America latină, un continent al speranţei

Teme: Biserică, Interviu.
.
Publicat la 24 iunie 2006.
Print Friendly

Autor: Vladimiro Redzioch
Traducere: Radu Capan
Sursa: Inside the Vatican, mai 2006

Interviu cu Cardinalul Oscar Rodriguez Maradiaga

Cardinalul Oscar
Rodriguez Maradiaga

– America Latină este adesea numită „continentul catolic”, pentru că aici locuiesc atât de mulţi catolici din lume. Ne puteţi spune câte ceva despre Biserica din America Latină? Timp de 20 de ani aţi condus Consiliul Conferinţei Episcopilor din America Latină, iar între 1995 şi 1999 aţi fost chiar preşedintele Conferinţei.

– America Latină este un continent cu o imensă populaţie catolică, un continent al speranţei. Numim continentul ca fiind catolic pentru că majoritatea oamenilor de aici sunt botezaţi. Din păcate, nu toţi au avut ocazia să crească în credinţă, datorită lipsei catehezei şi a educaţiei religioase. Astfel că aceasta este marea noastră provocare: cum putem să facem din continentul nostru, botezat deja, un continent cu adevărat catolic? Aceasta este sarcina noii evanghelizări pe care Papa Ioan Paul al II-lea ne-a invitat să ne-o asumăm. Trebuie să facem eforturi mari pentru a ne ajuta oamenii să ajungă la o credinţă matură.

– În fiecare an, milioane de catolici din America Latină părăsesc Biserica. În anii 1980 se estima că 400 de catolici părăseau în fiecare oră Biserica lor pentru a se alătura grupurilor protestante evanghelice, penticostalilor, martorilor lui Iehova, unor grupuri ezoterice sau secte afro-americane. În prezent se estimează că ar fi aproximativ 150 de milioane de penticostali în America Latină. De ce are loc această „penticostalizare” a continentului? Şi ce poate să facă Biserica?

– Cred că aceste cifre sunt relative. Am făcut recent un sondaj în Dieceza mea şi am văzut că există multe confesiuni, dar nu mulţi credincioşi care aparţin lor. Într-o parohie obişnuită noi avem 8.000 de credincioşi care vin duminica la Liturghie, iar cele 18 confesiuni diferite prezente pe teritoriul parohiei aveau doar 3.000, majoritatea femei şi copii. Desigur, acesta nu este un motiv de consolare. Fenomenul sugerează faptul că oamenii trec de la o sectă la alta în funcţie de dezamăgirile pe care le simt. Cel mai rău este că, după ce au schimbat confesiunile una după alta, devin indiferenţi din punct de vedere religios. Iar indiferenţa devine o problemă gravă. Putem vorbi şi de o „invazie” a sectelor, deoarece liderii sectelor caută mereu mulţimi numeroase.

– Ce înţelegeţi prin aceasta?

– Sectele sunt adesea asemenea unei adevărate industrii religioase. Liderii lor caută să strângă cât mai mulţi membri deoarece fiecare membru trebuie să îşi plătească zeciuiala. Din moment ce păstorii unor astfel de grupuri de regulă nu au parohii să le întreţină, nici seminarii, nici activitate diecezană, ei sunt singurii administratori ai banilor lor, unii devenind foarte bogaţi în termen foarte scurt. Mulţi dintre pastori nu au nici o formare pentru ceea ce fac, dar într-o zi se hotărăsc să deschidă o biserică într-un garaj şi după ceva vreme devin bogaţi. Succesul prozelitismului se bazează pe faptul că sectele oferă o cale foarte uşoară de a-l urma pe Cristos: plăteşti şi vei fi mântuit; dacă vrei să te recăsătoreşti, ele îţi permit; permit şi căsătoriile homosexuale. Nu au o teologie adevărată şi sunt relativişti. Folosesc doar câteva versete biblice şi se descurcă bine la acest capitol.

– Există vreo modalitate de dialog ecumenic cu elementele mai instituţionalizate ale mişcării penticostale?

– Până acum nu, deoarece nu s-au unit. Fiecare pastor are biserica sa. Uneori se organizează în confederaţii dar doar pentru a lupta mai eficient cu Biserica Catolică. Nu au nici un interes în direcţia ecumenismului, considerând Biserica noastră ca un duşman care îi privează de credincioşi şi de bani.

– De la preoţi am aflat că cele mai grave fenomene în America Latină sunt crima şi corupţia. Cum este posibil aşa ceva într-o societate care are rădăcini creştine atât de adânci?

– Este posibil datorită faptului că mulţi dintre copiii botezaţi, după Prima Împărtăşanie nu se mai întorc niciodată la biserică. Astfel, nu au niciodată ocazia să mai crească în credinţă. Apoi mulţi intră în politică şi se concentrează doar pe trucuri şi tactici pentru a acumula mai multă putere, pentru a fi bogaţi cât mai rapid posibil. Este ca o ideologie care a prins rădăcini în perioada celor 20 de ani de dictatură militară trăită de majoritatea ţărilor din America Latină între 1968 şi 1988. Armata a ajuns la putere afirmând că populaţia civilă nu era pregătită suficient pentru guvernare. Conducerea armată s-a îmbogăţit în acea perioadă, aceasta fiind una din cauzele datoriilor financiare externe ale multor ţări. Apoi civilii au revenit la guvernare, dar au urmat acelaşi exemplu prost, tratând politica asemenea unei industrii pentru auto-îmbogăţire. Este dificil de schimbat această mentalitate, dar încercăm. Una dintre cauzele fenomenului crimei şi violenţei este marea sărăcie. Dar principala cauză este traficul organizat de droguri.

– În ultimele decenii, multe ţări latino-americane au trecut de la dictatură la democraţie. Biserica a avut un rol important în acest proces. Acum, în ultimii ani, în diferite ţări stânga politică s-a întors la conducere: Hugo Chavez în Venezuela; Ignazio Lula da Silva în Brazilia; Nestor Kirchner în Argentina; Evo Morales în Bolivia; şi Michelle Bachele în Chile (ca să nu mai spunem de eternul dictator Fidel Castro). La următoarele alegeri, aripa stângă ar putea câştiga şi în Mexic şi Peru. Cum explicaţi această „aliniere” la stânga a Americii Latine?

– Oamenii din America Latină doresc schimbări care să le îmbunătăţească situaţia socială. Ei doresc dreptate. Dacă guvernele trec unul după altul, dar situaţia rămâne aceeaşi, oamenii devin sătui de situaţie. Aşa se explică absenteismul mare de la alegeri şi de ce cei care merg la vot îi aleg pe politicienii care promit schimbări reale, pe politicienii care par „mesia” precum Chavez. Oamenii îi votează masiv pe astfel de candidaţi. Trecerea spre stânga denotă dorinţa pentru o mai mare justiţie în spaţiul social. Nu înseamnă că oamenii se apropie de ideologia comunistă. Aceasta nu mai există de fapt.

– Dar ar putea fi periculos, nu?

– Desigur! Vedeţi că Venezuela urmează tot mai mult modelul Cubei. Suntem îngrijoraţi de acest fenomen.

– În ultimii ani, economia Americii Latine a mers bine. Rata de creştere a fost de 6,5% în 2004, 4,3% în 2005 şi se aşteaptă să fie cam 4% în acest an. Cu toate acestea, Banca Mondială afirmă că 10% din populaţie primeşte 48% din venitul naţional brut, în timp ce cei mai săraci 10% primesc doar 1,6% din venit. Aceeaşi sursă afirmă că 43% din populaţie poate fi clasificată ca „săracă”, şi 18,6% ca „extrem de săracă”. Cum puteţi comenta aceste cifre?

– Este situaţia dramatică a unui sistem economic preocupat de macroeconomie dar neinteresat de destinul celor săraci. După ultimul deceniu de schimbări structurale avem rezultate bune la nivelul macroeconomiei, dar sărăcia a crescut dramatic. Este nevoie deci să se schimbe acest sistem de economie. Până acum globalizarea a fost ceva bun doar pentru corporaţiile mari şi pentru bogaţi, dar majoritatea oamenilor au sărăcit.

– În mai 2007 veţi organiza a cincia adunare a Conferinţelor Episcopale din America Latină (CELAM). Ce putem aştepta de la această întâlnire?

– Avem mari aşteptări, deoarece fiecare adunare CELAM de până acum a fost foarte importantă. Prezenţa la eveniment a Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea îi va da o şi mai mare importanţă. Sperăm că adunarea ne va ajuta să facem mai bine faţă marii provocări reprezentate de secte. În parohii şi în Dieceze se lucrează din greu pentru evenimentul din 2007. Tema este una puternică: „Discipoli şi misionari, pentru ca oamenii din America Latină să aibă viaţă în Cristos”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *