În căutarea fericirii

Teme: Social.
.
Publicat la 24 septembrie 2006.
Print Friendly, PDF & Email

Autor: Zenit
Traducere: Claudia Prăjescu
Sursa: Zenit, iulie 2006

Câţi bani te fac fericit?

Cercetări recente despre străvechea căutare a fericirii confirmă opinia că bogăţia materială în sine nu aduce satisfacţie durabilă. Un articol recent din cotidianul Science a afirmat că este iluzoriu a crede că un venit ridicat aduce automat fericire. Pe 3 iulie 2006, Washington Post a relatat despre studiul din Science în care cercetătorii au concluzionat că persoanele cu un venit peste mediu abia dacă sunt mai fericiţi decât ceilalţi şi tind să fie mai tensionaţi.

„Oamenii exagerează cu mult impactul pe care veniturile mai mari le-ar avea asupra bunăstării lor subiective”, a spus Alan Krueger, profesor de economie şi relaţii publice la Universitatea Princeton şi unul dintre autorii studiului. Conform publicaţiei Washington Post, o multitudine de date din ultimii ani arată că odată ce averea personală depăşeşte 12.000$ pe an, mai mulţi bani practic nu produc nici o creştere a satisfacţiei de viaţă.

La sfârşitul lunii iunie a acestui an, cercetătorii au publicat un studiu care indică Islanda ca fiind ţara cu cei mai fericiţi oameni, urmată de Australia. Informaţii despre acest studiu, realizat de economiştii Andrew Leigh, de la Universitatea Naţională Australiană, şi Justin Wolfers, de la Universitatea Wharton din Pennsylvania, au fost publicate într-un ziar australian, Adelaide Advertiser, pe 28 iunie. Leigh a spus că, în timp ce cercetările arată că majoritatea naţiunilor dezvoltate se bucură în general de un nivel ridicat de fericire, chestionarele relevă faptul că oamenii din unele ţări relativ puţin dezvoltate sunt mai fericiţi decât cei din lumea dezvoltată. Mexicanii şi nigerienii, de exemplu, înregistrează un punctaj bun la fericire în ciuda veniturilor mici ale acestor naţiuni.

Mai multe informaţii despre acest subiect vin din Scoţia, unde cercetători de la Universitatea Aberdeen au ajuns la concluzia că satisfacţia adusă de locul de muncă este cheia către fericirea personală. În raportul din 30 iunie apărut în Scotsman, cercetătorul Ioannis Theodossiou a afirmat că satisfacţia locului de muncă nu depinde exclusiv de salariu, chiar dacă acesta are un rol important. Alţi factori, precum siguranţa locului de muncă şi controlul asupra orelor de lucru joacă de asemenea un rol important în determinarea satisfacţiei, şi astfel a fericirii personale.

Tentaţia materială

O analiză profundă a relaţiei dintre bogăţia materială şi fericire a apărut într-o carte publicată recent şi intitulată Provocarea abundenţei (Oxford University Press). Scrisă de Avner Offer, profesor de istorie economică la Universitatea Oxford, cartea examinează experienţa din Marea Britanie şi Statele Unite începând din anii 1950. În această perioadă, observă Offer, americanii şi britanicii au ajuns să se bucure de o abundenţă materială fără precedent. Începând cu anii 1970 însă, nivelele de fericire auto-declarate au stagnat sau chiar au scăzut, deci creşterea veniturilor de atunci încoace a făcut puţin sau chiar nimic pentru a îmbunătăţi starea de bine. Pe lângă aceasta, există numeroase probleme sociale şi personale: destrămarea familiei, dependenţe, infracţiuni, insecuritate economică şi o încredere scăzută.

Societăţile liberale şi-au ţinut promisiunea de a da fiecărei persoane dreptul de a-şi alege propria cale spre împlinirea personală. Societatea liberă şi piaţa liberă îi oferă individului condiţiile pentru a dobândi avere şi pentru a face alegeri. Însă alegerea este de asemenea supusă greşelii, nu întotdeauna consecventă şi, mai mult, atingerea unor obiective mai îndepărtate cere un nivel înalt de angajare. Astfel, exercitarea dreptului de a alege cere control de sine şi prudenţă, calităţi din ce în ce mai rar întâlnite în societăţile bogate. De fapt, societăţile cu o piaţă competitivă favorizează noutatea şi inovaţia, şi aceasta subminează convenţiile, obiceiurile şi instituţiile.

Offer susţine că un sistem de piaţă tinde de asemenea să promoveze recompensele pe termen scurt, individualismul şi hedonismul. Aceasta subminează angajarea necesară pentru a dobândi recompense mai satisfăcătoare pe termen lung, care sunt mai greu de obţinut, dar care împlinesc mai mult. Offer crede că un alt factor care subminează fericirea noastră este inegalitatea relativă între venituri. Atât în Marea Britanie, cât şi în Statele Unite, inegalitatea s-a înrăutăţit în ultimii ani şi acesta este un factor major în explicarea lipsei de satisfacţie a oamenilor faţă de propria situaţie. Oamenii care se bucură de venituri în creştere, dar se văd pe ei înşişi rămânând în urma altora care se bucură de un progres şi mai mare, nu sunt fericiţi de situaţia lor îmbunătăţită.

Dragostea, căsătoria şi familia sunt alte zone în care eşecurile ne-au afectat fericirea. O combinaţie între contracepţie, divorţ fără motiv, mai mult concubinaj şi nivele mai ridicate ale naşterilor nelegitime a slăbit căsătoria. O creştere a sexualităţii explicite şi a relaţiilor sexuale în afara căsătoriei a slăbit de asemenea capacitatea de iubire şi de angajare în cadrul legăturii matrimoniale. Căsătoria, notează Offer, conferă beneficii importante: sănătate fizică şi mintală, viaţă mai lungă, fericire, împreună cu numeroase beneficii pentru copii. Numărul de persoane căsătorite a scăzut: aproximativ unul din şapte adulţi nu se bucură de protecţia şi beneficiile căsătoriei. Aşadar, în timp ce susţinătorii schimbărilor în căsătorie şi familie enumeră drept beneficii o libertate mai mare şi spaţiu pentru „împlinire personală”, pentru mulţi costurile au fost mari.

Offer specifică însă că dezvoltarea economică nu este ceva rău, dar nu ar trebui să fie prioritatea numărul unu, şi trebuie să tratăm cu scepticism afirmaţiile care susţin presupusele beneficii ce rezultă din creşterea economică. În societăţile care deja sunt bogate, eforturile de a mări şi mai mult creşterea economică trebuie evaluate împreună cu costurile pe care aceasta le impune. O redescoperire a virtuţilor moderaţiei şi auto-controlului ar putea de asemenea ajuta societatea. Aceasta l-a făcut pe Offer să concluzioneze că bunăstarea depinde de cât de bine ne înţelegem pe noi înşine şi nu numai de a avea mai mult.

Înţelegerea fericirii

O altă viziune despre fericire a apărut într-un articol publicat în revista catolică italiană La Civilta Cattolica. În ediţia din 20 mai, părintele iezuit Gianpaolo Salivini a semnalat faptul că mulţi italieni, deşi trăiesc într-o ţară bogată, nu sunt satisfăcuţi cu viaţa lor. Aristotel, a observat părintele Salvini, considera că nu este posibil să fii fericit fără a fi virtuos. Scriitori moderni, precum economista câştigătoare a premiului Nobel, Amartya Sen, sunt de părere că fericirea constă nu numai în posesiuni materiale, ci şi într-o serie de bunuri şi scopuri care dau vieţii un simţământ de împlinire.

Părintele Salvini a atras de asemenea atenţia asupra importanţei relaţiilor personale în obţinerea fericirii. Acestea includ prieteni, familie şi relaţii sociale. Catehismul Bisericii Catolice arată că fericirile din Noul Testament răspund dorinţei noastre naturale de fericire. „Această dorinţă este de obârşie divină; Dumnezeu a pus-o în inima omului ca să-l atragă la El, singurul care-l poate satisface” (nr. 1718). Un alt indiciu pentru a explica dorinţa noastră de fericire este virtutea creştină a speranţei. Dumnezeu a pus o aspiraţie către fericire în inima fiecărei persoane şi speranţa răspunde acestui fapt, explică numărul 1818 din Catehism. Purificarea aspiraţiilor noastre prin intermediul virtuţii speranţei nu numai că ne ajută să ocolim descurajarea, dar ne ţine departe de egoism şi ne conduce spre o fericire care izvorăşte din iubire.

Cât priveşte bunurile materiale şi fericirea, Catehismul aminteşte credincioşilor cuvintele lui Isus care îi îndeamnă pe discipolii Săi să renunţe la tot pentru El şi pentru Evanghelie (Luca 14,33). Într-o serie de numere (2544-47), Catehismul dezvoltă tema sărăciei inimii, amintind creştinilor cum Isus i-a îndemnat pe discipolii Săi să renunţe la bogăţiile lumeşti şi să-şi pună încrederea în Dumnezeu. Adevărata fericire nu vine din bogăţii, faimă sau putere, explică nr. 1723 din Catehism. Aceste lucruri sunt folositoare, dar fericirea care durează vine doar de la Dumnezeu, sursa oricărui bine şi a întregii iubiri.

O lecţie nu întotdeauna uşor de ţinut minte.

One Comment

  1. Sunt curios: în RON cât trebuie să fie salarul de la care în sus nu mai creşte satisfacţia. Guvernul ar trebui să pornească de la acel plafon :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *