Profil: pr. Federico Lombardi

Print Friendly, PDF & Email

Autor: Jean di Marino
Traducere: Oana Capan
Sursa: Inside the Vatican

Noul director al
Biroului de Presă
al Vaticanului

Pr. Federico Lombardi a fost numit director al Biroului de Presă al Vaticanului, în urma demisiei dr. Joaquin Navarro-Valls. Preotul iezuit are o lungă istorie în domeniul presei tipărite şi electronice a Sfântului Scaun, fiind în momentul numirii director general al Radio Vatican şi al Centrului de Televiziune al Vaticanului (CTV). Pr. Lombardi, care în luna august a acestui an a împlinit vârsta de 64 de ani, a fost mai mulţi ani provincialul iezuiţilor din Italia. Vaticaniştii spun că numirea pr. Lombardi prevesteşte o reformă a mass-media Sfântului Scaun, pentru o mai bună coordonare a diferitelor ramuri. Pr. Lombardi a declarat pentru Inside the Vatican că în prezent se concentrează doar pe a învăţa cât mai multe în timp cât mai scurt despre munca Biroului de Presă.

– De ce v-aţi hotărât să deveniţi preot?

– Eram în liceu când am simţit ceea ce s-ar putea numi o chemare puternică. Am simţit că sunt chemat să fiu iezuit, să îmi dedic viaţa deplin lui Dumnezeu şi slujirii celorlalţi. Am început pregătirea la 18 ani, după terminarea liceului. Am fost implicat în diferite asociaţii catolice de tineret, în special în mişcarea scout. Făceam multe activităţi comunitare – cu săracii, bolnavii, conducând pelerinaje la Lourdes şi Loreto. Am crescut cu sentimentul că slujirea celorlalţi este viaţa mea. De asemenea am crescut cu obişnuinţa rugăciunii.

– De ce aţi ales jurnalismul?

– Jurnalismul nu a fost alegerea mea; viaţa m-a condus la el. De fapt eu am studiat matematica. Din fire sunt mai înclinat spre ştiinţă. Dacă aş fi urmat o viaţă de predare sau studiu, probabil m-aş fi orientat mai mult spre ştiinţă şi spre reflecţia asupra filozofiei ştiinţei. Experienţa mea jurnalistică a început într-un mod mai neobişnuit. Când eram în Germania pentru a studia teologia, am avut mult de-a face cu italienii ce lucrau aici; erau foarte mulţi la Frankfurt, unde studiam eu. Am luat parte la numeroase activităţi religioase şi sociale cu ei, şi mi-a plăcut să studiez situaţia lor, în special problemele sociale cu care se confruntau şi modul lor de viaţă în Germania. Am scris câteva articole despre viaţa muncitorilor italieni din Germania, apărute în publicaţia iezuită La Civilta Cattolica. După ce mi-am terminat studiile de teologie, editorul publicaţiei amintite le-a cerut superiorilor mei să mă trimită să lucrez cu ei, deoarece apreciaseră articolele pe care le scrisesem. Nu sunt nemulţumit de acea întorsătură şi nu am respins niciodată această nouă direcţie în viaţă. M-am dedicat ei şi am apreciat-o. Cred că este o slujire foarte bună.

– Şi apoi aţi devenit provincialul iezuiţilor din Italia. Ce a însemnat aceasta?

– Provincialul este persoana care răspunde de toţi iezuiţii – în cazul meu din Italia. În momentul numirii mele erau 1.200 de iezuiţi italieni, ceea ce însemna că din punct de vedere numeric era cea mai mare provincie iezuită. Eram, după cum suntem şi acum, într-o fază de unificare a provinciilor mai mici, pentru a ajuta comunicarea şi coordonarea diferitelor activităţi apostolice ale iezuiţilor. Provincia mea era împărţită în trei regiuni şi era necesar să lucrez împreună cu alţi superiori pentru a duce la îndeplinire diferite sarcini din spaţiul cultural şi educaţional, religios şi spiritual. Existau şcoli, facultăţi de teologie, publicaţii culturale, biserici cu preoţi care urmăreau răspândirea cuvântului lui Dumnezeu, spovezi şi altele – o paletă largă de activităţi apostolice.

– Apoi aţi ajuns să lucraţi la Radio Vatican ca director de programe. Cum aşa?

– După câţiva ani ca provincial, credeam că voi merge să lucrez la o publicaţie din Milano, întorcându-mă la scris. Dar am fost trimis de superiorii mei la Radio Vatican. Predecesorul meu era bolnav, fiind astfel nevoie de un nou manager, deoarece el nu mai putea să îşi îndeplinească îndatoririle legate de muncă. Funcţia la CTV a venit după zece ani. Directorul şi-a înaintat demisia, iar secretarul de stat m-a întrebat dacă îmi pot asuma temporar responsabilitatea pentru CTV. Nu aveam prea multă experienţă în televiziune, după cum nu am avut prea multă experienţă nici în radio atunci când am venit pentru prima oară la radio. Am acceptat însă postul pentru că eram obişnuit să primesc misiuni de la superiorii mei şi să caut să fac ce pot mai bine. În orice caz, cred că este chiar logică ideea coordonării administrării atât a Radioului cât şi a Televiziunii Vaticanului. Când priveşti la televizor, vezi imagini şi asculţi sunete. Aici ceea ce se vede este filmat de CTV şi ce se aude este produs la Radio Vatican, astfel că între cele două există o strânsă colaborare. Există avantaje legate de această administrare comună, chiar dacă sunt efectiv două organizaţii diferite, cu strategii diferite. Radio Vatican transmite, produce programe în diferite limbi; CTV este un centru de producţie de imagine, nu un transmiţător. Cu toate acestea există numeroase oportunităţi de colaborare.

pr. Federico Lombardi

– Aveţi planuri de întărire a cooperării dintre Radio Vatican, CTV şi Biroul de Presă?

– Sunt complet novice în ceea ce priveşte Biroul de Presă. Încă nu pot spune că cunosc munca lui în profunzime şi de aceea nu pot sugera noi căi de colaborare între Biroul de Presă şi alte instituţii de comunicare ale Vaticanului. Cunosc puţin Biroul de Presă, aşa cum îl cunosc toţi jurnaliştii care merg la conferinţele de presă, care primesc buletinele şi anunţurile lui şi care îl folosesc ca o sursă pentru în munca lor. Am avut de asemenea relaţii bune cu dr. Navarro-Valls şi cu pr. Ciro Benedettini (vice-directorul Biroului de Presă), deoarece îi contactam adesea pe când eram manager la Radio Vatican. Le-am oferit de asemenea ajutor în probleme tehnice, atunci când de exemplu aveau nevoie ca jurnaliştii să poată asculta sau vedea ceva în timpul conferinţelor de presă. Dar exceptând acestea, relativ la Biroul de Presă mă consider în etapa de ucenicie. Nu pot da indicaţii sau informaţii despre schimbări la un serviciu care deja lucrează bine şi eficient.

– Este planificată o reformă sau reconsolidare a Consiliului Pontifical pentru Comunicaţiile Sociale?

– Am auzit comentarii despre aşa ceva, dar sincer nu doresc să intru în această problemă. Trebuie să spun că am avut mereu relaţii bune cu Consiliul Pontifical pentru Comunicaţiile Sociale (CPCS), în special din punctul de vedere al CTV. CPCS şi CTV au colaborat adesea deoarece tot ceea ce priveşte filmarea în Vatican necesită acordul Consiliului Pontifical, dar şi pentru că adesea Consiliul solicita de la CTV înregistrări pentru realizarea de documentare sau asistenţă tehnică. Am avut relaţii bune cu membrii CPCS şi sper că acestea vor continua să se dezvolte. Dacă există metode pentru o mai bună coordonare a serviciilor noastre, servicii pe care fiecare dintre noi trebuie să le oferim, atunci cu siguranţă acesta este un lucru bun şi am căutat mereu să lucrez în acest fel şi voi continua o fac.

– Acum lucraţi pentru Papa Benedict al XVI-lea. Ce relaţii aveţi cu el? Cât de îndeaproape colaboraţi?

– Relaţia mea cu Papa Benedict al XVI-lea a început când eram student la teologie şi studiam cursurile sale din vremea când era profesor la Universitatea din Regensburg, iar eu studiam la Frankfurt. Am mers să îi ascult prelegerile într-o vară. Pentru mine a fost o persoană care a avut o influenţă profundă asupra pregătirii mele teologice; era deja un important şi apreciat profesor în universităţile germane. Admiraţia mea a continuat să existe, în special pentru luciditatea şi claritatea gândirii sale, de-a lungul anilor în care a fost prefect al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei. Numirea mea ca director al Biroului de Presă este atât de recentă încât nu pot să spun prea multe despre cum va fi relaţia cu Papa. Dar aş spune că gândirea Papei este atât de clar exprimată în discursurile şi în documentele sale, încât mi se pare că are prea puţină nevoie de un purtător de cuvânt. Nu îmi imaginez că va trebui să îi interpretez gândurile. Prefer deci să vorbesc despre poziţia mea doar ca director al Biroului de Presă, căutând să asigur ca lucrătorii din presă să poată să îşi îndeplinească sarcinile, să primească informaţiile şi documentaţia de care au nevoie.

– Aţi călătorit atât cu Papa Ioan Paul al II-lea cât şi cu Papa Benedict al XVI-lea. Aţi observat vreo diferenţă în modul în care abordează fiecare mass-media?

– Sunt personalităţi diferite. Fiecare este el însuşi şi trebuie să fie el însuşi, şi în consecinţă şi în relaţia cu mass-media, fiecare personalitate are propria abordare. Lucrul care mă impresionează la Papa Benedict al XVI-lea este simplitatea în exprimare, care derivă din marea sa profunzime şi din claritatea sa intelectuală. Se vede aceasta în dialogurile pe care le-a avut cu preoţii: a răspuns întrebărilor lor cu mare libertate şi calm, fără vreo problemă. Este o persoană extrem de capabilă de dialog şi de a oferi răspunsuri serioase şi profunde tuturor întrebărilor care i se pun.

– Unii comentatori au afirmat că Papa nu este bucuros de modul în care mass-media au interpretat unele discursuri sau texte emise de Vatican şi că el speră să reformeze mecanismul de comunicaţii al Vaticanului pentru a rezolva această problemă. Este numirea Dvs primul pas spre această reformă?

– Sincer, nu cred că numirea mea ar trebui interpretată astfel. Este un răspuns la schimbarea naturală a directorului Biroului de Presă. Îmi este dificil să înţeleg numirea mea ca un pas într-un anume plan, ca un element al unei mari revoluţii. Prefer să fac paşi concreţi, să nu pierd legătura cu realitatea sau cu situaţia din teren, lucrând cu oamenii din structuri, oameni care merită să fie încurajaţi pentru ceea ce fac.

– Aveţi deja planuri sau programe pentru munca Biroului de Presă?

– Am un singur program, acela de a înţelege bine această funcţie, de a înţelege în ce constă şi ce pot face util aici, fără să uit că cel puţin pentru moment pentru mine există şi alte sarcini pe care trebuie să le îndeplinesc. De aceea trebuie să îmi organizez viaţa şi slujirea după diferitele responsabilităţi pe care le am. Acum sarcina mea este să înţeleg şi să învăţ, să învăţ şi să înţeleg.

Posted in Biserică, Interviu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *