Episcopul Virgil despre Arhiepiscopia Majoră

Teme: Biserică, Interviu.
.
Publicat la 24 mai 2006.
Print Friendly

Autor: Lumea Catholica

PS Virgil Bercea
Episcop greco-catolic
de Oradea

– Preasfinţite Virgil, vă mulţumim în primul rând pentru onoarea de a accepta să răspundeţi întrebărilor noastre. Dorim ca prin acest interviu să mai risipim ceaţa de speculaţii ce s-a ridicat în ultimele luni, după decizia Vaticanului de a ridica din punct de vedere canonic rangul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică (BRU), la nivel de Arhiepiscopie Majoră. Iată deci prima întrebare: o Biserică al cărei număr de credincioşi a scăzut atât de dramatic din 1948 până în 2006, de ce se bucură de un avans canonic?
– „Mari minuni a făcut cu noi Domnul”! Cum şi când oare Îi vom şti mulţumi? Cunoscând istoria Bisericii noastre, încercând să dăm valoare martiriului, poate reuşim să-i întrevedem un viitor într-o perspectivă divină. Roma, Vaticanul, Sfântul Părinte au ajuns la concluzia fericită, spun eu, de a ridica Biserica noastră la rangul de Arhiepiscopie Majoră, tocmai citind în această lumină „semnele timpurilor”. În altă ordine de idei, ridicarea Bisericii noastre la această mare demnitate este un semn şi un semnal ecumenic irefutabil. Prin acest gest, prin acest act, Vaticanul spune Bisericilor care nu sunt în comuniunea catolică următoarele: Bisericile (arhiepiscopale majore) catolice răsăritene au toate drepturile unei Patriarhii, am putea spune că sunt autocefale (în accepţiune ortodoxă) şi sunt în comuniune cu Roma; dacă Bisericile Ortodoxe, în viitor, vor accepta să intre în comuniune cu Biserica Catolică, nu pierd nimic din ceea ce au acum, totul rămâne neschimbat – doar „cămaşa lui Hristos” se recompune prin unitatea în diversitate, câştigă spiritual vorbind cu toţii. Este inutil să vorbim despre numere şi despre recensăminte oficiale: numărul credincioşilor noştri este de patru ori mai mare decât datele statistice oficiale, iar acest lucru îl ştim noi, dar este cunoscut şi de către guvernanţi. Sunt convins că Sfântul Scaun a ajuns la această decizie după profunde studii şi meditaţii atât de ordin istoric dar mai ales de ordin spiritual şi ecumenic.

– Vaticanul a anunţat decizia de ridicare a BRU la rang de Arhiepiscopie Majoră în ultima zi de întâlnire la Roma a reprezentanţilor Comisiei de Dialog Internaţional dintre Biserica Catolică şi Bisericile Ortodoxe. Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, anul acesta dialogul se va relua. Cum credeţi că este privit gestul Vaticanului faţă de BRU de către Ortodoxie în general şi de cea românească în special?
– În zilele imediat premergătoare anunţării, publicării deciziei Sfântului Părinte de a ridica Biserica noastră la rangul de Arhiepiscopie Majoră, a avut loc la Roma întâlnirea comisiei care pregătea reînceperea lucrărilor Comisiei Mixte de Dialog Teologic dintre Biserica Catolică şi Biserica Ortodoxă. La această întâlnire s-a repus în discuţie problematica „uniatismului”, deci a Bisericilor Unite. Putem deduce că Sfântul Părinte a fost informat. La data de 15 decembrie 2005 Papa a primit în audienţă această comisie ecumenică iar, la 16 decembrie 2005, L’Osservatore Romano, a publicat ştirea referitoare la ridicarea Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, la rangul de Arhiepiscopie Majoră. Gestul Romei a fost semnificativ pentru noi şi, repet, a fost un mesaj ecumenic evident. Biserica Ortodoxă Română ar trebui să vadă salutar acest act al Vaticanului, în sensul cel mai bun al cuvântului: nu este un afront, nici o ofensă, ci o recunoaştere a unor drepturi care într-o perspectivă a unităţii Bisericii creează premisa valorii indispensabile a diversităţii. De altfel, Sinodul Mitropoliei Clujului a salutat cu bucurie acest moment istoric al Bisericii noastre. Cunosc personal şi alţi ierarhi ortodocşi români care au privit cu seninătate şi speranţă acest act. Dacă doriţi, am putea face un scenariu al unei Biserici Ortodoxe Române în comuniune cu Roma: Patriarhul rămâne pe scaunul său cu aceleaşi onoruri, demnităţi şi drepturi, Sfântul Sinod la fel, probabil vechile mitropolii (Iaşi, Timişoara, Craiova Sibiu) devin scaune cu câte un cardinal, la fel ne putem gândi la un cardinal român în curia romană; ceea ce se schimbă este doar trăirea comuniunii, a unităţii Bisericii; în acelaşi timp, cu toţii realizăm ce relevanţă ar căpăta Biserica românească şi poporul român din toate punctele de vedere.

– Să ne întoarcem la Biserica Greco-Catolică devenită Arhiepiscopie Majoră. Responsabilităţile ei sunt mult mai mari, fiind vorba în principiu de o delegare a unor puteri ce ţineau până acum exclusiv de Roma (precum numirea de Episcopi, crearea sau rearondarea Eparhiilor, ş.a.) în mâinile Ierarhiei unite din ţară. În timp ce reacţia generală a clerului şi a laicatului BRU a fost una de bucurie la vestea ridicării în rang, există persoane din interiorul Bisericii – ca să nu mai pomenim de cele multe din afara ei – care se întreabă dacă într-adevăr BRU a ajuns la acest nivel de maturitate.
– Maturitatea Bisericii noastre stă în forţa martiriului şi a mărturisitorilor credinţei din secolul trecut, a istoriei ei. Este inutil să facem orice speculaţie în jurul acestei problematici. Spune Sfântul Pavel: „când sunt slab atunci sunt puternic, pentru că toate le pot în cel care mă întăreşte”. Biserica primelor veacuri a fost „matură” şi a creat tradiţia, a creat o teologie, ne-a dat pe Părinţii Bisericii tocmai prin slăbiciunea şi căderile ei. Acum, sunt convins că atât istoria „magistra vitae” cât şi mulţi oameni de bună voinţă ne vor ajuta, dar sunt şi mai convins că Domnul care a chemat Biserica noastră pe drumul martiriului şi apoi a readus-o la viaţă nu ne va părăsi. Cei care au dubii, nu se încred în Domnul şi atunci păcătuiesc. Nu trebuie să ne grăbim: Biserica şi deciziile care se iau trebuie gândite „sub specie aeternitatis”. Nici unul dintre episcopii noştri şi mai ales Arhiepiscopul Major nu urmăresc interese mărunte, ci toţi suntem preocupaţi doar de binele Bisericii şi de mântuirea sufletelor. Sfântul Sinod va lucra în conformitate cu canoanele Sfinţilor Apostoli, respectiv în conformitate cu normele Dreptului Canonic al Bisericilor Orientale. În timp şi cu ajutorul Domnului şi al specialiştilor se va elabora şi dreptul nostru particular. Pe toţi, eu îi îndemn să creadă cu tărie în Înviere şi cu aceeaşi tărie să creadă şi în învierea Bisericii noastre.

– Să ne oprim acum asupra numirii de Episcopi, ce nu mai depinde de Roma. Presa seculară s-a avântat în multe pronosticuri, dând uneori ca sigură înfiinţarea unei noi Eparhii cu sediul la Bucureşti, ori înfiinţarea unei noi Mitropolii, ori numirea de Episcopi auxiliari în anumite Eparhii. Aceste informaţii vor fi stabilite desigur de Sinodul Episcopilor, dar Dvs, personal, puteţi confirma sau infirma ceva?
– Har Domnului că Biserica nu se conduce după „presa seculară”. Eu îi respect pe toţi jurnaliştii şi am o mare consideraţie faţă de munca lor. Până la ora actuală sunt doar afirmaţii fără fond. Deloc nu îi judec, pot fi făcute şi acestea. Primul Sinod a fost fixat pentru a doua jumătate a lunii iunie, şi pe agendă nu este vorba de nimic din ceea ce amintiţi în întrebare; sunt preocupări în acest sens, dar lucrurile trebuie pregătite înainte de toate cu rugăciune şi apoi vin propunerile care se vor publica la timpul potrivit. Păcat că se fac tot felul de afirmaţii şi sunt puse în gura celui care poate nici nu le-a gândit.

– Ştim că au existat unele proiecte de rearondare a Eparhiilor, care au fost prezentate la Vatican. Acum că acest proces se poate aviza local, vom avea în curând o rearondare a Eparhiilor?
– S-a discutat de rearondarea eparhiilor deja din 1990, nu a fost trimis nici un proiect la Vatican. Acum problematica este de competenţa Sfântului Sinod. La fel consider că este prematur să abordăm acest subiect.

– Dincolo de schimbările de natură canonică, cum credeţi că va resimţi credinciosul de rând faptul că Biserica sa este acum Arhiepiscopie Majoră?
– Nu se pot cuantifica simţămintele şi trăirile spirituale, precum nu se poate cuantifica suferinţa. Vai dacă am îndrăzni să facem acest lucru. Viaţa Bisericii merge înainte, la fel şi viaţa credincioşilor noştri. Dacă vom şti să trăim sfinţenia, dacă vom şti să păşim pe urmele lui Hristos, dacă vom şti să ne asumăm crucea, vom trăi alături de Biserică şi cu Biserica bucuriile şi încercările ei. Nu trebuie să uităm că noi suntem Biserica cea Sfântă a lui Hristos, născută în momentul străpungerii coastei Mântuitorului cu suliţa sau în duminica Rusaliilor, şi că am rămas în Biserică atunci când ea era pe cruce, prin puşcării şi gulaguri comuniste, şi că tot în Biserică rămânem şi acum când, în libertate, trăim acest timp sacru de ridicare a ei la rangul de Arhiepiscopie Majoră.

3 Comments

  1. Nimic din ceea ce traim nu este intamplator! Doar Bunul Dumnezeu stie ce si cand sa ne mai trimita, semn ca are stire de noi. Cu adevarat trebuie sa meditam aceasta minunata veste , in rugaciune , cu smerenie, cu gandul ca Tatal ceresc ne ofera adesea in dar ceea ce nici n-am cuteza sa speram. Sa ne bucuram impreuna in draga noastra Biserica ca de un minunat dar de iubire, imposibil de cuantificat, asa cum spune PS Parinte Episcop Virgil. LAUDAT FIE DOMNUL! Cornelia

  2. Multumesc Excelentei Voastre pentru limpezirile aduse in acest subiect care de la extrema potrivit careia Ridicarea Mitropoliei Blajului la rangul de Arhiepiscopie Majora reprezinta inca un act de prozelitism, ba chiar incepultul unei campanii mai coerente de prozelitism a Vaticanului, la aceea ca aceasta ridicare in rang reprezinta primul pas in transformarea Mitropoliei noastre in Patriarhie (lucru aproape iminent) a imbracat toate comentariile si diversiunile posibile.
    Multumim, de asemenea, pentru modalitatea crestina – sugerata – credinciosilor nostri pentru trairea acestei bucurii.

  3. Mai asteptam si alte intervuri de la Lumea Catholica. E un semn bun ca PSS Virgil a raspuns invitatiei voastre si poate se vor deschide si alti Episcopi. Bv!
    Succes Sinodului greco-catolic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *