De ce nu merg catolicii direct la Isus?

Teme: Apologetică.
.
Publicat la 24 septembrie 2006.
Print Friendly

Autor: Robert G. Schroeder
Traducere: Radu Capan
Sursa: The Rock

Despre spovadă

Când am cunoscut-o pe cea care acum îmi este soţie, Sarah era o fostă catolică trecută la evanghelici. Ca în majoritatea cuplurilor, întâlnirile noastre constau la început din contemplatul cerului înstelat, cine romantice şi seri de dans, precum şi – nu tocmai obişnuit – sesiuni de apologetică catolică. Într-o seară rece, pe când ne beam cafeaua în bucătăria mea, Sarah m-a pus la zi cu întrebările clasice ale evanghelicilor pentru catolici: Unde se spune în Biblie că Isus le-a dat putere oamenilor să ierte păcatele? De ce nu se pot spovedi catolicii direct la Isus, singurul mijlocitor între Dumnezeu şi noi? Spovada sacramentală nu neagă cumva faptul că am fost justificaţi prin credinţă şi făcuţi drepţi prin sângele răscumpărător al lui Isus? Iată cum i-am răspuns:

Cărora le veţi ierta păcatele, vor fi iertate

În primul rând Isus a dat într-adevăr oamenilor puterea de a ierta păcatelor. În Ioan 20,21-23, Isus spune: „‘Aşa cum m-a trimis Tatăl, aşa vă trimit şi eu pe voi.’ Şi, spunând aceasta, a suflat asupra lor şi le-a zis: ‘Primiţi pe Duhul Sfânt. Cărora le veţi ierta păcatele, vor fi iertate; cărora le veţi ţine, vor fi ţinute.” Aceasta este temelia Sacramentului Spovezii.

Catolicilor le este clară semnificaţia acestui pasaj: Isus, care doar El are puterea de a ierta sau ţine păcatele (Marcu 2,10; Luca 5,24), transmite această putere apostolilor. Evanghelicii văd însă altcumva pasajul Ioan 20,21-23. Una dintre cele mai populare interpretări ale lor spune că Isus i-a trimis pe apostoli să predice Evanghelia şi să le spună celor care îi ascultă că dacă au credinţă în El, păcatele lor sunt iertate, iar dacă nu cred în El, păcatele le sunt ţinute. Această interpretare vine din lectura lui Ioan 20,21-23 în lumina pasajului 1 Timotei 2,5, în care Paul spune că Isus este unicul mijlocitor între Dumnezeu şi noi. Deoarece evanghelicii abordează textul considerând că Isus nu ar fi putut da cu adevărat apostolilor această putere, ei trag concluzia că El doar i-a însărcinat să predice despre iertarea şi ţinerea păcatelor. Evanghelicii fac apoi o paralelă între Ioan 20 şi textele în care Isus le-a poruncit apostolilor: „mergeţi în toată lumea şi predicaţi Evanghelia la toată făptura” (Marcu 16,15; cf. Matei 28,18-20, Luca 24,27). Ioan a spus acelaşi lucru, folosind însă cuvinte diferite. În viziunea evanghelicilor, Ioan a spus: „Celor care cred în Evanghelie le puteţi spune că păcatele lor au fost deja iertate prin predicarea crucii”. Desigur, nu aceasta spune de fapt textul. Isus i-a însărcinat cât se poate de clar pe apostoli să îndeplinească slujirea lui de reconciliere ca agenţi ai Săi.

Preoţii acţionează in persona Christi

Paul ne învaţă însă că Isus este singurul mijlocitor între Dumnezeu şi noi (1Timotei 2,5). Nu este atunci preotul un intermediar inutil? Creştinii nu ar trebui să îşi mărturisească păcatele direct lui Dumnezeu?

Catolicii îşi mărturisesc păcatele direct lui Dumnezeu, în şi în afara cadrului confesionalului. Isus a recomandat rugăciunea directă către Tatăl pentru a cere iertarea păcatelor noastre (Matei 6,12), iar catolicii fac aceasta în comun la fiecare Sfântă Liturghie şi în grupurile de rugăciune, precum şi individual în momentele de rugăciune privată. Catolicii cred însă şi că Isus a dat Bisericii un rol unic în slujirea lui de reconciliere, încredinţându-i puterea Sa de a ierta şi reţine păcatele. Este util să clarificăm ce se întâmplă în Sacramentul Spovezii. În timpul mărturisirii, preotul perpetuează această slujire acţionând in persona Christi, în persoana lui Cristos. Cu alte cuvinte, când catolicii primesc de la preot iertarea pentru păcatele mărturisite, este acordată nu iertarea preotului ci cea a lui Isus.

Un principiu esenţial al preoţiei ministeriale este acela că Dumnezeu lucrează prin oameni care au în Biserică un rol spiritual special de a transmite harul şi adevărurile Sale. Atât catolicii cât şi evangheliştii susţin învăţătura lui Paul conform căreia Isus este unicul mijlocitor dintre Dumnezeu şi noi; dar catolicii recunosc că Isus a avut libertatea de a permite ca mijlocirea Lui să fie realizată prin apostoli şi prin succesorii lor în Biserică.

Îl vedem pe Isus dând puteri specifice apostolilor pentru a perpetua prezenţa şi slujirea sa nu doar în Ioan 20,21-23, ci şi în alte relatări din Evanghelie. Isus le oferă puterea Sa de a boteza: „Mi-a fost dată toată puterea în cer şi pe pământ. Aşadar, mergeţi, şi faceţi ucenici din toate naţiunile, botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” (Matei 28,18-19); de asemenea El dă lui Petru şi apostolilor puterea de a învăţa şi de a excomunica din Biserică într-un mod care va fi ratificat în ceruri (Matei 16,18; 18,19).

Isus alege să îi folosească pe apostoli ca instrumente ale Sale. Majoritatea evanghelicilor vor fi de acord că pastorii lor sunt astfel de instrumente, săvârşind botezuri în bisericile lor. În mod similar, Dumnezeu recurge la preoţi ca miniştrii ai iertării în Sacramentul Spovezii.

Ne vor recunoaşte după iubirea noastră

În centrul tradiţiei evangheliste se află doctrina justificării doar prin credinţă (sola fede), care spune că odată ce îl acceptăm pe Isus ca mântuitorul nostru personal în credinţă, suntem îmbrăcaţi cu dreptatea Sa şi suntem drepţi pentru totdeauna în ochii Lui. Deoarece suntem justificaţi în întregime prin harul lui Dumnezeu, pe care îl acceptăm prin credinţă, păcatele trecute, prezente şi viitoare nu au nici o importanţă… Pasajele biblice pe care le folosesc evanghelicii pentru a-şi susţine această convingere includ referinţele lui Paul la justificarea prin credinţă şi nu prin lege din Romani 3,21-23 şi 10,4.

Catolicii şi protestanţi cred că suntem justificaţi de harul lui Dumnezeu prin credinţă, dar înţeleg diferit ce înseamnă aceasta. Evanghelicii înţeleg de regulă justificarea ca un eveniment ce se petrece în timp o singură dată, pe când catolicii o văd ca un proces dinamic de convertire care include iertarea păcatelor şi înnoirea interioară a persoanei (Catehismul Bisericii Catolice, nr. 2018). Prin credinţa noastră în Isus şi prin harul nemeritat pe care îl primim la Botez, Dumnezeu vine să locuiască în noi. Făcând astfel, Dumnezeu nu ne declară pur şi simplu îndreptăţiţi. El ne înarmează cu puterea Duhului Său Sfânt pentru a devenit cu adevărat îndreptăţiţi şi pentru a reflecta în lume iubirea Lui.

Credinţa care ne justifică, potrivit doctrinei catolice, este vie şi exprimată prin iubire (Galateni 5,6), nu doar credinţă intelectuală şi încredere personală. În Romani 3,21-23 şi 10,4, versete pe care catolicii le interpretează diferit de evanghelici, Paul ne învaţă că Isus a inaugurat un nou mod de justificare – în afara legii mozaice dar nu în afara faptelor bune, despre care Iacob spune că sunt esenţiale pentru justificare (Iacob 2,24-26). De fapt, Isus spune că va măsura dreptatea noastră după cât de bine am pus în practică credinţa noastră prin fapte de iubire faţă de aproapele (Matei 25,37-40).

Spre deosebire de evanghelici, catolicii cred că după botez noi ne putem pierde prin păcat harul justificării. Isus vorbeşte clar în această privinţă. Grâul va fi strâns în hambarele stăpânului, în timp ce neghina va fi arsă (Matei 13,30); peştele bun va fi păstrat, în timp ce cel rău va fi aruncat în cuptorul cu foc (Matei 13,47-50). Paul a repetat învăţătura lui Isus atunci când i-a avertizat pe galateni, care erau deja credincioşi botezaţi, că dacă vor comite păcate grave „nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu” (Galateni 5,21). El i-a avertizat de asemenea pe romani că cei care fac fapte rele vor primi „mânie şi furie” în locul vieţii veşnice (Romani 2,7-8).

A trăi credinţa creştină în iubire a fost întotdeauna ceva mai simplu de spus decât de făcut. Asemenea lui Paul, uneori facem răul în locul binelui pe care dorim să îl facem (cf. Romani 7,19). Chiar şi atunci când ne-am mărturisit credinţa în Isus şi am fost renăscuţi de Duhul Sfânt în botez, există momente când ne separăm de Dumnezeu ofensându-l prin păcat. În aceste momente suntem chemaţi să ne „împăcăm cu Dumnezeu” (2Corinteni 5,20).

Sacramentul Spovezii întrupează „slujirea reconcilierii” (2Corinteni 5,18) pentru ca, după ce ne-am rătăcit prin păcat, să putem merge din nou împreună cu Dumnezeu. Asemenea evangheliştilor, catolicii afirmă că iubirea lui Isus, care a mers până la moartea pe cruce, a fost suficientă pentru răscumpărarea noastră, dar catolicii cred că tocmai prin puterea sângelui Său răscumpărător este posibilă apoi reconcilierea noastră personală cu Dumnezeu.

În virtutea noului legământ în Isus, mila lui Dumnezeu este la dispoziţia noastră atunci când ne cerem sincer iertare. A fi împăcaţi cu Dumnezeu înseamnă a ne exercita libertatea de a face drumul înapoi spre Dumnezeu, în umilinţă şi iubire. Punerea acestui proces al convertirii şi iertării în contextul mărturisirii sacramentale ne permite să experimentăm în vieţile noastre puterea răscumpărătoare a lui Isus.

Cu cuvintele Papei Ioan Paul al II-lea:

Această reconciliere cu Dumnezeu conduce, să spunem aşa, la alte reconcilieri, care repară celelalte rupturi provocate de păcat. Penitentul iertat este reconciliat cu sine în lăuntrul fiinţei sale. El este reconciliat cu semenii pe care i-a ofensat şi rănit în vreun fel. Este reconciliat cu Biserica. Este reconciliat cu întreaga creaţie (Exortaţia apostolică Reconciliere şi penitenţă, 31,5).

* * *

Ne-am gândit că lectura textului ar putea fi uşurată de includerea unei părţi a citatelor.

  • Marcu 2,10, Luca 5,24: Însă, ca să ştiţi că Fiul Omului are puterea de a ierta păcatele pe pământ…
  • 1Timotei 2,5: Căci unul este Dumnezeu şi unul singur este mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: omul Cristos Isus
  • Matei 16,18: Şi eu îţi zic: tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui.
  • Matei 18,19: Iarăşi vă spun: Dacă doi dintre voi pe pământ se vor uni să ceară orice lucru, le va fi dat de Tatăl meu care este în ceruri.
  • Romani 3,21-23: Acum însă, dreptatea lui Dumnezeu s-a revelat în afara Legii fiind mărturisită de Lege şi de Profeţi, acea dreptate a lui Dumnezeu care vine prin credinţa în Isus Cristos pentru toţi aceia care cred, căci nu este deosebire. De fapt, toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de gloria lui Dumnezeu
  • Romani 10,4: Scopul legii este Cristos spre justificarea fiecărui credincios
  • Galateni 5,6: Pentru că în Cristos Isus nici circumcizia, nici necircumcizia nu foloseşte la nimic, ci doar credinţa care lucrează prin iubire.
  • Iacob 2,24-26: Deci vedeţi că omul ajunge la justificare prin fapte şi nu numai prin credinţă. Tot aşa şi Rahab, prostituata, a ajuns la justificare prin fapte pentru că i-a primit pe soli şi i-a trimis pe alt drum. Căci după cum trupul fără duh este mort, la fel şi credinţa fără fapte este moartă.
  • Matei 25,37-40: Atunci îi vor răspunde cei drepţi: „Doamne, când te-am văzut flămând şi te-am hrănit, sau însetat şi ţi-am dat să bei? Când te-am văzut străin şi te-am primit, sau gol şi te-am îmbrăcat? Când te-am văzut bolnav sau în închisoare şi am venit la tine?” Iar regele le va spune: „Adevăr vă spun: tot ce aţi făcut unuia dintre fraţii mei cei mici, mie mi-aţi făcut.”
  • Matei 13,30: Lăsaţi să crească împreună cu secerişul. În timpul secerişului voi spune secerătorilor: smulgeţi mai întâi neghina, legaţi-o în snopi ca să fie arsă, iar grâul adunaţi-l în grânarul meu.
  • Matei 13,47-50: Din nou, împărăţia cerurilor este asemenea năvodului aruncat în mare, care adună de toate. Când s-a umplut, oamenii îl trag la ţărm, se aşază, adună ceea ce este bun în coşuri şi aruncă ceea ce este rău. Tot aşa va fi la sfârşitul lumii: vor veni îngerii şi-i vor separa dintre cei drepţi pe cei răi şi îi vor arunca în cuptorul cu foc. Acolo va fi plânset şi scrâşnirea dinţilor.
  • Romani 7,19: Căci nu fac binele pe care îl vreau, ci săvârşesc răul pe care nu-l vreau.
  • 2Corinteni 5,18: Iar toate vin de la Dumnezeu care ne-a împăcat pe sine prin Cristos şi ne-a încredinţat slujirea reconcilierii.

3 Comments

  1. M-a edificat articolul, chiar daca unele intrebari nu mi le-am pus vreodata. Dar nu strica sa stii!

  2. Va multumesc mult pentru tot ce at dat pe internet. Multumesc lui Dumnezeu si la sfinti ca ma ajut ca sa am rabdare ca sa citesc tot ce at dat pe iniernet. Sunt crestin catolic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *