Ochelarii – făcuţi să mărească Cuvântul lui Dumnezeu

Print Friendly, PDF & Email

Autor: Lucy Gordan
Traducere: Oana Capan
Sursa: Inside the Vatican, aprilie 2006

Biserica Catolică a jucat un rol cheie la începutul producerii ochelarilor şi în folosirea lor în întreaga lume. Dacă nu ar fi fost misionarii, omenirea ar mai fi putut aştepta secole întregi această minunată invenţie

Cu un an înainte ca publicaţia Life să îl declare pe Gutenberg „omul mileniului”, un articol din Newsweek, din 11 ianuarie 1999, cu titlul „Puterea ideilor mari”, relata că bomba atomică, presa de tipărit a lui Gutenberg şi ochelarii de citit au schimbat cursul istoriei mai mult decât toate celelalte invenţii din ultimii două mii de ani. Deşi lentilele şi proprietăţile lor de a mări imaginile au fost cunoscute din timpuri străvechi, originea ochelarilor, deşi încă învăluită oarecum în mister, este legată cu siguranţă de ingeniozitatea şi priceperea oamenilor Bisericii medievale.

Primul dintre aceştia care a lăudat funcţia de mărire a lentilelor a fost filozoful şi omul de ştiinţă englez Roger Bacon (1214? – 1294). Unul dintre cei mai influenţi învăţaţi ai secolului al XIII-lea, el a fost puternic influenţat de Alhazen (965-1038), fizicianul egiptean care a menţionat nestematele pentru citit (lentilele noastre) în tratatul lui de optică scris în jurul anului 1000.

Născut în Ilchester, Somersetshire, Bacon şi-a făcut studiile la Universităţile din Oxford şi Paris. La puţin timp după reîntoarcerea sa în Anglia, probabil în jurul anului 1251, el a intrat în ordinul religios franciscan, stabilindu-se în Oxford, unde a făcut studii în domeniile alchimiei, opticii şi astronomiei. Bacon a criticat metodele de învăţare din timpul său şi, la cererea Papei Clement al IV-lea, a scris Opus Majus (1266). Această lucrare a fost o enciclopedie a tuturor ştiinţelor, cuprinzând gramatica şi logica, matematica, fizica şi filozofia.

În ceea ce priveşte optica, Bacon afirma că bucăţile de sticlă pot mări literele, făcând ca acestea să poată fi citite şi de către oameni, în special în vârstă, cu vederea slăbită. Pentru a-şi testa teoria, el i-a trimis Papei de origine franceză Clement al IV-lea (1265-1268) câteva lentile pentru citit. Nu ştim dacă Papa Clement le-a considerat folositoare, pentru că a murit la scurt timp după ce le-a primit. Un deceniu mai târziu, ideile revoluţionare ale lui Bacon au făcut ca el să fie condamnat ca eretic. În 1278, superiorul propriului său ordin franciscan, Girolamo Masci, cel care va fi Papa Nicolae al IV-lea, a interzis lectura cărţilor lui Bacon şi a pus să fie arestat. După zece ani de închisoare, Bacon s-a întors la Oxford. Aici a scris Compendium Studii Theologiae (1292), cu doi ani înainte de a muri.

Probabil datorită darului pe care i l-a făcut Papei Clement al IV-lea, Bacon este adesea considerat inventatorul lentilelor de ochelari. Scrierile lui din Opus Majus au încurajat cu siguranţă noi şi ingenioase viziuni despre optică, în special despre refracţie, despre mărimea aparentă a obiectelor şi despre creşterea aparentă în dimensiune a soarelui şi a lunii la orizont.

Cu toate acestea, un alt pretendent este naturalistul şi fizicianul florentin Salvino d’Armati, pe al cărui mormânt scrie: „Aici se odihneşte Salvino d’Armati din Florenţa, inventator al ochelarilor. Fie ca Dumnezeu să îi ierte păcatele. A.D. 1317.” D’Armati şi-a deteriorat vederea datorită experimentelor sale cu refractarea luminii, şi a căutat un remediu personal. În 1280, el şi Alessandro da Spina, un călugăr dominican de la Mănăstirea Sf. Ecaterina din Pisa, au găsit un mod de a mări obiectele folosind două bucăţi de sticlă cu o anumită grosime şi curbură. Câţiva ani mai târziu, se spune că da Spina a inventat ramele de ochelari, deşi mulţi învăţaţi insistă că ochelarii sunt originari din China şi au fost aduşi în Veneţia de Marco Polo.

Deşi nu îl vom cunoaşte niciodată cu siguranţă, deoarece nu s-a identificat pe sine, un alt călugăr din Pisa, pe nume Giordano, cel care a inventat cuvântul „occhiali” în italiană pentru ochelari, se poate să se fi referit la da Spina într-o predică pe care a ţinut-o în 1306 în biserica Santa Maria Novella din Florenţa: „Nu au trecut încă douăzeci de ani de când a fost descoperită arta producerii ochelarilor, una dintre cele mai utile arte de pe pământ. Eu însumi l-am văzut şi am stat de vorbă cu omul care i-a inventat”.

Cele mai vechi documente existente care ne vorbesc despre producerea lentilelor de ochelari datează chiar de dinainte de remarca lui Giordano, dar confirmă cronologia lui. Ele au fost scrise în Veneţia (deja celebră pentru tehnica de suflare a sticlei, în special pe insula Murano), în 1284. Aceste reglementări pentru breasla celor care prelucrau cristalul prevedeau că lapides ad legendum (sticlele pentru citit) trebuie să fie făcute din cuarţ, şi nu din sticlă ieftină. Un alt document veneţian, din 15 iunie 1301, menţionează pentru prima oară vitreos ab oculis ad legendum, sau ochelarii pentru citit.

Chiar dacă cele mai timpurii documente sunt veneţiene, Florenţa a fost cu siguranţă primul oraş în care s-au produs ochelari în serie. Documentele arată că între anii 1413 şi 1562, existau aici 52 de producători de ochelari, şi indică locaţiile atelierelor lor. Mai mult, ochelarii erau ieftini şi erau produşi în cantităţi mari. Conform sitului www.antiquespectacles.com, „ochelarii cei mai ieftini îl costau pe cumpărător 2 sau 3 bani. Preţul mediu era de 6 până la 8 bani”. Astfel, chiar dacă nu putem stabili identitatea inventatorului ochelarilor, primii lor producători europeni au trăit în Toscana şi Veneţia, şi, cel puţin în Europa, au fost folosiţi pentru prima oară în Italia.

Asemenea multor invenţii medievale, ochelarii au fost primiţi la început cu suspiciune; în unele cercuri erau chiar consideraţi încercări nepotrivite de a îmbunătăţi lucrarea Atotputernicului. Fraţii dominicani au jucat un rol decisiv în răspândirea ochelarilor, atât de vitali în munca lor zilnică de a scrie. Ordinul Franciscan, deja larg răspândit în Europa, producea de asemenea ochelari şi a răspândit acest meşteşug în afara Italiei. Prima consemnare în scris a producerii de ochelari în afara Italiei este un decret al consiliului orăşenesc din Nuremberg, din 1478.

Desigur, mulţumită lui Gutenberg şi invenţiei lui, traducerii şi difuzării Bibliei şi a lucrărilor scriitorilor antici greci şi romani, şi înfiinţării a numeroase universităţi, rata alfabetizării a crescut constant în Europa şi a stimulat mult cererea de ochelari. Vânzătorii de ochelari au devenit o prezenţă obişnuită pe străzile Europei, în special în Germania. Aici industria ochelarilor a fost înfiinţată în 1535 prin publicarea reglementărilor breslei producătorilor de ochelari din Nuremberg. La mijlocul secolului al XV-lea, ochelarii cei mai des întâlniţi aveau lentile biconvexe utile pentru prezbitism. Lentilele pentru corectarea miopiei a apărut câteva decenii mai târziu. În anul 1508, Leonardo da Vinci a descris lentilele care stau direct pe ochi – un precursor al lentilelor de contact!

În ceea ce priveşte ochelarii în artă, în 1352 Thomas de Modena, un discipol al lui Giotto, a pictat primul portret cu ochelari, al Cardinalului Hugh de Provence (1200-1263) în biserica Sf. Nicolae din Treviso, la 30 de mile nord de Veneţia. Sunt reprezentaţi ogliarii sau două lentile montate cu mânerele prinse împreună, fixate bine pe nasul clericului. O curiozitate: Cardinalul a murit înainte să fie inventaţi ochelarii, dar conştient de erudiţia subiectului său, pictorul i-a adăugat la portretul acestuia.

Nimeni nu a mai pictat apoi ochelari timp de aproape 130 de ani. Fresca lui Domenico Ghirlandaio (1480) reprezentând Toţi sfinţii, din Florenţa, îl arată pe Sf. Ieronim (347-420? dC) în camera sa de studiu. Ochelarii săi sunt aşezaţi pe laterala mesei sale de scris. În urma acestei picturi, Sf. Ieronim a devenit sfântul patron al breslei producătorilor de ochelari, deşi a trăit cu mult înainte de inventarea acestora. O lentilă convexă pentru corectarea miopiei este pentru prima oară evidentă în portretul Papei Leon al X-lea, pictat de Rafael în anul 1517, aflat acum în Galeriile Uffizi din Florenţa.

Poate că Sf. Ieronim este patronul opticienilor, dar alţi trei sfinţi învăţaţi din Renaştere au legături importante cu ochii şi ochelarii. Sf. Filip Neri (1515-1595) a scris o carte ce consta în colecţii de reţete de fabricare a ochelarilor, care au fost foarte mult folosite până la mijlocul secolului al XVIII-lea. De asemenea el a înfiinţat prima bibliotecă publică din Roma, numită Vallicella, unde cărţile lui personale şi câteva perechi de ochelari de-ai săi sunt expuse în sala principală de lectură. Câteva miracole legate de redarea vederii sunt atribuite Sf. Iosif Calasanţiu (1557-1648) şi ochelarii săi sunt expuşi în „Sălile relicvelor” din San Pantaleo, Roma, în timp ce cei ai Sf. Crispin (1668-1750) pot fi văzuţi în biserica capucină de pe Via Veneto, Roma.

Deşi ochelarii sfinţilor sunt cu siguranţă vechi, cei mai vechi (c. 1320) ochelari descoperiţi până acum sunt o pereche incompletă, găsită sub podeaua corului călugăriţelor în timpul renovărilor din 1953 de la Kloster Wienhausen de lângă Celle, în nordul Germaniei. Alţii datând din secolul al XV-lea au fost găsiţi în Freiburg, Germania, Olanda şi Londra. Există multe muzee care prezintă istoria ochelarilor, cele mai vaste având peste 2000 de exponate. În prezent milioane de oameni depind de ochelari pentru a citi, şi în plus astăzi, adesea realizaţi de designeri de modă precum Armani, Gucci şi Yves San Laurent, pentru a-i numi doar pe câţiva, ochelarii constituie în sine adevărate „lucrări de artă”.

Posted in Istorie.

One Comment

  1. Ca un purtator de ochelari m-a interesat aceasta istorie, dar regret ca nu oferiti informatii si despre istoria pre-catolica a ochelarilor. Probabil nu a fost interesul dvs, dar eu as fi fost interesat. Oricum, interesant material.
    Multumesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *