Bazilica San Pietro a împlinit 500 de ani

Teme: Locuri.
.
Publicat la 24 aprilie 2006.
Print Friendly, PDF & Email

Autor: -
Traducere: Oana Capan
Sursa: diverse surse

An Jubiliar pentru Bazilica San Pietro

Bazilica San Pietro, cea mai mare şi mai importantă biserică din lumea catolică, a aniversat recent, la 18 aprilie, 500 de ani de existenţă. În pofida centralităţii ei în viaţa liturgică a Vaticanului, San Pietro nu este o Catedrală; Catedrala Diecezei de Roma este Bazilica San Giovanni in Laterano. Locul proeminent ocupat de această biserică se datorează faptului că este construită peste mormântul Sfântului Petru, la locul martirajului primului Pontif. Constantin, primul împărat creştin al Romei, a aprobat construcţia primei Bazilici în 319; construcţia a fost încheiată în 349. La mijlocul secolului al XV-lea, această construcţie era însă în pragul colapsului, aşa că Papa Nicolae (1447-1455) l-a însărcinat pe arhitectul Bernardo Rossellino să schiţeze o nouă Bazilică.

Papa Iuliu al II-lea (1503-1513) a fost cel care a ras vechea Bazilică şi i-a cerut lui Donato Bramante să proiecteze o nouă şi masivă construcţie în formă de cruce greacă. Prima piatră a fost aşezată la 18 aprilie 1506, pe locul vechiului transept al bisericii. Patru stâlpi şi un arc au sprijinit cupola încheiată în 1514, la moartea arhitectului. Rafael, care a preluat munca începută de Bramante, a ales să formeze o cruce latină, cu un braţ mai lung decât celelalte trei. Antonio da Sangallo a devenit următorul conducător al proiectului, urmat de Michelangelo, numit de Papa Paul al III-lea. Michelangelo s-a întors la planul construirii unei Bazilici în formă de cruce greacă, iar în momentul morţii sale, în 1564, construcţia domului era bine avansată. I-a urmat Pirro Ligorio şi Jacopo Barozzi, iar acestora Giacomo della Porta, cel care împreună cu Domenico Fontana a terminat domul în 1590. O cupolă având o cruce în vârf a fost terminată trei ani mai târziu. Carlo Maderno a câştigat apoi concursul organizat de Papa Paul al V-lea (1605-1621) pentru încheierea navei Bazilicii şi pentru realizarea enormei faţade. Proiectul a fost încheiat în Duminica Floriilor din anul 1614. Noua Bazilică a fost consacrată în 1626.

Papa Urban al VIII-lea (1623-1644) a supravegheat operaţiunile de decorare a interiorului. Bernini a fost cel care a realizat mare parte a acestor decoruri, în special masivul baldachin de bronz de deasupra altarului. Lucrările au continuat până spre sfârşitul secolului al XVI-lea, alte sculpturi şi mozaicuri fiind adăugate în secolul al XVIII-lea. Nava centrală are 39 de nişe, în care se află statui ale unor mari fondatori de ordine religioase. În ultimii ani au fost adăugate noi statui în nişele exterioare ale Bazilicii. Bolta este decorată cu cuvintele (în latină şi în greacă) spuse de Cristos lui Petru: „Tu eşti Petru şi pe această piatră voi construi Biserica”.

Piaţa San Pietro, cu colonadele ei (de asemenea concepute de Bernini) ce definesc spaţiul din faţa Bazilicii, a fost încheiată cam în aceeaşi perioadă, deasupra aflându-se 140 de statui. Obeliscul de granit din centrul pieţei a fost aşezat în 1585: o sarcină uriaşă ce a solicitat forţa a 800 de bărbaţi şi 150 de cai. Conform legendei, Papa a ordonat linişte completă în timpul ridicării obeliscului egiptean. Dar când funiile au început să se roadă datorită frecării, cineva din mulţime a strigat că ar trebui udate. Papa i-a mulţumit respectivei persoane că nu i-a respectat ordinul. În Piaţa San Pietro încap cam 50.000 de persoane. Bazilica, cu uriaşa ei navă centrală, poate de asemenea primi mii de credincioşi, fiind locul central pentru celebrările liturgice papale. Între 1962 şi 1965, Bazilica a fost locul de desfăşurare a sesiunilor Conciliului Vatican II.

Imensul edificiu – lung de 186 metri, cu înălţimea cupolei de 119 metri, cu o suprafaţă totală de peste 15.000 m2 – este ca mărime al doilea lăcaş sacru al creştinătăţii (după biserica „Notre-Dame de la Paix” din Yamoussouko, statul Coasta de Fildeş din Africa, cu o suprafaţă de cca. 30.000 m2). Deşi are un orar aglomerat de celebrări, Bazilica Vaticană este şi un monument de istorie a catolicismului şi un magnet pentru turişti şi pelerini. Sarcina întreţinerii Bazilicii a fost încredinţată Fabricii Sfântului Petru, aceeaşi instituţie care a fost înfiinţată pentru a supraveghea construcţia bisericii. Fabrica Sfântului Petru, pentru care cândva au lucrat Bramante şi Maderno, angajează încă arhitecţi care studiază constant Bazilica şi sunt gata să remedieze orice semn de deteriorare a construcţiei. Curăţenia în Bazilică este lăsată pe mâna sanpietrini-lor, un grup de 60 de persoane în care adesea meseria se continuă din tată în fiu. De regulă curăţenia se face în zilele de miercuri, când Papa ţine audienţele generale în Piaţa San Pietro.

Fabrica Sfântului Petru are ateliere pentru repararea şi restaurarea ţesăturilor şi a frescelor. O platformă mobilă permite curăţarea şi repararea în locuri înalte; platforme suspendate speciale au fost proiectate pentru a se putea ajunge la zone altfel inaccesibile. Coloanele sunt reparate; podeaua de marmură, supusă uzurii datorită încălţărilor a milioane de pelerini, este lustruită şi piesele înlocuite. Munca nesfârşită de reparare, restaurare şi renovare este realizată de o mică „armată” de specialişti dedicaţi angajaţi de Fabrica Sf. Petru, în birourile şi atelierele lor ascunse de ochii publicului în subsolul şi între zidurile masive ale Bazilicii.

Vaticanul a afirmat mult timp că, în baza tradiţiei, Sfântul Petru este îngropat sub Bazilică, dar până în anii 1930 nu avea nici o dovadă. Apoi, în 1939, muncitorii care renovau grotele de sub Bazilică, unde în mod tradiţional sunt îngropaţi Papii, au făcut o descoperire epocală. Chiar sub nivelul podelei, au descoperit un antic mormânt roman. În curând s-a descoperit că nu era vorba doar de un mormânt, ci de un întreg „oraş al morţilor”. După multe luni de excavare s-a ajuns la zona de sub altar. Chiar sub altarul Bazilicii s-a găsit un mormânt mare şi un perete pictat în roşu. Într-o nişă în acel perete s-au găsit scheletul unui om. După mai bine de 20 de ani, în 1968, Papa Paul al VI-lea a anunţat că acele oase îi aparţin Sfântului Petru. Scheletul găsit nu avea un picior (se presupune că i-a fost tăiat pentru a fi dat jos de pe cruce – amintim că Petru a fost răstignit, conform tradiţiei, cu capul în jos). Ca dovadă mai este citată vârsta bărbatului (60-70 de ani, ce corespunde vârstei lui Petru), precum şi o indicaţie în greacă PETRON ENI (Petru este înăuntru).

One Comment

  1. Cred ca Basilica San Pietro este una dintre cela mai fascinate cladiri ale istoriei omenirii si ca oricine scrie despre ea merita recunoastere civica. :D

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *