Un nou Ambasador al României la Sfântul Scaun

Print Friendly, PDF & Email

Autor: Lumea Catholica

Familia Ambasadorului Lazurca
primită de Papa Benedict

Marius Gabriel Lazurca s-a născut la Timişoara la 15 martie 1971. Este căsătorit şi are cinci copii, cel mai tânăr membru al familiei fiind o fetiţă de trei luni şi jumătate. Cu studii, făcute în ţară şi în străinătate, în literatură comparată, istorie-antropologie, limba şi literatura franceză şi limba şi literatura română, având şi doctoratul în istorie-antropologie, din 1997 până în 2006 a fost cadru didactic universitar, predând antropologie religioasă şi literatură comparată.

În luna ianuarie a anului trecut, a fost numit Ambasador al României la Vatican. După ce la 8 septembrie 2006, fostul Ambasador, dl Mihail Dobre, a fost primit împreună cu familia sa de către Papa Benedict al XVI-lea, într-o audienţă de rămas bun, iată că la 20 ianuarie 2007, noul Ambasador şi-a prezentat în faţa Sfântului Părinte scrisorile de acreditare şi şi-a început oficial noua sa misiune. După doar câteva zile, Excelenţa sa a avut amabilitatea să acorde un interviu revistei noastre electronice.

– Domnule Ambasador, foarte recent v-aţi prezentat scrisorile de acreditare Sfântului Părinte, începându-vă astfel în mod oficial misiunea pe lângă Sfântul Scaun. Care sunt principalele însărcinări asociate noii Dvs funcţii? Există particularităţi specifice unui ambasador pe lângă Sfântul Scaun, faţă de ambasadorii pe lângă alte state?

– Însărcinările unui ambasador pe lângă Sfântul Scaun nu diferă în substanţă faţă de acelea ale unui ambasador acreditat pe lângă un alt stat sau subiect de drept internaţional. În cazul meu, este vorba succint despre punerea în act a politicii externe a României în contextul specific al raporturilor bilaterale cu Sfântul Scaun. După cum presupuneţi, aceste relaţii bilaterale au o configuraţie specială şi individualizează în consecinţă misiunea mea pe lângă Episcopul Romei.

Sfântul Scaun este, înainte de orice, o putere morală. Mijloacele sale de intervenţie pe scena internaţională sunt, într-un anumit sens, cele tradiţional diplomatice: apelul la principii, evocarea justiţiei, supoziţia de egală demnitate a tuturor subiecţilor internaţionali, favorizarea negocierii şi a compromisului just în situaţii de litigiu. În consecinţa acestui profil diplomatic, se poate afirma că Sfântul Scaun este cel mai important comunicator de pe scena internaţională, manifestând cotidian o coerenţă a tezelor şi argumentelor încă inegalabilă. Un observator neutru, dar calificat, va remarca imediat felul în care o poziţie a Sfântului Părinte, de multe ori aluzivă, este preluată în cascadă de organismele specializate ale Curiei, de Conferinţele episcopale naţionale, de instituţiile de presă oficiale sau asociate etc. Guvernele care neglijează, sau subestimează, acest formidabil – şi îndelung exersat – instrument o fac în general pe propriile speze.

Misiunea mea este aceea de a prezenta Sfântului Scaun profilul unei ţări în care valorile imprescriptibile ale demnităţii persoanei umane sunt respectate şi cultivate, atât în textele legislative, cât şi în fapt. Mă bucur să constat că nu îmi lipsesc argumentele unei asemenea poziţii.

– Excelenţă, momentul 1 ianuarie a adus Uniunii Europene două ţări majoritar ortodoxe, într-o Europă dominată de catolicism şi protestantism (vorbim de confesiunea declarată). În discursul adresat Sfântului Părinte, constataţi convergenţa viziunilor României şi Sfântului Scaun vizavi de Uniunea Europeană. Cum credeţi că ar trebui să se facă simţită în contextul european tradiţia ortodoxă în special, creştină în general, a ţării noastre?

– Faptul integrării europene a României configurează decisiv noua politică externă naţională. Începând cu 1 ianuarie 2007, România a dobândit o pondere nouă pe scena internaţională şi răspunderi, pe cale de consecinţă, mai importante. În interiorul Uniunii Europene, ţara noastră va avea o voce proprie, alimentată mereu de grija de a concilia interesul naţional cu priorităţile comunitare. Deşi este subiectul unui foarte alert proces de reformă şi modernizare, România nu îşi poate totuşi permite luxul de a se „reinventa” ex nihilo. Istoria noastră – spirituală, culturală, politică – aduce în actualitate un patrimoniu de valori care ne îngăduie să adăugăm plus-valoare comunităţii europene. Valorile la care mă refer sunt asociate creştinismului şi configurează profilul ideal al unei Românii ospitaliere, îngăduitoare, paşnice, un loc în care fiecare persoană să se simtă protejată, de la naştere până la moartea naturală, o casă, de asemenea, în care celor mai tineri să li se garanteze dreptul unui climat familial echilibrat şi senin. Dacă România va deveni un avocat european al acestor valori, ne vom găsi în perfectă „simfonie” nu doar cu Sfântul Scaun, ci şi cu alte ţări europene de tradiţie creştină.

– România, în special prin evenimentul din mai 1999, când a devenit prima ţară majoritar ortodoxă vizitată de un Pontif Roman, a dovedit că are o vocaţie ecumenică specială şi că poate aduce o contribuţie specifică la cauza unităţii creştinilor. Cum vede Ambasadorul României la Sfântul Scaun misiunea ecumenică actuală a ţării noastre?

Ambasadorul Marius Lazurca
alături de Sfântul Părinte

– Aş începe printr-o precizare: nu cred că statele moderne au, cum spuneţi, „o misiune ecumenică”, sau vreo altă misiune religioasă. Ecumenismul, ca şi dialogul interreligios, e un fenomen propriu comunităţilor religioase, libere şi autonome în raport cu autorităţile publice. Dialogul interconfesional este un subiect multiform şi complex, cu arii diverse de evoluţie în funcţie de comunităţile implicate, temele în joc, contextele de desfăşurare. Naţiunea română este majoritar ortodoxă, însă cuprinde şi o semnificativă comunitate catolică – de ambele rituri, precum şi comunităţi foarte dinamice asociate Reformei. România este, în acest fel, un teren în care raporturile interconfesionale sunt naturale, un teritoriu al exerciţiului ecumenic cotidian. În acest sens, convingerea mea este că de calitatea acestui ecumenism intern depinde în mod esenţial dialogul interconfesional internaţional. Aş mai adăuga menţiunea că, în opinia mea, există două tipuri de miză a ecumenismului. Se poate vorbi, în primul rând, de o miză pragmatică, prin care dialogul dintre confesiuni este chemat să întemeieze şi să consolideze pacea socială. În al doilea rând, există o miză spirituală a ecumenismului, aceea de a actualiza unitatea celor credincioşi. Ca laic ortodox, înclin să cred că acest din urmă obiectiv se va realiza nu sub specia compromisului negociat, ci sub aceea a miracolului intempestiv. Aş spune chiar: este şi alternativa care ar garanta, deopotrivă, legitimitatea mijloacelor şi autenticitatea rezultatului.

– În discursul Dvs către Sfântul Părinte, vorbeaţi despre faptul că „statul român face astăzi eforturi considerabile pentru a proteja şi pentru a pune în lumină valorile artistice şi culturale născute, de-a lungul secolelor, în sânul diverselor comunităţi religioase”. În acest timp, o construcţie ameninţă să umbrească un edificiu catolic atât de important precum Catedrala Sf. Iosif din Bucureşti. Sfântul Părinte, în discursul către Dvs, şi-a exprimat din nou neliniştea faţă de această situaţie. Catolicii nu pot să nu se întrebe şi să vă întrebe: ce va face statul român pentru a „proteja şi pune în lumină” Catedrala Sf. Iosif?

– Mi-e teamă că atribuţiile mele actuale nu îmi îngăduie să răspund la această întrebare legitimă. Rolul meu, ştiţi bine, este acela de a fi un mediator prompt şi fidel al dialogului dintre autorităţile române şi Sfântul Scaun. În recenta discuţie privată cu Sfântul Părinte, am avut ocazia şi privilegiul de a-i prezenta, succint, cronologia evenimentelor şi de a evalua posibilităţile legale de a depăşi această problemă. Vă pot mărturisi că am încheiat subiectul într-o notă de încredere egal împărtăşită.

– În discursul de la acreditarea predecesorului Dvs, Papa Ioan Paul al II-lea cerea statului român „restituirea, după un criteriu de dreptate, a patrimoniul eclesiastic confiscat, pentru a permite Bisericii Catolice să dispună de aceste bunuri pentru îndeplinirea misiunii sale”. În discursul către Dvs, Papa Benedict îşi exprima speranţa ca „normele ce reglementează libertatea religioasă, care este o libertate fundamentală, să fie pe deplin respectate, în mod special în ceea ce priveşte Biserica Greco-Catolică”. Ambele intervenţii arată grija Sfântului Scaun pentru Biserica Greco-Catolică, o Biserica repusă în legalitate dar nu în drepturile ei depline. Ce speranţe sunt ca situaţia Bisericii Greco-Catolice să se îmbunătăţească?

– Mă puneţi, din nou, în situaţia de a-mi declina competenţa legală de a mă pronunţa asupra acestui subiect. Aş formula, totuşi, o opinie strict privată. Cu titlu personal, cred că există o sumă de premize şi un număr de condiţii care trebuie avute mereu în vedere de cei chemaţi să găsească o rezolvare a acestei probleme. Premiza cea mai importantă la care m-aş referi este aceea că, după anumite evenimente istorice tragice, voinţa reparatorie, oricât de autonomă, nu va reuşi să refacă integral un status quo ante. Acest fapt, pentru mine indubitabil, conduce la exigenţa dialogului şi la obligativitatea negocierii. Pentru ca acestea să fie angajate corect şi desfăşurate optim e nevoie ca toate părţile interesate să fie prezente şi să participe cu drepturi egale la proces. E nevoie, de asemenea, de convenţia unui arbitraj în cazul impasului. Cred că în România toate aceste elemente sunt întrunite şi că s-au obţinut rezultate semnificative, prin dialog sau arbitraj. Aceste rezultate nu ne îngăduie, poate, să întrevedem încheierea disputei, dar ne permit cu siguranţă să ne păstrăm intacte speranţele.

– Vă mulţumim pentru răspunsuri.

– Vă mulţumesc şi eu pentru privilegiul de a mă adresa cititorilor Dumneavoastră.

Posted in Biserică, Interviu.

One Comment

  1. Doresc sincer Excelentei sale Domnului ambasador o activitate fructuoasa in misiunea nobila pe langa Sf. Scaun, sa mentina aceleasi frmoase relatii pe care le a avut poporul roman in cursul veacurilor. Ne amintim de ambasadorul lui Stefan cel Mare la Sixt al IV-lea si aprecierile din acea vreme fata de Moldova. Istoric fiind si eu, care deseori vin la Institutul Pontifical Orinetal din Roma si la Inastitutul de Arheologie Crestina, imi exprim dorinta si convingerea ca voi avea ocazia sa il cunosc personal pe domnul ambasador. Succes in cariera diplomatica sanatate Domniei Voastre si minunatei Dumneavoastra familii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *