Din iadul regimului lui Pol Pot la credinţa catolică

Teme: Biserică, Interviu.
.
Publicat la 24 ianuarie 2007.
Print Friendly, PDF & Email

Autor: Zenit
Traducere: pr. Mihai Pătraşcu
Sursa: Ercis.ro

Intoarcere din iad

„Întoarcere din iad” este cartea scrisă de cambogiana Claire Ly pentru a denunţa oroarea regimului lui Pol Pot, şi mai ales pentru a relata evenimentele care au condus-o mai întâi să descopere limitele budismului şi apoi să se convertească la iubirea lui Cristos în faţa Euharistiei. Claire Ly s-a născut în Cambogia, a studiat dreptul şi filozofia, şi a devenit mai întâi profesoară de liceu şi apoi înalt funcţionar în Ministerul Educaţiei. În anul 1975, cu doi copii, unul în braţe şi altul în pântece, este deportată într-un lagăr de muncă de către kmerii roşii ai dictatorului Pol Pot.

Şi în felul acesta cunoaşte „iadul”: tatăl său şi soţul său sunt ucişi, ea este constrânsă să muncească în condiţii inumane în lagărele de muncă, în orezării, asistă la execuţii sumare, la îndoctrinarea copiilor; malnutriţia împreună cu ideologia seceră victime, kmerii îi urmăresc pe burghezi, pe intelectuali şi pe toţi cei care ştiu să citească şi să scrie. În faţa atâtor dureri şi suferinţe, crezul său budist intră în criză. Pentru a nu înnebuni se încredinţează aşadar „Dumnezeului occidentalilor”, pe care îl cunoscuse atunci când, pentru a studia limba franceză, a frecventat o şcoală catolică administrată de surori. Nu îl cunoaşte bine pe acest Dumnezeu, însă Domnul o ajută, îi dă dovezi, salvează viaţa fiului său şi pe cea a fratelui său.

În anul 1979, la căderea regimului lui Pol Pot, Claire Ly ia drumul fugarilor spre Thailanda şi de aici, în anul 1980, emigrează în Franţa unde trăieşte şi lucrează şi astăzi. În Franţa începe să îi frecventeze pe catolici, citeşte şi studiază scrierile Papei Ioan Paul al II-lea, până când într-o zi intră într-o biserică. Acolo asistă la o celebrare euharistică, se emoţionează şi se converteşte. A scris în cartea sa: „Nu am ales creştinismul pentru a găsi o etică sau o morală, ci pentru a găsi chipul lui Isus Cristos, a cărui chemare şi a cărui simplitate au atins inima mea”.

Actualmente, Claire Ly este profesoară la Institutul de Ştiinţe şi Teologie a Religiilor din Marsilia. În Franţa a publicat Revenue de l’enfer, Quatre ans dans les camps khmers rouges (Ed. de l’Atelier, 2000) şi Retour au Cambodge, Chemin de liberté d’une survivant des Khmers rouges (Ed. de l’Atelier, 2007). Pentru a aprofunda sensul acestei istorii extraordinare, ZENIT a intervievat-o pe Claire Ly.

* * *

– Cum aţi reuşit să supravieţuiţi nebuniei ucigaşe a kmerilor roşii?

– Ideologia kmerilor roşii era construirea unei Cambogii kmere în întregime, liberă de orice influenţă externă. Pentru a realiza această ideologie utopică, ei au început cu eliminarea tuturor celor care puteau să opună o rezistenţă: în felul acesta, primii luaţi în vizor au fost intelectualii. Toate oraşele au fost golite de populaţia lor. Angkar (guvernul kmerilor roşii) considera populaţia oraşului ca o „populaţie nouă” contaminată de civilizaţia occidentală. Aceşti oameni trebuiau să fie „purificaţi” prin intermediul transferului şi al muncilor forţate în orezării, cu scopul de a deveni adevăraţi kmeri. Pentru a supravieţui acestui angrenaj al violenţei, eu trebuia să ascund adevărata mea identitate: înainte de venirea lor, predam filozofia în capitală şi aveam funcţia de director tehnic al Institutului de Traducere a Manualelor Şcolare din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale din Cambogia. În felul acesta făceam parte din acest „popor necurat”. Singurul mijloc pentru a supravieţui era ascultarea faţă de Angkar. Orice tentativă de rezistenţă era eliminată cu sălbăticie. Eu ascultam, lucram, făceam tot ceea ce kmerii roşii îmi cereau să fac: construirea de diguri, de canale de irigaţie, munca în orezării. Totul într-un climat de teroare şi de mizerie. Dar cum să asculţi de nişte dictatori fără să te pierzi pe tine însuţi?

– Care sunt evenimentele care au readus în discuţie credinţa dumneavoastră budistă?

– În faţa unei asemenea violenţe care zdrobeşte umanitatea ce există în fiecare dintre noi, m-am îndreptat într-un prim moment spre învăţătura lui Budha, care subliniază instabilitatea oricărei realităţi. Am constatat că viaţa mea era supusă acestei legi. În câteva ore toată viaţa mea s-a schimbat în mod radical: i-am pierdut pe toţi cei pe care i-am iubit. Tot ce consideram ca fapt câştigat, ca identitate socială şi personală a dispărut! Sentimente de revoltă şi de ură au invadat toată fiinţa mea.

Mi-a fost imposibil să îmi menţin seninătatea în acest vârtej de violenţă. Atunci m-am văzut pe mine însămi ca o budistă rea, incapabilă să urmeze învăţătura lui Budha. De fapt am căzut în sentimentele negative conform budismului: furia şi ura. Am devenit o realitate în faţa legii karmei, această lege a actului şi a consecinţelor sale care justifică prezentul prin actele trecutului. Eu nu mai vroiam să port responsabilitatea, oricât era de mică, pentru nenorocirea mea. Nici soţul meu, nici tatăl meu nu meritaseră să fie împuşcaţi. Violenţa kmerilor roşii rămâne absurdă, fără nici o explicaţie. Şi noi toţi suntem victime nevinovate.

– În ce mod aţi ajuns să dialogaţi cu „Dumnezeul occidentalilor” şi să îi acordaţi încredere?

Claire Ly

– Pentru a nu cădea în nebunie, am construit, conform tradiţiei mele budiste, un obiect mintal asupra căruia am aruncat toate sentimentele mele negative. În revolta mea şi în furia mea, am dorit ca acest obiect mintal să fie o „confruntare”. I-am dat deci numele de „Dumnezeul occidentalilor” şi mi-am petrecut timpul insultându-l, fără să mă preocup deloc de existenţa sa.

În lagărul kmerilor roşii, Dumnezeul occidentalilor era la înălţimea urii şi a furiei mele. În timpul primilor doi ani, El nu era decât un ţap ispăşitor. Îl luam ca martor al furiei mele de a trăi. Kmerii roşii au planificat moartea mea, moartea tuturor intelectualilor, şi răspunsul meu era acela de a supravieţui… Acest Dumnezeu martor a devenit în decursul timpului unicul meu interlocutor. Mi-am dat seama că această forţă, care mi-a permis să rămân în picioare, nu venea de la mine, ci de la un Altul. Şi totuşi nu reuşeam să percep şi să înţeleg complet această alteritate.

– În cartea dumneavoastră afirmaţi că v-aţi convertit asistând la celebrarea Euharistiei. Ne puteţi explica de ce?

– Nu este uşor să vă explic această certitudine spirituală care m-a condus să cer botezul. Pot spune doar că această certitudine, trăită în momentul unei celebrări euharistice, este punctul de sosire al unui drum lung. După ce am trăit, în timpul celor patru ani din lagărul lui Pol Pot, cu senzaţia că sunt însoţită de Dumnezeul occidentalilor, am întâlnit pe drumul meu Evanghelia. Enciclica „Dives in misericordia” a Papei Ioan Paul al II-lea mi-a transmis dorinţa de a citi Evanghelia. Astăzi vorbesc despre această lectură ca despre „o întâlnire inaugurală”, conform expresiei lui Xavier Thévenot. O întâlnire care mi-a deschis un itinerar nou, făcându-mă să cunosc un învăţător nou: pe Isus din Nazaret. În acea etapă a itinerarului meu, simţeam multă admiraţie faţă de acest om, dar ignoram complet divinitatea sa. Educaţia mea budistă mi-a permis să percep umanitatea lui Cristos mai uşor decât divinitatea Sa.

Evanghelia a însoţit reflecţiile mele timp de un an întreg. Numai după un an de frecventare a vieţii şi a cuvântului lui Isus, prin intermediul relatărilor şi parabolelor evanghelice, am avut curiozitatea de a asista la Liturghie. În timpul acestei celebrări euharistice, am înţeles că gloria lui Dumnezeu nu diminuează în nici un fel măreţia omului. Am intuit că Dumnezeu, atât de mare, Dumnezeu imens, nu se impune libertăţii mele. Dimpotrivă, acest Dumnezeu are nevoie de consimţământul meu pentru a fi pe deplin Dumnezeu. Consider magnific acest paralelism între propria mea libertate şi puterea lui Dumnezeu.

Budistă de origine, am fost modelată de o educaţie care subliniază toată măreţia omului, deoarece numai el se poate elibera de ciclul morţilor şi al viilor pentru a ajunge la eliberarea finală din Nirvana. Tradiţia budistă îl pune pe om deasupra oricărei divinităţi. În mod paradoxal, convingerea mea privind această măreţie a omului m-a făcut să refuz legea karma, legea răsplătirii faptelor. Aproape pot spune că însăşi esenţa budismului m-a condus spre un alt itinerar.

Acest itinerar nou începe de la întâlnirea cu „Dumnezeul occidentalilor”. Acest Dumnezeu care se revelează atât de aproape de mine în revoltă şi în ură. Este Dumnezeu care devine „cobeligerant” în lupta unei femei pentru supravieţuire, în faţa unui rău absolut. Prima etapă. A doua etapă este întâlnirea cu Evanghelia. Această întâlnire mi-a dat cuvintele pentru a vorbi despre prima etapă: Dumnezeul occidentalilor ia puţin câte puţin chipul Tatălui lui Isus din Nazaret.

Cred cu sinceritate că această apropiere personală de Evanghelie mi-a permis să experimentez în mod spiritual a treia întâlnire: cea cu Cristos euharisticul. În cursul acestei Liturghii, o dorinţă nebună a pus stăpânire pe mine: dorinţa de a deveni ucenică şi nu doar simplă auditoare a lui Isus Cristos… Această dorinţă, atât de puţin raţională în ochii tradiţiei mele de origine, budismul, m-a condus la a face pasul cererii botezului.

Au trecut 23 de ani de când am părăsit Înţelepciunea lui Budha pentru a trăi nebunia Iubirii lui Isus Cristos. Mereu am impresia că drumul meu este o aventură reînnoită de un dialog fără sfârşit între budista care eram şi creştina catolică ce am devenit… Mulţumesc Duhului Domnului care îmi permite să trăiesc această ospitalitate faţă de budistă într-o primire reciprocă, premisă fără îndoială a Împărăţiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *