL, Scoutismo per ragazzi, Roma, Nuova Fiordaliso, 1999, p. 11.
[6] R. Baden-Powell, Il libro dei Capi, Roma, Nuova Fiordaliso, 1999.
[7] R. Baden-Powell, La strada verso il successo, Nuova Fiordaliso, 20006, p. 264.
[8] R. Baden-Powell, Conferenza con i Commissari scout/guide, 2 iulie 1926, în P. OLEA, Educazione e spiritualità nello scoutismo, Roma, Pontificio Oratorio S. Paolo, 2004, p. 28-29.
[9] R. Baden-Powell, La strada verso il successo, Nuova Fiordaliso, 20006, p. 191-193.
[10] Ioan Paul al II-lea, Audienţa din 24 iunie 1995, în AGESCI, Sentiero Fede. Progetto, Roma, Nuova Fiordaliso, p. 13.
[11] Într-adevăr, creşterea este uimitoare. În primul campus care a avut loc între 1 şi 9 august 1907, în Brownsea, din Dorset, Anglia, BP a luat 20 de tineri, iar astăzi în Mişcarea Mondială [OMMS] sunt peste 28 de milioane. Cf. Apropos du Scoutism, în http://www.scout.org/fr/about_scouting, 1 februarie 2007.
[12] D. Sorrentino, Storia dello scoutismo nel mondo. Fatti, protagonisti, avventure 1907-1957, Roma, Nuova Fiordaliso, 1997, p. 381.
[13] http://www.scout.org/en/around_the_world/countries/scouting_around_the_world; în Scouting Around the World, 30 ianuarie 2007.
[14] R. Baden-Powell, La strada verso il successo, Roma, Nuova Fiordaliso, 20006, p. 264.
[15] R. Baden-Powell, La strada verso il successo, Nuova Fiordaliso, 20006, p. 264; acest paragraf este repetat şi în Libro dei Capi, Roma, Nuova fiordaliso, 1999, p. 39-41.
[16] www.agesci.org/ospiti/valori.php, Il testamento di Baden-Powell, 30 octombrie 2006.
[17] Conservarea şi evoluţia relaţiei cu Dumnezeu este o misiune personală a fiecărui creştin şi a fiecărui scoutist. Aşa se edifică ambientul necesar unei educaţii fidele acestei datorii. Cf. B. Hermans, Erziehung und soziale Verantwortung = Education and social responsibility = Éducation e responsabilité sociale, Roma, CICS, 2001, p. 33-34.

Posted in Biserică, Istorie.

One Comment

  1. Multumim, parinte, pentru articol – stiu ca pe mine cercetasia m-a transformat dintr-un student fara tel, fara ambitii si egoist, crestin dar ignorant si nepracticant, intr-un om pe care, cu toate slabiciunile lui, nu imi e rusine sa-l privesc in oglinda. Slava Domnului pentru ajutor, sefilor mei pentru sprijin, si copiilor si tinerilor pentru iubire si dedicatie :-). Amen.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *