La umbra semilunii

Teme: Interreligios.
.
Publicat la 24 iunie 2006.
Print Friendly

Autor: Andrea Kirk Assaf
Traducere: Radu Capan
Sursa: Inside the Vatican, mai 2006

Sub lupă: libertatea religioasă

La sfârşitul lunii martie a.c., o importantă reuniune de 15 delegaţii ale principalelor religiilor din Orientul Mijlociu, inclusiv catolică, a avut loc la Universitatea Al-Azhar din Cairo, pentru a discuta despre „relaţia dintre religie şi drepturile umane fundamentale şi obligaţiile tuturor”. În contextul nu îndepărtatului scandal provocat de publicarea unor caricaturi cu Mohamed în Danemarca, adepţii diferitelor tradiţii religioase au găsit noi temelii comune în dorinţa lor ca guvernele să protejeze simbolurile şi proprietăţile religioase. Întâlnirea a mers mai departe, delegaţii elaborând o declaraţie comună în nouă puncte, în care îşi declară sprijinul, printre altele, pentru toate iniţiativele personale sau de grup în favoarea vieţii, care este „dar al lui Dumnezeu”. Au cerut de asemenea Naţiunilor Unite să protejeze drepturile minorităţilor religioase şi să interzică toate actele de agresiune şi de violenţă împotriva locurilor de cult, a bisericilor, mănăstirilor şi simbolurilor religioase.

Declaraţia reprezintă un progres important în contextul inter-religios agitat de astăzi, dar rămâne de văzut dacă buna intenţie manifestată de cele 15 delegaţii se va „transmite” şi între cei asemenea lor în credinţă. Întâlnirea a subliniat importanţa libertăţii religioase, apărată şi de Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (la articolul 18). Realitatea din teren arată însă că există diferite percepţii asupra libertăţii religioase, în special în ţările în care legislaţia este profund confesională. Recentul proces al afganului convertit la creştinism, Abdul Rahman, i-a şocat pe mulţi din afara Afganistanului, atrăgând atenţia asupra legii apostaziei. După sângeroasele lupte împotriva talibanilor şi bucuria afganilor la căderea lor, se părea că Afganistanul a intrat într-o nouă etapă a istoriei, că va renunţa la îngusta lege Shari’a care pedepsea dur pe oricine se abătea de la practicile aprobate de talibani şi de la interpretarea talibană a islamismului. Toate celelalte religii erau interzise în ţară şi chiar şi musulmanii au trebuit să se conformeze învăţăturii talibane sau să sufere consecinţele. După aproape cinci ani de la căderea regimului taliban, lumea a aflat că unele urme ale trecutului se mai resimt şi astăzi.

Abdul Rahman s-a convertit la creştinism acum 16 ani, pe când lucra într-o organizaţie umanitară. A scăpat de persecuţie în toţi acei ani ai regimului taliban, pentru a fi trădat de propria familie, în contextul unei dispute pentru custodie. Noul regim afgan nu a făcut prea multe pentru a schimba soarta lui Rahman: a fost închis pentru că şi-a schimbat credinţa şi a fost la un pas de execuţie, în conformitate cu constituţia ţării. După ce mai multe guverne şi organizaţii, inclusiv musulmane, au protestat în apărarea lui Rahman, judecătorul a afirmat că acesta suferă de probleme psihice şi l-a eliberat. Dar sentimentele anti-creştine demonstrate în marşuri pe străzi au arătat că Rahman era mai în siguranţă în închisoare decât afară. Guvernul italian i-a oferit acestuia azil religios, ministrul de externe al acestei ţări fiind primul care a vorbit în apărarea lui Rahman cu preşedintele Hamid Karzai. Astfel că în chiar ziua eliberării, afganul nedorit de ai lui a ajuns în Italia.

Este surprinzător şi ironic în acelaşi timp faptul că după experienţa talibană, guvernul nu a înţeles nimic şi tot nu a modificat constituţia pentru a garanta libertatea religioasă. Pe de o parte, constituţia afirmă că „adepţii altor religii sunt liberi să îşi exercite credinţa şi să îşi practice ritualurile religioase în limitele legii”, declarându-şi apoi sprijinul pentru Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (care afirmă că persoanele sunt libere să se convertească de la o religie la alta). Pe de altă parte, constituţia spune că „religia statului este religia sacră islamică”. Preşedintele şi vicepreşedintele ţării trebuie prin lege să fie musulmani, iar celelalte oficialităţi guvernamentale trebuie să jure că vor sprijini „justiţia în conformitate cu prevederile religiei sacre islamice”. Legile privitoare la apostazie şi blasfemie nu doar că există încă în legislaţie, dar se şi aplică în practică.

Întrebarea esenţială care se pune este aceasta: ar trebui Statele (în esenţă vorbim de cele islamice) să îşi considere confesionalismul unul de tip „Biserica oficială”, sau doar o simplă recunoaştere a tradiţiei, istoriei şi contextului geografic? În prima variantă este dificil să dai libertate vreunei religii în afară de cea îmbrăţişată de stat. În a doua variantă, existenţa minorităţilor religioase şi libertatea de convertire nu reprezintă vreo ameninţare, nici nu ridică vreo problemă specială identităţii religioase a ţării. Statele care se descriu pe sine ca fiind islamice au răspuns în moduri diferite acestei întrebări. În cele ce urmează prezentăm o trecere în revistă a libertăţii religioase în unele dintre cele mai importante ţări musulmane ale momentului. Informaţiile provin de la centrul de cercetare Freedom House din Washington DC, de la asociaţia Kirche in Not şi din Raportul Internaţional privind Libertatea Religioasă, al Departamentului de Stat SUA.

Arabia Saudită

Regatul Arabiei Saudite este cel mai extremist exemplu de lipsă a libertăţii religioase în ţările islamice. Alte religii decât cea islamică nici măcar nu sunt recunoscute oficial, iar justiţia se bazează pe Shari’a. „Poliţia religioasă” guvernamentală (cunoscută şi sub numele de Comitetul pentru promovarea virtuţii şi prevenirea viciului) veghează să nu se aducă ofense religiei islamice şi aplică pedepse ce variază de la închisoare la biciuire. Convertirea la o altă religie este considerată apostazie şi se pedepseşte cu moartea. Pedeapsa cu moartea a fost aplicată şi pentru infracţiuni descrise ca erezii sau blasfemii împotriva islamului. Nemusulmanilor li se permite să viziteze ţara şi să facă afaceri aici dar doar îmbrăcaţi în hijab, veşmânt musulman, şi cu limitarea că nu îşi practică credinţa în public. Cultul privat este admis în teorie, dar nu întotdeauna şi în practică.

Statistici oficiale despre nemusulmanii din ţară nu există, dar se pare că în regatul saudit trăiesc între 500.000 şi un milion de catolici. Există răspândite prin ţară 50 de „centre de convertire” finanţate de guvern, al căror scop este convertirea străinilor la islamism. Şi deşi guvernul caută să promoveze o toleranţă tot mai mare între cetăţeni în ultimii ani, au fost făcute rugăciuni pentru moartea evreilor şi a creştinilor în două moschei importante, din Mecca şi Medina.

Iran

Ca naţiune musulmană şiită, Iranul merge pe o tradiţie teologică diferită de cea a Arabiei Saudite, dar la capitolul intoleranţei faţă de cei de altă religie merge pe o linie la fel de dură. După revoluţia islamică din 1979, nemusulmanii au emigrat în număr mare şi acum se pare că sunt sub 1% din populaţia iraniană. Creştinii sunt estimaţi de Naţiunile Unite a fi aproximativ 300.000. Iranul merge după legea Shari’a, dar constituţia ţării recunoaşte dreptul grupurilor existente (zoroastrieni, evrei şi creştini) să îşi practice religiile. În practică, nemusulmanii au raportat că au avut de suportat hărţuiri, abuzuri şi chiar închisoarea pe motiv de credinţă. Alte informaţii indică existenţa unor agenţi ai guvernului care caută convertiţii de la islamism pentru a-i aduce la credinţa lor iniţială, sau pentru a-i ucide.

Sudan

În războiul civil lung de decenii se confruntă două tabere: musulmanii din nord şi creştinii şi animiştii din sud, dar motivul nu este doar religios. Noile protocoale dau motive de speranţă Sudanului pentru un viitor mai liniştit. Convieţuirea paşnică atât de dorită mai este încă tulburată de crime şocante cărora le cad victime creştinii şi refugiaţii, autorii fiind trupe finanţate de guvern. Şi în Sudan domneşte Shari’a, apostazia plătindu-se cu viaţa.

Siria

Siria este condusă de partidul secular Ba’ath, acelaşi partid pe care l-a condus în Irak Saddam Hussein. Guvernul are o istorie sângeroasă a distrugerii oricăror grupări politice islamice care îi ameninţă puterea. Dar religiile tradiţionale sunt libere să îşi practice credinţa, sub monitorizarea agenţilor guvernului. Prozelitismul este descurajat. Interesant, Martorii lui Iehova sunt definiţi în această ţară ca o „organizaţie zionistă motivată politic”.

Irak

Asemenea Afganistanului, noua constituţie a Irakului recunoaşte dreptul la libertatea religioasă, dar declară islamismul ca fiind religia oficială a statului. Guvernul a promis să amplaseze gărzi la toate lăcaşurile de cult şi să dea fonduri pentru reconstrucţia moscheilor şi bisericilor deteriorate în timpul luptelor. La nivel guvernamental au fost luate mai multe iniţiative care să încurajeze convieţuirea paşnică între religii. Tensiunile cele mai mari sunt între suniţi şi şiiţi, dar luptele lor se răsfrâng negativ şi asupra creştinilor, care drept urmare au emigrat din această ţară în număr mare.

Pakistan

Islamismul este religia de stat şi în Pakistan, iar legile trebuie să se conformeze islamismului, deşi constituţia spune că „în conformitate cu legea, ordinea publică şi moralitatea, orice cetăţean are libertatea de a profesa, practica şi propaga religia sa”. În practică însă, agenţi ai guvernului pakistanez şi anumite segmente ale populaţiei discriminează şi hărţuiesc minorităţile religioase. Blasfemiile la adresa islamismului sunt pedepsite cu moartea, iar legea este folosită adesea pentru reglarea unor conturi personale. În timp ce tensiunile în societate rămân încă deosebit de grave, guvernul a făcut recent câţiva paşi în direcţia reducerii violenţei religioase, încurajând toleranţa faţă de celelalte credinţe.

Egipt

Constituţia egipteană apără libertatea religioasă şi practicarea credinţei, dar alege care religii sunt recunoscute oficial. Islamismul este religia oficială a ţării, iar sistemul juridic se bazează pe Shari’a. Creştinii au avut de suferit diferite discriminări în obţinerea permisiunii de a-şi construi biserici, în ciuda ordonanţelor prezidenţiale care sprijină renovarea şi construirea de biserici în Egipt. Convertiţilor de la creştinism la islamism li se permite să îşi schimbe actele civile după noua identitate religioasă, dar nu şi convertiţilor de la islamism la creştinism. Împotriva legii, poliţia a închis şi torturat mai mulţi convertiţi la creştinism. La nivel social, ciocnirile sângeroase dintre musulmani şi creştini sunt mai rare. La 14 aprilie a.c., un musulman, despre care poliţia spune că ar fi fost bolnav psihic, a atacat cu cuţitul credincioşii din trei biserici copte, ucigând o persoană şi rănind alte douăsprezece.

Turcia

Constituţia Turciei moderne este strict seculară şi permite libertatea religioasă. Guvernul caută să scoată politicul de sub influenţa islamică – până acolo încât le-a interzis femeilor musulmane să intre în clădirile guvernamentale cu capul acoperit -, ceea ce a condus uneori la proteste vehemente ale musulmanilor. La nivel guvernamental s-a lansat o campanie împotriva misionarilor şi prozeliţilor, iar minorităţilor religioase li s-a interzis accesul la funcţii publice. La nivel social, convertiţii la creştinism sunt adesea ameninţaţi şi atacaţi cu brutalitate.

Palestina

Autoritatea Palestiniană a fost fondată ca o instituţie seculară, dar recenta câştigare a alegerilor de către Hamas a declanşat dezbateri aprinse despre natura islamică a guvernului palestinian. Între creştinii şi musulmanii din Palestina s-a creat un fel de solidaritate pentru cauza lor, ceea ce face ca ciocnirile între ei să fie rare. Dar islamizarea intifadei creşte tot mai mult sentimentul de înstrăinare al creştinilor.

Indonezia

Statul indonezian este 88% musulman, constituţia lui afirmând că ţara are ca fundament „credinţa într-un Dumnezeu Suprem”, fără să se considere pe sine a fi un stat islamic. Libertatea religioasă este asigurată de constituţie, fapt reflectat în general şi la nivel practic, dar prozelitismul este interzis. Doar cinci religii majore sunt recunoscute, printre care şi creştinismul. Provincia Aceh foloseşte Shari’a şi există unele presiuni pentru adoptarea acestei legi la nivel naţional, dar majoritatea grupărilor musulmane se opun ideii. Legi de pedepsire a ofenselor aduse islamismului există, dar se pun în practică doar dacă există presiuni sociale.

Indonezia este considerată a fi cea mai moderată dintre ţările musulmane, dar creştinii de aici au raportat discriminări şi hărţuiri din partea oficialilor guvernamentali, existând de asemenea cazuri în care proprietăţile lor au fost distruse de musulmani. În zonele în care musulmanii sunt minoritari, aceştia s-au plâns de abuzuri din partea oficialităţilor. Dorind să reducă radicalismul şi represaliile religioase, guvernul a îmbunătăţit sistemul juridic în direcţia apărării proprietăţilor religioase.

Iordania

Regatul haşemit al Iordanului permite libertatea religioasă, considerând islamismul religia oficială a ţării. Convertiţii de la islamism sunt judecaţi în tribunale în baza legii Shari’a, sunt discriminaţi din punct de vedere legal şi îşi pierd drepturile civile. Prozelitismul nu este explicit interzis, deşi tribunalele Shari’a pot pedepsi în această bază. Aproape toată populaţia Iordanului este musulmană sunită, 4% fiind creştini. Nouă parlamentari din cele 110 locuri sunt reprezentanţi ai creştinilor. Relaţiile între creştini şi musulmani sunt de regulă paşnice, dar convertirea este un subiect tabu. Guvernul afirmă că nu ia măsuri în problema apostaziei, lăsând-o la nivelul tribunalelor Shari’a. În tribunalele guvernamentale există şi se aplică însă legi privind blasfemia, sub titlul de „vătămarea demnităţii musulmanilor”.

Într-un proces din 2004, asemănător cu cel al lui Abdul Rahman, un bărbat convertit la creştinism a fost arestat de un tribunal Shari’a, găsit vinovat de apostazie şi lipsit de toate drepturile civile. Căsătoria i-a fost anulată şi a fost declarat fără identitate religioasă. Temându-se că va fi separat de soţie şi va pierde custodia copilului, bărbatul a fugit din ţară cu familia sa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *