Din Bihor în Kefalonia: un preot român pentru greci

Teme: Biserică, Interviu.
.
Publicat la 24 mai 2006.
Print Friendly

Autor: Lumea Catholica

Pr. Cristian Vereş

– Părinte Cristian Vereş, în toamnă se împlineşte un an de când aţi plecat din România, ca preot greco-catolic, pentru a fi păstor peste credincioşi romano-catolici din Grecia. Completaţi vă rugăm aceste puţine date ce le ştim despre Dvs, cu informaţiile cuvenite, ca o introducere a Dvs în faţa cititorilor noştri.
– Sunt preot greco-catolic şi în noiembrie anul acesta se împlineşte un an de când sunt plecat din patria mamă, pentru a sluji credincioşi romano-catolici din Grecia. M-am născut în oraşul Carei, judeţul Satu-Mare, am copilărit în satul Domăneşti, comuna Moftin, unde am absolvit şi primele 8 clase generale. În anul 1994 am început cursurile Liceului Teologic Greco-Catolic din Oradea, pe care l-am absolvit apoi în anul 1998. În toamna aceluiaşi an am fost admis la Facultatea de Teologie Greco-Catolică din Oradea, pe care am absolvit-o în anul 2003. Am fost hirotonit preot înaintea terminării studiilor, în data de 9 martie 2003, de către PS Virgil Bercea, Episcop greco-catolic de Oradea. Am ales calea celibatului. În vara aceluiaşi an, imediat după examenul de licenţă, am fost numit paroh în satul Ciocaia, comuna Săcuieni-Bihor, protopopiatul Ierului. Aici am slujit comunitatea greco-catolică, începând din 29 iunie, praznicul Ss. Apostoli Petru şi Pavel, până în anul 2005, 3 noiembrie, data la care am părăsit România, pentru a veni în ajutorul credincioşilor catolici din Grecia, mai exact la Arhiepiscopia Romano-Catolică de Corfu-Zakinthos-Kefalonia, Arhidieceză aflată sub păstorirea IPS dr. Yannis Spiteris, personalitate importantă şi pe tărâm teologic. Prin dialogul purtat între cei doi Ierarhi, PS Virgil şi IPS Yannis, s-a ajuns la o înţelegere, căutându-se un preot disponibil pentru a veni în ajutorul Arhidiecezei de Corfu. Fiind preot celib, am fost considerat potrivit pentru această misiune. Într-o discuţie avută cu PS Virgil, am decis să accept oferta şi astfel în decurs de o lună după propunerea PS Virgil, am venit în Grecia, pe insula Corfu, oraşul Kerkyra, spre a începe un nou capitol în viaţa mea de slujitor al Bisericii lui Hristos.

– Aţi ajuns deci în Grecia fără a cunoaşte limba şi fără să mai fi vizitat vreodată ţara. Cum v-aţi acomodat noii realităţi nu doar religioase ci şi culturale, lingvistice, istorice?
– Am ajuns în Grecia în dimineaţa zilei de 4 noiembrie, cu un spirit deosebit de tulburat. De ce? Fiindcă toate schimbările s-au petrecut repede: în urmă cu două zile eram încă paroh în Ciocaia, iar azi în altă ţară. Despărţirea de credincioşii din Ciocaia nu a fost una uşoară, fiindcă oamenii mă iubeau mult, ţineau la mine, şi lacrimile lor le uiţi cam greu. Apoi imaginea tristă a familiei, a rudeniilor, colegilor preoţi şi prietenilor dragi, m-au însoţit în întreaga călătorie. Dar nu am cedat, ştiam înăuntrul meu că aceasta este voia Celui care m-a ales, să plec într-o altă ţară. Am venit şi chiar dacă la început nu mi-a fost uşor, totuşi fiind şi eu o fire uşor adaptabilă, m-am acomodat cu atmosfera Eladei, în ciuda faptului că am întâlnit o altă cultură, o altă civilizaţie. Limba nu o vorbeam deloc, dar ştiam totuşi citi, deoarece am făcut puţină greacă veche în Seminar.

La sosire în aeroport, în Kerkyra, am fost aşteptat de către secretarul Arhiepiscopiei, după care imediat am fost dus la Arhiepiscopie unde mi-am primit camera. A urmat întâlnirea cu Arhiepiscopul Spiteris, după care am fost dus la călugăriţa cu care aveam să fac cursurile de limba greacă. După trei luni am stăpânit binişor limba, în sensul că puteam purta mici discuţii, şi normal că Liturghia o puteam deja spune fără probleme. Primirea a fost extraordinară. Am întâlnit nişte oameni deosebiţi. Au mai venit şi alţi preoţi să mă întâlnească, relativ repede am şi devenit prieten cu ei. Normal că prima Liturghie a fost cam ciudată pentru mine, fiindcă în limba greacă încă nu auzisem Liturghia romană. Au fost momente şi zile când parohul lipsea, şi în acele zile celebram singur în latină. Lecturile erau citite de credincioşi în greacă. Într-o lună însă am ajuns să celebrez în greacă şi eu. Atunci mi-a fost mai uşor. Parohul fiind şi el relativ tânăr, 39 de ani, ne-am înţeles bine. Prietenie mai strânsă însă am legat cu vicarul Arhiepiscopiei, pr. Nikolaos Rusos, un om cu o intensă trăire spirituală. Locuiam într-un apartament cu dânsul, astfel normal că am avut timp să ne apropiem mult. M-a ajutat mult în procesul de acomodare. Arhiepiscopul mă purta cu el peste tot unde era invitat, ca să cunosc lumea. Am ajuns să cunosc şi oficialităţile Kerkyrei.

– Aţi întâlnit şi alţi preoţi catolici plecaţi din ţara noastră?
– Din România am mai întâlnit un preot: pr. Eduard Fartan. El slujeşte la Exarhatul bizantin din Atena. Din păcate doar o dată ne-am putut întâlni, datorită distanţei dintre Atena şi Kerkyra, dar şi datorită faptului că nu prea am avut drumuri în Atena. El este căsătorit şi are doi copii. Sper ca în viitor să ne întâlnim mai des şi să colaborăm.

Cu Arhiepiscopul Spiteris

– Luna aceasta aţi devenit paroh în oraşul Argostoli, pe insula Kefalonia. Din experienţa de vicar parohial, iar acum ca paroh, ce ne puteţi spune că identifică, individualizează o parohie greacă faţă de una românească?
– Acuma într-adevăr sunt paroh. Insula Kefalonia este minunată. Chiar dacă aici comunitatea nu este numeroasă, vreo 200 de suflete, totuşi este vie. Faţă de o parohie din România, una greacă se individualizează prin implicarea mai activă a laicilor în viaţa pastorală. De ce? Pentru că fiecare credincios ştie că Biserica trăieşte numai dacă se implică şi ei, alt sprijin neexistând. Chiar din prima zi am făcut un proiect pastoral prin care să îi aducem spre Biserică pe cei 600 de albanezi catolici care trăiesc pe insulă. Proiectul a fost făcut cu ajutorul credincioşilor. Este ceva deosebit ca şi paroh să fii înconjurat de astfel de credincioşi. Acasă nu prea am văzut un astfel de devotament din partea oamenilor. Apoi o altă caracteristică este tocmai pastoraţia turiştilor. Pe timp de vară trebuie acordată o grijă deosebită turiştilor, care vin în număr mare. Mulţi dintre ei revin anual pentru concediu în Kefalonia şi se alătură pe această perioadă şi bisericii. Pentru ei se celebrează în limba engleză sau latină. Pe timp de vară unii turişti vin chiar sa facă cununia aici.

Credincioşii din Argostoli m-au primit cu adevărat ca pe un preot care a făcut o jertfă pentru ei, lăsându-şi ţară, familie, Episcop, parohie. În seara de 14 mai, ziua prezentării, a fost organizată de ei chiar şi o cină festivă, în cinstea noului paroh. M-am simţit extraordinar. Ceea ce m-a impresionat a fost faptul că am credincioşi din toată lumea. Sunt şi greci, dar mai sunt maltezi, italieni, englezi, irlandezi, brazilieni, chilieni, mexicani, spanioli, croaţi, albanezi… Sper în viitor sa am succes şi cu cei şase sute de albanezi.

– Cum i-aţi găsit pe greci: mai credincioşi decât românii?
– În general nu aş putea să spun că grecii ar fi mai credincioşi decât românii. Nu trebuie uitat faptul că sectele au pătruns şi în Grecia şi astfel mulţi s-au alăturat lor. Grecia are într-adevăr locuri strâns legate de Noul Testament, dar, din câte am observat până acum, acest aspect nu prea influenţează credinţa lor. Spiritul secularizării se poate simţi şi aici, însă totuşi Dumnezeu mai ocupă încă un loc important în viaţa grecilor. Cine sunt mai credincioşi: grecii sau românii? Este greu de spus şi prefer să nu analizez încă acest aspect. Ortodoxia încearcă să menţină extremismul în oameni, ori extremism religios nu înseamnă o credinţă corectă în Dumnezeu. Din fericire deja nu mai are mare priză în rândul credincioşilor de rând. Credincioşii de rând ortodocşi nu sunt în general radicali faţă de Biserica Catolică. Sunt şi excepţii, ce-i drept, însă nu le-aş putea generaliza. Căsătorii mixte se fac, chiar şi cu străini, în ciuda faptului că majoritatea străinilor sunt catolici. Cazurile familiilor care nu îşi lasă copiii să se căsătorească cu catolici sunt cazuri particulare şi nici pe departe nu se pot generaliza. Vorbesc de momentul de faţă, însă în trecut nu a fost foarte uşor să fii catolic.

– Cum se simte concret faptul că Biserica Catolică din Grecia este minoritară? Care sunt relaţiile ei cu Biserica Ortodoxă?
– După cum spuneam, până nu de mult, a fi catolic în Grecia nu a fost prea uşor, graţie în speţă clerului ortodox, care propagă încă mentalitatea din 1054. Totuşi, chiar şi în plină Ortodoxie, minoritatea catolică a putut exista şi trăi. Înainte de venirea Papei Ioan Paul al II-lea în Grecia, Ierarhia catolică se temea ca relaţia cu ortodocşii, oricum rece, de până atunci, să nu devină şi mai rece şi chiar mai duşmănoasă. Dar din fericire nu a fost aşa. În ciuda manifestaţiilor antipapale organizate de nişte clerici extremişti la Atena, în 2002, împreună cu nişte oameni manipulaţi, vizita Sfântului Părinte a avut un efect pozitiv în ce priveşte relaţia între cele două Biserici. De atunci catolicii sunt totuşi altfel priviţi în societate, chiar dacă uneori se mai aude de discriminare.

Greşită este şi mentalitatea Guvernului elen, care nici până astăzi nu i-a acordat Bisericii Catolice un statut juridic, chiar constituţia elenă numind-o xeno dogmă. Şi ne aflăm într-o ţară membră a Uniunii Europene. Există încă acea mentalitate că cine este grec trebuie să fie ortodox. Ce cunoscută expresie şi la noi, românii! Neavând un statut juridic, normal că Biserica Catolică nu e sprijinită deloc de Stat. Clericii catolici nu au drept de salarizare de la Stat. Şi totuşi, Biserica Catolică trăieşte, există, chiar fiind doar un punct în cerc. Cam astfel se poate caracteriza Biserica Catolică Greacă: un punct într-un cerc.

Interesant este aspectul celebrării Paştelui în Grecia. Paştele este celebrat împreună cu ortodocşii. Un motiv îl constituie căsătoriile mixte, dar este desigur şi dorinţa de a fi mai uniţi, dorinţa unităţii celor două Biserici, în lumina Învierii. Cel puţin la Kerkyra, de Vinerea Mare, anul acesta s-au făcut atât procesiuni ortodoxe, cât şi catolice. Lumea ne-a primit şi pe noi catolicii în timpul procesiunii cu acelaşi respect cu care au privit epitaful ortodox. Dorinţa unităţii la nivel local este evidentă. Sperăm pe viitor să fie şi mai fructuoasă.

Alături de comunitatea încredinţată spre păstorire

– Ce înseamnă de fapt Biserica Catolică din Grecia? Ne-aţi putea prezenta pe scurt Biserica în care vă desfăşuraţi acum activitatea?
– Deşi minoritară în Grecia, Biserica Catolică de aici cuprinde mai multe rituri: sunt şi greco-catolici la Atena, sunt şi armeni catolici. Însă într-un număr nu prea mare. Ierarhia catolică este formată din şase Ierarhi. Sunt deci şase Episcopi şi aproximativ 60-70 de preoţi, pe lângă diferite ordine şi congregaţii. Diecezele sunt următoarele: Arhiepiscopia de Corfu-Zakinthos-Kefalonia; Vicariatul apostolic de Thesaloniki; Arhiepiscopia de Naxos-Tynos-Kiosc; Arhiepiscopia de Atena şi Rodos; Episcopia de Syros-Santorin-Creta; Exarhatul de rit bizantin Atena; Ordinariatul armeano-catolic Atena.

Nu pot să nu menţionez foarte buna relaţie dintre ortodocşii şi catolicii din Syros. Cei doi Ierarhi anual redactează împreună pastoralele praznicelor mari, se întâlnesc des, sunt cu adevărat prieteni, caută cu adevărat unirea unul cu altul, pe calea iubirii. Sigur, pe plan diplomatic şi în celelalte Dieceze relaţia este acceptabilă. De multe ori însă se constată o teamă faţă de catolici, mai ales faţă de clerul catolic, mult mai instruit decât cel ortodox. Pe undeva şi acest aspect ar putea sta la baza extremismului unor clerici ortodocşi. Nu toţi sunt la fel. Sunt mulţi preoţi ortodocşi care privesc altfel Biserica Catolică. Am legat chiar eu prietenii cu unii, fiind oameni extraordinari. Este bine totuşi că fiecare Ierarh catolic caută apropierea cu Ortodoxia. În multe privinţe, Biserica Catolică este – am putea spune – mult prea deschisă faţă de Ortodoxie. Problema din punct de vedere ecumenic este însă de partea ortodoxă. Deocamdată nu s-a ajuns la un ecumenism oficial. Sperăm în viitor să fie totuşi altfel.

– La final vă rugăm să ne spuneţi cum menţineţi legătura cu familia, cu ţara, cu Biserica Catolică din România?
– Desigur, astăzi a menţine legătura cu cei dragi nu este greu, oriunde ai fi în lume. Telefon, internet… sunt o sumedenie de posibilităţi moderne de comunicare, graţie cărora poţi comunica cu multă uşurinţă. Cu familia în general iau legătura telefonic, de două sau trei ori săptămânal. Cu prietenii care au internet, prin e-mail. De asemenea citesc zilnic on-line presa română. TVR Internaţional are o recepţie slabă în Grecia şi astfel sunt nevoit cu ajutorul internetului să mă informez despre evenimentele care se petrec acasă, în patria mamă. Tot prin e-mail, sunt în legătură şi cu Episcopul meu de acasă, PS Virgil Bercea, precum şi cu alţi preoţi. Îmi place să fiu informat de tot ceea ce se întâmplă acasă şi pe plan eclezial. Mulţumită la Catholica.ro, precum şi altor situri catolice şi nu numai, pot spune că zilnic sunt la curent cu toate câte se întâmplă acasă şi în Biserica Catolică.

Bineînţeles, câteodată mai apare şi dorul de casă – e normal să fie aşa. Totuşi sunt mulţumit de alegerea făcută, şi mă simt foarte bine în Grecia. Este o ţară foarte frumoasă. Oamenii sunt deosebit de deschişi şi prietenoşi. În general legi foarte uşor prietenie cu grecii. Înainte de a veni nu credeam aceasta despre ei: mi se păreau un popor mai sever, mai dur, dar nici pe departe. În încheiere, ţin să vă mulţumesc pentru şansa de a prezenta puţin Biserica Catolică din Grecia, deoarece este foarte puţin cunoscută şi merită să fie cunoscută, căci este de admirat modul în care vieţuieşte chiar în patria Ortodoxiei. Vă mulţumesc şi Dumnezeu să vă binecuvânteze cu har şi cu pace!

8 Comments

  1. Cine? si cum? a dat derogare de la canoanele bisericesti pt ca parintele fiind greco_catolic sa celebreze in ritul romano.
    Eu stiu ca doar unii preoti din ritul roman care au sfintire birituala (unele ordine calugaresti) pot celebra in ritul oriental si nu invers. Un preot greco-catolic e adevarat poate concelebra liturghia latina dar nu poate fi el celebarantul/intre celebrant si concelebrant e totusi diferenta mare.
    O derogare de la canon poate fi facuta doar de legiuitor adica cel ce da legea deci daca a primit demisoriala de la episcop este invalida si ilicita. Are parintele aprobare de la Sfantul Scaun pentru a activa in al rit decat cel in care a fost sfintit?
    Stiu ca unii preoti greco-catolici in cursul saptamanii celebreaza liturghia latina acest fapt este unul deosebit de gav din punct de vedere canonic.
    Felicitari parintelui daca este in regula in aceasta priviinta si mult succes in pastoratie. Nu sunt invidios sau impotriva unui lucru daca este corect facut din potriva ma bucur sa aud ca sunt oameni disponibili de a lasa tara pt straini pt ca si noi candva am primit invataturile lui Cristos tot de la niste straini iar acum ne-a venit randul sa dam si noi inapoi.
    Sper ca nu am deranjat pe nimeni prin modul in care am privit acest fapt.
    Trebuie sa recunoastem ca se fac unele incalcari de la normele si canoanele bisericesti si fara autorizatia celor indreptatiti sa o dea.
    Cine a studiat teologia cunoaste canoanele si implicit situatiile de derogare.
    Cu stima si respect pentru ceea ce faceti prin revista editata va salut in Domnul! Hristos a inviat!

  2. Am fost coleg de clasa cu Pr. Cristian Veres si as dori sa-mi dati si mie emai-lul sau daca-l stiti, sau sa ma indrumati spre o cale de a intra in contact cu el. Actualmente sunt preot in Parohia Barbateni, Localitatea Lupeni, Protopopiatul Lupeni, Jud. HD.
    Multumesc anticipat.
    Laudat sa fie Isus.

  3. Ce este „sfintirea birituala„? Ar fi mai bine sa-si verifice cineva modul de exprimare, inainte sa-si afiseze parerile. Unul care a terminat teologia, ma cam indoiesc ca ar folosi asemenea expresii.

  4. Fericit e cel ce poate lucra in via Domnului, oriunde in aceasta lume pt. ca asa cum spunea Mons. V Ghika „greu este nu sa-l gasesti pe D-zeu, ci greu este sa-l pierzi pt. ca El se afla peste tot„ Tot inainte cu privirea catre Cer!

  5. Cata frustrare emani! Tu chiar nu ai citit ca pr. Cristian a ajuns in Grecia in urma intelegerii intre doi Episcopi. Cum sa nu fi lamurit ei problema biritualismului? Mai ramane sa pui la indoiala ca e barbat pr. Cristian sau ca are varsta canonica pentru a fi preot… Ce alte dubii „teologice„ mai ai?
    Si la final: in fiecare Episcopie greco-catolica sunt mai multi preoti care au acceptul de biritualism. Ai vrea sa slujeasca cu el pe frunte, ca sa nu ai tu dubii?

  6. Regret faptul ca ne putem permite sa ne dam cu parerea asupra unor chestiuni canonice pe care NU le stapinim. In plus de asta, este si mai regretabil faptul ca se mai considera notiunea de „prestantia ritus latinae„ ca o chestiune reala. Probabil pentru unii. Cat despre faptul ca unii preoti ar celebra (subliniez conditionalul … . ar celebra) in timpul saptamanii in rit latin, acest lucru reprezinta o abatere grava, o acuza, si trebuie verificata aceasta afirmatie, pentru a nu arunca cu acuze asupra preotiei greco-catolice. In incheiere, fara prea multe trimitere la canoane (vezi CIC si CCEO): in virtutea principiului echidistantei, ceea ce este valabil pt latini referitor la orientali, esta valabil si invers, nu de alta dar preotii greco-catolici nu sunt mai putin preoti decat cei latini. Si inca o chestiune de logica elementara: daca parintele celebreaza public nu vad unde ar fi problema atata timp cat … acest lucru e public, deci valid si licit.
    Succes parinte Cristian, Domnul sa fie cu noi.

  7. Sunt un fost coleg de clasa si as dori sa-mi dati adresa lui. Felicitari pentru ceea ce ai reusit sa faci. Laudat sa fie Isus.

  8. Felicitari din partea cunostintelor tale din Domanesti… Eu sunt sora lui Rodica Toth si iti dores succes.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *