Acţiunea Catolică şi reevanghelizarea societăţii secularizate

Teme: Biserică, Interviu.
.
Publicat la 24 februarie 2007.
Print Friendly, PDF & Email

Autor: Lumea Catholica

pr. Coriolan C. Mureşan

La începutul lunii februarie a acestui an, mai exact între 5 şi 8 februarie, a avut loc la Roma Conferinţa Naţională a Asistenţilor Spirituali ai Acţiunii Catolice din Italia, eveniment desfăşurat sub genericul: „Noi vă vestim vouă. Transmiterea credinţei către noile generaţii”. La invitaţia Mons. Francesco Lambiasi, asistent ecleziastic general al Acţiunii Catolice, au fost prezenţi din România pr. Felix Roca, asistent spiritual general al ACRO, şi pr. drd. Coriolan C. Mureşan, asistent spiritual naţional al AGRU. Am stat de vorbă cu pr. Coriolan, care, printre multele funcţii este şi vicar judecătoresc al Eparhiei Greco-Catolice de Lugoj, rezultatul fiind interviul prezentat în continuare.

– Părinte Coriolan, evenimentul la care aţi luat parte a abordat, după cum ne spune titlul lui, problema transmiterii credinţei către noile generaţii. Este o temă care se aseamănă cu cea a Întâlnirii Mondiale a Familiilor de anul trecut. Care au fost principalele idei desprinse din evenimentul din Italia, dar mai ales cum se poate face această transmitere aici, în România?

– A fost o mare bucurie pentru mine să particip la Roma la această Conferinţă a Asistenţilor Spirituali ai Acţiunii Catolice italiene, Acţiune Catolică ce este un model atât pentru AGRU cât şi pentru ACRO. Împreună cu părintele Felix Roca am putut nu numai să ascultăm expuneri despre situaţia pastoralei laicilor în societatea post-modernă dar şi să participăm la lucrările pe grupuri în care s-a încercat o discuţie nu numai despre itinerarul formativ propus ACI, dar mai ales despre posibilităţile practice de impulsionare a misionarismului laic prin intermediul Acţiunii Catolice. Câteva idei importante referitoare la situaţia actuală în special din Italia dar şi din restul Europei ar fi: relativismul religios în faţa unei societăţi multiculturale şi cu un pluralism religios, implicarea câteodată prea puţină a unor laici în viaţa Bisericii, misionarism laic într-o societate ostilă adeseori valorilor creştine, problema individualismului contrară concepţiei creştine, sprijinul pe care Acţiunea Catolică şi Biserica trebuie să-l dea societăţii pentru o viziune asupra vieţii, Acţiunea Catolică nu este un loc unde se stă şi o comunitate în mişcare, importanţa formării de educatori şi animatori ţinând cont de situaţia de confuzie din societate, o privire spre tineri cu ochii credinţei, căutarea pe care o au tinerii pentru a avea modele, dificultatea des întâlnită a comunicării în grupurile formative, necesitatea de a educa spre iubire şi spre o viziune politică creştină, importanţa „laboratoarelor formative” şi a itinerarului formativ diferenţiat pentru copii, tineri şi adulţi, redescoperirea centralităţii rugăciunii în viaţa familiei şi a fiecărui creştin.

În România, Acţiunea Catolică este o Federaţie de asociaţii laicale greco-catolice şi romano-catolice şi este la început de drum, Statutul definitiv urmând a fi propus CER în luna mai. Cu toate acestea, nu trebuie să uităm experienţa asociaţiilor de tip Acţiune Catolică din România interbelică, asociaţii reînfiinţate după căderea comunismului. Dificultăţile majore ale organizării Acţiunii Catolice în ţara noastră sunt multiple: catolicismul de ambele rituri reprezintă o minoritate confesională în România, laicii nu sunt obişnuiţi să se implice întotdeauna foarte mult în misionarism, documentele Conciliului Vatican II sunt rareori cunoscute de laici, uneori şi la nivel de parohie nu se încurajează destul activitatea asociaţiilor laicale, în special generaţiile de vârstă mijlocie nu sunt foarte practicante, tinerii trăiesc adeseori experienţa familiilor mixte şi confuzia de valori din societate, adeseori comunităţile parohiale sunt mici şi îmbătrânite, unii credincioşi se întreabă care ar fi rostul apartenenţei la Acţiunea Catolică, există puţini Asistenţi Spirituali numiţi pentru asociaţiile laicale, nu există multe subsidii sau materiale formative, sunt prea puţini educatorii şi animatorii pentru cele trei sectoare de vârstă, unii au rezerve faţă de misionarismul laic, confundându-l cu „prozelitismul”.

În faţa acestei situaţii deloc uşoare, Acţiunea Catolică din România, prin asociaţiile membre, încearcă să pornească de la realităţile din fiecare regiune, să sensibilizeze clerul în privinţa activităţii acestor asociaţii, să facă cursuri de formare pentru animatori şi educatori, să viziteze parohiile pentru a sensibiliza laicii de misiunea lor în Biserică, să editeze materiale formative, să organizeze întâlniri în care laicii de ambele rituri să se cunoască şi să-şi împărtăşească experienţa, nelipsind proiecte de tip site-uri sau reviste. Dacă încă ACRO este la început, asociaţiile membre sunt deja prezente în teritoriu şi în unele zone sunt foarte active. În Moldova, Acţiunea Catolică din Dieceza de Iaşi are deja câteva mii de membrii şi este foarte dinamică, adresându-se celor trei sectoare de vârstă. AGRU este într-un proces de reorganizare la nivel naţional, organizând momentan activităţi pentru laici în special în mediul urban. ASTRU este prezent în Eparhiile de Cluj-Gherla, Oradea, Alba-Iulia şi Făgăraş şi Lugoj, iar ATCM în Eparhia de Maramureş, încercând să creeze activităţi pentru tineret în toate protopopiatele precum şi la nivel eparhial. În sudul ţării tinerii greco-catolici sunt organizaţi în ASTRU iar cei romano-catolici sunt coordonaţi de Centrul pentru Tineret al Arhidiecezei de Bucureşti. În celelalte dieceze există centre diecezane pentru tineret sau organizaţii pentru tinerii catolici, chiar dacă încă nu toate au dorit să intre în ACRO.

– Într-una din zilele evenimentului de la Roma aţi audiat o conferinţă a Cardinalului Poupard, cu tema „Formarea culturală pentru a răspunde provocării secularismului şi pentru implicarea în noua evanghelizare”. Vă rugăm de asemenea să ne împărtăşiţi ideile mai valoroase din ceea ce aţi ascultat.

– Conferinţa Cardinalului Poupard a fost extrem de interesantă din două motive principale: importanţa cunoaşterii evoluţiei culturale a societăţii precum şi necesitatea unui itinerar formativ-cultural catolic. După ce a trasat o „radiografie” a societăţii aşa-zis post moderne de astăzi, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Cultură a arătat importanţa dialogului cultural, dialog ce pleacă însă de la cunoaşterea diferitelor concepţii culturale ale epocii noastre. În faţa culturii secularizate care nu rareori subliniază „dreptul la moarte”, viziunea creştină vine în întâmpinarea omului de astăzi cu o „cultură a vieţii”. Pseudo-valorile culturale ale societăţii europene de azi nu fac altceva decât să instrumentalizeze o antropologie greşită în care Dumnezeu nu pare să mai aibă loc iar omul devine un centru al universului, căruia îi este permis aproape orice, totul ascunzându-se sub sloganul „drepturile fundamentale ale omului”, slogan ce adeseori ascunde necesitatea unui pretext pentru avort, eutanasie sau „căsătorie homosexuală”.

De 2000 de ani, cultura creştină, moştenitoare atât a valorilor importante ale Vechiului Testament cât şi a celor ale lumii greco-romane, nu a făcut altceva decât să discearnă totul prin intermediul valorilor Evangheliei iubirii. Misionarismul laic de astăzi nu poate fi făcut fără o analiză reală a culturii omului de astăzi, încercând să îmbine chemarea Evangheliei cu o adevărată căutare a adevărului care poate fi găsit doar în Isus Cristos. Desigur, ignoranţa care adeseori domneşte în societatea noastră însoţeşte confuzia şi creează nu puţine dificultăţi reevanghelizării. Cunoaştem noi oare limbajul şi nivelul cultural al diferitelor categorii cărora ne adresăm prin reevanghelizare? Putem oare să vorbim de un adevărat misionarism dacă nu avem noi înşine o minimă pregătire culturală, creştină şi nu numai? Exemplul Sf. Paul ar trebui să ne dea foarte mult de gândit: descendent al unei familii ebraice dar de cetăţenie romană, discipolul lui Gamaliel devine un apostol al lui Isus Cristos în lumea „păgână”, cunoscând însă foarte bine cultura greco-romană căreia i se adresează. Noi nu putem să încercăm reevanghelizarea în România dacă nu cunoaştem mai întâi istoria şi tradiţiile fiecărei regiuni, felul de a gândi al oamenilor şi problemele lor. Nu este destul să avem cunoştinţe biblice şi catehetice, ci trebuie să cunoaştem puţin din istoria, literatura şi filozofia poporului în mijlocul căruia Dumnezeu ne-a trimis. Reevanghelizarea trebuie să meargă în paralel cu o formare culturală a credincioşilor, aşa cum ne-o dovedeşte experienţa secolelor XVIII şi XIX şi rolul cultural şi religios al Şcolii Ardelene.

– Aţi participat la Roma la o reuniune legată de Acţiunea Catolică, singura organizaţie catolică ce se poate „lăuda” că a fost amintită explicit în documentele Conciliului Vatican II. Este o asociaţie care caută să formeze, îndrume, activeze, la toate palierele de vârstă, vocaţia laicului. Cât de opţional este pentru un credincios practicarea unui apostolat conform vocaţiei lui?

– Cred că dacă privim cu atenţia paginile Noului Testament, vom vedea sublinierea pe care în special Scrisorile Sf. Apostol Paul le dau diferitelor vocaţii din Biserică. Nu toţi sunt chemaţi să fie preoţi sau persoane consacrate, dar toţi sunt chemaţi să facă apostolat, fiecare ţinând cont de starea sa de viaţă. Documente ca „Apostolicam Actuositatem” şi „Christifideles Laici” ar trebui meditate mult mai mult de către cei care vor să se implice ca şi laici în apostolatul Bisericii. Nu cred că se poate vorbi doar de o opţiune pentru apostolat, pentru că fiecare creştin catolic este chemat la acest lucru şi nu numai clerul. Cunoaşterea adeseori insuficientă a paginilor Noului Testament şi a documentelor magisteriale îi face pe unii laici să creadă că este de ajuns participarea la Sfânta Liturghie din duminici şi sărbători şi eventual la o întâlnire de cateheză şi pelerinaj. În ultimii 40 de ani, vocaţia laicilor la apostolat a fost redescoperită şi este tot mai mult subliniată în documentele Bisericii. Cei care nu încurajează apostolatul laic în mod clar trec cu vederea Învăţătura Bisericii şi nu fac în nici un caz nici un bine reevanghelizării. Desigur apostolatul laic trebuie făcut în strânsă colaborare cu ierarhia Bisericii şi într-o manieră organică. Cred că Acţiunea Catolică şi asociaţiile membre din România sunt o posibilitate foarte indicată de apostolat laic şi sunt convins că vor da roade importante în viaţa Bisericii din ţara noastră.

– În Biserica Greco-Catolică din România, asociaţiile de tip Acţiune Catolică sunt AGRU (Asociaţia Generală a Românilor Uniţi) şi ASTRU (Asociaţia Tineretului Român Unit). Pentru prima sunteţi asistent spiritual şi ştim că actualmente căutaţi să sprijiniţi reorganizarea ei la nivel naţional. Aţi putea să faceţi o radiografie a asociaţiilor în momentul actual?

– Voi începe cu ASTRU, deoarece sunt şi Asistent Spiritual al asociaţiei din Eparhia de Lugoj. În prezent există un secretariat de coordonare naţională ASTRU-ATCM, care încearcă să organizeze acţiuni comune pentru tinerii din Biserica Greco-Catolică din România. Nu putem însă vorbi de o asociaţie naţională de tineret, dar în acest moment chiar dacă sper ca într-o zi acest lucru să se realizeze. Actualmente se pune problema ca fiecare asociaţie de tineret să aibă un asistent spiritual eparhial şi să se organizeze şi în mediul rural, nu numai în cel urban.

În ceea ce priveşte AGRU, am fost numit de câteva luni Asistent Spiritual naţional şi încerc să mă implic în reorganizarea asociaţiei alături de conducerea interimară naţională. În luna iunie va fi un Congres naţional care va definitiva Statutul şi va alege conducerea la nivel naţional. Până atunci se organizează reuniuni eparhiale ale AGRU în care se fac propuneri pentru statut şi se încearcă organizarea în parohii. Am participat la Cluj luna trecută la reuniunea responsabililor AGRU din această Eparhie şi a fost o experienţă extraordinară, observând sprijinul pe care Episcopia de Cluj-Gherla îl acordă asociaţiei precum şi prezenţa diferitelor generaţii în frunte cu cea a d-nei profesoare Viorica Lascu, preşedinta de onoare a AGRU. Astfel de reuniuni se vor organiza până în iunie, sper, şi în celelalte Eparhii. Pe data de 24 februarie, AGRU din Vechiul Regat va avea o reuniune la Bucureşti, unde se va alege noua conducere şi se vor face propuneri de statut. În Eparhia de Lugoj există AGRU în toate parohiile din Protopopiatul de Timişoara şi este în organizare în Lugoj, Arad, Deva, Reşiţa, Orăştie şi Cugir. Voi încerca ca în aceste luni de reorganizare profundă a asociaţiei să particip activ atât la munca de elaborare a noului statut cât şi la cunoaşterea realităţilor din toate filialele importante ale AGRU din ţară. Este o urgenţă şi reînceperea tipăririi Buletinului AGRU precum şi organizarea catehezei permanente pentru adulţi ţinând cont de recomandările Comisiei Pastorale şi ale Comisiei pentru Educaţie Catolică. Avem nevoie de laici entuziaşti care să imprime un nou dinamism celei mai importante Asociaţii a Bisericii Greco-Catolice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *